luni, 6 mai 2024

MARTORII

 


De când mă știu am pus întrebări, în copilărie chiar abuzând de răbdarea celor ce erau nevoiți să-mi răspundă. Evident, din răspunsurile primite de la oameni, regăsite în cărți, auzite ori văzute prin diverse mijloace ori situații am învățat multe și, fără discuție, mai am multe de învățat. Interesant este că de-o vreme constat tot mai mult că aproape pentru orice acțiune petrecută în viața de zi cu zi e nevoie de probe, de întăriri și chiar de martori, fiecare dintre aceste situații mărind numărul necredincioșilor ori, dacă vreți, neîncredințaților, a îndoielnicelor personaje, fiecare dintre ele, ca și Toma (dar departe de mărturisirea lui), dorind să simtă, la modul cât mai fizic chiar, până și stările sufletești ce nu pot fi explicate ori generalizate.

În copilărie perioada pascală o trăiam intens, ca și ceilalți copii de altfel, prezența la denii într-un sistem comunist ateu era deja un act de curaj, iar prezența la înviere o luptă cu somnul, firească de altfel după alergătura zilei dinainte, dar și un război al întrebărilor, misterul ușilor închise de dinainte și făcliile/lumânările ce ieșeau din spatele lor fix la miez de noapte rămânând ani de zile o temă de gândire. Mărturisesc că și azi, la aproape 30 de ani de slujire, chiar dacă eu sunt cel ce iese cu lumina în mijlocul unei mări de oameni, chiar și azi trăiesc taina și mă întreb în altarul tainic precum un mormânt, cât de minunată va fi fost lumina primordială a începutului și, acum, cea a învierii, când Hristos, cu moartea pe moarte călcând, a ieșit din iad bezna iadului amar și amărât, cu lumina lină a sfintei slave cerești.

De ceva ani, anul ăsta cu atât mai mult, evit lumea virtuală și excesul de postări liturgice, nu pot sta cu ochii în telefon când zeci și zeci de oameni așteaptă răbdători să-mi vorbească și să se destăinuie, nu pot răspunde comentariilor câtă vreme trebuie să răspund întrebărilor celor care vor să afle cât mai multe, ca și mine odinioară, nu vreau să devin agasant și nu pot abuza de răbdarea prietenilor și cititorilor mei, cei care, poate, n-ar înțelege dacă eu sunt la biserică ori sunt cu laptopul în brațe prin vreun colț de casă, cu cafeaua lângă mine.

Acum, când liniștea a cuprins până și cele mai agitate cotloane, ulițe și piețe, azi când lumina învierii încă arde în candela de pe sfânta masă, azi când oamenii s-au liniștit de agitația zilelor, vin cu o mărturisire, de altfel nimic altceva decât întărirea, dacă vreți, depoziția unor martori pe care încă sunt destui care-i contestă, chiar dacă, ei sunt cei care împlinesc cuvântul ce spune că tăcerea lor ar putea face pietrele să vorbească.

De la Florii și până la Paști am vorbit cu sute și sute de oameni, glasurile multora, în cântare, a făcut biserica să vibreze, deniile au fost trăite cu bucurie tainică, lăuntrică, cu atenție și cu totul înnoit, ca odinioară, copii mici cu părinți lângă ei, copii mari cu zâmbete ștrengărești, tineri și adulți, fiecare dintre ei trăind și retrăind ceea ce, într-o formă greu de înțeles pentru noi, au trăit-o apostolii, femeile mironosițe și toți ceilalți martori ai evenimentelor petrecute la Ierusalim acum 2000 de ani.

Înainte de miezul nopții, chiar după sunetul toacei și chemarea clopotului, sincer, credeam că o să ies cu vestea învierii într-o curte goală, ca și cum toată lumea s-ar fi vorbit să nu vină, asta simțeam, nu se auzea mai nimic. Nu știu voi, cei ce citiți, care pe unde sunteți, dar ieșind cu lumina am găsit o mare de oameni așteptând în tăcere, sute și sute de oameni care, ascultându-mă de-a lungul anilor, au înțeles pentru primirea și păstrarea luminii nu avem nevoie de iureș, de gălăgie și spectacol, ci de tainic, de așteptare și comuniune.  Așa am dat lumină, așa au primit oamenii lumina, așa sper să o păstreze, spre a-și aduce aminte că numai așa se pot numi martori ai învierii, mărturisind aceasta, cum au făcut-o de altfel din tot sufletul, cântând troparul biruinței asupra morții, a momentului în care Hristos a călcat cu moartea pe moarte spre a ne da nouă învierea.

Desigur, avem și-o excepție în lucrarea liniștii, mărturisirea învierii de către cei tineri, explozia râsetelor, emoția câștigului și, de ce nu, amuzamentul pierderii (când știi că oricum vei fi premiat) unui concurs pascal au încununat timpul petrecut împreună, au dat sens mărturisirii noastre, au legitimat calitatea de martori ai unei învieri pe care, deși n-am trăit-o la modul fizic, arde în noi, trupul nostru fiind candela iar sufletul flacăra ce nu se va stinge niciodată.

 Se zice că majoritatea oamenilor care se tem de moarte nu cred în înviere. E posibil să fie așa, nu știu cum e să nu crezi și nu întăresc acest lucru, dar cu siguranță cei care cred cu adevărat în înviere, ar trebui să-și trăiască viața ca într-o continuă așteptare a luminii divine, hrănindu-se din scânteia primordială deja așezată în frumusețea ce dă strălucire sufletului omenesc.

Vă mulțumesc tuturor celor care mă acceptați, celor care mă citiți și, din adâncul sufletului, tuturor celor care ați mărturisit și mărturisiți cu mine! 











9 comentarii:

  1. Hristos a Inviat ! cuvintele mele sunt sarace, asa ca am citit si tin pentru mine ce am inteles si de ce nu, ce nu am inteles, intotdeauna vor exista intrabari cu sau fara raspunsuri. Pace tie scriitorule si preot cu har !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cleme, mulțumesc frumos de trecere și gând! Înțeleg și ce înțelegi, înțeleg și ce nu înțelegi, de fapt știi asta, de aceea nici eu nu zic mai mult.
      Mulțumesc frumos!

      Ștergere
  2. Multumiri
    Azi l am cautat in toate pe Domujl Nostru la Vatican
    Anult trecut, la Israel, sa am Lumina direct de acolo!
    Suntem intr o goana de a afla, de a cauta si nu stiu daca si intelegem...decat atunci cand deja e prea tarziu
    Anul acesta am luat lumina in Italia, la o biserica unde merg romani!m am bucurat sa ma simt ca acasa la 2300 km!
    Am participat la discutii contradictorii pe teme religioase..
    Concluzia:suntem prea mici pt maretia subiectului.
    Personal , cred, ca niciodata n am sa stiu suficient de mult si mai alesADEVARUL.
    APRECIEZ ENORM CEEA CE SUNTETI, CEEA CE OFERITI, JERTFA, SMERENIA, SIMPLICITATEA, UNICITATEA, AUTENTICITATEA!
    SARUT MANA PARINTE.
    SUNTEM BINECUVANTATI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeu este pretutindeni, lumina vine de fiecare dată la cei care-și țin candelele aprinse și, fără discuție, adevărul nu-l putem aprecia niciodată la toată valoarea, așa cum nici pe Hristos, Adevărul absolut, n-o să-l percep niciodată în toată splendoarea, nu viețuitori în trup, chiar dacă, ori de câte ori avem ocazia, ne împărtășim de El î cuvânt și prin euharistie.
      Mulțumesc frumos de tot gândul bun de apreciere! Binecuvântări!

      Ștergere
  3. Ce stare frumoasa trebuie sa fie acolo la tine! Da, cam peste tot e haos si zumzet in acel moment, dar tu, cu diplomatie, har si blandete, ai reusit sa aduci disciplina, acolo unde trebuie <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu dacă de disciplină e vorba, chiar dacă, privind doar din afară, așa se percepe. Eu cred că e vorba de armonizare, de trăire a momentelor în aceeași linie, în același cuget.
      Nu sunt blând, dar în slujire am răbdare, iar Dumnezeu, știindu-mi gândurile, aduce armonie în toată lucrarea.

      Ștergere
  4. Cristos a inviat, Padre!
    De o vreme intru rar pe aici si uite, citindu-te imi pare rau ca facut-o mai devreme, pentru ca ai tu darul de a aduce lumina si liniste in sufletul celor care, fizic sau nu, iti sunt alaturi. Ma bucur ca te-am auzit si asa, in virtual si tot sprer ca o sa vina o zi in care sa pot lua lumina de acolo, din biserica ta albastra

    RăspundețiȘtergere