În secolul în care like-ul și emoticonul sunt
adevărate pârghii de legătură între oameni, sau poate nu; în era în care filtrele
devin, zice-se, posibilități de susținere morală celor cărora nu le (mai) place
cum arată și caută cu tot dinadinsul să semene cu idolii lor, mult prea
mediatizatele VIP-uri, a căror viață, să fim sinceri, nu cred că e chiar
șablonul ideal de urmat, chiar dacă, fiecare, având libertate de alegere,
insistă ori abdică de la acest sentiment la un moment dat, în această lume în
care prieteniile se numără online, prin mii, zeci de mii și milioane de urmăritori,
cei mai mulți oameni, inclusiv cei care-s pe toate paginile, tot aproape singuri
sunt, tot singuri vor muri, acel RIP și „nu te vom uita niciodată” devenind
doar sloganuri pentru câștigat inimioare neînsuflețite.
Într-o pericopă evanghelică, cunoscută multora, găsim un pasaj în care, patru prieteni îşi duc amicul bolnav înaintea Mântuitorului. Hristos, văzând credinţa lor, i-a spus slăbănogului: „iertate-ţi sunt păcatele”, primind, desigur, și vindecarea. Vorbind despre prietenii, suntem conștienți, mi-ar plăcea să cred că suntem conștienți că, cei mai mulți au prieteni doar când le este bine, când sunt sănătoși, adică până când nu le mai este bine, când devin săraci ori, și mai rău, bolnavi, când prietenii dispar încet, încet, fiecare cu scuzele sale, devenind străini de trecutul frumos al unor timpuri ce păreau de neuitat, viitorii îndoliați, sincer zic ei, care nu pot ajunge la înmormântare fiindcă „din păcate a intervenit ceva urgent”, postând lacrimogen despre câtă dragoste a trecut prin inima lor cândva, până a se depune pe artere colesterolul cel rău al nesimțirii.
Într-o altă pericopă, un superior, sutaș, depășit de posibilitatea de a-și ajuta sluga, ordonanța, soldatul credincios ce-i era la fel de aproape ca umbra, cheamă în ajutor pe Dumnezeu, pe Cel pe care, în persoana lui Hristos, nu-L poate chema acasă ,știindu-se păcătos, doar Îl roagă să aducă sănătate, izbăvire celui care, deși îi este inferior ca grad, îl simte ca pe prietenul său, pe el, omul de încredere, aflat pe patul morții. Probabil că alții, de superiori zic, l-ar fi dat afară cu un șut în dos spre a-l înlocui cu alt împlinitor de porunci.
Așadar, într-un text vedem bolnavul
e vindecat datorită credinței prietenilor săi, credința și, de ce nu,
credincioșia cu care l-au purtat, cred, nu doar până la picioarele lui Hristos,
ci și înaintea doctorilor vremii, cei care, cu siguranță, au încercat să facă
tot ce au putut pentru a-l pune pe picioare pe slăbănogitul ce nu a fost șters
din lista scurtă a celor ce i-au fost mereu aproape. În celălalt text vedem puterea ascultării, biruința ascultării, cele care au înmuiat inima sutașului care a făcut tot posibilul să-și vadă sluga vindecată. Așadar, să mai vorbim de a vizita
pe cel bolnav, de a deveni empatici și în viața reală, nu doar în fața
ecranelor, de a dona sânge ori de a-l duce pe cel bolnav, dacă cere (și bine ar
fi să facă asta) și la Sfânta Liturghie, să fie în comuniune și comunitate? Cer
prea mult, știu, de aceea, să ne gândim că suntem în listele multora, că avem
pe alții în listă și, fără discuție, între noi există butonul unfollow, cel
care ne ține aproape doar când avem interes, căci în restul timpului suntem
departe unii de alții, departe de normalitate, de unitatea în credință și de
încredințarea că prietenia nu este instrumentul prin care, cu ajutorul
celorlalți, să ne rezolvăm treburile când ne place, ci este puntea de legătură
între sufletele și mințile ce rezonează pe același portativ, pe intervalele în
care regăsim și note de tristețe, și note de bucurie.
A avea prieteni de conjunctură, adică
lingușitori, deschiși la clevetire ori fără niciun scrupul de a se gudura pe
lângă cineva doar pentru niște bani, poziții, funcții ori influență, a avea
astfel de prieteni e doar o înșelăciune, vor fi primii care te vor vinde, care
te vor lăsa să zaci în suferință ori să mori cu zile, cei care, fără să
clipească, nu doar că vor depune mărturie împotriva ta, ba chiar vor găsi și
alte argumente cu care să te înfunde, firește, doar pentru că li se promite de la
alți viitori (aparent) prieteni alte beneficii.
Din nou îmi vin în minte cuvintele Scripturii, „văzând
credința lor” ori, al fel de bine: „nici în Israel nu am găsit atâta credință” din nou îmi aduc aminte că cei care strigau osanale, acum două
milenii, celui pe care-L numeau Mântuitor, au strigat la câteva zile cuvinte de
acuzare, spre răstignirea unui nevinovat și, odată cu El, ceea ce a însemnat
prietenia, a Lui vindecătoare, a lor,
acuzatoare.
Retoric întreb, câți prieteni aveți cu
adevărat? Câți prieteni ați putea suna la orice oră, indiferent de conjunctură,
care să fie alături de voi la o mare încercare? Câți prieteni aveți care ar sta
alături de voi, de ce nu, două ceasuri la rugăciune, căci, să fim serioși,
măcar cei care ne declarăm credincioși, în cele din urmă tot la picioarele lui
Dumnezeu vom ajunge.
Prietenul adevărat, să fim sinceri, anevoie se
cunoaște, la nevoie se arată, în rest, suntem doar distribuitorii unor emoticoane
care, deși la prima vedere denotă o prietenie de nezdruncinat, nu-s decât
rutinata activitate virtuală prin care ne arătăm trecerea prin pagina unor
prieteni, superficiala prezență în viața celor care ne răspund la fel de amical
la interacțiuni, căci mulțumim doar unora și le urăm doar altora, pe ceilalți
îi băgăm în categoria „tuturor”, adică a celor care din cauza/datorita mulțimii
mesajelor, nu le putem răspunde, cei care nu prezintă importanță fiindcă nu au
funcții, putere ori notorietate.
Nu degeaba spune Solomon, înțeleptul că „săracul
este dispreţuit chiar şi de prietenul lui, pe când prietenii celui bogat sunt
fără de număr”, fiindcă nu e nimic nou sub soare și, mai nou, contează doar
numărul prietenilor și al urmăritorilor, nu și calitatea lor.
👏👏👏
RăspundețiȘtergere👍👍👍👍
RăspundețiȘtergereCei mai buni prieteni rămân cei cu care îți împărți zilele, cu bune și rele, care te accepta asa cum ești și te iubesc pentru ceea ce ești, nu ceea ce faci. Adică, familia. Ceilalți sunt prieteni de conjunctura și nu am așteptări de la ei.
RăspundețiȘtergereFamilia este dincolo de prietenie, adică așa ar trebui să fie, și când zic asta nu exclud din start posibilitatea unor momente în care această stare să fie valabilă, dar nu trebuie să ne amăgim și să nu spunem direct că de multe roi, chiar și-n familii mergem la anumite momente din obligație. Prieteniile conjuncturale sunt firești, fie în anii de școală, fie în anumite locuri în care lucrezi, în pușcării (de ce nu), în virtual, fiecare din ele, dacă nu sunt puse la suflet, devenind doar momente de împreună viețuire amicală ce trebuie să se încheie firesc, iar nu prin acțiuni care să lezeze cele mai elementare sentimente de încredere.
ȘtergereDe nutlte ori nu cei din familie,ci prieteni buni îți sunt aproape la greu
ȘtergerePadre, eu ma refer la familie formata din soț, soție, copii, familia extinsa e, de multe ori, la ani lumina fata de tine și poate un străin îți e mai prieten decât o sora sau un frate. Pentru mine, cel mai bun prieten este soțul și știu sigur ca și eu pentru el. Cu toate problemele noastre, la nevoi sau bucurii am știut ca ne bazam unul pe celalalt și am știut mereu sa ne iertam.
RăspundețiȘtergereLa începutul vieții de familie plecăm din prietenie, pe parcurs prietenia se disipează, se transformă în ceva mult mai trainic, în dorința de a da prieteniei starea dintâi, adică o indestructibilă poveste de iubire.
ȘtergerePuțini,dar adevărați:și la bucurie și la necaz!Da...la orice ora,alaturi,daca este nevoie:un sfat,o mână de ajutor,orice serviciu este posibil!Sunt sociabilă,iubesc OAMENII și îi respect!
RăspundețiȘtergerePrietenia impune respect, dar mai mult decât atât, impune bucurie nedisimulată și părtășie în orice încercare.
ȘtergerePărinte Victor? Sa nu devii victima! Știut fiind faptul ca împărtășim aceleași idei, sa nu devii victima! Cum? Cât timp ai pentru chat? Și orele de munca? Deși ei cer Cher și like și distribuire? Ma rog și pentru tine! Slava Lui Dumnezeu pentru toate!
RăspundețiȘtergereNu am de ce să devin victimă, ceea ce transmit eu nu face niciun rău Bisericii, eu transmit cele pe care le gândesc și simt prin două izvoare, mai precis din ceea ce predic și din ceea ce culeg prin experiența de viață. Cât timp am de internet? Foarte puțin, de obicei intru seara la laptop, după terminarea treburilor, rareori în timpul zilei, după slujbă dacă e sărbătoare, după vreo ploaie dacă chiar nu mai pot lucra altceva.
ȘtergereÎmi face bine rugăciunea, sunt și eu om, am dureri și bucurii și, fără discuție, rugăciunea celorlalți îmi este de mare ajutor.
Seară cu bucurie!
Într-o lume în care adevărații prieteni se numără pe degetele de la o mână, o lume în care alergăm grabiti spre un maine care va veni oricum, dacă e să fie, lăsând în trecere, cum bine zici, un emoticon ici, altul colo, tu ai ca întotdeauna dreptate.
RăspundețiȘtergereTot citind comentarii aici și pe facebook, sincer, n-am cum să mă gândesc că ar fi fost bine, măcar pentru această speță, ca oamenii să aibă mai multe degete la o mână,
Ștergere