De multe ori am ramas surprins de cinismul, de falsitatea cu care oamenii isi trateaza apropiatii in momentele intime, deosebite, unice chiar.
Sa facem un exercitiu de imaginatie, simplu si la indemana oricui. La o masa rotunda, oameni imbracati la tol festiv, cu zambete mieroase, dulci-amarui, joviali de se zbarleste pielea asteapta. Ce? Pai asteapta sa plece mai repede acasa, pentru ca au venit din pura obligatie, de rusine, de nevoie la eveniment. Care eveniment? Nu conteaza, oricare, un eveniment fericit in viata unui apropiat.
Si e galagie frate, mare galagie, o galagie care nu spune nimic, o galagie care ar pali in fata unui minut de liniste, care fie vorba intre noi, spune mai multe decat 10 ore de galagie. Pana sa vina momentul deschiderii, complezenta este cuvantul de ordine, o mica barfa, sau una mai mare ca tot esti acolo adunat, sa faci galagie la masa tacerii. De ce zic asta, pentru ca e galagie dar de fapt nu se vorbeste nimic, sau cum ziceau un hâtru in viata ,, se vorbeste discutii".
Eu acum vorbesc, ca asa trebuie, sa zic si eu ceva ca sa ma aflu in vorba, dar gandul ma duce la momentu sublim, plin de incarcatura si emotie care se numeste MASA, momentul la care batranii se adunau si multumeau Lui Dumnezeu pentru cele date, si masa aceea era tot rotunda, dar mica, pusa in mijlocul camerei, si satura o casa intreaga. Era liniste, se auzeau doar lingurile de lemn in cenacul cu mancare, era liniste si linistea vorbea.
Revenind la oile noastre, la masa noastra mare care nu satura pe nimeni, la galagia care nu spune nimic, la tacamurile de fite, ma gandesc ca de aia face omul indigestie, mananca cu noduri de la vorba multa, si unde mai pui ca in ultimul timp se mai poarta si un pahar de vorba, de tot sa te saturi.
Nu ca zic, da pe nimeni nu am vazut sa multumeasca dupa masa, nu Lui Dumnezeu, ca de El au uitat oamenii, macar gazdei pentru primire si omenie. Ori poate din cauza galagiei mi s-au infundat mie urechile si nu am auzit.
Eu va urez perpetuum, sa aveti pofta la masa, liniste si multumire in suflet.
Hristos a Inviat!
RăspundețiȘtergereNimic nu este intamplator.Uite cum face Doamne Doamne; vroiam sa scriu ceva si m-a trimis aici sa citesc ceva asemanator.
Vroiam sa scriu despre tot ce ne deranjeaza noua crestinilor, tihna in familie.
Si am gasit aici, atins de tine, un subiect care duce la pierderea linistii. Obligatiile. Ne incarcam de obligatii, uitand caracteristica ortodoxiei,iubirea.
Dumnezeu ne aseaza in familie, ne daruieste in jurul familiei rude si prieteni, vecini,colegi.
Si apare un eveniment deosebit in viata noastra si noi ne dorim persoane pe care nu le cunoastem, sa participe la evenimentul nostru, uiand de multe ori ca avem rude, prieteni, colegi, vecini pe care nu i-am invitat.
Citind ce ai scris, am facut o trecere prin memorie si am salutat invitatii pe care i-am avut la Cununie, cu zece ani in urma si ma felicit ca am avut intelepciunea sa invitam doar persoane cu care mancam fara nici o obligatie.
Un singur regret am: ca nu am avut bunul simt sa il invit la masa si pe cel care s-a rugat pentru noi si ne-a binecuvantat. Am crezut atunci ca nu poti invita parintele duhovnic la restaurant. Si am avut bucuria ca peste cativa ani am fost invitati la Cununia Dansilor de Argint. A fost frumos precum in povesti.La fel cum a fost si la Cununia noastra.
Si sa stii ca spun si Lui Doamne, Doamne, Sarut Mana pentru Masa, destul de des.Si la Sfanta Liturghie si acasa.
Si voi scrie si acum: Sarut Mana pentru masa, pentru ca nu numai cu merinde ne hranim ci si cu cuvinte.