joi, 20 noiembrie 2014

LA GURA SOBEI


Nu de puţine ori am spus că-mi plac poveştile, căci, recunosc, recitindu-le, îmi aduc aminte de clipele în care copilăria se împărţea între fabuloasa lume a eroilor de pe alte tărâmuri ori din timpurile în care puricele încă se mai potcovea cu 99 oca de fier şi partea de joacă în care parcă şi soarele se oprea în loc spre a privi şi asculta gălăgioasle glasuri de copii ce roteau jocurile într-o frenezie brăzdată de râsete.
Poveştile scrise sunt cunoscute publicului larg, autorii lor fiind trecuţi în analele literaturii pentru secole întregi. Numai că mai sunt poveştile nescrise, cele ale căror personaje (adevărate) îşi vor fi trăit clipele de viaţă la gândul că vreodată se va spune şi despre ei pe undeva, că nu vor fi daţi uitării când se dă pagina cealaltă, cea în care intră în scenă alte personaje.
Poate că mulţi veţi lăsa cititul acestor rânduri din acest moment, nu de alta, dar veţi zice că iar încep cu poveşti din adormite timpuri taman când lumea din ziua de azi fierbe, când zbaterea pentru clipa ce trebuie trăită mâine este la paroxiste cote. Numai că... .
De dimineaţă am fost prin sat să-i împărtăşesc  pe cei ce ajunşi la bătrâneţi adânci, nu se mai pot deplasa în siguranţă (ori poate chiar deloc) pentru a veni spre biserică. Aproape fiecare loc are povestea lui, căci de la gura sobei încinse ori de lângă plita ce dogoare căldura aia din care răzbate miros de doveac copt ori de covrigi încălziţi pentru a fi mai lesne de mâncat, aud mereu câte o poveste de viaţă împletită cu lacrimi şi zâmbete, cu nostalgie şi speranţă. Dincolo de mărturisirea personală pentru care sunt chemat, imediat după împărtăşire, cum e firesc şi cât permite timpul, se deapănă poveşti.  Mâinile arată ici colo spre câte un tablou în care cei dragi au rămas la fel de tineri, palmele netezesc câte o cusătură scoasă din lada de zestre şi privirile se rotesc spre cusăturile de pe pereţi, toate mărturii ale unor timpuri ce aproape-s poveste. Nici personajele nu lipsesc, căci în spatele fiecărui lucru stă un om. „Tata, săracu’, îşi făcea opincile singur şi le făcea negre cu păcură; mam’ mare m-a crescut, că maica s-a prăpădit când aveam 3 ani şi taica era pe front; eram de-o şchioapă când făceau cărămida-n curte, stam toţi 10 într-o cămăruţă;  mâncam turtă şi mergeam desculţi până da bruma, iar bucăţile de carne, când aveam, le împărţea mama în mod egal, câte o sfiştoacă (foarte puţin) la fiecare;  ce cococi (lipii de pâine) făcea mama, umplea plita cu ele, abia aşteptam să le întoarcem pe-o parte şi pe alta; la inundaţii a intrat apa pe geam, avea cutărescu nuntă, mi-aduc aminte ca ieri...”.  Poveştile războiului încă mai prind grai de la puţinii supravieţuitori ai acelor timpuri, iar cele ale colectivizării, mult mai vii, se deapănă şi ele în troznetul lemenlor ce se aruncă căldura spre pereţii încărcaţi de vremuri.
Ştiu sigur că odată închisă uşa, la plecare, lacrimile şi amintirile vor continua să curgă, dar tăcut, în prezenţa aceloraşi carpete şi tablouri, la căldura moleşitoare ce se împrăştie spre pereţii ce-şi poartă stingheri istoria. „Poate vreţi să lăsaţi uşa deschisă”, auzi uneori, „că poate miroase, deh, omul bătrân...” şi ochii coboară spre preşul ce leagă precum o potecă drumul dintre pat şi uşa pe care rareori se strecoară cineva pentru a mai asculta poveştile unor clipe de viaţă.
Mai spre Crăciun să vă arăt nişte poze, le am în laviţă”, şi vârful băţului de sprijin arătă locul unde alte amintiri erau ascunse de ochiul soarelui care îngălbeneşte trecutul. „N-am fost aşa, la tinereţe credeam că nimic n-o să mă doboare, dar la tinereţe omul face multe şi gândeşte puţin, la bătrâneţe gândeşte mult dar nu mai poate să facă nimic, asta-i viaţa.”
De cele mai multe ori ne-am dori ca povestea vieţii să ne fie dusă mai departe, să nu rămână doar scurta relatare redată pe cruce sub forma unor ani. Poveşti de viaţă sunt, ascultătorii lipsesc.

Şi ce frumos miros cartofii băgaţi la copt în  cuptorul unei sobe cu plită... .

31 de comentarii:

  1. Cat de frumos ati scris, Parinte. Viata e o poveste, cea mai captivanta poveste. Daca am avea intelepciunea ca tineri sa intelegem ca nu traim o vesnicie, cred ca am face multe lucruri altfel. Cat despre batrani, ati atins o coarda sensibila. Abia astept sa treaca timpul pana la sarbatori, sa ii vad pe bunici, in casuta mica in care timpul a stat in loc si sfintii te privesc bland din icoane.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ingrid, nu ştiu cât de frumos am scris eu, dar nu pot să nu văd cât de frumos şi cald ai comentat tu.
      Tinereţea este etapa vieţii în care trupul îşi cere tributul său, e timpul în care sângele fierbe şi palmele nu se opresc din muncă. Trecerea timpului echilibrează balanţa, şi, în cele mai fericite cazuri, cei ce ajung la vârsta senectuţii îşi aşteaptă nepoţii în casele ce au pe pereţi icoanele sfinţilor ce privesc blând spre cei ce deapănă poveşti despre viaţă.

      Ștergere
    2. LA MULTI ANI SI MULTA SANATATE!
      Va ureaza din suflet MIRCICA

      Ștergere
  2. Cred ca povestile acestea sunt cele mai frumoase.
    Ti se inmoaie sufletul instantaneu ascultandu-le.Din pacate,prea rar mai avem ragazul ori oportunitatea sa le ascultam.
    Si mama mereu povesteste cu drag de vremurile copilariei ei,desi a fost greu,i se umezesc ochii de amintirile placute.
    Oamenii stiau sa se bucure de orice lucru bun,sa vada acel "frumos" intr-o mare de deznadejde,pe cand noi asteptam sa ne fie doar bine si nici nu ne mai ostenim sa "tesem" povesti.
    Zi senina la casa ta Parinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De multe ori mă gândesc la faptul că va veni o vreme când şi noi vom dori să ne spunem poveştile cuiva. Nu ştiu dacă cele trăite de noi ar umezi ochii celor ce vor asculta, căci, să recunoaştem, chiar dacă timpurile-s aparent tulburi, trăim bine, e pace, mâncăm pe săturate şi avem căldură, ne plimbăm cu maşina şi ne îmbrăcăm cu haine alese pe gust.
      Plus de asta parfumul vechilor poveşti e altul, noi deja ne scriem stările pe internet, urmaşii vor putea citi doar cu un click cele făcute de noi. :)
      Zi minunată să fie şi la tine, Claudia!

      Ștergere
    2. Asa este Padre.Ma gandeam si eu la aspectul asta.
      Imi dau seama ca ceea ce as putea eu sa povestesc ,nu ar avea nici pe departe farmecul povestilor batranilor nostri.
      Ei au avut povesti de viata incredibile,au facut fata cu brio unor situatii extreme,ceea ce ne sporeste si mai mult aprecierea.
      In comparatie cu asta,povestea mea nu poate fi decat banala.

      Ștergere
    3. Ei, Die, poveştile noastre încă se plămădesc, şi, dacă noi acum, în iureşul treburilor credem că nu prea ave multe de spus, ai să vezi, peste ani farmecul clipelor trecute va fi altfel perceput, va avea alt parfum.

      Ștergere
  3. Seara buna, Padre!
    Nu stiu ce am avut azi, dar toata ziua mi-a zburat gandul la anii copilariei si la satele pe care le colindam in lung si-n lat...si la oameni care azi nu mai sunt printre noi.
    O fi vremea rece de afara, de vina, sau faptul ca se apropie sarbatorile si ne scufundam in nostalgie, dar citind aici m-am adancit si mai mult in amintirile celor mai frumosi ani.
    Imi plac scrierile tale, cu toate ca nu mereu comentez, dar sa stii ca le citesc.
    Un gand bun de noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Meri, poate că toate cele înşirate de tine conduc la această stare. Uneori melancolia timpurilor trăite odinioară reapare, cumva aievea, taman când facem bilanţul (toamna târziu) anului ce se pregăteşte de adormire.
      Eu scriu simplu, cum ştii, dar mă bucur de fiecare dată când prietenii trec şi citesc (fie şi tăcut) când lasă gânduri bune şi senine.
      Seară minunată să fie la voi!

      Ștergere
  4. Si pe mine m-a molipsit de melancolie articolul, Padre :) La batranete ne scad puterile si atunci suntem nevoiti sa ne tinem mintea ocupata, caci membrele nu ne mai ajuta ca odinioara si trebuie sa le lasam sa se odihneasca :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, nu ştiu de ce zici tu de bătrâneţe, căci eşti în plină tinereţe, aşa că n-ai cum să mă păcăleşti. :D Offf, da, trecerea timpului se simte bine în cele ale trupului, dar, invers proporţional, cele sufleteşti se ascut, se lămuresc.
      Melancolia e dulce-amară, ca să fiu un pic trecut în registrul gastronomic, drag ţie, dar fiecare simte în funcţie de moment (uneori mai dulce, alteori mai amar) această stare, în funcţie de vremea de afară, de muzica ascultată, de mirosul celor din jur, de culorile privite. :)

      Ștergere
    2. Asa este, Padre - vremea, culorile si muzica ne influenteaza tare. Cat despre batranete, eu vorbeam la modul generic, nu ma refeream la mine - pana la urma, ne ajunge pe toti (batranetea zic :), important e sa o acceptam si sa luam ce-i mai bun din toate :)

      Ștergere
  5. Da, este chiar păcat că rareori se mai strecoară cineva pe uşile acelea şi a ami avea răbdarea să le asculte poveştile. Bunicile mele s-au stins mai demult, mai aproape s-a întâmplat cu bunica soţului meu şi mă bucur că am fost acolo în ultimele luni ale vieţii ei, şi da, am avut răgazul să îi mai ascult poveştile, căci nu am lucrat în perioada în care am stat la Botoşani. Erau şi în camera ei instalate semnele neplăcute ale bătrâneţii, dar a fost o femeie absolut remarcabilă, care a muncit mult, a realizat multe, a fost un exemplu de putere şi hărnicie pentru toşi cei ce au cunoscut-o. Dar cel mai important aş zice, era capacitatea ei de a răspândi bucuria şi voioşia în jur. Mihnea a iubit-o tare mult şi îţi va aminti mereu de străbunica, nu mulţi copii mai prind străbunici în viaţă. Pentru el, pentru soţul meu şi pentru mine avea mereu o vorbă caldă şi un zâmbet pe buzele tare îmbătrinite de cei 92 de ani. La înmormântare, părintele - mereu un apropiat al casei, a rostit câteva vorbe pline de emoşie despre ea. Cam ce am scris şi eu mai sus, dar cel mai mult mi-a plăcut când a spus că a avut o viaţă frumoasă, plină de credinţă şi bucurie. "S-a stins un stâlp puternic al familiei, o femeie remarcabilă, greeeeu de egalat!" a zis Părintele impresionant, aruncând parcă cu coada ochiului, o privire spre soacra mea şi spre mine.
    Şi avea dreptate, m-am gândit că măcar pe jumate ca ea de-am fi şi aş fi împăcată!
    M-am emoţionat, ca de fiecare dată când vă citesc cuvintele...şi parcă am uitat de ce-am venit...
    Vroiam să vă transmit un gând bun, o mulţumire pentru ce faceţi, recunoştinţa pentru prietenia preţioasă pe care ne-o acordaţi şi o urare de MULT bine şi fericire în anul ce a început şi în totţio ce-l vor urma1
    La mulţi ani frumoşi, în care să ne mai spuneţi poveşti Părinte Victor, căci nu cred să fie om căruia să nu-i placă poveştile! Vă îmbrăţişăm toţi trei, cu respect şi preţuire!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, ce poftă de scris ai avut! Mă bucur că ai trecut prin pagina mea, că ai lăsat un cuvânt bun şi că ne-ai împărtăşit din experienţa vieţii, iar asta nu oricum, ci folosind exemplul frumos al bunicii tale, cu toate cele ale vieţii şi morţii. Poveştile, în cea mai mare lor parte, sunt fabulaţii, poveştile de viaţă însă, cele trăite clipă cu clipă, sunt realitatea simplă (dar atât de complexă) a trecerii noastre prin lume.
      Eu ascult cu mare bucurie destăinuirile celor ce vor să-mi povestească din amarul ori dulceaţa vieţii lor, conştient fiind că la un moment dat şi eu voi apuca (sper) să povestesc lucrurile ce m-au desăvârşit ca om pe faţa pământului.
      Un gând bun, cu binecuvântare, las şi eu către voi trei, cu bucurie, cu urare de an bun şi luminos, cu sănătate şi spor în toate cele dorite!

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Costinela, nu fi tristă, poveştile de viaţă sunt lecţiile pe care cei bătrâni ni le transmit în forma cea ma pură, fără să ne facă să simţim duritatea celor trăite de ei. Aşa că merită măcar un smiley de zâmbet. :)

      Ștergere
  7. Frumoase rânduri! Ai dreptate Padre, că amintirile noastre au un alt iz, dar pentru copii și nepoții noștrii vor fi la fel de pline de colb, ca si cele ale bunicilor noștrii pentru noi. Lucruri dragi nouă, lor li se vor părea desuete. Dar asta e viața!!! Merge înainte, deși am vrea de multe ori să mai meargă și înapoi. O seara bună la casa voastră!

    RăspundețiȘtergere
  8. Aştept cu nerăbdare să mai păşesc într-o casă de oameni trecuţi prin viaţă, să ascult poveşti, care sunt fapte reale uneori dureroase, alteori dulci. Am avut ocazia să păşesc în asemenea odăi minune, cu miros de cald, umanitate dar şi nevoi multe. Un lucru mă miră extrem de mult. Cum de a rămas viaţa unor oameni a nimănui, uitat de lume? Te uiţi la ei şi parcă priveşti un tablou vechi, au rămas în nevoi multe, fără condiţii minime, doar căldura din sobă şi o hrană slabă. Lumea ,,bună,, unde e? Aproape toţi bătrânii sunt uitaţi de sistem, de copii, de prieteni, vecini, rude(am lăsat rudele la sfârşit, cu voie, poate ne scrii un articol despre asta, de ce sunt la distanţă mai mare rudele decât străinii?). Cel puţin pe cei de la ţară îi găsesti într-o zi a anului 2015 în trecut, în anii 60' 70'.
    Poveştile acestor oameni ar putea umple mulţi timpi nefolositori din viaţa tineretul
    zglobiu. Şi ştii Părinte la ce mă gândesc de multe ori, cum e să ajungi la o vârstă ... când nimeni nu are nevoie de tine, când rar te ascultă cineva, când simţi efectiv că stai în calea lumii, când nu ai putere în tine, uiţi şi ce-ai mâncat, toate te dor, eşti atât de mic şi poate speriat.... greu..... De ce nu ne pasă de aceşti oameni, de ce nu-i iubim, de ce, de ce .... Cam atât, am scris prea mult, şi DA ador poveştile!!! Toate bune Părinte drag!

    RăspundețiȘtergere
  9. Melinda, am scris în vara anului trecut un blog intitulat "părăsişte" http://preotvictor.blogspot.ro/2014/07/parasiste.html în care am încercat să dau sens anumitor sentimente ce te lovesc atunci când vezi că locurile ce odinioară erau pline de viaţă se sting încet, încet, încet. Poate că aşa e legea firii, poate că aşa îi este dat omului, ca prin propria-i lucrare, să răsară, să crească, să rodească şi să se usuce. Cumva, dacă am rămâne puternici, n-am mai avea poveşti, ele sunt taman răspunsul pentru vremurile în care actualul povestitot era unul din personajele pricipale ale naraţiunii ce pe noi ne cutremură la ascultare.
    Unde-s cei de lângă întrebi tu. Sunt aproape şi departe, îşi trăiesc propriile poveşti. Unii sunt răpiţi de zmeii timpului nostru, alţii, prin grădinile tinereţii ce pare a fi fără de bătrâneţe, alţii pe tărâmuri îndepărtate în căutarea merelor de aur oferite de alte neamuri şi cei mai mulţi cu treburile de la curte, căci lucrurile multe şi mărunte în care ne băgăm fiecare din noi răpesc cel mai mult timp din viaţă.
    N-ai scris mult, ai scris cât trebuie, cum trebuie, ca de fiecare dată. Să ai o zi minunată!

    RăspundețiȘtergere
  10. Citesc fiecare cuvintel cu dorinta insetatului dupa o gura de apa sau a flamandului dupa un colt de painr si uite asa reusesti sa proiectezi povestioara, in mintea mea, aidoma unui film dar acel film care te face sa auzi si lemnele troznind si sa mirosi si clipele. Sa nu te opresti din scris si cel mai important sa ne dai si noua "hrana ta"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum ştii, cum cred că deja v-am plictisit cu placa de-o pun mereu, vorbele mele sunt simple, voi, cei ce le citiţi le daţi valoare prin modul în care percepeţi mesajul transmis de mine.
      Îţi mulţumesc frumos de trecere şi de gând, Carmen!

      Ștergere
  11. o zi buna, Padre! Cred ca si zilele astea ai fost la ascultat povesti. Asa ti-ai amintit de blogul asta. Mi-a facut mare placere sa-l recitesc si mi-a adus aminte, ca numai cu amintirile am ramas, de bunicii mei si de povestile lor de viata. Toate astea mi-au lasat o stare de bine. Multumesc padre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost, aşa este, la fiecare început de post, dar nu numai, merg pe la casele celor care, dorindu-şi să fie "grijiţi" (împărtăşiţi) mă cheamă în camerele unde pereţii şi chiar sobele, îşi spun poveştile de-o viaţă.
      Zi bună să fie şi la casa ta, Mari!

      Ștergere
  12. Tare frumos povestesti Parinte,ai facut sa-mi curga o lacrima de remuscare,ca atunci cind am avut pe cine sa-mi povesteasca mi se parea prea multa cicaleala.Acum nu mai are cine si abia acum imi lipseste.Sigur fiecare platim pt faptele noastre.Dumnezeu sa ne ajute!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred să fie vreunul (mai) tânăr care la un moment dat să nu simtă cicăleala celor mai mari (părinţi, bunici), toţi am trecut prin aşa ceva la un moment dat. Mai mult, la rândul nostru procedăm la fel, căci purtarea de grijă a celor mai mari, uneori excesivă, e drept, poate fi văzută ca o cicăleală.
      Să ne ajute Cel de sus să ne bucurăm, cât se poate, de fiecare de cei de lângă noi, mari şi mici deopotrivă.

      Ștergere
  13. Ce frumos!
    Am ocolit scrierea , desi-mi aparea pe wall, stiind ca vreau s-o citesc in liniste, asa cum imi place sa citesc mereu tot ce scrii.
    Mi s-a pus un nod in gat, lacrimi mi-au umplut ochii.
    Bietii batrani...cat de putin le avem grija, ancorati in ale noastre mult, prea mult...
    Zi frumoasa, Padre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. După primele cuvinte am crezut că ocoleşti tot ce-ţi apare pe wall din ce postez eu. :)))
      Nu ştiu ce să zic, mă gândesc (asta aşa, ca şi cum mi-aş căuta o scuză) că şi cei ce sunt acum bătrâni, la vremea tinereţii lor, tot la fel de ancoraţi în treburi multe erau. Cumva, această roată a vieţii se tot învârteşte, rare fiind cazurile în care cineva să ştie prea multe la tinereţe.
      Mă bucur că ai trecut prin rândurile mele la început de săptămână, de data asta, nu-i postare care să te îndemne la lene, ci la reflecţie. :D
      Zi binecuvântată să fie şi la voi, Gaby!

      Ștergere
  14. Greetings! Quick question that's completely off topic.
    Do you know how to make your site mobile friendly? My site
    looks weird when browsing from my apple iphone.

    I'm trying to find a theme or plugin that might be able to
    fix this issue. If you have any suggestions, please share.

    Thanks!

    RăspundețiȘtergere
  15. Seara buna, Padre! Asa de crunt ma apasa uneori trecerea timpului, de fapt mai mult pierderea timpului, ma uit la ai mei parinti si imi amintesc de cum erau si cum eram noi, copiii. Si inca pierdem timp de parca acesta ar fi etern. Of, Padre, m-a luat asa un amalgam de ganduri si de trairi, mai ales dupa o zi plina. Dar frumos tare ati scris si ne-am oprit si noi pentru cateva minute cu gandul la cele de mai sus. Invatam prea tarziu sa pretuim ceea ce merita cu adevarat. Seara frumoasa, Padre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Timpul ne este prieten şi duşman deopotrivă, Laura, depinde cum ne însoţim cu el, cumva, e ca-n viaţa de zi cu zi, dacă te însoţeşti cu un prieten la muncă, la rugăciune, ai de câştigat, dacă pleci la furat... .
      Mă bucur că şi de data asta ţi-au plăcut simplele mele rânduri, chiar dacă, recunosc, te mai amărăsc uneori cu cuvintele mele în anumite situaţii.
      Să ai o seară binecuvântată!

      Ștergere