După ce omul a pierdut raiul prin neascultare şi a fost trimis pe pământ, din cauza faptului că nu se putea obişnui cu gândul că trebuie să moară, a căutat în fel şi chip să descopere o băutură miraculoasă care să-l menţină mereu tânăr, nemuritor.
Asta face ca odată cu trecerea timpului să încerce fel şi fel de combinaţii, mai simple şi mai complexe pentru licoarea magică. Numai că Satana, ruda noastră dragă, des pomenită în conversaţiile cotidiene, nu a stat pe margine. A încercat în multe rânduri să-l ,,ajute" pe neputinciosul om, în încercarea de a trăi veşnic. Astfel la îndemnul Întunecimii Sale, oamenii au amestecat fructe de toate felurile, din toate colţurile pământului, cu sânge de maimuţă, de tigru şi de porc.
REZULTATUL ? Îl ştie şi un copil de şcoală. Totul s-a transformat într-un borhot. A fost distilat şi din el a ieşit miraculoasa băutură numită ALCOOL, care de atunci şi până azi a făcut minuni mari tuturor celor ce au degustat mai mult decât prescripţia ,,doctorului".
Şi compoziţia sa, a licorii magice, bine păzită de Bachus, se regăseşte în consumatorii înrăiţi întocmai după prospect. La început e bună, că doar e din fructe şi puţină chiar nu face rău. Dacă porţia creşte sângele de maimuţă îşi arată forţa şi omul devine volubil, haios, jucăuş, cu chef.
Numai puţin daca se măreşte doza, un pahar, două, sângele de tigru din miraculoasa băutură fierbe şi omul devine violent, irascibil, imprevizibil. Soarta face ca atunci cand se mai bea un pic, o sticlă, două, sângele de porc să-şi facă simţită prezenţa. Ce frumos ca un porc arată omul căzut în mocirla şanţului, ameţit de licoarea veşniciei.
Şi unde pui că tot ei se ţin mândri prin proverbul de circulaţie interioară: ,, cum beau apă cum vomit; cum beau ţuică n-am nimic".
Oricum bine că se respectă când se salută: ,,Noroc sticlă; să trăieşti pahar!"
HÂC!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu