IERI, AZI, MAINE

Ieri, azi, maine. De cate ori nu ati folosit aceste cuvinte. De cate ori ele v-au ghidat pasii prin viata, masurandu-va pretiosul timp petrecut printre oameni, in alergarea pe drumurile incalcite ale vietii.

Ieri, tine de trecut, nu mai este palpabil, ce a fost ieri a ramas imprimat in materia cenusie a creierelor noastre, pe hartia ziarelor, in memoriile Pc-urilor, pe benzile filmelor. Deja cand vorbim de ieri, ni se pare ca nu am trait, pentru ca ziua de ieri nu o mai poti trai vreodata, este un vis trait, este un timp mort, este un film vechi vizionat la unison de toata suflarea.

Si daca ieri a a fost un vis trait, maine, este dorinta de a trai, e tot un vis, este o speranta, pentru ca maine, este deja departe. Nimeni nu stie, afara de Dumnezeu fireste, ce se va intampla maine.Toata lumea are planuri, toti spun ca maine vor face si vor drege, ca timpul va fi bun sau rau, dar pana maine mai e mult, se pot schimba o gramada de lucruri, unii se nasc, altii mor, lumea poate renaste sau poate disparea. Visam la ce vrem sa facem maine, uitandu-ne la ceea ce am facut ieri.

Si aici e greseala, ca uitam de azi, acest cuvant care reprezinta prezentul, realitatea, palpabilul. Azi, din pacate nu se speculeaza prezentul, nu se traiste prezentul, toata lumea suspina dupa trecut si viseaza la viitor, marginalizand prezentul.

Carpe diem, arhicunoscutul dicton, a ramas si el tot de domeniul trecutului, pentru ca trairea clipei, a momentului nu poate fi facuta decat azi.

Adica azi poti merge la scoala, la serviciu, la biserica, la parinti, la prieteni, la peste, la fotbal, doar azi, pentru ca ieri nu ai fost si nu poti da timpul inapoi, iar maine e posibil sa nu mai poti face acest lucru.

Ieri, si maine, sunt vise. Intre doua vise isi traieste omul viata care e ca un vis.

Deci, daca vrei sa faci ceva, daca vrei sa faci ceva bun, sa faci azi. Daca vrei sa faci vreun rau, lasa-l pe maine, poimaine, raspoimaine.......niciodata .