duminică, 4 octombrie 2009

CIMITIRUL DE COPII

De la început vă spun să nu vă înspăimântaţi din cauza titlului. Aparenţele înşală de multe ori.
Postarea de azi este povestea unui om care trebuind să călătorească până într-un mare oraş, în timpuri mai vechi, şi având mult de mers, la un moment dat a oprit să se odihnească.  Locul unde a oprit omul era la marginea unui sat, lângă un cimitir. S-a dat mai aproape şi din curiozitate a început să citească pe cruci ,,aici odihneşte sufletul robului lui Dumnezeu....care a trăit 3 luni"; mai incolo unul de 2 luni, altul de 6 luni, unul de un an. Măi să fie, gândea călătorul surprin, un cimitir de copii.
Din întâmplare trece pe acolo un sătean şi-l întrebă: "de ce sunt aşa mulţi copii morţi la voi?" Atunci, omul zâmbind, i-a  spus că nu sunt copii cei răposaţi din cimitir. Sunt oameni care au fost maturi odată. "Dar, de ce sunt trecuţi aşa pe cruci?" Localnicul îi răspunde tot zâmbind, spunându-i călătorului că în satul lor nu se socotesc decât acele zile în care omul a trăit efectiv. Adică necertat cu nimeni, vesel, sănătos. Doar acele zile sunt trecute pe cruce. Ele însumează luni sau ani, în funcţie de fiecare, pentru că restul timpului e trăit degeaba. Muncitul, mâncatul, băutul, vrajba şi  minciuna sunt lucruri făcute de toţi oamenii. De trăit efectiv însă... .

Primită pe mail. 

Un comentariu:

  1. Păi...în cazul ăsta, sunt bune acele câteva luni...
    Oare eu am vreo zi măcar?

    RăspundețiȘtergere