sâmbătă, 11 august 2012

CE TARE



Nici nu apucasem bine să iau viteză (cu bicicleta) că aud o voce ce strigă taica părinteee.  Am oprit şi când m-am întors l-am văzut lângă mine pe piciul ce striga.
Ia zi măi little boy (că-i mai corconesc deseori când vorbesc cu ei) care-i treaba? Şi când taman spuneam asta l-am scanat de sus până jos aducându-mi aminte de anii copilăriei mele. Ce să vezi, un copil de aproape 10 ani cu părul spălăcit de apa gârlei şi pielea arsă de soare. Un tricou larg cu numele fotbalistului preferat (noi în scriam cu cremă de ghete pe tricou în decupaje de carton)pantaloni scurţi şi largi, genunchi jupuiţi şi adidaşi bloncoşi. Din ăştia nu prea aveam că jucam mai mult desculţ. Fireşte mingea din dotare era la subraţ ţinută şmechereşte.
Zi măi Messi (fotbalistul de pe tricoul lui) de ce m-a strigat? Păi, zice el clipind des, cu ce echipă ţineţi? Ia uite la el,am zis eu în gând, pentru ce m-a oprit. Ţin cu România, că ea nu mai bate pe nimeni, am zis şi eu ca să scap. Heee, nu vreţi să-mi spuneţi, a ripostat el senin. Da altceva am vrut să vă întreb. Ştiţi, eu m-am uitat la cer acum câteva zile. Da’ nu  m-am uitat în sus. M-am uitat în apă că se vedea cerul. Că eram la peşte şi mă uitam atent la plută. Da’ nu trăgea de loc. Şi mă uitam la cer în apă şi m-am gândit eu atunci la ceva. M-am gândit să vă întreb unde e Dumnezeu, că m-am gândit eu că trebuie să ştiţi.
Auzi tu cititorule la ce s-a gândit el la pescuit la vârsta lui. Nu la joacă, nu la calculator, nu la scăldat ci la locul unde se află Dumnezeu. Şi răspunde-i părinţele dacă ştii cum pentru mintea lui, fără grabă şi cât se poate de corect. Un răspuns teologic era prea greu, unul filosofic era de neînţeles, altul istoric prea ambiguu şi tot aşa. El se uita clipind des şi aştepta senin  să-i răspund. În primul moment m-am gândit la cuvântul evangheliei ce spune Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa. M-am gândit cât de frumos se poate contura în mintea unui copil o întrebare ce ţine de esenţa vieţii, cel puţin de cea a credincioşilor.
Aproape că m-am declarat învins. Ştiam 20 de versete biblice prin care îi puteam răspunde dar nu ar fi folosit la nimic pentru că nu ar fi înţeles. El voia să ştie cum Dumnezeu, despre care spunem că e în ceruri, e peste tot şi nu-l vedem. Am ales o variantă de răspuns oferită de o idee citită cu mult timp înainte fiindcă am văzut în buzunarul larg al pantalonilor să scurţi o cutie de suc cu paiul. L-am întrebat, e dulce sucul tău? Da, a zis el, vă dau o gură din el dacă vreţi. Nu beau, am spus eu, dar am continuat şi l-am întrebat dar vezi tu zahărul din suc? Nu-l văd dar e dulce, a întărit el.
Eeee măi Messi, aşa e şi cu Dumnezeu. Nu-l vezi dar îl poţi simţi, aşa cum spuneai tu cu zahărul din suc.  Şi după ce i-am spus asta m-a privit fix, n-a mai clipit de loc şi a spus ce tare, la asta nu m-am gândit, chiar aşa e. Şi dând drumul mingii de la subraţ a fugit spre teren strigând din fugă săru’ mâna taica părinte.
Ce tare, am zis şi eu, apoi mi-am văzut de drum.

13 comentarii:

  1. CE TARE!!! povestire am citit. Mi-a placut totul inclusiv ca,... un copil a oprit un parinte...
    Iata am trait si eu virtual aceasta intamplare...
    V-am imaginat perfect!
    Poate aceasta conversatie sa fie odata un punct de plecare a acestui copil spre credinta in Dumnezeu...
    Multumim parinte!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da Corina, mulţumesc. Cum eu stau deseori pe drum de vorbă, copii vin şi vorbesc cu mine verzi şi uscate. :)) Iar eu care nu-mi uit aşa repede copilăria le "cânt în strună". Şi uite aşa mă pun în situaţii dificile, că pun nişte întrebări.......:)

    RăspundețiȘtergere
  3. P.S : e cea mai frumoasa postare de pe blogul dvs. (eu imi amintesc ca l-am citit pe tot sau daca nu, oricum cea mai mare parte)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Alina. Lucrurile simple sunt mereu frumoase. Apoi fiecare cititor apreciază cele citite în funcţie de starea sufletească de moment. Mă bucur că ţi-a plăcut :)

      Ștergere
  4. Mi s-a zbarlit pielea pe mine, stiti, acea senzatie, cand ceva te emotioneaza foarte mult dar in acelasi timp te si infioara. Ce bine ca existra copii in jurul nostru dar ce pacat ca sunt din ce in ce mai putini copii care stau in aer liber, acolo unde il pot descoperi pe Dumnezeu, in mijlocul naturii, intr-un ciob de apa, intr-o floare sau in orice alta minunatie creata de Domnul.

    Tare frumos ati scris, taica parinte! M-as bucura sa ne mai spuneti din cand in cand ce mai face pustiul, sigur mai are el cateva intrebari puse deoparte pentru dvs..

    RăspundețiȘtergere
  5. Da Adriana, e o senzaţie frumoasă, una pe care o trăiesc deseori când merg pe drum. În anii în care am predat religia primeam întrebări pe care nici unii teologi nu s-ar gândi. Copiii întreabă senini, căci ei nu cunosc dimensiunea lucrurilor aşa cum le percepem noi, noi cei mari, cei care ne complicăm deseori în lucruri mărunte.
    Chiar dacă sunt pezevenchi în majoritatea timpului, sunt minunaţi în trăirea şi gândirea lor.

    RăspundețiȘtergere
  6. E mare nevoie de o rugaciune si un cuvant competent aici. Multumesc din suflet!

    http://bios-doareu.blogspot.ro/2012/08/obosita-de-tot-si-de-toate.html

    RăspundețiȘtergere
  7. Demult n-am mai citit ceva frumos :) Eu sunt bombardata zilnic cu intrebari care mai de care mai provocatoare pentru mine, e si greu, e si frumos!
    Mi-a placut tare mult atitudinea baietelului, sa va opreasca din drum si sa va intrebe! Eu si acum, desi am liber la pus mana pe telefon si a-l suna pe parinte, tot imi fac o mie de ganduri ca l-as putea deranja (ispita, nu alta)!
    Intr-adevar, copiii sunt atat de sinceri, mult avem de invatat de la ei!

    RăspundețiȘtergere
  8. Sarut mana Parinte,

    A trecut destul de mult timp de cand nu am mai intrat pe acest blog, iar astazi, cand am facut-o, imi pare tare rau ca nu mi-am facut timp pentru asa ceva.
    Uite cum un copil reuseste sa rascoleasca, prin intrebarile lui simple, adultii.Pe mine m-a facut sa ma simt mica, mica, mica si neinsemnata......am fost in ultima perioada prin diverse locuri, m-am uitat si eu in apa, am vazut si eu cerul si nu mi-a venit in gand Dumnezeu...iarta-ma Doamne!

    RăspundețiȘtergere
  9. Doar ştii Andreea ce limpezi sunt copiii în sufletul lor. Şi nu trebuie să te simţi vinovată pentru că nu l-ai văzut pe Dumnezeu în forma în care copilul şi l-a imaginat. Noi îl vedem şi simţim în diferite momente în funcţie de liniştea noastră interioară, în funcţie de bucurie ori necaz.
    Şi mă bucur că după atâta muncă aţi mers să vedeţi creaţia lui Dumnezeu de pe meleagurile noastre binecuvântate.
    p.s Nu mă supăr pentru că n-ai mai trecut pe-aci. Când se poate, se poate :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Parinte, cum ai stiut tu sa sadesti ideea magica in copil: Dumnezeu e in sufletul nostru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Copiii sunt un ogor bun. În sufletul lor se prinde bine sămânţa aceasta a iubirii şi căutării lui Dumnezeu, care într-adevăr, se află prin sufletul dăruit în fiinţa nostră. Cum ar zice apostolul Pavel, "de acum nu eu trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine".

      Ștergere