vineri, 11 ianuarie 2013

ARIPI DE ZBOR



Sunt momente în viaţă când fără să vrem ne lovim de anumite lucruri învăţate, de situaţii de viaţă ori moarte pe care nu credeam a le vedea vreodată. Evident, situaţiile diferă de la om la om, fireşte că aceeaşi problemă poate fi simţită şi resimţită în mod diferit de fiecare persoană în parte.
Deunăzi am fost într-o casă de oameni, solicitat, aproape strigat, pentru a sta de vorbă, pentru a spune o rugăciune pentru un suflet, pentru un om în grea încercare, persoană cunoscută încă din copilărie. Am fost fireşte, desigur că am vorbit destul, cum  mi-e felul. Şi chiar dacă situaţia nu era una roză, chiar dacă suferinţa, oboseala şi mirosul de medicamente se simţeau la orice pas, am mai văzut ceva.  Evident că mi-am dorit să scriu despre asta. Dar ştiţi cum e, de fiecare dată când vrei să scrii ceva, gândurile se învălmăşesc şi parcă totul se pierde, tot spontanul este mai bun. Numai că azi, din nimereală am dat prin bibliotecă de o carte unde am regăsit două opere ce mi-au smuls la timpul copilăriei lacrimi de tristeţe: Puiul de A. Brătescu Voineşti  şi Căprioara de Emil Gârleanu. Le-am recit, am simţit iar acelaşi sentiment din ziua precedentă şi m-am apucat de scris.
Identificarea prin trăire, prin transpunerea eului în cel de lângă, empatia adică; dragostea dusă spre perfecţiune prin purtarea crucii, uneori chiar într-o formă ce se foloseşte inclusiv de prietenie, deşi cadrul depăşeşte această formă, este rar întâlnită în ziua de azi.
Căsătoria, poate însemna zborul a două persoane, unite într-un mod tainic, spre atingerea unor ţeluri hotărâte la vremea tinereţii când în exuberanţa şi puterea dictau inimii şi minţii. Mulţi reuşesc acest zbor, fac din el un film de viaţă, aripile lor bat la unison înfruntând orice vânt potrivnic, alţii n-au curaj să zboare mult, din nefericire unora le este curmată (în mod voit deseori) dorinţa de zbor. Mai există situaţia în care zborul e dorit de amândoi, dar decât o aripă poate zbura la parametrii rânduiţi de natură. Şi se continuă aşa, se merge aşa, ca şi puiul din povestea mai sus amintită, prin lăstăriş, prin porumbişte, mai zburat, mai târât. Unii abandonează, alţii reuşesc să treacă chiar şi peste cumplita iarnă a deznădejdii.
Ieri am mai primit/văzut o lecţie de viaţă, de luptă pentru viaţă, una câştigată prin dorinţa de a zbura mai departe, una câştigată prin prietenia a doi oameni soţi de zeci de ani, de unirea lor ce nu a fost mărturisită cu cuvinte mari în auzul lumii ci doar cu traiul cotidian, cu cele bune de dinainte, cu cele mai puţin bune de acum. Asta chiar dacă un doctor i-a zis ei, femeii, citez : „mai lasă-l dracu’ femeie că nu mai are de trăit, că poţi muri tu înaintea lui în ritmul acesta”. Şi totuşi au trecut trei ani, şi prin dragostea şi îngrijirea ei trăieşte, căci a învăţat să facă injecţii, să pună sondă, să ….. . Şi e bine, acum e mai bine.
Hristos spunea la un moment dat  că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.”  Ştiu că cele scrise de mine sunt aproape lucruri de poveste, numai că pe acolo pe unde merg, printre oamenii pe care-i cunosc, încă se mai întâmplă. Zborul este un vis al omului din toate timpurile. Numai cei care ştiu să treacă peste barierele neputinciosului trup, peste dorinţa egoistă de săturare a propriului ego, nu vor putea zbura cu adevărat niciodată. Zborul este al celor cu dorinţe de înger, cu drum de lumină.
Zice ea, privindu-l pe el în suferinţa lui, „dacă eram eu în locul lui, la fel ar fi făcut, că noi aşa am fost toată viaţa”. Şi m-ai uitat la el, şi am ştiut răspunsul din prima, căci mai bun răspuns decât lacrimile de mulţumire nici nu există.

21 de comentarii:

  1. Impresionant!
    Mai exista si oameni deosebiti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este Monica, mai există şi oameni normali, aşa aş spune eu. Mulţumesc frums de comentariu şi de gând.

      Ștergere
  2. Blogul e...un zbor sublim si tremurul gandului care-l cauta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, mulţumesc frumos. Întâmplarea e adevărată, petrecută de curând. De fapt, e doar o scenă dintr-o zi, căci zilele sunt multe, cu încercări de zbor şi zboruri încercate.

      Ștergere
  3. Nu cred ca este un caz singular. In taina dintre doi astfel de oameni...de fapt in orice taina de acest fel... nu te poti prezenta decat cu plecaciune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur că nu e un caz singular. Şi desigur că în faţa acestor stări, de normalitate zic eu, ar trebui să luăm aminte, să ne plecăm, cum spui tu, "Anonimule" :D

      Ștergere
  4. Nu degeaba se spune "impreuna la bine si la rau". Si se mai spune ca cine iubeste mult, daruieste mult. Cred ca Taina Sfintei Cununii face posibil ca iubirea sa dainuiasca si sa se daruiasca chiar si atunci cand unii ar prefera sa dea bir cu fugitii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zice apostolul Pavel "taina aceasta mare este"! E mare şi frumoasă, poate uneori dureroasă această dăruire, dar e mântuitoare Adriana. Mulţumesc frumos!

      Ștergere
    2. Chiar ca mare este.

      "Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa.Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup.Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă."(Ev. Marcu, cap.10)

      Numai un om fara minte si-ar putea lasa o parte din trup de izbeliste atunci cand aceasta sufera.

      Imi povestea cineva, ca atunci cand sotul ei are vreo problema, simte si ea ca ceva nu este in regula , ii spune inima si atunci isi ia toate masurile de prevenire pentru a nu ii ingreuna ziua.

      In urma cu cativa ani, am vazut intr-un salon de reanimare, cum unui barbat aflat in coma de mai multe saptamani, ii crestea pulsul de fiecare data cand sotia se apropia de usa salonului; nici macar nu ii auzea vocea si stia ca ea vine la el. Mare Taina!

      Ștergere
    3. Aşa este Adriana. Mă bucur că ai venit să întăreşti cuvintele mele cu cuintele Scripturii, că ai veit să aduci şi o poveste de viaţă care să mărturisească ceea ce postrea mea a încercat să arate.

      Ștergere
    4. Buna, seara!

      Observ ca sunteti on line. Doamne, ajuta!

      Ștergere
    5. Am fost pe fugă aseară. Mulţumesc pentru urare. O zi binecuvântată cu linişte să fie şi la casa voastră.

      Ștergere
  5. multumesc pentru inspiratie

    http://adriana-dardindar.blogspot.ro/2013/01/de-la-inima-la-inima.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc frumos şi eu pentru că zăboveşti deseori prin pagina mea. Am trecut şi am mulţumit şi la tine. O zi binecuvântată!

      Ștergere
  6. Asa vad eu o casnicie, ca cea de mai sus, cu bune, cu rele, cu dragoste, cu intristare, cu devotament, cu nervi, cu ras, cu plans, ca asta-i viata.

    "Din batrani, demult, se stie,
    Ca-n prima zi de cununie,
    Cei doi miri, primesc in dar,
    Un borcan imaginar.
    Este plin in doua straturi,
    Mancand din el, sa nu te saturi.
    Primul strat e numai miere.
    Ce mai viata! Ce placere!
    Cand anii au mai zburat,
    Mierea s-a cam terminat,
    Si dai de stratul de rahat.
    Borcanul meu e intercalat:
    Cand e miere, cand rahat.
    Si-l rog pe Domnul cel de sus,
    Ca-n zilele ce le-am de dus,
    Atatea cat voi putea duce,
    Rahatul meu sa fie dulce!
    Caci toti avem de dus o cruce!"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos Andreea de vizită şi de comentariu. Poetul mereu găseşte o explicaţie care să îmbine omenescul firesc cu divinul râvnit. Aşa este, o cruce avem de dus, căci fieşce cruce ne duce spre lumină, dar numai trecând printr-o Golgotă.

      Ștergere
  7. Padre, de dinainte de sarbatori, numai intr-o meditatie continua sunt, asupra vietii, asupra naturii omului si a multor altor aspecte...asa impresionanta poveste! Tot astazi am citit o poveste asemanatoare, cred sincer ca acolo unde e sadita samanta dragostei, acolo e si binecuvantare! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, în mod normal nu trebuie să tracă nicio zi fără să medităm la starea noastră, la sensul vieţii. Nu trebuie să treacă nicio zi în care să ne aducem aminte că sunt oameni în suferinţă şi că noi, nebăgând în seamă asta, ne veselim lângă lacrimi vărsate de durere. E drept, nu trebuie să cădem în extrema cealaltă şi să nu ne bucurăm de viaţă, dar nici de clipa durerii nu trebuie să uităm. O seară binecuvântată cu lumină şi bucurie în iubirea celor dragi să fie la tine!

      Ștergere
  8. Viaţa ne dă mai multe încercări decât daruri, ne provoacă aşa un pic, ne ademeneşte un pic mai mult spre a trage chiulul de la lucrurile grele. Cred că e omenesc a greşi, a uita, dar nu poţi să-ţi părăseşti la greu aproapele, jumătatea ta, automat rămâi o jumătate de om. Frumos articol, mulţumim. Toate bune cu sănătate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori cred că şi încercările tot daruri sunt, chiar dacă nu-s poleite, aşa cum suntem obişnuiţi cu darurile din zilele speciale ale vieţii. A greşi e omenesc, da; a uita este firesc, dar a-ţi aduce aminte la greu de cel cu care o perioadă ţi-ai împărţit mai ales bucuriile, e aproape dumnezeiesc.

      Ștergere