La început nu-ţi dai seama, abia când osul
simte din plin atingerea perfidă a înţepăturii realizezi că s-a întâmplat ceva.
Când ţi se întâmplă pentru prima oară te sperii un pic. Mai apoi, aproape
ritualic, an de an, ca şi cum ar trebui să plăteşti un tribut fără să ştii
sigur data, te obişnuieşti, durerea se transformă în acceptare şi icnetul uşor
se transformă în tăcere. Mereu îmi aduc aminte,
(doar) în astfel de momente, de clipa în care apostolul Pavel, înaintând
cu prigoana fără frică spre Damasc, dă ochi, la propriu, cu Lumina de sus, şi-n
căderea-i umilă în genunchi, primeşte întrebarea: „greu
îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”?
Când robota cotidiană își intră în drepturi
şi pauzele-s din ce în ce mai mici şi mai rare nu ai prea multe opţiuni de
relaxare a minţii în timpul în care mâinile şi picioarele nu-ţi stau toată
ziua. Înainte vreme, mai la prima tinereţe adică, îmi era de ajuns să setez
radioul pe un anume post de radio, să conectez boxele şi, în fluxul de
ştiri și muzică, să duc la bun sfârşit cele propuse. Numai că de la un timp
nu-mi mai trebuie niciun radio, căci muzica, parcă, nu mai e ca cea de acum 20 de
ani, ştirile sunt din ce în ce mai false şi alarmante, iar publicitatea,
falsă şi ea, poluează eterul cu promoţii fade.
Ora et labora, aşa spuneau latinii, şi-n
ultima vreme această zicală parcă mi se lipeşte din ce în ce mai mult de
fiinţă. A nu se înţelege că în timpul muncii am pauze de îngenunchere în care
să-mi ridic mâinile, liturgic, în rugăciune, nicidecum. Dar a-mi pune mintea să
se roage folosindu-se de experienţa vieţii, în sensul de procesare a
informaţiei adunate în timp, da.
Nu sângele curs este problema, oricum e prea
puţin, ci ghimpele, capul acela mic şi negru, rău şi ascuţit, ce rămâne în talpă,
amintindu-ţi parcă, la fiecare pas, că omul se simte fragil nu doar când e rănit
sufleteşte de ghimpii ce-i sunt băgaţi uneori în inimă, ci şi trupeşte, chiar
dacă, declarativ, cei mai mulţi se bat cu pumnul în piept că-s invincibili în
faţa mărăcinilor.
M-am întrebat deseori ce-i mai uşor de
suportat, a călca în mărăcini şi a şchiopăta o perioadă, ori a primi ghimpi în
adâncului sufletului şi-a merge aparent drept într-o lume strâmbă? Şi-apoi, un
ghimpe în talpă ori în palmă e doar o joacă de copil, mă întreb, oare, o cunună de spini pusă pe cap şi mărăcinii întregii lumi adunaţi într-un suflet, cum s-or simţi?
Cumva, am găsit răspunsul tot în seninul copilăriei, căci în vremea aceea,
ascultând poveţele babelor de la poartă, foloseam scuipatul pentru orice
julitură, panaceul universal, atât de periculos acum, fie și printr-un singur strop, în răspândirea atâtor viruși. Ştiu, sună banal, dar cred că acea cunună de
spini, hristică, şi mărăcinii lumii întregi din sufletul lui Hristos, tot
scuipatul le-au diminuat puterea, scuipatul lumii întregi care, dizolvat de
puterea invincibilă a iertării, a făcut ca fiecare spin în parte să rodească,
să se înmoaie, să se deschidă şi să se transforme în floarea iubirii ce nu se
veştejeşte niciodată.
Mda, ştiu, lipseşte pragmatismul, lipsesc
coordonatele, totul pare fără frontiere, ca şi cum (că tot îmi zicea cineva)
iubirea le poate rezolva pe toate. Fireşte că nu, nu le poate rezolva pe toate,
ci doar pe cele pe care nimeni şi nimic din lumea asta nu le poate rezolva, căci, matematic vorbind, n-o să rezolvăm ridicarea la pătrat cu iubirea, dar putem
rezolva, cu excerciţiu, toate operaţiile ce trec peste infinit.
Am un ghimpe, da, încă-l mai am, dar simt
cum încet, încet, în soarele și ploile primăverii, în scuipatul lumii, în sângele iertării
şi-n aşteptarea învierii, începe să rodească. Va înflori vreodată, oare, într-o
lume în care florile sunt rupte pentru morţi, iar ghimpii-s dăruiţi, cu
prisosinţă chiar, celor vii?
Sarutmana de randuri si de "printre randuri", Parinte! Post cu folos si fara ghimpi va doresc!
RăspundețiȘtergereMulţumesc de trecerea printre simplele-mi rânduri dintre rânduri, Iuliana! Post cu binecuvântate clipe de linişte şi răbdare să fie şi la casa ta!
ȘtergereSeară bună, Padre!
RăspundețiȘtergereȘtiu că o să ai o perioadă plină se dăruire, de gânduri bune către noi toți, de sfaturi demne de urmat, așa că îți doresc să fie și cu multă liniște, sănătate și spor în tot ce faci!
Mulţumesc frumos, Meri! Un om sănătos are mereu câte ceva de făcut, iar eu, slavă Domnului, sunt sănătos. E drept, perioada postului e una specială pentru un preot, de aceea gândesc că şi lucrarea trebuie să fie intensificată, în cel mai bun şi frumos sens al cuvântului.
ȘtergereSeară binecuvântată să fie la voi!
Asa de frumos scrietzi,e o binecuvintare si o bucurie pt suflet.Un post linistit si ruga.
RăspundețiȘtergereScriu simplu, din suflet, inspirat din lucrarea celor din jur. Mulţumesc frumos!
ȘtergereSa rodeasca o floare frumoasa ...mantuirea...Doamne ajuta..post binecuvantat.
RăspundețiȘtergereCu răbdare şi linişte sufletească să fie şi la voi, Ramona!
Ștergerestii ce zice prietenul meu , pana la urma si ghimpii aia sunt tot desertaciune :). daca m-ai fi intrebat acu vreo 20 de ani as fi zis ca durerile sufletesti sunt mai mari si mai greu de dus, dar e usor sa zici asa cand nu le-ai prea incercat pe cele fizice daramatoare. oricum , o inima usoara te ajuta sa duci orice suferinta fizica altfel. asa ca pana la urma nu mi-am schimbat prea mult parerea. pace si liniste sa fie pentru tine si toti .
RăspundețiȘtergereDurerile fizice sunt mai uşor de dus pentru că pot fi localizate, uneori anesteziate şi curăţate. Cele sufleteşte nu se pot localiza, chiar dacă în mare parte ştii cauza lor. De exemplu, e foarte greu de "vindecat" singurătatea, aşa cum la fel de greu e de "alinat" e sentimentul ăla de vânzare, de părăsire ori de neputinţă. Şi culmea, aici e foarte greu de aplicat dictonul "medice cura te ipsum".
ȘtergereZile cu spor în cele bune şi lumină să fie şi la tine, Corina!
Sorb cuvintele tale cu nesaț, Padre! Multumesc lui Dumnezeu pentru prietenia ta!
RăspundețiȘtergerePoate că de multe ori cuvintele mele deranjează, ori aduc oboseală din cauza numărului mare, dar tot ce scriu, scriu din suflet. Îţi mulţumesc frumos şi eu, Carmen!
ȘtergereSeara buna, Padre. Simțeam nevoia sa iti "aud" cuvintele de om simplu.
RăspundețiȘtergereCuvintele mele se aud din ce în ce mai rar, prea gălăgie este într-o lume de ne-cuvinte.
Ștergereeh, vic, a meritat așteptarea să te aud spunând-o și pe-asta, că iubirea nu le poate rezolva pe toate!
RăspundețiȘtergerenormal că nu, pentru că este necesară, nu zic, dar nu suficientă - ca-n matematică, știi? că tot ai adus vorba.
nu e de capul ei, nu poate exista și-atât, nu se susține singură.
hmm.. oare ce-ar mai fi?! ce ar mai trebui?!..
cred că știi. :) și accepți că rezolvarea ideală nu presupune minte versus suflet, ci automat minte+suflet, în proporții diferite. problema intervine când raportul ăsta nu este acceptat, darămite recunoscut sau, mai trist, ignorat.
cât despre spini.. și ghimpi. dintotdeauna m-am gândit, de pe la 10 ani (când am primit primul meu trandafir galben), de ce trandafirii au ghimpii ăia nesuferiți. evident, întotdeauna, mă înțepam în ei. ca un tribut mut.
de când sunt mai mare prefer să mă bucur de flori acolo unde le este rostul, dincolo de orice gest, automatism social, distructiv de a fi rupte, tăiate, omorâte la propriu.
place mult "M-am întrebat deseori ce-i mai uşor de suportat, a călca în mărăcini şi a şchiopăta o perioadă, ori a primi ghimpi în adâncului sufletului şi-a merge aparent drept într-o lume strâmbă?"
nu c-ar fi singurele variante, dar ce-ai lansat constituie o temă de casă valoroasă.
Apăi la matematică nu mă pot compara cu inginerii, că deh. :D Adică vezi, şi pe asta o recunosc, chiar dacă sunt gică-contra deseori.
ȘtergereIubirea poate rezolva multe, dar pentru a fi viabilă, are nevoie de o fundamentare serioasă, o bază solidă pe care să se sprijine, pentru că o iubire superficială dă aripi, dar aripi de ceară, şi cum bine ştim, aripile de ceară... .
Ghimpii pot fi stări, stări de nestări, de altfel, cumplite stări.
Altfel, multă lume visează la a păşi pe un covor de petale multicolore fără însă a se gândi că cei care le-au cules şi presărat şi-au umplut palmele de ghimpi. :)
și fundamentarea aia serioasă, baza aia solidă de ce ține, hm?!.. :)
Ștergereghimpii cu pricina pot fi provocări. lecții. teme, la o adică. ca-n matematică: toți avem datele problemei și cerința/ele. rezolvarea și abordarea demonstrației țin de fiecare dintre noi. știi ce mi se pare cel mai fain? când te apuci de rezolvare și, pe parcurs, simți deja că greșești. în punctul ăsta ai de ales, nu-i așa? te oprești și-o iei de la început, continui până la final și te prinzi unde ai greșit (după care o iei de la capăt) sau renunți. cred că din astfel de ghimpișori se formează caracterul. și apar principiile. și sistemul de valori.
cred că lecția cea mai grea în toată viața și lumea aia strâmbă este să-ți păstrezi cu sfințenie aceste principii și valori, cu riscul de a simți din nou, și din nou, ghimpii ei. ai lumii strâmbe, care, înclin să cred că mai mereu calcă în mărăcini și nici măcar nu înțelege ce i se întâmplă, darămite să și schimbe cumva asta.
Doamne ajuta Parinte! Post binecuvantat! :) Ioana
RăspundețiȘtergereCu răbdare-n toate, cu lumină şi linişte sufletească să fie şi la voi, Ioana! Mulţumesc frumos!
ȘtergereCel mai dureros si cumplit ghimpe se naste din ignoranta,nepasare!Oamenii il produc si culeg "roadele" ca atare!
RăspundețiȘtergereObsesia marelui regizor rus A. Tarkovski(unul dintre cei mai mari contemplativi si spirite ale sec XX in opinia mea)a fost imaginea unui copac uscat pe care cineva il tot uda cu credinta si speranta ca el isi va reveni,va prinde viata.
Nu discut,polemizez acum despre semnificatii...las contrastul celor doua atitudini ca subiect de meditatie.
De obicei polemica ar trebui să nasc progres, dar în cazul ignoranţei, cum bine ziceai, e mult mai de folos tăcerea.
ȘtergereCand am spus ca nu polemizez ...era vb de starea mea de spirit din acel moment,incapabil de a scrie mai mult despre subiectul schitat...l-am dorit doar sugestiv,minimal...eu am obosit,am vestejit,,,dv insa puteti polemiza daca asta doriti.
ȘtergereBuna dimineata Padre.
RăspundețiȘtergerePana si ghimpii isi au rostul lor.Cel putin,in ce ma priveste,orice ghimpe a fost prilej de meditatie,motiv de a schimba o stare de fapt.Pentru ca,atunci cand esti ranit,fie chiar si de un ghimpe mititel,e un semn ca ceva nu este tocmai in regula.
Post binecuvantat iti doresc Padre.
De multe ori mă întreb dacă-i mai uşor de suportat un ghimpe ori dacă o coroană de ghimpi/spini. Cred că un ghimpe ne-ar da de lucru, l-am vedea ca pe un intrus de care dorim să scăpăm repede, în timp ce o coroană de spini sau o talpă plină de ghimpi n-ar mai fi o obsesie, s-ar transforma într-o cruce pe care ştii/simţi că trebuie să o duci până la capăt.
ȘtergerePost cu răbdare şi spor în cele bune să fie şi la tine, Die!
De cele mai multe ori ne vaicarim pentru probleme minore,dar cand vin necazuri mai mari parca rabdarea ne este sporita.
ȘtergereNe intarim stiind ca trebuie sa invingem,sa trecem peste aceste obstacole.
Se apropie postul Pastelui nu am ținut niciodată post din nepăsare spre rușinea mea iar atunci când primesc acea corona de spini o port mult și bine o iau ca pe o pedeapsa bine meritata pentru păcatele mele
RăspundețiȘtergereO fi bine ,o fi rău nu stiu aștept .
Ghimbi ,coroane de spini și cruci grele caram în fiecare zi 😔 mai am putere sa trec peste dar ce facem când puterea nu mai exista ? Cum mergem mai departe ?
RăspundețiȘtergereSe apropie iarăși postul Pastelui nu am ținut niciodată post nu stiu de ce cred ca din nepăsare iar atunci când apar acei ghimbi ,cred ca îi merit am ajuns sa cred ca sunt fel de pedeapsa pentru nepăsarea mea .
Cum mergem mai departe? Nu am răspunsul universal, știu doar că o cădere care nu e urmată de ridicarea absolut necesară, rămâne ultima cădere. Câtă vreme ne ridicăm spre a merge mai departe avem nu doar o șansă, ci mult mai multe, fiecare clipă a vieții fiind pregătită spre a putea fi mai buni decât ieri.
ȘtergereSpovedania nu o impune nimeni, e momentul care un om simte că trebuie să-și spună obida, greșelile și neînțelegerile vieții spre a primi, pe de o parte un sfat bun spre îndreptare și, deopotrivă șansa de a se împărtăși (după vrednicie).
Parca ,prea s-au înmulțit ghimpii din sufletul oamenilor!
RăspundețiȘtergereȘi prea puțini și cei care îi pot scoate și vindeca.
Ștergere