marți, 21 august 2018

LOST



Cred că era taman în perioada asta, adică după sf. Mărie Mare sigur, căci strugurii deja erau prădați de albine și viespi deopotrivă, semn că dulceața de sub coaja indigo începea să-și arate forța, iar porumbul, din verdele aparent nemuritor, își schimba straiele în culori ce trădau maturitatea prin nuanțe de galben din ce în ce mai vizibil. Numai că astea nu erau singurele semne de sfârșit de vară, mai era unul care se simțea din plin în mai toate casele copiilor de atunci, Gheba, marele profesor, cel care, prin culegerile sale, a deschis mintea multor generații. Numai că ce să te faci cu copilul care, mânat de dorința de joacă și mai ales de scăldat, uita mereu să-și facă temele de vacanță. Unde mai pui că erau, ca mai pe la toate casele, vreo două vaci, porcii, grădina și curtea, care, lesne de înțeles, erau sectorizate și împărțite frățește pentru a fi rezolvate, zi de zi, cu toate cele de trebuință. Și recunosc, da, cu vacile era mai simplu, că le lăsam în zăvoiul Argeșului și ne apucam de câte o țurcă sănătoasă ori, după caz, de-o leapșă pe cinste în locurile unde apele erau mai adânci și ochiurile de apă te ajutau să te muți ici-colo mult mai lejer.
Așadar, când soarele pripea pe înaltul cerului de țiuiau și greierii în iarba uscată, când august lupta din răsputeri să-și arate forța de gustar înaintea lui răpciune ce bătea la ușă, doar ce am auzit din drum vocile cunoscute ale prietenilor de joacă: „hai, vii?, cică apa e ciorbă, e fiartă, numai bună de-un lepșoi”.  N-am zis nimic, am tăcut două minute și, cu gândul la culgerea de matematică, am decretat: „nu vin măh, mai am treabă!” Dar ți-ai găsit pe cine să păcălești,  aproape toți, ca la cor, au început repertoriul: „te ține la lanț, la coteț, n-ai curaj nici măcar o juma de oră să fugi de-acasă”.
Fuga, în special fuga de/din lume, nu presupune neapărat a fugi fizic undeva departe, demonizând și acuzând ceea ce lași în urmă, nicidecum, fuga adevărată înseamnă putința de a te dezbrăca de ceva vechi care te robește pentru a putea îmbrăca ceva nou, în straie de libertate călite-n ascultare.  Bine, nu că s-ar fi pus problema la mine de așa ceva atunci, când ca orice copil, altă grijă n-aș fi avut decât joaca și robotirea cotidiană, mai ales că cea din urmă însemna răsplătirea cu 5 lei, suma cu care puteai intra la un film dat la căminul cultural ori, și mai și, două înghețate cumpărate de la căruța cu înghețată ce venea la sfârșit de săptămână pe ulițele satului.
Unde să ne mai ascundem când fugim de noi?”  Cam așa zic versurile unui hit din anii trecuți, ceea ce nu înseamnă că, în conformitatea cu titlul piesei, trebuie să fugim pe Marte. Poate că generațiile de acum nu cunosc frământarea unui copil de 10 ani care, stând pe podișca de la capătul șanțului, se tot uita la prietenii ce își luaseră avânt serios spre capătul uliței, cel care ducea direct spre potecile numai de noi știute, cele care dădeau direct în malul gârlei, fie că trebuia să ocolim balta, fie că prin baltă, direct la apele Argeșului.
Gândul rău este mai iute ca fulgerul ce brăzdează cerul prin norii grei ai furtunilor de vară. Unde mai pui că aparent, gândul rău, este răspunsul, rezolvarea unor situații peste care n-ai crede că poți trece. Atât mi-a trebuit, un gând de ducă, că restul a fost doar prima lecție de regie susținută de mine de la cap la coadă. În definitiv, pe timp de vară, am avut nevoie doar de două perechi de pantaloni scurți și de un plan de bătaie.  Zis și făcut!
I-am prins din urmă pe băieți pe la jumătatea drumului, în definitiv problemele de matematică mai puteau aștepta, exact ca-n cura de slăbire, e bună, dar de mâine în colo, dacă nu chiar de luni, că doar nu te apuci de treabă la începutul săptămânii, nu?
Scăldatul a fost de poveste și timpul a trecut pe nebăgate de seamă, așa că toți au luat-o încet-încet spre case, obligați cumva și de foamea chinuitoare, aproape obligatorie după câteva ore de scăldat. Că uitai a vă spune, eu îmi luasem la plecare, în fugă, o jumătate de pâine în care am îndesat o brânză din borcanul din beci și vreo 2 roșii potrivite din grădină, dar până i-am prins pe ei din urmă deja meniul era poveste, gurmandul în devenire nu se lăsa doborât doar de câțiva dumicați luați în goana spre scăldat.
N-am plecat acasă, știam că ne-ascultarea mea va însemna o porția și mai serioasă de probleme, și nu doar de matematică, pentru care motiv, undeva pe prundișul apei, nici prea aproape pentru a nu fi luați de apă, dar nici prea departe, mi-am lăsat una din perechile de pantaloni scurți pe  mal, pe cea de neagră, ca de tercot, că oricum nu-mi plăcea, și am luat-o la picior în aval, prin zăvoi,  spre „podul de fier”, locul de unde începea, ziceam eu, noua mea viață. De ce podul de fier? Cei din zonă știu despre ce vorbesc, e podul făcut de nemți, podul care nu are niciun șurub, toate articulațiile fiind nituite magistral, rezistând decenii întregi, fiind folosit și acum când trec mașini de mare tonaj fără nicio remușcare. 
Da, am urcat pe pod și am luat-o întins prin țărâna drumului neasfaltat pe-atunci. Primul sat a fost trecut rapid, cât era de lung, în definitiv cine să întrebe atunci de vorbă un copil desculț, doar în pantaloni scurți, cu pielea arsă de soarele unei veri întregi, mai ales că atunci așa erau toți copiii. Mai apoi am trecut prin satul în care acum sunt preot, mă gândesc și zâmbesc când realizez că am trecut prin dreptul porților prin care acum trec deseori. Mă gândesc că poate, femeile ce erau atunci de vorbă pe drum, tinere, sunt acum în vârstă ori chiar nu mai sunt, nu și-ar fi închipuit că acel copil desculț și străin o să le fie păstor de suflete peste ani. Am trecut și puntea ce-i acum aproape de grădina mea, am mai trecut o punte aproape de satul marelui pictor Grigorescu, apoi altă punte peste aceeași gârlă și, după ce am bătut la pas, prin zăvoi, peste câmpuri cu pălămidă și drumuri prăfuite patru sate, am ajuns la curtea în care-mi petrecusem primii 6 ani din viață, acolo unde mamaia plecase dintre noi la doar 49 de ani și unde credeam eu că am să scap de toate problemele majore ale unui copil de 10 ani.
M-au căutat mult pe malul gârlei, m-au strigat și m-au plâns, fusesem inspirat (diabolic) să-mi las o pereche de pantaloni scurți pe mal, erau dovada clară că am trecut pe acolo și că, poate, am dispărut în apă definitiv. Scăparea a venit de la u  vecin care, întorcându-se de la muncă, mă văzuse pe jos prin satul vecin, iar de acolo au început să rezolve problema pe care nici marele profesor Gheba n-o prevăzuse. Cum nu erau telefoane mobile, cum nici internet nu exista pe atunci, cum nici mașini nu găseai la orice oră, m-au descoperit, dormind, în patul în care, deseori, în cruda-mi copilărie, făceam ochii mari în soarele dimineții.
N-am pățit nimic atunci, n-am primit nici bătaie, n-am primit nici probleme de matematică în plus, atunci nu, doar la cea de a doua fugă, despre care desigur, vreodată, răsfoind paginile pline de amintiri ale vieții, voi reuși să scriu.
E foarte cald și-acum, și e firesc, soarele n-a îmbătrânit nicidecum de la fuga mea, de la dispariția mea din fața unor probleme pe care nu le credeam vreodată rezolvabile. E foarte cald și acum, numai că-n asprimea maturității din care n-am unde fugi, realizez că în viață nu trebuie să fugi de probleme, ci trebuie să le înfrunți spre rezolvare în încercarea de a nu fi mereu un dispărut în neantul ignoranței și al neîncrederii.
 E foarte cald, aud copiii cum se întorc de la gârlă și mă bucur că se întorc acasă, unii dintre ei, ca și noi odinioară, trăgând de lanț câte un câine pe care l-au bălăcit insistent în apele leneșe ce se strecoară pe sub puntea umbrită de salcii.
E foarte cald și-acum, singura umbră de răcoare răzbate din golul de sine, din adâncul acela în care răscolirea amintirilor creează un vârtej de gânduri limpezite-n seninul copilăriei, în punctul acela din care, oriunde ai pleca, oriunde ai fugi, trebuie să te întorci acasă.

40 de comentarii:

  1. Mulțumesc! La fix povestea... Foarte frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O frântură dintr-o clipă, Adelina. Seară minunată să fie și la casa voastră!

      Ștergere
  2. Frumoase amintiri! Mi-ai adus sminte de Gheba și de culegerea lui de probleme care mi-au amărât și mie vacanțele. O seară bună vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred să fie generație de până în revoluție, dar nu numai, care să nu fi avut măcar o carte de-a marelui Grigore Gheba pe mână.
      Seară minunată să fie și la casa ta, Mari!

      Ștergere
  3. Călătorie spre copilărie! Frumoase amintiri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Laura, azi am fugit din nou de-acasă, dar spre copilărie. Mulțumesc frumos de trecere!

      Ștergere
  4. Vacanțe...copilăria noastră, amintiri plăcute și regrete. Eu, am un regret, copilăria a fost prea scurtă, prea bună .... Frumos scris, ce noroc ai fost Părinte drag! Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vacanțe avem și acum, dar ultra scurte. Amintiri avem, slavă Domnului, dar parcă-s cerc vicios, mereu aceleași. Copilăria, eheii, s-a scurs în solul pe care ne-am clădit maturitatea spre o altă rodire. Seară bună și liniștită să fie și la voi, Melinda

      Ștergere
  5. Gheba??? Imi vine si acum sa fug de-acasa, numai cat aud/vad numele asta! Bietul om, cat o fi muncit el la culegerea aia ce avea sa devina cosmarul atator copii si parinti! :))
    Eu si prietena mea Alice am planuit sa fugim de acasa intr-o zi cu ghinion in care luasem amandoua note mica la o lucrare de control. Ne-am facut planul pana in cele mai mici amanunte: urma sa locuim in pasajul abandonat din centrul orasului, fix la km 0 :)) Doar ca tot planuind noi asa ne-a razbit foamea si atunci am inceput sa ne cam codim si sa ne incurajam una pe alta zicand ca la urma urmei, o sa ne pedepseasca si gata, mai bine mergem pe la casele noastre si-om mai vedea noi dup-aia :))
    Multumim de poveste si de amintiri rascolite. Seara frumoasa, Parinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai, Iuliana, nu mă așteptam, eu credeam că fetele, mai ales la oraș, nu aveau astfel de gânduri și, mai ales. că nu li se face foame. :)))
      Da, bag seama că am răscolit amintirile mai multor prieteni, și mă bucur, uităm pentru câteva momente de micile probleme, inerente de altfel, ale vieții de zi cu zi.
      Seară bună și liniștită să fie și la casa voastră!

      Ștergere
  6. Vai, Padre! Dar ce frumos, si povestioara, si talcuri pe alocuri. Eu am spus-o si o repet: Creanga, am impresia ca citesc din Creanga. Tare frumos si plin asa... de emotie, amintirea copilariei, a lucrurilor simple si frumoase...cat despre Gheba... no comment... :)))) Seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, la mine e mai fără tâlc, vorbele sunt simple iar poveștile, cred, nu adorm pe nimeni, mai mult, sper să nu producă vreun coșmar cuiva.
      Altfel, spune-mi, dacă dl. prof. Gheba ar fi scris vreo carte de bucate, ajungeai la final corect cu rețetele?

      Ștergere
  7. Padre, eu cu domeniul stimabilului Gheba, am fost foarte, dar foarte instrainati, deci ultima reduta ar fi sa fi scris carte de bucate :)))) desi pe atunci, era foarte straina si arta culinara pentru mine :))) Revenind la povestioara, nicio sansa sa displaca sau sa adoarma pe cineva. Cel mai mult mi-au ramas intiparite cele scrise aici: " Gândul rău este mai iute ca fulgerul ce brăzdează cerul prin norii grei ai furtunilor de vară." Padre, tare adevarat... si rareori nevinovat ca in cazul acestei povestioare. Gata, am fugit, noapte cu odihna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, cum m-am priceput și eu, de scris vorbesc. Altfel, să știi, pentru că n-am reușit să excelez la partea cu matematica, am ales partea cu literatura, unde, cum bine vezi și știi, aș putea lua o notă de trecere pe unde mai deschid gura.
      Seară cu senin și bucurie să fie la voi!

      Ștergere
  8. Părinte, să știți că aveti un mare dar...am tresărit si o lacrimă mi s a prelins pe obraz, citindu vă povestea...mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă-i dar, e de Sus, și poate că nu-s așa de vrednic pentru el. Că vorbele mele simple ajung în sufletul cititorilor e o mare bucurie, că aduc și-o lacrimă, e o taină, uneori lacrimile șterg fereastra amintirilor.

      Ștergere
  9. Parinte, si dumneavoastra aveti un gol in suflet?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine nu are, Cristina? Vezi tu, golul ăsta despre care spun eu nu este unul fără fund, de neumplut, e doar senzația aia de plutire a sinelui, e ca atunci când treci cu mașina peste un pod mai abrupt și se formează golul acela în stomac. În suflet e mai altfel, avem de trecut o grămadă de poduri și hopuri în viață.

      Ștergere
  10. Bună dimineața, Părinte!
    Podul de fier există, încă,Argeșul spune mereu alte povești, Gheba și problemele lui sunt în sufletele și în mințile noastre de adulți, cândva copii cu drag de învățătură, trece vremea, altă toamnă își coace porumbul și strugurii.
    Mi-e tare dor de ulița bunicilor mei din Ziduri!și de mirajul unei poteci pe care-mi purtam pașii de la Crovu până la intrarea în satul lor. În fiecare toamnă, bunicul meu, ceferistul Petria, și unchiul Marin, ceferist și el, îmi asigurau banii necesari distracției la Târgul Titului.
    Ce bine că ne ”adunăm ” așa, din când în când!
    Toamnă aurie să aveți!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ulițele-s la locul lor și-acum, doar că-s asfaltate, iar porțile de altă dată, din ulucă de lemn, s-au transformat ca peste noapte în porți de fier forjat și beton.
      De cei pomeniți știu, și-i firesc, îi pomenesc mereu în rândul celor plecați dintre noi, pe fiecare în dreptul casei lor, cum e datina.
      Cu bâlciul de la Titu am o grămadă de povești, vreodată le-oi scrie și pe-acelea, doar toamnele să-mi dea răgazul pentru primăveri multe, că restul vine de la sine.
      Mulțumesc frumos de gând, zi minunată să aveți!

      Ștergere
  11. Neata, Padre! Pentru tine e "Buna ziua!", stiu :)), dar pentru mine a fost o lectura numa' buna, in timp ce-am savurat cafeaua. Tare frumos, spre final mi-a jucat si-o lacrima-n ochi, da' asta-i deja obisnuinta in timp ce te citesc :))
    Zi faina acolo la voi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ai ținut cont de fusul orar ce ne desparte. :))))
      Știi bine că eu nu-s priceput la partea literară, reușesc însă, nu știu cum, să înșir cuvintele cum îmi vin în minte, la rând, și să dau formă unor texte pentru care un copil de clasa a III-a ar fi tare mândru.
      Mulțumesc frumos de gând și trecere, Gaby!

      Ștergere
  12. Superba poveste , îmi este dor de copilărie, de scăldat la vale și de viata fără probleme , o viata de copil ar trebui sa avem mereu .Frumos scris ,multumim de poveste !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Povestea e o clipă petrecută într-o frântură de copilărie, o întâmplare ce-mi trezește o emoție specială ori de câte ori îmi inundă amintirile. Mulțumesc frumos de apreciere!

      Ștergere
  13. Foarte frumos povestit.Copilaria este definita cadoul vietii .
    Astept si alte ganduri ptintre randuri.
    Adele

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Copilăria nu este un cadou, este un dar, cadourile cer la rândul lor cadouri, ca o obligație, darul vine din dăruire, e neprețuit.
      Vor mai veni și alte rânduri gânduri, toate la timpul lor.
      Zi minunată să fie la voi!

      Ștergere
  14. Acasă ne este refugiul, Victor, acolo suntem mereu noi cu înşine, acolo nu e nevoie să fugim, că n-avem de cine, ş'oricum, de noi scăpăm ultimii, când nu mai avem de cine şi nici cum scăpa, în viaţa asta unde totul e o fugă, uneori fugim să nu ne doară.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întâi de toate mulțumesc de trecere, am scanat și băgat spre urmărire pagina ta, că-i mai liniște în blogosferă decât în gălăgiosul facebook.
      Fuga, de sine ori de alții, până la un punct, poate fi socotită sănătoasă, dar numai până la un punct. Și mai e ceva, e important să știi când să fugi, dar la fel de important e să știi și până unde, și până când.

      Ștergere
  15. La voi, pe blogspot, e puţin mai încâlcit cu comentariile, dar n-o voi lua ca pe o oprelişte, o să mai trec, că de citit, nu e prima dată când o fac, eu pe blog intru mai rar, şi atunci se întâmplă când postez, dar pe facebook ştii bine doar că stau leandra. Frumos mai scrii, Victore, viu şi adevărat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e mai încâlcit, e simplu, doar că eu am activată moderarea comentariilor, nu vrei să știi ce mesaje am prin spam, de la reclame la diverse produse, la lozinci politice, la trivialități adresate anumitor persoane și chiar întrebări puerile ce nu-și au loc în astfel de locuri. Anii de blogosferă și în general de virtual m-au învățat să fiu precaut, unii nu prea știu cu cartea, deh, pe vremuri o puneau pe oala cu lapte, iar acum, cum știi, stresează tastatura cu formulări ce încing sistemul de programare. Sunt un pic acid, știu, dar am scris asta pentru că mai sunt cititori care se întreabă de ce nu le apare mesajul imediat. Altfel, îți mulțumesc frumos, din nou, pentru sincera și calda apreciere!

      Ștergere
  16. Multzumesc pentru povestire si pt amintiri frumoase,ce va invidiez pt ele

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trecutul nu-l putem schimba, drept pentru care, ne bucurăm pentru cele frumoase şi ne întristăm pentru cele neplăcute. Important este să trăim prezentul curat, doar aşa vom avea un viitor fără remuşcări.

      Ștergere
  17. Ahhhh ce mi-a placut sa te citesc din nou Padre.Ca intotdeauna,randuri ce merg direct la suflet si cu multe invataminte.Eu cu domnul Gheba eram "prieteni" buni,nu prea fugeam de el.De altfel,cred ca in toti anii de scoala,am chiulit doar de 2 ori si atunci la insistentele colegilor :))))
    "realizez că în viață nu trebuie să fugi de probleme, ci trebuie să le înfrunți spre rezolvare în încercarea de a nu fi mereu un dispărut în neantul ignoranței și al neîncrederii."
    Acum stim asta,dar pesemne avem ceva mai multa minte :))))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Die, în primii ani de școală și eu am fost silitor, mai apoi, fiindcă Dumnezeu mi-a dat minte ușoară, am învățat rapid, prindeam imediat aproape totul și, firesc, am început să nu mai aprofundez, mai ale partea de matematică unde trebuia să stai mult cu creionul în mână, să te silești, nu ca la literatură unde, recunosc, citeam pe burtă, pe spate, pe câmp, pe unde apucam. Probabil că de atunci mi-a și rămas pofta asta de vorbă, că eu mă identificam cu personajele foarte des.
      Altfel, cu chiulitul nu-ș ce să zic, aștept să mai tracă timpul, acum mă citesc și foștii mei profesori (zile multe să le dea Cel de sus) și nu vreau să-i amărăsc acum, la vreme de pensie.
      Iar cu mintea multă, nu-ș ce să zic, e de calculat, tu te pricepi mai bine la partea asta. :))

      Ștergere
  18. parinte, toate bune?, ne mai scrii?
    Altfel, in povestea asta m-am regasit si eu si ceilalti 70% din romani crescuti la sat, asa ca mai asteptam asemenea povesti.

    Semnat: o prietena a culegerii lui gheba (mie chiar imi placea sa fac temele din ea!, si oricum profa ne dadea si din Gheba, cele 20 de probleme de la sf fiecarui capitol erau o tema prea usoara, se pare ).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos de întrebare, toate-s în trend cu timpul și vremurile. De la vreme am tot mai puțin timp de virtual, de exemplu, pe facebook, n-am mai intrat de vreo 3 săptămâni, mai ales că eu nu am aplicația pe telefon. Nu am mai scris deoarece lumea nu mai citește (în general vorbesc), lumea doar distribuie poze ori articole peste care nici măcar în fugă nu-și apleacă atenția, mai pe românește, e o superficialitate generalizată. Slavă Domnului, ăi care-mi trec pagina, vechii și mai noii prieteni, din fericire, îmi lasă mereu câte un gând, sunt oameni care citesc și mă bucur că-i am în listă și că, pe mulți dintre ei, îi cunosc și-n real.
      Am foarte multe lucruri de scris, iar despre întâmplări ale copilăriei, ohoo, din belșug, dar am să le scriu peste ani, încă trăiesc o parte a vecinilor mei (și să aibă zile fericite mult de acum înainte) și n-aș vrea să le reamintesc prin scrieri câte făceam (alături de prieteni) pe ulița satului.
      Să fie o zi cu senin în suflet la casa ta!

      Ștergere
  19. Duminica frumoasa, Padre! >:d<
    Am trecut sa vad ce mai faci. Tare realist ultimul tau raspuns.
    Te imbratisez cu drag si respect! Numai bine acolo la voi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gabi, contul de facebook mi-e blocat pentru o lună, și într-un fel, crede-mă, îmi prinde bine această pauză. Iar cele din real, ale toamnei, sunt multe și importante, le duc și eu cum pot, că nu mai am 20 de ani, nu?
      Cele bune, cu senin și bucurie vă doresc și eu vouă, cu drag!

      Ștergere