luni, 4 martie 2013

PRIMĂVĂRATICE



După ce ieri am colindat satul, însoţit de razele generoase ale soarelui de început de martie, am zis să scriu un blog, unul prin care să descriu cele văzute, simţite şi auzite prin uliţe şi răspântii la câte un tain de vorbă cu oamenii ce-şi părăsiseră locurile de lângă soba ce le-a fost prietenă toată iarna pentru căldura firavă dar plină de speranţă ce se revarsă la începutul  lui mărţişor pe la noi prin sat.
Şi trebuie să vă spun că am fost în dubiu când a trebuit să mă apuc de scris, căci văzând şi vorbind, ascultând şi tăcând, am crezut că-s la confluenţa a două lumi paralele intersectate într-un punct comun fizic în care concepţiile de viaţă îşi poartă lupta surdă de definire a sorţii fără de soartă.
Aş fi putut să scriu despre scârbă, despre scârba aceea sinonimă cu amărăciunea, ciuda, groaza, grija, nemulţumirea ori întristarea ce se poate citi uneori pe chipurile oamenilor, ce se poate auzi din gura lor. E drept, sunt puţini, cel puţin aici. Într-un fel, aceste stări sunt artificiale, că-s  alimentate de mass-media, cea la care au tot fost conectaţi în perioada de inactivitate a iernii.
Şi nu scriu despre scârbă, am să scriu despre cealaltă parte văzută în drumul meu de ieri, despre modul în care oamenii ştiu să iubească, prin văz, prin vorbă, prin faptă. Şi sigur, nu vorbesc despre iubirea erotică, căci sunt destui care vorbesc despre asta, ci despre modul în care prin cele simple din jur putem învăţa valoarea iubirii faţă de cele şi cei ce ne înconjoară.
Citeam cu ceva vreme în Scriptură că iubirea este singura noastră datorie, cea care ne exonerează de restul apăsărilor sufleteşti , devenind o împlinire a legii ce este scrisă în noi din creaţie, o lege care paradoxal, nu obligă, ci zideşte, deschizând orizonturi prin respectarea ei. E drept, nu implică doar o persoană, doar o parte, ci implică şi partea cealaltă, care trebuie să fie pe aceeaşi lungime de undă, fiindcă acolo unde nu există  celălalt vorbim fie de narcisism, fie de egoism, fie de indiferenţă.
Şi cum am colindat eu ieri prin sat, că asta vă spuneam, am ochit câteva situaţii în care am văzut cum poate lucra iubirea, la modul sincer, curat şi firesc, cel puţin aşa cum îl percep eu.
Şi primul lucru văzut,  a fost iubirea unei mame faţă de copilul său, o joacă senină plină de râsete în care mama se coboară la mintea copilului de doi ani, la curăţia sufletului lui, şi uită de cele din jur, de treburile şi apăsările problemelor, oferind şi primind dragoste de la puiul de om ce se dezmierda în razele soarelui, jucându-se ca şi când timpul s-ar fi oprit în loc. Şi am privit, m-am bucurat şi am mers mai departe, soarele bătea molcom şi drumul era lung.
Pe malul gârlei, cu bucheţele de ghiocei, printre ramurile de sălcii ce taman se pregătesc de schimbarea hainelor, câţiva tineri se plimbau agale râzând şi povestind, trei perechi, şase suflete care poate pentru câteva ceasuri au uitat de tehnologie, de cluburi şi au redescoperit cât de frumoasă poate fi primăvara în clipele tinereţii când timpul pare că stă pe loc. Nu ştiu dacă poate fi numită iubire această stare, dar e aproape de ea, e deschizătoare spre cele de suflet, spre cele senine.
Un pic mai în sat, am văzut un copil ce se juca cu un căţel. Nu că n-am mai văzut acest lucru, nu că n-am făcut acest lucru în copilărie. Ba da. Dar modul în care-l mângâia şi felul în care animalul îi răspundea era minunat. Ştiţi, noi zicem că nu de îmbucătură fuge câinele, ci de băţ. Mă uitam şi mă gândeam cât de multe putem învăţa noi, oamenii, de la animale. Zic asta fiindcă de multe ori ele, animalele, răspund mai curat afecţiunii decât pot răspunde unii oameni.
Într-o curte, o fetiţă grebla ghioceii şi zambilele. S-a oprit şi s-a aşezat în genunchi să le miroasă. Era aşa de încântată, parcă munca ei era răsplătită, căci florile aşa îşi arată iubirea, răspândind mirosul lor peste toţi şi toate, neascunzându-şi culoarea lor de la nimeni. Şi asta iar e o lecţie frumoasă de iubire, pentru cei/cele din jur.
Într-o răspântie oamenii vorbeau. Scârba de cele auzite şi văzute la tv începe să se destrame fiind înlocuită de speranţă. „E grâul frumos” zice unul. „E apă în sol deocamdată”, zice altul. „Dacă ţine aşa timpul, cred că punem cartofii săptămâna asta”, zice al treilea. Şi fiecare îşi spune părerea, toţi având aceeaşi poftă de muncă, bucurându-se că au ieşit din iarnă, iubind razele soarelui şi clipele pe care le mai au de trăit printre oameni, animale şi natură. Şi n-ar putea fi altfel, că până şi piţigoii ce dădeau târcoale printre ramurile din apropiere cântau ţiţivară, ţiţivară.
Mi-am încheiat drumul la ceas de seară cu gândul la cele spuse de psalmist, „cât de minunate sunt lucrurile tale Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut”.

17 comentarii:

  1. Parinte, tare mi-ati facut dor de sat si lumea lui! Desi daca esti atent, pe ici-pe colo mai poti vedea si in oras scene frumoase si sincere si oameni iubitori.
    Saptamana binecuvantata, cu soare din belsug, sa aveti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iuliana, mulţumesc şi eu pentru comentariu şi pentru gândul bun. Ori de câte ori merg la oraş, de obicei în capitală că-i foarte aproape de noi, nu văd decât circulaţia infernală, graba, aglomeraţia, smogul. Nu se compară cu liniştea de pe malul gârlei, cu mirosul ierbii, cu mirosul pământului reavăn, cu ciripitul păsărilor.
      Săptămână binecuvântată şi la casa ta!

      Ștergere
    2. Eu am avantajul ca locuiesc într-un oraş mai mic şi ceva mai potolit decât Bucureştiul. Nu e uşor, îţi trebuie o doză serioasă de optimism şi de îngăduinţă, dar totuşi uneori reuşesc să găsesc motive de încântare în drumurile mele prin tumultul oraşului. Oricum, nimic, dar nimic pe lume nu se compară cu liniştea satului românesc, asta o ştiu prea bine.

      Ștergere
    3. Aşa este Iuliana, citeam de copilăria ta de la ţară, dimineaţă. Anumite lucruri nu se pot uita niciodată, cu atât mai mult cu cât ele sunt ziditoare şi odihnitoare.

      Ștergere
  2. Miroase a primavara peste tot. Inclusiv peste sufletele oamenilor...
    O saptamana binecuvantata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este Crina, zumzăie satul de activitate la căldura soarelui blajin.
      Săptămână binecuvântată să fie şi la casa voastră!

      Ștergere
  3. Mi-a plăcut plimbarea la pas, prin sat...aveţi talent de povestitor! :)
    Primavară cu bucurie şi dor de Înviere!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc frumos Mariana pentru gândul bun şi pentru apreciere. Cele bune şi de folos să fie şi la casa ta în binecuvântarea Celui de sus.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce plimbare frumoasa am facut in preajma atator minunatii sa tot traiesti!!! :))
    O zi calda!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos Corina pentru trecerea prin pagina mea şi pentru apreciere. Zi minunată să fie şi la casa ta!

      Ștergere
  6. Ati avut o zi binecuvantata si acest fapt se revarsa si dincolo de cuvinte, reusind s atreaca pana si dincoace de monitor. Citind, aveam senzatia ca vizionez un film documentar de buna calitate. Ce binee ste cand in orice, omul poate sa vada numai partea buna si frumoassa, pentru ca de cele rele si urate, oricum are grija Dumnezeu sa le transforme.

    Primavara cu bucurie peste parohia pe care o pastoriti, la fel cum ne dorim sa fie peste intreaga tara.Si suflete frumoase, mereu in preajma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De foarte multe ori Adriana mersul prin sat îmi oferă posibilitatea de a mă încărca cu energie, căci fructific fiecare pas făcut şi fiecare gând pe care-l întâlnesc.
      Mă bucur că postarea mea a fost una plăcută la citire şi de folos sufletului.
      Zi minunată şi binecuvântată să ai la casa ta!

      Ștergere
  7. Parinte, sa tot povestiti, ca nu m-as satura sa va ascult.Veniti si la noi in Constanta, caci ii simtim lipsa Parintelui nostru...
    si mai ca ne vine sa ne mutam la tara printre flori si frumusetea vietii simple.
    Va astept pe blog...pana vom reusi noi sa plantam un copac, sper sa il planteze Romsilva!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vin şi pe la Constanţa Nicol, dar numai odată pe an, când vin în concediu. Poate vara asta, măcar şi pentru juma' de oră vom putea sta de vorbă un pic, acolo, în faţa frumoasei voastre biserici.
      Până atunci însă, vorbim pe blog.
      Zi binecuvântată să ai!

      Ștergere
  8. Parinte, sunteti un om pe sufletul meu ....Va multumesc pentru bucuria inspirata de randurile dumneavoastra sincere , curate , scrise cu talent si multa iubire....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, mulţumesc frumos pentru trecerea prin pagina mea, pentru gândul de apreciere. Seară binecuvântată să ai!

      Ștergere
  9. Superba descriere ,,o plimbare prin sat", frumoasa e viata! Trebuie sa privim mai des la tot ce ne inconjoara, natura, oameni, animale, etc. Multumim Parinte!

    RăspundețiȘtergere