luni, 10 iunie 2013

FOTOGRAFIA


Deseori m-am gândit la faptul că înaintaşii noştri au fost privilegiaţi în anumite lucruri, chiar dacă noi azi, privind cu superioritatea omului blindat de tehnologie, considerăm că privilegiul ne aparţine întru totul şi în toate.  Bunăoară, zilele trecute am avut bucuria de a face câteva fotografii de o claritate aproape de perfecţiune. Şi nu cu aparatul meu foto, care-i aşa de obosit încât abia-şi mai deschide lentila, ci cu un aparat pe care-l folosesc zilnic prinzând mii şi mii de cadre. Apoi, defilând printr-un DVD după nişte poze mai vechi, am constatat că am participat la unele evenimente şi că, din dorinţa de a face fotografii, am ratat momentele principale butonând pentru prinderea imaginii perfecte. Bună-i tehnologia, dar rece.
Iată cum stau lucrurile cu pozele mele, că de aici am plecat. Ba înainte de asta să mai zic ceva, că apoi uit şi parcă n-aş vrea să ratez ocazia de a vă spune că filmele ori o pozele, indiferent de calitatea lor, de rezoluţie, pixeli şi lumini, nu pot  reda totul. Lucrurile imortalizate în pelicule şi carduri nu-şi pot descoperi mirosul, gustul ori textura.
Intrând în intriga postării, chiar dacă risc un pic, gândindu-mă că unii vor percepe greşit cele relatate de mine, vă spun că azi am dat o fugă prin cimitir să văd dacă se păstrează curăţenia. Treaba e că acolo se află un cireş mare cu cireşe amare numai bune de dulceaţă. Şi cum nu e al nimănui, şi mai ales că nu creşte din vreun mormânt (menţionez asta pentru a nu da idei celor dornici de discuţii puerile) am zis că-i bine să culeg şi eu câteva. Aşa că repede am făcut cale-ntoarsă spre casă, am luat o găletuşă şi la fel de  repede-n m-am suit în cireş, ca-n vremea copilăriei. Şi partea frumoasă a fost că am avut companie, doi copii, fiecare cu punga lui, fireşte. 
Nu ştiu cu se face, la mine cel puţin, că la cules de cireşe nu am spor deloc. Se prea poate să pun găletuşa prea departe, altfel nu-mi explic de ce, de cele mai multe ori cireşele sunt îndreptate spre gură, iar nu spre recipientul ce trebuie umplut cu minunatele fructe. O fi la voi altfel, nu ştiu, zic şi eu.
Spuneam la început că înaintaşii noştri au fost privilegiaţi. Ei au ştiut să se bucure de ceea ce aveau la momentul respectiv. Nu zic că nu-i bine când noi imortalizăm anumite momente, nu. Doar că, acordăm prea multă atenţie tehnicii şi pierdem momentul, risipim clipa.
Poate că şi eu, de acolo din vârful cireşului, dacă aveam aparatul făceam fotografii. Mai bine însă că nu l-am avut, fiindcă ochiul a putut capta toată splendoarea unei seri de început de vară. Fiindcă urechea a putut asculta în linişte foşnetul frunzelor de cireş şi freamătul gândurilor. Fiindcă m-am putut bucura, la fel ca în copilărie, de gustul cireşelor proaspete, asta chiar dacă palmele se făcuseră sângerii de zeama fructelor, chiar dacă fructele nu au trecut prin jetul de apă recomandat celor cumpărate. De acolo, de la înălţime, cimitirul era asemenea unui orăşel al tăcerii, cu alei străjuite de flori, cu poteci prin care istoria îşi face loc nevăzut. Mai departe, tumultul satului se contopea cu seara ce-şi lăsa uşor draperiile peste soarele ce cobora leneş spre asfinţit.
Într-un fel îmi pare rău că n-am putut face poze spre a vă arăta măreţia unei seri de vară deasupra unui cer deschis spre infinit dintr-un loc de unde veşnicia îşi arată prima treaptă.  Şi chiar dacă voi nu puteţi vedea cele pe care eu le-am simţit, gustat, ori atins în acele clipe, vă asigur că acurateţea cu care eu le-am privit şi primit face mai mult decât orice album foto pe care l-am făcut vreodată.

Între cer şi pământ, printre ramuri şi vânt, am pozat un pic din suflet. E aici, printre rânduri… .

38 de comentarii:

  1. Parcă nici nu-mi vine să scriu ceva, de teamă să nu tulbur liniştea şi minunea acestor rânduri.
    Mulţumesc, Părinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iuliana, niciodată nu tulburi liniştea pe pagina mea cu rândurile tale. Poţi spune că eu vin cu gălăgia la tine:)) deşi în ultima vreme chiar nu am mai avut timp de citit, din nefericire.
      O săptămână bună să fie la casa voastră! Mulţumesc frumos pentru trecerea prin pagina mea!

      Ștergere
  2. Şi eu încerc câteodată să las clik-ul deoparte şi să mă bucur, pur şi simplu, de clipe!
    Însă din perspectiva faptului că nu reuşesc să exprim suficient de bine ceea ce simt, pe blog pun mai multe poze decât cuvinte, iar trăirile rămân în mine :)
    O săptămână frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aurelia, tu eşti "o mămică cu normă întreagă", cum frumos spui:) şi ai mai puţin timp pentru cuvintele scrise. Ori pozele tale, carede obicei sunt reprezentări ale unor lucruri minunate lucrate de mână, spun la fel de mult ca nişte cuvinte meşteşugite.
      O săptămână minunată şi binecuvântată să fie şi la casa ta!

      Ștergere
  3. Pe de alta parte, peste cativa ani ani, daca v-ati fi uitat pe fotografia pe care ati fi putut s-o faceti, v-ati fi amintit de : "splendoarea unei seri de început de vară, foşnetul frunzelor de cireş şi freamătul gândurilor, de gustul cireşelor proaspete... "

    Mie imi place sa fac fotografii si sa ma uit peste ani, sa remarc progrese si schimbari (in bine), sa-mi reamintesc ganduri, sentimente...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alina, şi mie-mi plac fotografiile, fac deseori fotografii lucrurilor pe care le întâlnesc, dar ceea ce am simţit eu, în seara de vară descrisă, n-ar fi încăput într-o fotografie. Eventul, zic eu, peste ani aş fi râs ori aş fi zâmbit privindu-mă cocoţat printre crengile cireşului. :)
      O săptămână binecuvântată să fie şi la casa ta!

      Ștergere
  4. Foarte frumos, părinte! Pentru mine n-a fost nevoie de poze, mi-am imaginat perfect ce atât de frumos aţi trăit şi-apoi aţi dăruit în şi printre rânduri!
    Şi m-am mai gândit că bucuria e mereu atât de-aproape de noi - cât zici "cireaşă" :) - trebuie doar să-ntindem mâinile s-o cuprindem...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La fel de frumos ai comentat şi gândit tu, Mariana! Aşa este, bucuria este mereu lângă noi, ascunsă prin sertarele inimii. De noi depinde cum ştim să o descoperim, de lumina cu care cercetăm clipa. :)
      Săptămână binecuvântată să ai!

      Ștergere
  5. Un "altfel" de " LA CIRESE"...Minunat ...viata in mijlocul naturii ne apropie mai mult de Dumnezeu...Am "trait" pentru cateva minute gustul cireselor si maretia serii de vara ...a caror "fotografie "am simtit-o... Sarut-mana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adelina, mulţumesc frumos pentru comentariu! Zice psalmistul, "cât de minunate sunt lucrurile Tale Doamne, toate cu înţelepciune Le-ai făcut". Natura ne poate aduce bucuria primordială, ne poate vindeca de suferinţele propriilor căderi.
      Săptămână bună şi binecuvântată!

      Ștergere
  6. As fi vrut a fiu si eu in ciresul acela:)...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona:) Cumva, cred că ai fost. Ştii, câte un "cireş" se găseşte pentru fiecare suflet care caută spre înălţime, spre dulceaţa celor oferite de Dumnezeu. Trebuie doar să avem curaj să urcăm.
      Săptămână cu binecuvântare să fie şi la casa voastră!

      Ștergere
    2. Ai dreptate ,Parinte Victor, :) am fost si eu in ciresul acela , alaturi de toti prietenii mei cunoscuti sau nu ,care stiu sa se bucure de tot ce e frumos , curat si unii de ceilalti !
      Ciresul acela poate fi foarte bine un simbol al Raiului...Sper ca nu am spus o prostie:)...si daca da , sa ma iertati...:)

      Ștergere
    3. În lucrurile frumoase ce aduc zidire sufletului, în apele, florile, copacii pământului găsim prezenţa lucrătoare a Celui de sus, Simona. Nu ai greşit, doar ai simţit cum printr-un lucru simplu în poţi descoperi pe Dumnezeu.

      Ștergere
  7. Parinte, la modul cum ati descris totul eu am si vazut fotografia!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înseamnă că rândurile mele şi felul în care eu văd lucrarea vieţii sunt la fel de bine văzute şi de ceilalţi. Mulţumesc, Claudia!
      Zi binecuvântată să fie la casa ta!

      Ștergere
  8. Mi-ati adus aminte de copilarie, de copacii din gradina bunicii in care ma suiam, fie dupa fructe, fie doar pentru a admira gradina, dealurile si satul.
    Mi-a facut mare placere sa va citesc si voi mai reveni!
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos, Melly pentru trecerea prin pagina mea şi pentru gândul bun. Mă bucur că rândurile mele ţi-au trezit amintiri frumoase din timpul copilăriei.
      Zi binecuvântată să fie la casa ta!

      Ștergere
  9. E uimitor sa poti nu doar vedea ci si simti frumusetea unor locuri;inainte de a le poza spre a-mi aminti cu drag de ele si peste timp, incerc sa-mi umplu mintea de frumusetea locului....si realizaez ca acele momente imi raman nu doar in minte, ci mai ales in suflet...o astfel de experienta am avut-o de curand cand am fost la mormantul bunicilor, la Ciulnita....iar apusul vazut peste camp, de langa dansii...a fost printer cele mai frumoase!
    Sarut;mana parinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos sentimentul trăit de tine, Nicol, acolo, lângă mormântul bunicilor tăi. Acolo nu e nevoie de aparat de filmat, acolo e nevoie de deschiderea ochilor, de limpezirea minţii şi bucuria sufletului. Cum ziceam în blog, e locul unde se găseşte prima treaptă a veşniciei.

      Ștergere
  10. Si apropos de cirese...am avut unul in curtea bunicilor si desi nu l-am pozat il am in ca in minte, iar gustul cireselor culese atunci cand ma cataram dupa ele nu-l vor mai avea altele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Timpul nu e trecut nici acum pentru culesul cireşelor, de acolo, de sus. E adevărat, de multe ori ne uităm că suntem adulţi, că n-ar mai trebui să facem asta. Dar utilul se poate îmbina şi cu plăcutul ca în vremea copilăriei, trebuie numai să trecem peste anumite prejudecăţi. Fireşte, nici nu trebuie să depăşim măsura. :)
      Zi binecuvântată să fie la casa ta, Nicol!

      Ștergere
  11. Cata bucurie sa gasesc aici "fotografia" care mi-a umplut sufletul! Acum doua saptamani as fi vrut sa astern cateva ganduri despre o experienta similara. Nu cred ca as fi descris mai bine sentimentul care m-a cuprins in acele momente. In celalalt capat al satului, am urcat dupa multi ani in batranul cires din curtea casei parintesti.
    Am urmat ritualul din copilarie secondat fiind de tata care insista sa urce el asa cum se intampla cand eram copil. Dupa ce am umplut cu cirese mai mult burta decat galeata:)am "fotografiat" toate locurile in care s-au derulat cele mai frumoase momente ale copilariei mele.
    Am decis ca voi repeta experienta in toti anii care vor urma pentru ca nimic nu se compara cu acest "album".
    Copilul din mine vrea ca wekend-ul viitor sa ne urcam pe casa:).
    Cat de simple sunt lucrurile si cat de mult le complicam noi!
    Multumesc Parinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dan, bag seama că tatăl tău, prin voinţa lui, arată că spiritul copilăriei nu dispare niciodată. Şi mă bucur să citesc că şi tu, aşa cum am făcut şi eu, ai lăsat deoparte problemele "omului mare" şi te-ai suit în cireş la fel ca în copilărie. Şi sunt la fel de convins că te-a săturat de cireşe şi te-ai liniştit şi bucurat pe măsură.
      Te vei urca şi pe casă, sunt convins, doar că acolo trebuie mai multă grijă. :)
      Îţi mulţumesc şi eu pentru comentariu!

      Ștergere
  12. va pupam si va asteptam pe la noi, familia Preot Olteanu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O să încercăm să ajungem, poate după ce va Mara vacanţă. Trebuie să ajugem, doar aşa am promis. :)

      Ștergere
  13. Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos pentru apreciere. Zi binecuvântată să ai!

      Ștergere
  14. Cata dreptate in spusele tale Parinte!De multe ori m-am gandit si eu ca tot pozand si iar pozand pierd momente importante,momente cu care nu ma mai intalnesc.
    Si referitor la cires.............aveam in curtea printilor mei ,in vremea copilariei mele un cires cu cirese albe..........mi-a ramas intiparita pe retina minunata lui coroana si frumusetea fructelor lui.De gust nici ca mai vorbesc.Si niciodata nu am pozat frumusetea acelui copac dar amintirea lui a ramas peste ani si ani in sufletul si privirea mea.
    O seara minunata alaturi de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
  15. Aveti perfectă dreptate. Mai nou, şi eu las aparatul în geantă sau îl dau altora să fotografieze cu el. Mi-a plăcut textul, scris cu sufletul, aşezat cuminte... era să zic în cireş. Vă felicit! Am şi eu un text care se cheamă "Fotografia" şi, dacă doriţi, îl puteţi citi aici:
    http://www.florentinadalian.blogspot.ro/2011/07/fotografia-in-memoria-parintelui.html
    O altfel de ... fotografie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Florentina, am trecut prin pagina ta şi am comentat la frumoasa "fotografie" din rândurile tale despre părintele. Îţi mulţumesc pentru trecerea prin pagina mea şi pentru gândul bun de apreciere!

      Ștergere
  16. Si iarasi zic Parinte ca sintetzi un om fericit si va invidiez tineretzea urcatului in cires si primavara din galeata.Frumos scris, ca totdeauna

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar eu vin iar şi spun că nu-s decât un om simplu, dar un om care, în binecuvântarea Celui de sus se bucură de cei dragi din familie, de prieteni şi de toate darurile pământului muncit, călcat, lucrat. Mulţumesc frumos pentru apreciere!

      Ștergere
  17. Cristina Cristea6 iulie 2015 la 14:24

    Fac ce fac si ma mai intorc pe pagina ta, asa doar sa-mi umplu sufletul cu gandurile unui om simplu de la tara, asa cum iti place tie sa-ti spui.
    In rest sa auzim numa' de bine. Cat despre cires, tu stii ca eu am "interzis" la catarat. :D

    RăspundețiȘtergere
  18. La cum ai scris chiar nu este nevoie de nicio poza. Am simtit si mireasma serii si linistea cimitirului si gustul vitezelor. Sărut mana, părinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos de trecere, de gând şi de cuvânt, Carmen! Zi binecuvântată să fie la voi!

      Ștergere
  19. Buna ziua,

    Am rasfoit, am citit si am descoperit un orator bun care stie cum sa duca cititorii acestui blog intr- o calatorie virtuala, lasandu - i sentimentul de motivatie si inspiratie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înseamnă că ai avut răbdare multă de vreme ce ai răsfoit mai mult prin simplele-mi rânduri. Scriu cu drag, scriu inspirat de natura înconjurătoare şi de oamenii cu care interacţionez zi de zi.
      Mulţumesc frumos de apreciere!

      Ștergere