miercuri, 26 martie 2014

CUIBUL


După câteva zile de absenţă din virtual, poate un pic mai multe chiar, asta dacă le raportez la timpul petrecut în alte perioade în preajma tastelor, am revenit la scris, chiar dacă (poate) şi acum destul de rapid, pe fugă.
Acum vreo trei-patru zile, mânat parcă de căldura de afară, de mirosul florilor de cais şi de zumzetul neobositelor albine ce taman îşi dezmorţeau aripile în dezmierdarea soarelui de-afară, aş fi dorit să scriu despre explozia primăverii din grădina mea, şi, de ce nu, din grădiniţa sufletului meu. Numai că timpul scurt, foarte scurt, nu mi-a îngăduit acest lucru, fiindcă lucrarea misiunii mele  a implicat în acest timp slujire şi multă vorbă cu oamenii. Şi, în aceste timpuri, mai mult ca oricând, oamenii au multe întrebări, au multe probleme, au căutări şi frământări, au încercări pe care şi le doresc depăşite, pentru care cer ajutor, pentru care luptă şi speră să le biruiască spre a se bucura mai departe de cuibul acela în care îşi duc zilele alături de cei dragi. Şi că tot am zis de cuib, să vă spun ceva, căt tot m-am prins la vorbă.
În curte am un leagăn, unii îl ştiu, fie că l-au văzut în poze, fie că s-au dat în el la un moment dat. Şi cum vremea de afară îmbie (măcar şi pentru câteva clipe de odihnă) la un legănat liniştit în bătaia galeşului soare, n-am rezistat nici eu, vrând parcă să văd (a nu ştiu câta oară) dacă ceea ce am construit acum ceva ani se mai află în parametri.  Doar că-n legănarea leneşă a leagănului ce încerca să-şi regăsească pendularea după ce-a şomat o iarnă întreagă, mi-am dat seama că ceva se schimbase în decor. Într-un colţ, la îmbinarea bilelor de brad, în adăpostul acoperişului prin care lesne străbat razele soarelui, a apărut un cuib. Şi mintenaş, cu agilitatea şi abilitatea copilăriei de care încă nu m-am înstrinat, m-am apropiat tiptil şi am văzut un guguştiuc ce-şi clocea ouăle din cuib (din copilărie ştiam că trebuie să fie două ouă, şi nu m-am înşelat). N-a schiţat nici o urmă de sperietură, abia când aparatul de fotografiat a fost destul de aproape de cuib, a zburat, dar nu mai departe de straşina leagănului, ca un părinte ce simte o potenţială primejdie şi nu se desparte de cuib. Am făcut poza şi mi-am reluat pauza de legănat, scurtă de altfel, văzând cu coada ochiului cum stăpânul cuibului s-a repliat repede, aşezându-se cu grijă în locul din care zburase pentru scurt timp.
Probabil că unii din cei ce aţi purces la citirea acestui blog v-aţi plictisit de cele relatate de mine, obişnuiţi fiind (poate) să citiţi/ascultaţi/vizionaţi numai bombe de breaking news. Ori nu toate lucrurile sunt aşa, dincolo de tumultul în care oamenii se regăsesc zi de zi, în care sunt aruncaţi aproape ceas de ceas, natura încă încearcă să trăiască în echilibrul primordial cu care a fost împodobită.
Am lăsat spre final gândul cu care aş fi dorit să încep, acela de mulţumire pentru cei care într-o formă sau alta v-aţi interesat de motivul lipsei mele, mulţumind şi celor (bunilor mei enoriaşi, chiar dacă nu toţi citesc acest blog) care mi-au cerut un sfat şi au avut încredere în cuvintele mele (chiar dacă vorbesc prea mult uneori).
Am lăsat la sfârşit mulţumirea pentru Dumnezeu, pentru că El nu se supără, pentru că e îndelung răbdător. Ştiu că am avut şi diverse încercări în această perioadă. Ştiu că era să cad de câteva ori sub povara crucii, sub povara drumurilor, a gândurilor şi a oboselii. Numai că văzând lucrul albinelor, bucuria florilor şi speranţa oamenilor (spălată cu lacrimi uneori), mi-am dat seama că iureşul vremurilor în care trăim nu-i decât o pală mai puternică de vânt, un vârtej poate, o încercare prin care trebuie să trecem pentru a trece la celălalt nivel, la cel în care depăşind stadiul de floare, să aduce rod, să facem dovada că nu doar umbra noastră este un atribut cu care să ne împăunăm înaintea soarelui.
Şi, plecând spre treburi, am mai privit încă odată la pasărea cerului ce-n cuibul său scruta cerul, privind cumva, ca şi noi, după geana aceea de lumină şi de linişte pe care ne-o dorim în cuibul sufletelor noastre, acolo de unde niciodată nu trebuie să lipsească căldura şi lumina.

16 comentarii:

  1. Buna ziua ,am avea atit de multe de invatat de la pasari,animale,plante daca am avea doar macar putina aplecare spre ele,de fapt spre viata!si da,in suflet mereu trebuie sa avem caldura,lumina,increderea si bucuria!Doamne,ajuta!cu drag,maria i.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Natura este o carte mereu deschisă, Maria, o carte cu litere mari şi vii pe care oamenii să le citească pentru a vedea cât de minunată poate fi viaţa.
      Seară liniştită să fie la voi!

      Ștergere
  2. Frumos ati mai revenit in cuibul virtual, aducand bucuria dintr-un colt de leagan copilaresc. Salutari gugustiucului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am revenit, Adriana, dar tot pe fugă, mereu pe fugă, căci multe şi importante-s treburile în real. Mulţumesc pentru apreciere. Weekend binecuvântat să fie la voi!

      Ștergere
  3. Şi eu v-am simţit lipsa. Intru aproape zilnic să văd ce aţi mai scris şi, când nu găsesc nimic, simt aşa, o frustrare. Dar e clar că timpul Dumneavoastră e mult scurtat de nenumăratele probleme din această perioadă. Vă iertăm, aşadar:)
    Ohilor noştri se dezvăluie zilnic minunăţiile lăsate de Dumnezeu. Ce bine e când mai găsim timp să ne oprim pentru a le contempla. Eu nu am mereu această şansă (locuind la oraş), însă dimineaţa deschid fereastra şi privesc câteva clipe să văd câţi copaci au mai înflorit, ce păsări se mai află pe blocul de vis-a-vis sau pe cabluri.
    Şi pe mine m-a buşit primăvara. http://www.florentinadalian.blogspot.ro/2014/03/uneori.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun, Florentina, am primit iertarea, mulţumesc. :D
      Am avut şi am de lucru, la biserică, la şcoală şi-n grădină. Din fericire toate-s cum trebuie să fie, iar împlinirea şi mulţumirea sufletească topeşte oboseala. Şi peste toate, binecuvântarea primăverii parcă aduce şi mai mult în lumină purtarea de grijă a Creatorului faţă de ceea ce a creat.
      Merg să-ţi citesc blogul. Seară binecuvântată să ai!

      Ștergere
  4. Cat de frumos ai scris! Abia acum am ajuns aici, clumea, dupa ce azi toata ziua am zis ca te sun si abia spre seara ti-am lasat un offline. Ma bucur ca sunteti bine. O imbratisare calda tie si pupici fetelor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gaby, mulţumim! Poţi suna oricând, ştii bine, asta dacă ai răbdare să asculţi cât vorbesc eu :D Suntem bine, prinşi în vâltoarea treburilor ce-s aprig administrate de nemilosul timp. Toate bune şi vouă, cu bucurie şi lumină.

      Ștergere
  5. Cand aveti de vindecat sufelte si o gradina de ingrij, e normal ca blogul sa ramana la coada...insa eu ma bucur sa povestiti din trairile si intamplarile de zi cu zi, care ne aduc pe un sagas asa linistit.La bloc e mai simplu;primenesti casa, pregatesti mancarea pentru familie si apoi citesti, scrii...petreci timpul in mod placut cu familia;insa de cate ori vine primavara tanjim sa avem o gradina a noastra, pe care sa o ingrijim, sa ne bucuram de fiecare creanga care inmugureste, de florile ce rasar si de zumzetul naturii!Poate Bunul Dumnezeu ne va ingadui si noua aceasta bucurie,in viata asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Nicoleta, e mult de lucru, în special în timpul postului. Apoi peste lucrarea slujirii s-au suprapus şi celelalte lucrări (săptămâna asta definitivăm şantierul de pictură), plus cele din curtea şi grădina personală. Eu mai glumesc uneori şi spun că dacă aş sta la bloc, aş rugini de tănăr :)). Poate că în viitor o să reuşiţi să aveţi şi o căsuţă cu curte şi grădină, asta ca să nu zic că pentru o familie cu trei copii ar fi chiar o binecuvântare.
      Seară bună şi liniştită să fie la voi!

      Ștergere
  6. Frumos ca de obicei! Chiar imi era dor.In ultima perioada am avut destul de multe pe cap insa de putinele ori cand intram scurt pe FB,veneam sa caut ceva nou de citit,aici.Tare mi-a placut ce am citit astazi! Multumim frumos,o seara placuta Padre,tie si fetelor tale minunate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mena, am văzut că şi activitatea ta virtuală a fost una foarte scurtă şi rară. Uneori suntem prinşi în vârtejul treburilor şi pierdem contactul cu lumea tastelor. Îţi mulţumesc pentru gândul bun şi doresc o seară binecuvântată alături de cei dragi ţie!>:D<

      Ștergere
  7. Sa dea Dumnezeu fiecaruia un cuib pe masura sufletului sau.Spor la treburile tale multe Padre.Imi era dor sa te citesc,macar ca ne-am si auzit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos de trecere şi de gând, Die! N-am mai scris, că treburile-s multe şi gândurile plecate spre ele, mai ales că unele cer mare responsabilitate. O săptămână cu spor în cele bune să ai!

      Ștergere
  8. Tare frumos a-ti mai scris! Aici oricine gaseste un gand bun si o mangaiere pentru suflet.Multumim pentru postarile pline de miez.
    Sa aveti parte de bucurii duhovnicesti!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, Corina, în ultima vreme tot ma rar am scris, iar de trecut pe la prieteni prin pagini şi mai rar, timpul este plin cu alte activităţi din lumea reală. Îţi mulţumesc pentru gândul bun şi-ţi doresc seară binecuvântată şi bună alături de cei dragi ţie.

      Ștergere