Mă uitam cum picăturile de apă ce formau mici şiroaie coteau în dreptul
crăpăturii din parbriz. Ştergătoarele pornesc rar, îngăduie parcă formarea
şiroaielor taman pentru a nu munci degeaba pentru fiecare pictură. În dreptul
fisurii şiroaiele cotesc, ai zice că nu-i posibil aşa ceva, căci la mână nu se
simte nimic, totul pare a fi doar o fisură interioară. Şi totuşi, ele copiază
acea crăpătură, inteligent, neputând să treacă mai departe decât duse forţat de
lama ştergătorului ce-şi face rondul când şi când.
Până la urmă fisura nu-i decât o discontinuitate apărută la un moment dat
într-un corp solid, nu? Ai zice chiar,
cum zic eu (doar) despre parbriz, că nu-i mare lucru o fisură, ce problemă
poate crea o firavă crăpătură într-un corp solid. Şi totuşi, dacă apar fisuri
şi-n legătura tainică dintre minte şi suflet? Dacă uneori gândurile ocolesc
simţirea în dreptul fisurii? Ori mai rău, dacă trăirile nu se regăsesc în gânduri, şterse fiind ambele de
ştergătorul nemilos al vieţii taman când se formează şiroaiele ce-mpletesc
aceste picături de gânduri şi simţiri?
A început postul. Mi-aş fi dorit să
vorbesc mai mult despre asta, deşi, nu de puţine ori am discutat despre această
perioadă din an, nu de puţine ori am relatat care-i rostul acestei abţineri
voite de la anumite alimente, dar mai ales fapte. S-a bagatelizat prea mult
rostul postirii, dietele şi prescripţiile nutriţioniştilor ce-şi fac din
publicaţii adevărate bestseller-uri ţin
loc de post pentru mulţi semeni. E drept, corpul suplu aduce oarece mulţumire
celor care urmează dietele, deh, nu poţi rămâne de piatră la aprecierile
prietenilor, pentru care motiv asocierea dietei cu postul deja a devenit o
regulă. Totuşi, dincolo de hrana consumată, dincolo de gramajele şi orele la
care trebuiesc luate mesele (toate la centimă) rămâne lipsa liniştii
sufleteşti. Creştineşte vorbind,
apostolul Pavel spune că „nu mâncarea ne
va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici
dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte.” Habotnicia postirii trupeşti, cu dese
excese făcute de mulţi semeni, anulează
binefacerile postului sufletesc. Postul trupesc are meritul lui, iar
cunoscătorii ştiu să-l împletească cu cel sufletesc în mod armonios. Nu mulţi
sunt cei care cunosc, spre exemplu, vorbind doar de postul de mâncare, cum că
cei mici, copiii până la 12 ani, sunt
scutiţi de post. Bătrânii de peste 70 de ani la fel. Femeile gravide şi lăuze,
soldaţii şi cei care fac muncă fizică grea sunt scutiţi de la post. Toţi aceştia pot ţine un post uşor, cu
dezlegări, după voinţă şi putinţă. Bolnavii cu tratamente şi recomandări
medicale pentru un anumit tip de alimentaţie sunt scutiţi de la post, de la
postul de mâncare, desigur, că de restul, cele care ies pe gură dintr-o inimă rea,
nu te scuteşte nimeni. Zice Scriptura: „nu
ştiţi voi postul care îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii
daţi drumul celor asupriţi. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în
casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l... .”
Duminică după slujbă am primit cea mai grea întrebare din cei 18 ani de
preoţie. După predică, după ce am vorbit despre moarte şi veşnicie, la miruit, o copilă, rupându-se o clipă din mâna mamei, a
venit şi mi-a zis: „părinte, vreau să vă
întreb ceva”. Hmm, n-aş fi zis că urmează o întrebare de baraj, dar din
gura copilei, direct, clar, a venit întrebarea: „câţi ani are Dumnezeu”? Înălţimea întrebării m-ar fi obligat să
apelez la teologie adâncă, ori copilul a pus întrebarea din simţirea
dumnezeirii, nu din cercetarea legilor. M-am dus cu gândul la cuvântul ce zice că în ceasul acela, s-au apropiat ucenicii
de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? Şi
chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, Şi a zis: Adevărat zic vouă:
De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia
cerurilor.
Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela
este cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta
în numele Meu, pe Mine Mă primeşte.
N-am smintit copilul cu un răspuns pe care poate doar un adult îl va fi
perceput, i-am spus că am să-i răspund mai târziu, când va fi în stare să
înţeleagă geometria dumnezeirii, a
existenţei din veşnicie spre veşnicie într-un cerc perfect alcătuit din
nesfârşite puncte de iubire.
Padre, adevăr grăiești. Sunt mulți care cred că postul alimentar e tot ceea ce înseamnă să postești.
RăspundețiȘtergereMari, partea tristă este că nici nu întreabă. Ştii, sunt oameni care, din uşa apartamentului ori din dreptul porţii, fără să fi trecut pragul bisericii de ani buni, dau sfaturi în stânga şi dreapta despre valenţele postului, desigur, nici măcar un sfert din ele bune de urmat.
ȘtergereFrumoase si intelepte cuvinte ne impartasiti, ca de fiecare data, padre :) Din pacate, multi considera (convenabil) ca postul truoesc il suplineste pe cel moral. Eu cred ca, daca postul trupesc e periodic, cel sufletesc ar trebui sa fie permanent.
RăspundețiȘtergereSimona, postul trupesc nu reprezintă decât 10% din ceea ce ar trebui să fie postul. Vezi tu, oamenii reuşesc să-şi strunească trupul mult mai lejer decât mintea şi sufletul.
ȘtergereAltfel, ai sesizat perfect, postul sufletesc ar trebuie să fie permanent. Seară binecuvântată să fie la voi!
Frumos scris din suflet si cu dar ca de fiecare data. Fiul meu are exact aceasta intrebare in minte, nestiind ce sa ii raspund l-am rugat sa intrebe preotul scolii ( el merge la o scoala catolica aici in Franta ) sunt curioasa ce raspuns o sa primeasca, chiar nua m stiut sa ii explic ceva atat de profund dar pe intelesul unui copil de 8 ani...
RăspundețiȘtergereSilvia, înseamnă că ai înţeles perfect starea mea de moment. Fiul tău e mai mare, cred că dacă-i explici, pentru moment, analogia cu cercul, arătându-i chiar un cerc perfect (fără început şi sfârşit) va reuşi să înţeleagă, cel puţin până la momentul în care va putea să pătrundă acest lucru mult mai profund.
ȘtergereSeară bună şi binecuvântată şi la casa ta!
Doamne ce frumoase randuri Padre! Ca de fiecare data scrii cu sufletul pentru sufletele care-i trec pragul! In timp ce citeam intrebarea copilei, ochii mi se umpleau de lacrimi, ce sufletel pur minunat! Iar raspunsul tau e divin inspirat!Cercul perfect alcătuit din nesfârşite puncte de iubire....poate fii chiar viata omului traita in iubirea bunului Dumnezeu! Iti multumesc!
RăspundețiȘtergereRuxy, tu mereu apreciezi, mult prea generos, cele scrise de mine. Rândurile mele simple nu-s decât trăirile unor clipe din viaţă, e drept, încărcate cu stări ce ating sufletul şi mintea în lucrarea lor.
ȘtergereDatorită copiilor reuşesc deseori să trec peste întrebările vieţii mai uşor, datorită lor realizez că de fiecare dată, ca într-un nou început, pot repara stricăciunea unor stări în care am crezut că sunt prea înţelept.
Mulţumesc frumos pentru gândul bun!
Seară binecuvântată să fie la voi!
Seara buna Padre.
RăspundețiȘtergereCopii isi pun intrebari la care majoritatea oamenilor mari nu au curiozitatea de a afla raspuns,desi ar fi capabili sa inteleaga un raspuns pertinent si avizat.
Cred ca,de multe ori,e suficient sa fim incercati de viata pentru a fi mai toleranti,ori sa ne gandim ca ar trebui sa schimbam alimentaia.
Nu e greu,deci nu ar trebui sa fie greu nici sa postim.
Seara senina la casa voastra.
Die, cum comentam şi rândurilor scrise de Ruxy, copiii sunt cei care, prin seninul lor, reuşesc să-ndepărteze negura neştiinţei în care noi, cei mari, ne afundăm în ideea că ne socotim înţelepţi. Nu ştim nici noi prea multe, iar cele pe care le ştim, fie nu le facem cum se cuvine, fie, după caz, făcându-le, ne lăudăm cu realizarea unor lucruri care nu-s decât lucruri obişnuite.
ȘtergerePostirea, ca act de voinţă poate fi un examen, ca trăire însă, clar e o absolvire.
Seară minunată să fie şi la casa ta!
Cât de frumos aţi scris, Părinte şi ce mult aţi reuşit să mă sensibilizaţi cu aceste rânduri. Doar de vreo doi ani, încerc să ţin şi eu postul şi nu mi-a reuşit, îmi pare rău. Cu celălalt, sufletesc, mă lupt mereu cu gândurile, cu nemulţumirea faţă de mine, cu griji, cu planuri şi intenţiii bune, care nu îmi reuşesc decât în mică măsură. Doar asupra unei vechi tristeţi am ceva reuşite de la un timp încoace, probabil unde nu prea mai am timp de ea. Nu asta cred că trebuia să vă scriu astăzi, ci cât de mult mi-a plăcut ce a ţi scris. Profunde rânduri, ca întotdeauna, doar că eu nu reuşesc mereu să vă las o impresie despre ele, căci mereu mă tulbură şi parcă mă cheamă la spovedanie.
RăspundețiȘtergereMihaela, am să-ncep răspunsul cu finalul comentariului tău. Trec şi eu prin pagina ta cât pot de des, şi, cum ai observat, nu la fel de des comentez. E drept, unele postări au trimitere mai mult spre partea feminină a cititorilor tăi, dar toate cele scrise sunt bune de citit şi de luat aminte.
ȘtergereEu am scirs simplu, rândurile mele sunt parte a experienţei pastorale, pe de o parte, iar pe de altă parte, doar reflecţii ale unor clipe petrecute în căutarea de sine.
Spovedania e un act personal de căinţă, şi, chiar dacă noi îndemnăm la mărturisire, la modul general, fiecare om ştie/simte cel mai bine când trebuie să facă acest pas.
Îţi mulţumesc frumos pentru gândul bun şi-ţi doresc zi binecuvântată alături de cei dragi ţie!
Post cu folos, îți doresc Padre! O seară bună îți doresc!
RăspundețiȘtergereSeară binecuvântată şi vouă, Mari!
ȘtergereSe pare că Dumnezeu mă iubește foarte mult din moment ce mi-a îmbunătățițit condiția de sănătate, chiar dacă nu am ținut post aproape niciodată. Din punctul meu de vedere, ar fi o ceva fals să mă abțin de la mâncare zicând că postesc, și să ... fumez în continuare. Eu am niște principii în această viață. ”Fii om cu toată lumea, fă ce poți dar să fie bine și pentru tine și pentru cei din jur nu doar pentru cei din familie; nu judeca pe nimeni că adevărul doar Dumnezeu îl cunoaște. Dacă Lui Dumnezeu îi place ceea ce fac, mă sprijină și fără post, dacă nu... „arunc în El cu bine negre care la un moment dat îmi vor pica în cap” Mi-a plăcut articlolul dv. Vă doresc toate cele bune.
RăspundețiȘtergereAm scris cândva şi despre fumat, am scris despre mai multe patimi ale lumii moderne, dar fără a blama pe cei care, într-un fel sau altul, voit ori inconştient, sunt robi ai anumitor plăceri. Cred că perioadă mai potrivită pentru a scăpa de un viciu nu-i alta decât în post. Eu le-am spus enoriaşilor în diversele predici, că dacă nu reuşeşc să postească de mâncare, din varii motive, dar reuşesc să scape de un viciu, au dus la capăt un post greu, dar binecuvântat. Zicea cineva că cel mai mare păcat este cel de care nu poţi scăpa, aşa că încă mai aveţi de luptat un cu fumatul.
ȘtergereMulţumesc frumos pentru apreciere! Seară frumoasă să fie şi la casa voastră!
Sunt lucruri grele şi lucruri uşoare, sunt situaţii fireşti şi situaţii fabricate ... Am început puţin diferit pentru că şi subiectul abordat de Dumneavoastră Padre este extrem de sensibil. Multă lume ştie, puţină lume pricepe ... Postul este ceva sacru, curat, unic. Fiecare alege ce doreşte, mai grav e când se alege ceva bun doar abordarea e greşită. Ştiu că e multă teorie în rândurile mele, dar mai bine comentez aşa decât să critic direct prin exemple. Doresc din tot sufletul meu multă linişte, gânduri bune, chibzuinţă, sănătate tuturor credincioşilor care vor încerca să respecte acest deosebit post al Naşterii Domnului. În ceea ce priveşte fetiţa minunată care v-a adresat o întrebare foarte interesantă, aş spune doar că ,,nimic nu e întâmplător...m-a pus puţin pe gânduri şi acum pot să spun următorul lucru: infinitul, veşnicia să fie limita credinţei noastre Mulţumim Părinte drag!
RăspundețiȘtergereŞtii ce spune la un moment dat Hristos? Zice: "Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta". Dar oare nu ştiu ei cei mari lucrul ăsta? Sau nu ştiu ei mai multe decât copiii? Fireşte că da, altfel cum am proceda noi, bine, desigur, când ştim să-i oprim pe copii de la anumite lucruri. Un părinte bun îl învaţă postul pe copil încă de la naştere? Cum? Păi nu le dăm noi copiilor hrana adecvată din prima zi de la naştere până spre un an? Uneori chiar măsurată. O hrană curată, cu care ei să crească fizic aşa cum se cuvine, căci privarea lor de la anumite alimente, pe criteriul că-s mici (la general vorbind) nu-i tot un post? Şi peste toate, când sunt mici nu-i învăţăm noi cele bune, adică cum să se roage, cum să vorbească cu oamenii, cum să ceară şi să mulţumească frumos? Nu-i tot un fel de post? Mai târziu însă îi scăpăm din mână, îi lăsăm liberi, iar libertatea şi-o folsesc, ca şi noi (uneori) la săvârşirea lucrurilor pe care nu ni le-am dori niciodată. Mi-a plăcut mult cum ai definit veşnicia. Zi binecuvântată să ai, Melinda!
Ștergere