TUSE MĂGĂREASCĂ

                      Sursa foto 

Mi-aduc aminte ca ieri, pe malul şanţului, între bătrânii ce-mi păreau mai vechi decât istoria, aruncam pietricele în borna de kilometraj deasupra căreia trona aproape tot timpul un chimir în care  se găsea tutun tocat, hârtie de ziar şi chibrituri. În satul bunicilor, unde mergeam deseori înainte de a merge la şcoală, ori mai apoi, în vacanţe, cum se lăsa seara, bătrânii se aşezau pe malul şanţului, cu ochii spre drum (să vadă cine mai trece) şi tot vorbeau de-ale lor, lucruri pe care noi copiii, cum ziceau ei, n-avem voie să le auzim.

O tuse ciudată se auzea din când în când la unul din vorbitori, şi, invariabil, se auzeau două-trei păreri ce la unison sunau cam aşa. „tuse măgărească, Ioane, boală grea tutunul ăsta la tine, o să mori tocând la el, o să mori uscat de foame, că nici lingura nu-ţi stă plină din cauza tusei”. 

Am rămas cu termenul de tuse măgărească în minte încă de-atunci, mă amuza formularea, parcă vedeam un măgar tuşind, parcă-l vedeam scuturându-se de la cap la coadă şi dând din copite. Deh, minte de copil cu imaginaţie bogată. Numai că vedeţi, tusea asta, nu-i de glumă, căci există, bine, medical vorbind se numeşte tuse convulsivă şi-i păcătoasă tare, că nu te slăbeşte nici ziua nici noaptea. Dacă nea Ion ar fi ştiut că nu-i de la tutun tusea lui, deşi de la tutun i se trăgea tusea, le-ar fi putut spune prietenilor săi că totul porneşte de la la  bordatella pertussis, bacteria care provoacă aceste accese de tuse.

Normal, v-am cam dus cu vorba până aici pentru că nu-mi stă în fire să scriu puţin. Puteam scrie un blog foarte scurt, ceva de genul: „tuşesc, cred că am tuse măgărească”. Dar cum brevilocvenţa nu-i de mine, am dezvoltat un pic taman pentru a mai strecura câte o amitire a copilăriei şi, de ce nu, câte un cuvânt al Scripturii. Bunăoară, că tot veni vorba de boală, zice Ecclesiasticul aşa: „mai înainte ca să vorbeşti, învaţă, şi mai înainte de boală te îngrijeşte.  Mai înainte de boală smereşte-te, şi în vremea păcatelor arată întoarcere”.

Se întâmplă ca atunci când ţi-e lumea mai dragă, cum spune o vorbă românească, să te pălească o boală de sezon şi să-ţi modifici planurile, nu neapărat şi treburile. Gândiţi-vă, cum să mergi la o piesă de teatru ori la un concert (în sală) când ai nişte accese de tuse din alea care captează toată audienţa. Nu poţi face asta, ai deranja auditoriul, negreşit, dar ai perturba şi protagoniştii, aşa că tot acasă e mai bine, că nu deranjezi pe nimeni. 

După ce a murit nea Ion, de cancer pulmonar, desigur, la o vârstă respectabilă, 93 de ani, alt bătrân tuşea pe malul şanţului, iar unul mai hâtru, nefumător, desigur, zicea: „tusea-i la fel, doar măgarul s-a schimbat”.  Şi nu vă pot spune, deşi sigur că n-o să mă credeţi, până acum scăpam de tuse spărgând la lemne ori făcând pârtie. Numai că lemnele-s sparte şi arse mai mult de jumătate iar pârtia am făcut-o la vremea ei. Bruma de muncă fizică de-acum e prea puţină iar scrisul al acte nu numai că nu rezolvă nimic, mai rău, accentuază şi dublează tusea. Şi peste toate, cum e firesc, în astfel de situaţii nici de cântat nu poţi cânta, executarea unei cântări devenind o adevărată încercare, mai ceva ca cele peste care a trebuit să treacă mitologicul Hercule.

 Zice Scriptura că duhul este „osârduitor iar trupul neputincios”. Boala este o infirmitate parţială ori totală a unor organe, boala trupească, căci bolile sufleteşti au alte caracteristici, aparent nedureroase, caracterizate însă prin pierderea de lumină şi căldură, prin răcirea accentuată faţă de cei din jur şi faţă de Dumnezeu. E foarte adevărat că între trup şi suflet există o strânsă legătură, vizibilă atât în vremea suferinţelor cât şi-n timpul bucuriilor.

Una peste alta, zâmbind şi tuşind, gândind şi scriind, aştept să se mai ducă un pic iarna, nu de alta, dar printre picturi, că medicamente de tuse încă nu iau, mă apuc de săpat pomii, că doar nu degeaba ziceau latinii: „mens sana in corpore sano”.

Şi apoi, nu pot trece peste cuvântul Mântuitorului, care spunea: „iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti, că s-ar putea să-ţi fie şi mai rău”.