Un telefon scurt, ăsta a fost începutul, un telefon ce părea a fi doar o
convorbire în urma căreia trebuia să fac ceva, aşa cum se întâmplă deseori. Şi
n-am greşit când am zic că trebuia să fac ceva, doar că nici pe departe nu mă
gândeam ce am să fac. Discuţia de după
fost simplă, ceva de genul: „vreau să vă
propun ceva, mi-ar plăcea să spuneţi da, mi-ar face mare bucurie acceptarea
propunerii”. Am clipit nedumerit şi am întrebat despre ce-i vorba. „Vreţi să mergeţi pe muntele Athos”?
Poate că vouă, cititorilor, vi s-ar părea normal să credeţi că a spune da este aşa de uşor, dar nu este. Întâi
de toate m-am gândit la familie, că aşa e frumos, să ştie, să încuviinţeze, iar
mai apoi, recunosc, m-am gândit şi la buzunarele care, la colţul de stradă unde
vorbeam, în curentul intersecţiei, fluturau goale, întocmai ca steagul unei
formaţii de fotbal învinse pe teren propriu cu un scor ruşinos.
Am zis da, în cele din urmă, pentru a nu dezamăgi un
prieten care-şi doreşte să te aibă aproape la un drum binecuvântat, gândind eu, că am fost mult mai sărac în alte
circumstanţe şi mult mai strâmtorat de treburi ca acum. Şi n-am greşit, căci
experienţa a fost uriaşă, discrepanţa
dintre lumea în care ne bălăcim noi şi trăirea unor oameni care au ales
să-şi dezvolte simţurile minţii şi pe cele ale sufletului fiind colosală. Şi
când zic asta nu încerc să minimalizez lumea agitată în care trăim noi, în care
deseori frumosul încolţeşte în cele mai vitrege crăpături ale civilizaţiei, ci
încerc să spun că unii semeni, în urma unor alegeri libere, după ce şi-au cartografiat
sufletele şi minţile, au ales să
trăiască aparent închişi într-un spaţiu natural sfinţit, dar liberi faţă de
orice constrângere a lumii căreia noi îi plătim tribut.
Senzaţia de om liber într-un spaţiu închis este copleşitoare, practic
descoperi că toate cele pe care le faci în voie aici, nu-s alegeri, ci datorii de împlinit, cumva ca
un tribut plătit cu suprapreţ pentru mirajul unor lucruri de care te bucuri
vremelnic. Acolo, într-un spaţiu aproape închis definitiv, înconjurat de apele
verzi-albastre ale unei mări ce uneori se poate înnegri în bătaia vântului şi
de păduri verzi de chiparos, măslini, portocali, lămâi, îmbătat de mirosul unic
de floarea pustiei descoperi în bolul de ciorbă de fasole fierbinte ca o lavă,
asortată de nişte murături pe care le savurezi, senzaţia faptului că guşti din
fructul oprit. Nici nu ştii când trece timpul, căci a sta la priveghere până
după miezul nopţii şi a te trezi (fără ceas) la 4 dimineaţa pentru a merge la
liturghie devine un ritual normal, care nu oboseşte, în antinomie totală cu
timpul petrecut deseori în virtual, tot ca o priveghere, dar una care se
transformă în oboseală sub imperiul like-urilor gălăgioase ce înroşesc deseori
bulina de notificări.
Mirosul de tămâie de violete şi agapa aparent sărăcăcioasă îţi dau senzaţia
că saturaţia nu este decât o stare pe care mintea şi-o doreşte împlinită pentru
a sătura un trup gelos pe sufletul care, deşi stă mereu flămând, reuşeşte să
fie izvor de lumină. Ghidul nostru, un tânăr ce trăieşte în civilizaţia
asfaltului ca şi noi, se arată a fi un fin cunoscător al tainelor din fiecare
mănăstire, iar călugării, ca şi cum i-ar fi părinţi ori fraţi mai mari,
dragostea cu care a învăţat toate fiind o taină, gândind că e la vârsta la care
cei de seama lui încă n-au ieşit din casa părinţilor (pe propriile picioare)
decât până la supermarket. Şi nu vreau să-l uit pe „taximetristul”nostru, nea
Mitică, un ieşean hâtru care de 11 ani munceşte juma de an pe Athos (jumătate-i
casă) punându-i la punct pe mai-marii lumii care, ducându-se pe munte cu tupeul
de pe-aci, se trezesc că acolo influenţa de aici n-are nicio forţă, că trebuie
să ia aminte de sfaturile celui care, ars de soarele din munte se transformă
într-un profesor exigent, dar pus pe
şotii, de la care înveţi secretele unei lumi departe de lume.
Grupul, faini oameni, doisprezece toţi, de vârste şi ocupaţii diferite,
uniţi însă într-un gând şi suflet, animaţi de aceeaşi dorinţă, aceea de a-şi
încărca sufletele cu liniştea din lumea aceea în care până şi soarele apune în rugăciune.
Nu intru în detalii cu cele văzute şi simţite, nu le-aş putea descrie în
cuvinte puţine şi nu le-aş putea mărturisi la adevărata trăire, aş ciunti din
starea oarecum paradisiacă în care m-am aflat pentru câteva zile. Cu toate
astea, nu pot să nu spun că prietenii (cărora nu le dau numele fiindcă aşa au dorit)
mi-au făcut un dar minunat de ziua mea, iar pacea regăsită acolo, pe care n-o
găsesc decât în altarul în care slujesc şi-n sânul familiei care-i tot un altar
de binecuvântată pace. Cumva, am plecat de acasă aproape căzut din cauza rănilor provocate de armele nevăzute
ale vorbelor lumii care ucide şi se
sinucide prin implozia de răutate ce se scurge în suflet ca un venin, doar că
la umbra unui măslin cu trunchiul schimonosit de războiul purtat cu armata timpului
mi-am regăsit pacea, cea de care aveam nevoie în acest post, postul la
sfârşitul căruia, în seninul pe care doar pruncii îl mai au, ar trebui să
cântăm cu îngerii şi păstorii, „slavă întru
cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.
Am fost la Athos, da, şi am înţeles că dacă nu ai un măslin sub care să-ţi
regăseşti pacea, să ţi-o cauţi în cei care-ţi sunt prieteni, în cei pe care-i
ai aproape şi-n binecuvântarea Cerului, căci dacă o pe-o bucată de pământ sfânt
nu poţi ajunge, un petic de Cer este pentru toată lumea.
Ce mult ma bucur pentru tine Padre.Un dar de suflet care nu se compara cu nimic altceva,poate doar cu darurile ce ne sunt oferite din tot sufletul de cei dragi noua.
RăspundețiȘtergereAdevarul este ca,uneori e tare bine sa ne putem desprinde de lumea asta in care parca suntem legati de un clei si orice incercare de evadare este zadarnica.
Nu pot sa-ti spun decat sa-ti fie de bine aceasta iesire si sa-ti urez inca de azi sa traiesti ani binecuvantati,sa aduci bucurie in sufletele celor dragi.
La multi ani Padre!
Die, încerc să nu-ţi răspund cu cuvinte multe (ca de obicei), aş strica gândurile bune scrise de tine prin cuvintele mele (poate) goale. Îţi mulţumesc frumos pentru cele transmise! Mă bucur că şi tu te afli printre prietenii buni cu care mă însoţesc pe drumurile vieţii, chiar dacă fizic eşti la celălalt capăt de ţară.
ȘtergereMultumesc si eu pentru gândul bun.Cateodata e nevoie si de vorbe daca sunt spuse din suflet.
Ștergere"Mirosul de tămâie de violete şi agapa aparent sărăcăcioasă îţi dau senzaţia că saturaţia nu este decât o stare pe care mintea şi-o doreşte împlinită pentru a sătura un trup gelos pe sufletul care, deşi stă mereu flămând, reuşeşte să fie izvor de lumină." V-am citat pentru ca aceste cuvinte cuprind esente de care avem nevoie!
ȘtergereSunt trăirile pe care le-am simţit atunci, trăiri pe care aici rar le poţi percepe, smogul civilizaţiei alungă tot ceea ce poate purifica sufletul. Mulţumesc frumos!
ȘtergereOooh,Padre, cat ma bucur pentru aceasta experienta, sa zic asa. Si ce frumos ati tinut cont si de cei de acasa, asa m-a impresionat. Aveti asa o cumpatare naturala si plina de bun simt, mereu cu masura in toate.
RăspundețiȘtergereFoarte impresionant totul, eu stiu doar ca am privit cu gura cascata doar ce am trecut pe calea apei prin fata manastirilor.Impresionant, si sunt convinsa ca ati venit incarcat cu multa emotie si traire de acolo. Si ma bucur si cum ati incheiat istorisirea >:D< nu mai spun ca eu chiar ma intrebam cum mai sunteti, ca suna a cliseu, desi am spus-o deja :))))) Seara linistita! >:D<
Laura, pe lângă ţărm se vede foarte puţin, dacă ai vedea trăirea celor de acolo, cărările neştiute de prin livezile de măslini, orele târzii din noapte în care se face rugăciunea, traiul simplu, modest, dar încărcat de fericire cu care vieţuiesc, liniştea din atmosferă şi mirosul de tămâie care inundă văzduhul, ai zice că eşti în rai.
ȘtergereA fost o experienţă minunată, una care m-a făcut să apreciez şi mai mult ce mi-a dat Dumnezeu aici, adică pe cei dragi şi prietenii, dragi şi ei.
Altfel, eu sunt un om simplu, cum ştii, un om care se bucură cu cei care se bucură, un om care se întristează cu cei trişti dar care încearcă să-i lumineze în momentele tristeţii lor, un om, asta sunt.
Seară binecuvântată să fie şi la voi! >:D<
Mi-a fost dor sa te aud, Victor. Ma bucur pentru tine si multumesc celor care ti-au facut darul acesta, arat de aproape de sufletul tau. . Si -ti multumesc si tie pentru felul simplu si frumos in care ai adus maretia Athosului in fata ochilor nostri, care niciodata nu vom putea sa-l vedem si sa-l simtim asa ca tine.
RăspundețiȘtergereTiana, dacă-ţi reamintesc despre simplitatea mea, ai să mă cerţi, aşa că-ţi dau dreptate în cele scrise. Prietenii mi-ai făcut un dar frumos, aşa este, iar eu le voi răsplăti prin rugăciune. Altfel, chiar dacă voi, femeile, nu puteţi merge la Athos, aţi primit un dar minunat, mult mai de preţ ca mângâiere, anume naşterea, iar a da viaţă şi a simţi ca o mamă (chiar şi-n cazul femeilor care nu nasc) este minunat.
ȘtergereTot ce reusesc sa scriu acum este: sa va fie de bine si de folos!
RăspundețiȘtergereSunteti un om binecuvantat de Dumnezeu, inzestrat cu har divin si aveti prieteni minunati!
La multi, multi ani sanatosi!
Nu doar prieteni minunaţi, Andreea, ci şi credincioşi minunaţi. E drept, e mult de lucru, mai sunt mulţi care trebuie luminaţi, dar cu ajutorul celor care ştiu a-L iubi pe Dumnezeu şi prin vorbele mele sărace, poate se vor îndrepta.
ȘtergereÎţi mulţumesc frumos pentru gândul bun şi pentru urare! O seară minunată să fie şi la voi!
Ai dreptate, ca intotdeauna de altfel, ceea ce ar fi enervant daca nu ar fi vorba de tine, Padre😊
RăspundețiȘtergereTiana, şi când te gândeşti că-s doar un om simplu, de la ţară. :)))) [blush]
ȘtergereSa va fie de folos acest pelerinaj minunat! Va rugam sa ne povestiti mai mult, daca se poate, am citit pe nerasuflate totul . Personal v am asemuit cu parintele Kiril din Vatopedu la predicile tinute, aceleasi invataturi parintesti. M am bucurat ca de si traiti in zbuciumul acestei lumi , invataturile sunt ca ale unui parinte athonit. Slava Lui Dumnezeu ca sunteti PARINTELE nostru.
RăspundețiȘtergereValentina.
E mult de povestit, iar povestirea în cuvinte multe poate sărăci bogăţia trăirii. Părintele Kiril a făcut un gest minunat pentru noi, dincolo de cuvântul scurt şi viu de învăţătură, ne-a citit rugăciunile pentru sănătate purtând în mâini şi punând peste capetele noastre răcliţa cu brâul Maicii Domnului, doar pentru noi, grupul de români inimoşi.
ȘtergereCât despre mine, un om simplu, preotul satului în care trăim, e puţin de spus, prea puţin.
Mulţumesc frumos, Vali! Seară binecuvântată să ai!
ce frumos trimite Dumnezeu darul de care are nevoie sufletul la vreme potrivita!
RăspundețiȘtergereSunteti fericit, parinte, cu asa prieteni! Si ei la fel!:)
Sarut dreapta!
Bucurie!
Pare-se că mie îmi trimite, cum spuneam ieri prin comentarii, ca unui copil cuminte, chiar dacă, recunosc, nu merit cele primite. Prietenii sunt minunaţi, iar dacă prietenia ar fi păstrată la rang de virtute de către toată lumea, sub tot cerul ar fi pace, nu doar pe petice răzleţe.
ȘtergereZi binecuvântată să ai, Claudia!
Buna dimineata!
RăspundețiȘtergereCe experienta frumoasa ai avut, Padre! Sa stii ca meritai din plin sa ajungi acolo, oameni ca tine trebuie sa calce prin astfel de locuri si sa se incarce cu cele sfinte si bune, pentru ca apoi sa le transmita si la cei din jur. Pentru ca uite, numai printr-o scriere si descriere ai transmis toate cele bune la cei care citesc. Ma bucur ca ai ajuns acolo! >:D<
Meri, ştii doar că momentele frumoase ale vieţii, inclusiv pe cele de suflet, le împărtăşesc mereu cu prietenii. Lucrurile frumoase nu trebuie să fie ascunse, ci scoase la lumină, căci învăţând din ele, prindem aripi pentru a putea merge mai lin pe cărările vieţii. Îţi mulţumesc frumos pentru apreciere! >:D<
ȘtergereSa ne traiesti ani multi si binecuvantati Padre.Sa te bucuri de clipe frumoase alaturi de oameni dragi.Aniversare frumoasa.
RăspundețiȘtergereSa stii ca m-am gandit si la tine cand i-am facut tortul mamei,n-ar fi stricat o parere "obiectiva" :))))))
La multi ani,multi si fericiti!
Die, îţi mulţumesc frumos pentru gândul bun, dar şi pentru gândul gastronomic. :)) Să aibă ani mulţi şi binecuvântaţi şi mama ta, iar tu, să fii mereu cu răbdare şi speranţă în fiecare încercare a vieţii! Am să trec să văd şi tortul. :)) >D:<
ȘtergereLocuri minunate pentru oameni minunaţi! Un binecuvântat pelerinaj la care un bun creştin visează toată viaţa. Iată Părinte drag, un vis l-ai îndeplinit. Mă bucur enorm pentru această realizare, frumos gest al fratelui creştin. Dumnezeu răsplăteşte şi dăruieşte când nu ne aşteptăm. Doamne ajută să ajungeţi şi în ţara sfântă. Toate bune şi senine Părinte drag!!!
RăspundețiȘtergereMelinda, a fost un moment frumos, iar eu l-am speculat cu ajutorul prietenilor transformându-l într-un dar de suflet. Mulţumesc pentru gândul bun!
ȘtergereLa multi ani! Altadata v-as fi invidat. Azi doar ma bucur pentru ce ati trait.Slava Domnului!
RăspundețiȘtergereNu crede că ar fi fost o invidie în cel mai pur sens al cuvântului. :) Îţi mulţumesc pentru gândul bun şi pentru trecerea prin rândurile mele simple. Zi binecuvântată să ai, Adriana!
ȘtergereCe experienta frumoasa.. Cand aveam eu vreo 10-11 ani, poate mai mult, poate mai putin, nu mai stiu exact, trimisem si eu o scrisoare acolo, pe muntele Athos. Mare mi-a fost bucuria cand am primit inapoi cateva iconite, care le tin bine puse. Vroiam si eu sa merg acolo, nu intelegeam de ce nu se putea...
RăspundețiȘtergereFrumoasa experienta :)
Evelyn, cum spuneam printre comentarii, dar cumva şi-n postare, nu visam să ajung. Mai bine spus doar visam, dar nu gândeam că aşa de repede, atât de neaşteptat, aşa de frumos. E firesc să-mi fi dorit, aşa cum îmi doresc să văd şi mormântul sfânt, dar toate la timpul lor, planul lui Dumnezeu e de fiecare dată mai bun decât al meu, chiar dacă uneori, în mintea mea gândesc că fac planuri bune.
ȘtergereM-a amuzat un pic partea cu scrisoarea ta, dar am gândit apoi că tu, copilă fiind, ai avut încrederea şi credinţa că ţi se va răspunde într-un fel apelului făcut, iar azi, cum spuneai, chiar dacă ştii că nu vei ajunge pe munte, te bucuri de câteva daruri binecuvântate de acolo.
Nu ştiu dacă cunoşti faptul că deseori, pentru femeile care merg până lângă munte cu feribotul, adică cu îmbarcare de la Ouranopolis, vin părinţii din munte cu moaşte şi icoane din mănăstiri, vin cu o şalupă şi le aduc persoanelor (bărbaţi şi femei) de pe feribot, spre a se bucura de vederea şi atingerea lor chiar dacă nu pot ajunge pe munte. Să te interesezi de acest aspect, vreodată poate ajungă acolo.
Zi minunată să fie la voi!