sâmbătă, 9 septembrie 2017

CLOPOŢELUL CONŞTIINŢEI


Azi, pe când îmi lipeam pantofii în talpă pentru a cincea oară (nu pentru că-s prea vechi, ci pentru că-s prea prost făcuţi) mă gândeam la perioada copilăriei când, în aceste zile, zbârnâiam de bucurie că o să merg în bâlci pentru a cumpăra cele necesare începutului de şcoală. Desigur, cumpăram şi pantofi noi, cu vârf sănătos, să reziste la toate juliturile şi loviturile din timpul scurtelor partide de fotbal de dinaintea orelor ori, de multe ori, chiar şi-n pauze, oricât ar fi fost ele de scurte.
Emoţia aia a reîntâlnirii cu colegii, pe care de altfel îi întâlneam şi toată vara la scăldat ori la fotbal, într-un cadru festiv, era deosebită. Ni se părea straniu când ne vedeam îmbrăcaţi în uniforma nouă, ca scoşi din cutie, după ce o vară întreagă alergam desculţi, doar în pantaloni scurţi, râzând sănătos când la vreo fază ce pe-atunci n-o imortaliza nimeni prin fotografie, de cel care părea mai costeliv dintre toţi, nu că nu se puteau număra coastele oricăruia dintre noi la cât alergam într-o vacanţă.
Melancolie? Mda, s-ar putea spune, dar numai până în momentul la care conştientizez că începe şcoala iar şi melancolia dispare, locul ei fiind luat de oarece tristeţe. Şi asta nu pentru că nu-i mai văd pe copii, puţini rău de altfel, cu şăpcuţe cu cozoroc, cu matricola pe mână şi cu cravata fluturând la gât (cravata nu-i a comuniştilor, la noi Carol al II-lea le-a impus prin cetele de străjeri, asta dacă nu vreţi să ştiţi că erau purtate chiar şi de Soldaţii de Teracotă, din China antică, descoperiţi  la Xian), ci pentru că entuziasmul lor lipseşte aproape cu desăvârşire într-o societate în care copilăria a devenit câmpul de bătaie al celor mari, plecând de sălile de clasă şi până la ultimul manual tipărit ori încă aflat în contestaţie.
Bieţii copii... . Ce să înveţe, mă, de la ăi mari”? Marin Sorescu are acestă întrebare oarecum retorică dar atât de valabilă azi. Chiar, ce să vadă, în cazul în care ar deschide televizorul, pe aproape orice program? Ori poate găsesc mai multe lucruri ziditoare pe internet? Cumva, pe drum, în trafic, credeţi că aud lucruri numai bune de pus în practică? Biblic vorbind, pentru că nu pot trece peste acest aspect, avem mărturia lui Hristos care spune: „lăsaţi copii să vină la Mine că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor”. Ba mai mult, apostolii au venit la un moment dat şi l-au întrebat: „cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării”. Asta este dimensiunea la care ridică Dumnezeu valoarea unui copil, cea de model înaintea unei societăţi care se doreşte ea însăşi model înaintea copiilor.
Trişti sunt şi dascălii, în foarte multe cazuri, căci restrângerile de catedră, schimbările din mers  ale programelor, comisiile de toate felurile bazate numai pe hârţogăraie, încercarea de a avea diverse punctaje necesare pentru cine mai ştie ce concursuri, îi îndepărtează, independent de voinţa lor, de timpul efectiv ce ar trebui acordat elevilor, a celor care, în definitiv, rămân marii perdanţi ai unui început de şcoală în care a fi copil nu mai e o bucurie, ci o corvoadă.
Revenind un pic cu picioarele pe pământ, că tot mi-am lipit pantofii, trebuie să recunoaştem că lumea mileniului III în care trăim astăzi este un pic (mai mult) diferită de cea de mijloc şi sfârşit de secol XX.  Ar fi retrograd să credem că doar cărţile ce erau cărate în ghiozdanul de carton de-atunci erau bune şi că tehnologia de azi aduce numai rău. Nicidecum, tehnologia facilitează accesul la informaţie mult mai mult, asta dacă există cineva care să îndrume cum se cuvine, cum odinioară se făcea pe ceaslovul din tinda bisericii la buchisirea primelor litere, ori mai apoi, pe băncile şcolii, imediat după primul clopoţel. 
Clopoţelul conştiinţei este cel care ar trebui să ne cheme în fiecare zi la cursurile pe care şcoala vieţii ni le oferă, căci, aşa cum spune o vorbă, de la şcoala vieţii nu se ia nicicând vacanţă. De aceea, cu doar câteva zile înainte de începutul şcolii, la biserică, din rodul şi roadele acelor oameni care au rodit cum se cuvine, la vremea cuvenită, pe băncile şcolii, din dragostea şi dorinţa unor oameni cu frica de Dumnezeu, am reuşit şi noi să aducem un strop de senin şi speranţă pentru 20 de copii din sat, oferindu-le câte un ghiozdan nou, plin cu toate cele necesare şcolii pentru vârsta lor, pentru începutul noului an şcolar. Poate veţi considera, unii, că-i doar rază de lumină, nu tot soarele. Se prea poate, dar dând lumină, transformi sufletele unor copii senini în candelele curate în care, credem noi, e posibil să ardă untdelemnul cunoaşterii, atât de necesar pe drumurile vieţii.











Mi-ar plăcea, recunosc, să pot întoarce timpul pentru o zi spre a putea intra măcar şi pentru o zi în rândul celor care se încolonează la uşa de intrare a şcolii. Boncăneam cu pantofii noi, nu lipiţi ca zi, în prima treaptă a scărilor aşteptând ca după intonarea imnului să aud ori să strig, din toţi rărunchii: „la clasăăăăă!”

9 comentarii:

  1. Pe internet,adeseori,se smintesc im masa din spirit de turma si nestiinta de carte!Te cutremuri ce ineptii se spun ,cate insule si vorbe de hula la adresa multor lucruri,inclusiv a celor sfinte!
    Nu vaz cum ajuta pe copii tehnologia de astazi si libertinismul din punct de vedere al unei maturizari si valori spirituale!
    Trebuiesc feriti de asa ceva!Dar oare se(mai poate?!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Că internetul sminteşte, nu neg, dar nici nu pot spune că nu-i şi ziditor deopotrivă. O unealtă în sine nu e rea decât atunci când e folosită cu/spre rău. Un cuţit în mâna unui om poate fi bun şi rău, depinde cum e folosit. Dacă-l foloseşti doar pentru tranşat carne ori curăţat legume, e foarte bun; dar dacă, orbit de vreo furie, îl foloseşti pentru a răni ori ucide pe cineva, e rău. Noi suntem cei care decidem pe ce dăm click când suntem pe internet, noi hotărâm dacă vedem un slide cu imagini ce bucură sufletul ori fotografii care tulbură mintea.
      Şi nu, nu mai putem ţine pe copii departe de internet, asta desigur, în ceea ce priveşte învăţatul, căci pentru timpul liber indicat ar fi să le găsim şi alte moduri de relaxare, departe de taste.

      Ștergere
    2. Desigur ca poate fi si ziditor,insa eu ma refeream la copii care sunt insuficient de pregatiti, de maturi ca sa discearna ce sa acceseze ,sa citeasca.Daca ti se inoculeaza de mic anumite tampenii,erori,minciuni in minte,,foarte,foarte greu mai tarziu le vei corecta,sau ma indoiesc ca se va mai putea face ceva.
      Ar trebui ,ce vreau spune, sa nu aiba acces pana la o anumita varsta in anumite sectiuni ale netului...cum ar fi si cea religioasa in care se comenteaza!Eu ma cutremur ori decate ori citesc comentariile(foarte multe) din postari despre religie.

      Ștergere
    3. Dar Hristos?!Se poate mereu mai multa implicare pe diverse cai!

      Ștergere
    4. Se poate, ştiu, chiar dacă, din ce în ce mai mult, simt că şi-n Biserică, independent de voia noastră, trebuie să ne acoperim de fel şi fel de hârtii înainte de a ajunge la altar, hârtii cerute, desigur, de autorităţi diverse, multe dintre ele care n-au nicio legătură cu partea sufletească din om.
      Şi totuşi, mergem mai departe, crucea e binecuvântarea prin care trecem din calvar la înviere.

      Ștergere
  2. Într-o zi în care ministrul educației (care educație, doamne!?) arată cât de mărunt este în măreția-i, eschivându-se de la un răspuns ce ține de clasa a II-a (noi în a II-a făceam gramatica, nu?, corectează-mă, te rog), neștiind de ce și când se scrie copii și când copiii - fir-ar el să fie de secretar din minister care a scris greșit textul!.. -, dar, mai ales, ce reprezintă al treilea 'i' din forma a_r_t_i_c_u_l_a_t_ă a pluralului 'copii', în ziua în care alte păpușele care au tangență cu, nu-i așa?, educarea și formarea generațiilor tinere, au defilat în marș forțat de la o unitate de învățământ la alta, și-au zăbovit la fiecare în funcție de masa electorală aferentă... ei bine, într-o astfel de zi pic și eu p-aci și te citesc, în condițiile în care, anul acesta, în această zi, am ales să analizez de la distanță, empatic, atât cât mi s-a transmis telefonic, cât s-a dorit să ajungă la mine din emoția și impresiile noului, ale unui alt început. știi ce bine e așa? vine o vreme când trebuie să delegăm.. :)
    da', vic, acum o curiozitate, că tot derulai pozele: de ce nu ați făcut o poză cu grămada de ghiozdănele și, eventual, încă una cu ele în spatele prichindeilor, cu ei mergând așa, agale, pe drum?
    chestia asta cu ținutul ghiozdanului la piept prea ține de marketing, zic. rostul lui e altul, indiferent de rest. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre cultura unui om politic nu discut, fie el şi ministrul educaţiei, iar asta nu pentru că nu m-ar durea că un înalt oficial greşeşte gramatical (din neştiinţa lui ori din greşeala celor care-i scriu ordinea de zi), ci pentru că mă interesează mai mult ca cei care vin din urmă, copiii noştri, să înveţe corec cum să se exprime în scris şi oral în diversele situaţii ale vieţii. Nu faptul că ministru a greşit e dureros, ci faptul că, indiferent cine eşti (eu, tu, preşedintele ţării ori altcineva) să accepţi că ai greşit, să recunoşti slăbiciunea de moment şi s-o corectezi, s-o îndrepţi în aşa fel ca data viitoare acel cuvânt să nu-ţi mai creeze probleme.
      Cât priveşte pozele, fiindcă mi-ai cerut, iar eu sunt ascultător răbdător al prietenilor mei (emoticonul îl ghiceşti tu) am inserat şi o poză cu grămada de ghiozdane, cel puţin atât cât a încăput în poza mea. Nu te pot ajuta însă la parta cu ghiozdănelele în spate, din motive practice. Abia am reuşit să-i adun, pe câţiva din cei prezenţi, pentru pozele afişate, căci unii din ei, venind prea de dimineaţă la slujbă (deşi îi rugasem să vină mai târziu) obosiseră un pic şi nu mai aveau răbdare: apoi alţii, în special cei mai micuţi, de bucurie că şi-au primit ghiozdanul n-au mai avut treabă de poze, au tăiat-o afară ori prin vreun colţ de biserică să vadă ce-i în ele, cum probabil aş fi făcut şi eu dacă eram de vârsta lor.
      Să nu crezi că mă îmbăt cu apă rece crezând că toţi cei care au primit aceste daruri vor excela la învăţătură, nicidecum, dar nici nu voi abandona unul din visele mele, acela de a vedea copiii din sat şi nu numai, plini de lumina învăţăturii.
      Următorul proiect, mult mai amplu, va include şi altceva, mult mai practic, dar până când nu voi vedea măcar o parte din el înfiripat, nu divulg nimic.

      Ștergere
  3. .. decât dacă te gâdil.
    'nțeles.

    RăspundețiȘtergere