CE-AȚI VĂZUT PĂSTORI?

 

La ora 3.oo dimineața aproape nu mișcă nimic sub cer, doar un câine, trezit din somn, din te miri ce vis pantagruelic, latră anemic într-un colț de sat.  E o liniște stranie, aproape te sperii când îți auzi propriile gânduri netulburate de zgomotul în care te-ai obișnuit să trăiești, cu precădere în ultimele zile, când iureșul unor neterminabile cumpărături și pregătiri ucide orice brumă de sensibilitate, dacă mai există printre oameni așa ceva atunci când fiecare centimetru de parcare e vital și ultima grijă, cea sufletească, aproape că nu mai contează. 

Bag seama că toropeala căldurii din case, peste care s-a suprapus oboseala din săptămâna ce-și dă sfârșitul, își spun cuvântul, chiar și cei mai viteji bombardieri, stăpâni ai petardelor, și-au închis prăvălia cu bubuituri. Zâmbesc Cerului și la cer, sclipesc stelele pe cerul unui decembrie plin de căutări și alergătură. Mă gândesc la Liturghia ce-o să umple biserica de oameni maturi și copii cu suflete pline de bucurie și, deopotrivă, mă gândesc la păstorii din Beit Sabur, de lângă Bethleem, cei care, în pustia nopții, au fost cei dintâi prezenți la nașterea Pruncului ce din veșnicie s-a întrupat, s-a născut, pentru ca cei ce se nasc, muritorii,  să se înveșnicească.

Să vezi cerul unindu-se cu pământul nu-i de colea, martori fiind cereștile cete îngerești, mărturisitoare ale întrupării ce venea cu veste bună, o veste pe care oamenii n-au socotit-o la loc de cinste și-au trecut peste ea în alergătura cotidiană.  „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”!  Cuvinte simple, ştiu, dacă le măsurăm cu aparenta bogăţie a cuvintelor marilor oratori ai lumii; cuvinte banale, dacă le raportăm la promisiunile mai-marilor lumii, dar cuvinte în faţa cărora sufletul ar face plecăciune, şi nu pentru faptul că au fost rostite de îngeri, ci pentru faptul că împlinirea lor dă sens altor cuvinte de care oamenii nu mai ţin cont: „fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”.

Alaltăieri seară era un zumzet prin tot satul, ceata de colindători veseli, aidoma unor copii ce tocmai primesc vacanță, străbătea ulițele satului în cântări de colindă, primind daruri binecuvântate, bucate alese, de post, cu parfum de copilărie. 

Unii râd, Crăciunul, Moșul Crăciun, a rămas pentru ei doar scornirea, uitând că în copilărie, cu nasul lipit de fereastră, vor fi așteptat cumva un dar venit din nesperate zări. Ce nu înțeleg cei mai mulți este taina îmbătrânirii, de la Prunc la Moș e cale de-o viață, fiecare din noi ne-am născut și ne învechim în zile pierzând, din nefericire, în trecerea timpului, exact ceea ce am avut mai de preț la începutul vieții, inocența, bucuria de a te trezi dimineața ca și cum fiecare zi ar fi un nou început, o naștere nepregătită. Cel vechi de zile, despre care ne vorbește Daniel proorocul, bătrânul cu pletele albe ca lâna, cu tronul de foc și roțile de foc arzător, acela poate fi Crăciunul, El dăruiește fără să oblige, bucură fără să constrângă, atinge fără de răutate și dă viață din nesfârșita-i iubire.

E liniște, e liniște afară, ca și cum, după un travaliu lung și dureros, bucuria nașterii și a primirii unui prunc în curate scutece îi trimite pe toți la somn, cântecul ce-adoarme pruncul, colindul legănatelor vorbe, aduce o împăcare firească în multe suflete.

Știu sigur încă că e liniște doar în ceea ce percep eu aproape, dar în clipa asta, în taina nopții, sunt mult prea mulți oameni singuri ce nu-și strigă durerile pentru a nu-i trezi pe cei ce abia și le-au vindecat pe-ale lor. Sunt bolnavi în spitale și personal medical pe lângă ei. Sunt muribunzi la căpătâiul cărora, tot în liniște, veghează cei dragi. Sunt oameni care tainic și-n liniște lucrează ca cei ce se vor trezi la lumina zilei să primească vestea Nașterii lui Hristos în Liturghia ce se îmbracă în straiele colindelor ce încă se mai ascultă aproape peste tot. Pentru ei mă rog, pentru toți, să fie puternici și răbdători, buni și împăcați că toate sunt o taină pe drumul vieții, o taină ce se deslușește în trăirea clipelor în care te regăsești, fie și-n rugăciune, alături de cei dragi. 

E liniște, acum, parcă și cerul, petice, petice, dă semne de liniștire, lăsând loc stelelor să-și facă magia pe bolta magică a nopții de Crăciun, gătind răsăritul ce-o să vină, ca și cum, într-un colind magic, din pâlpâinde lumini, se vestește sfânta naștere de îngerii ce cântă de pe portativul unui cer ce se face staul, în vreme ce noi, obosiți și deopotrivă plini de speranță, așteptăm darurile unui Moș de la care cerem din ce în ce mai multă sănătate, liniște și speranță.

Binecuvântări de zi și zile cu liniște sufletească!