Într-o lume din ce în mai robotizată, în
timpurile în care calul devine doar un animal de poveste, întâlnit rareori pe
câte un drum lăturalnic ori, când ți-e lumea mai dragă, în trafic, blocând
rândurile de mașini mânate de cai putere, în această lume, chiar și uneltele
din gospodăriile noastre, multe dintre ele,
pentru caii lor putere le folosim.
În urmă cu mai bine de patru decenii, pe când
caii încă se mai potcoveau ca-n vechime, nu precum puricele din poveste, cu 99 oca de fier, dar cu potcoave înroșite-n
dogoarea focului întețit de foale, în vremea aceea zic, când noi, copiii,
adunam potcoavele de prin colbul ulițelor spre a le arunca apoi, pe spate,
crezând că ne vor aduce noroc, pe-atunci zic, calul putere nu avea explicație
doar în cărțile de fizică, academic, ci și pe malul șanțului, în formule greu
de înțeles pentru țâncii ce se strângeau grămadă pe lângă bărbații ce se
întorceau osteniți de la CAP, la cârciumă, să-și facă poftă de mâncare cu vreo
tărie. Căci pe-atunci, zic asta pentru cei mai tineri, caii și căruțele erau pe
drum la orice oră, bicele șfichiuiau aerul și zăbalele/strunele erau la mare
căutare pentru caii nărăvași.
Discuțiile, inevitabile de altfel, porneau
mereu polemici fără de sfârșit, mereu două tabere, aceleași contraziceri. Care
cal e mai bun? Mârțoaga ascultătoare ce nu trage decât căruța goală ori
nărăvașul greu de strunit care trage totul? Gloaba care se lasă periată ori buiacul pe care
abia pui mâna? Ori, mai ziceau cei pățiți că, la ce bun să ai cal dacă mergi pe
lângă el ori, avându-l, tot tu împingi la căruță. Noi, copiii, ne prăpădeam de râs, dar
totul e cu socoteală, căci acum, mare, gândind că nu am spor cu utilajul meu ce
are destui cai putere pentru treaba ce o face, am venit la vorba celor bătrâni,
împingând, spre a ajuta, mârțoagele putere ale mașinăriei, căci caii putere,
uneori, sunt doar pe etichetă, iar vina o poartă cel ce face achiziția,
stăpânul, că nu alege decât firma, fără a căuta la dinți, cum făceau geambașii
cândva. Și-apoi, am găsit și-n
Scriptură, tot acum, mare, cum că unii cai așa sunt de apreciați încât stăpânii
lor le fac toată treaba. Iată: „am mai luat seama la încă un rău de sub soare,
ca o greşeală care porneşte de la stăpânitor:
nebunul este ridicat la dregătorii înalte, iar cei vrednici stau în
locuri de jos. Am văzut robi călări pe cai şi căpetenii mergând ca robii pe
jos. Cel ce sapă o groapă poate să cadă în ea şi cel ce dărâmă un zid poate fi
muşcat de şarpe.” Ecclesiastul 10, 5-8.
Să mai vorbim despre caii din poveste,
năzdrăvanii de se hrăneau cu jar și zburau peste norii cerului? Departe de
adevăr, azi nu găsești unul să tragă o brazdă sănătoasă, să „meargă singur”
printre rânduri „dansând” la comenzile ce vin dinspre hățurile celui care ține
biciul nu pentru a lovi, ci doar ca aduce aminte a faptului că neascultarea,
ieșirea din rând, strică toată recolta.
Trăim timpurile în care calul putere a rămas
doar formula care să determine forța cu care o greutate (75 kg), împotriva
forței gravitaționale, este ridicată de la sol într-o secundă, căci astăzi,
chiar dacă oferta este generoasă, în sute de CP, a scăzut calitatea celor care
au hățurile, a celor care n-ar mai pune umărul să scoată mârțoaga din
încurcătură și nici să strunească nărăvașul din smucitură. Azi e simplu,
schimbi calul, dacă se dovedește gloabă o dai repede pe lucru de nimic, dacă-i
nărăvaș, nu-l îmblânzești, îl dai spre sacrificare.
Dincolo de caii putere, de forța mașinilor ori
chiar a nobilului animal pomenit, rămâne omul. Nu avem definiție pentru „om
putere”, dar trebuie să conștientizăm că puterea unui om este limitată, fizic
vorbind, nelimitată în gândire, ca potență, desigur, iar în trăire și voință
poate fi accelerată în funcție de cât de mult i se dă libertate în lucrare,
având deasupra doar biciul conștiinței, struna cumpătării și hățurile
echilibrului.
Trageți cât puteți acolo unde sunteți și
lucrați în bucurie acolo unde vă este ascultarea fără a vă păsa că alții pot
mai mult, în definitiv, sincer, nu știm niciunul ce sarcini grele poartă
ceilalți, chiar dacă uneori ni se pare că-i căruța goală.
Ca bine zici, Padre!
RăspundețiȘtergereNu ca un om bătrân, de data asta, ci ca un adult nevindecat de copilărie.
Ștergere