vineri, 19 mai 2023

VREAU SĂ MĂ VĂD!



 De câte ori clipim într-o zi? Presupun că de sute ori chiar mii de ori, în definitiv e doar un act fizic voluntar ori involuntar menit să cureţe ochiul de mizeriile vizibile ori micrometrice ce pot dăuna vederii. Medical vorbind, vederea este funcţia  prin care imaginile captate de către ochi sunt transmise pe căile optice (celule retiniene şi ganglionare, nerv optic, chiasma optică) la creier.  De câte ori în viaţa noastră, trezindu-ne din somn, am deschis ochii şi am încercat să ne privim în oglindă, fără să ne gândim că, deși noi ne cunoaștem, bine cei din jur ne percep altfel?

Doamne, vreau să văd! Acestea sunt cuvintele orbului vindecat de Hristos. El a fost vindecat de orbire prin tina (noroiul) făcută din pământ. Şi cum altfel, din moment ce pământ suntem după trup, pământul a plinit/vindecat pământul și apa Siloamului a spălat întinăciunea.  Orbul a vrut să vadă, căci orb se născuse, iar hrana sa era mila celorlalți. A vrut să vadă ceea ce doar simțise, a vrut să vadă cele pe care le-a mirosit şi gustat. Orbul a vrut să se vadă pe sine. Putea spune   „Doamne vreau să mă văd”, dar pe sine se știa bine, nu văzuse restul creației, ceea ce era în jurul său. 

Cum se vede omul pe sine? Cum ne vedem noi pe noi înşine? Avem în privirea noastră, cea către noi îndreptată, liniştea smereniei și a păcii interioare? Întrebări retorice, căci fiecare  se priveşte pe sine cu admiraţie, cu îngăduinţă iar uneori chiar cu mândrie.
Aşadar, mă privesc eu pe mine însumi fără amnezia indusă de fardarea viclenei mândrii? Mă privesc lipsit de încătuşarea obroacelor concentrate pe pleoapele slăbite şi incapabile de a vedea adevărul? Cu siguranţă,  de cele mai multe ori, nu. De cele mai multe ori, cu ochii deschişi, larg deschişi, nu vedem decât ceea ce ne place să vedem, nu vedem decât  lucrurile  ce ne aduc satisfacţie, pe ceilalți tratându-i cu indiferență iar lucrurile, după felul lor, fără importanță..

Ori, deseori, privindu-ne, dacă nu ne vedem cine suntem cu adevărat, cum putem privi cu adevărat pe cei din jur? Ştiu, se mai întâmplă uneori ca, scârbiţi fiind de gândurile ori faptele noastre, să nu ne placă de ceea ce vedem în oglindă, iar în oglinda conştiinţei cu atât mai puţin, că e neştearsă şi nu arată adevărul clar.

Așadar, dacă pe noi nu ne vedem decât cum ne place, dacă pe cei din jur îi vedem aşa cum ne convine, Il mai putem vedea pe Dumnezeu? Când suntem în bezna orbirii definitive şi simţim că nu avem scăpare, strigăm: vreau să văd. Când suntem luminaţi doar de autosuficienţă, suntem, de fapt,  orbi sufleteşte, mulţumiţi doar că cele pe care le cerșim de la viață  ni se dau tocmai pentru faptul că-n mândria noastră nu vedem adevărul și măsura lucrurilor. 
 
Voi, sincer,  vedeţi? Că eu, unul, sunt orb uneori. De aceea strig: Doamne, vreau să (mă) văd!

2 comentarii:

  1. Cei deștepți, se văd așa cum sunt!
    D.D.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adică uneori corect, alteori alterat. Până și cei deștepți au nevoie uneori de cei din jur pentru a-și regla orizontul.

      Ștergere