In ziua de azi masina a devenit indispensabila, aproape lipita de om, asa cum sunt si indispensabilii, aproape de pielea omului. Masina face parte din familie, are un nume, o carte de identitate, are un numar, e hranita zilnic, e spalata, aspirata, siliconata, e membru de marca in mijlocul nostru. Rabzi de foame si de sete, stai fara incaltaminte dar nu te lasi de masina. Asta e, daca e indispensabila e musai sa o ai in regula, cu revizie ,rovigneta si musai asigurare.
Treaba este ca pe masina ai asigurare si revizie, dar tu ca om nu ai nici revizie, pardon, control medical la zi, si nici asigurare pentru viata. Pentru viata asta, ca pentru cealalta viata, cea vesnica, nici nu intraznesc sa mai zic.
Si uite asa am ajuns si la subiectul postarii de azi, masina si locul de parcare. Nu exista locuri de parcare, dar parcam si noi pe unde putem, pe strada, pe iarba, pe plaja, peste tot, si daca se poate la umbra.
Unii zic ca nici morti nu ar renunta la masina, oameni grei, cu fitze, cu masina de firma, full option. Lucrul asta pe mine ma amuza teribil, pentru ca imaginatia ma trimite catre poarta raiului, unde are loc o scena ca, intr-un film.
Sa presupunem ca un nene din aceia care nu pot renunta la masina nici morti, ajunge cu bolidul la poarta cerului, si normal ca trebuie sa parcheze. Acolo e verdeata, probabil si umbra, e locul ideal pentru odihna. Numai ca acolo apare un om, se numeste Sfantul Petru si îi interzice amicului sa-si parcheze bijuteria la poarta raiului. Normal ca nenea nu-l cunoaste pe omul de la poarta raiului, nu avea de unde sa auda de el in timpul vietii, ca a fost ocupat cu afaceri, Biserica era prea departe pentru a o vizita, si contrariat, cu tupeu va zice:,, stii tu cine sunt eu, te ingrop in bani, cum n-am voie sa parchez aici, platesc cat o fi".
E adevarat, poti plati parcarea acolo, dar platesti cu faptele facute pe aici, prin lumea asta, pe drumurile astea.Acolo nu mai conteaza cum te numesti, nici lantul de la gat, nici bolidul cu care te-ai dat mare, nici teschereaua doldora de valutele lumii cu ajutorul careia ai cumparat tot ce ai vrut in viata.
Nu vreau sa supar nici un sofer, ca si eu sunt, vreau doar sa spun ca in ciuda faptului ca nu avem indicatoare destule care sa ne indice drumul cel bun si drept, vreau sa pun deci, ca toate drumurile, absolut toate duc catre poarta raiului. Ori iadului?!? M-am cam incurcat in indicatoare. Deh, drumurile astea seamana mult intre ele, doar finişul este altul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu