luni, 20 iulie 2009

CE BINE ERA INAINTE....



Era odată un cioplitor în piatră nemulţumit de el şi de viaţa pe care o ducea. Într-o zi a trecut pe lângă casa unui negustor bogat şi prin poarta deschisă a văzut multe avuţii şi oaspeţi importanţi.
- Cât de puternic trebuie să fie negustorul acesta, a gândit cioplitorul. A devenit foarte invidios. Şi-ar fi dorit să fie înstărit ca acel negustor. N-ar mai trebui să trăiască viaţa unui cioplitor amărât. Spre marea lui surpriză, deodată deveni însuşi negustorul, bucurându-se de mai multă bunăstare şi putere decât ar fi visat vreodată sa aibă, invidiat de cei mai puţin înstăriţi decât el. Dar curând un funcţionar de rang înalt a trecut pe-acolo într-o lectică, însoţit de o mulţime de slujitori şi escortat de soldaţi bătând tobele. Oricine, indiferent cât era de bogat, trebuia să se incline adânc în faţa procesiunii.
- Câtă putere are acest om, a gândit negustorul (fost cioplitor). Mi-aş dori să fiu un asemenea funcţionar de rang înalt!  Şi a devenit un înalt funcţionar transportat peste tot în lectică lui împodobită, urât şi temut de oamenii din jur care trebuiau să i se închine.
Era o zi toridă de vară, iar oficialul (cioplitorul) se simţea foarte rău în lectica lui lipicioasă. S-a uitat sus la soare. Strălucea mândru pe cer fără să-i pese de prezenţa lui.
- Cât este de puternic Soarele! Aş dori să fiu chiar eu Soarele! Şi a devenit soare strălucind mândru deasupra tuturor, pârjolind câmpiile, blestemat de fermieri şi de lucrători. Dar un nor imens negru s-a aşezat între el şi pământ, aşa încât nu-şi mai putea arunca lumina peste tot ce era dedesubt.
- Ce puternic este acest nor de furtună, a gândit el. Mi-aş dori să fiu un nor! Şi a devenit un nor cu ploaie inundând câmpuri şi sate, supărând lumea. Dar curând norul a fost dat la o parte de o forţă mai mare, vântul.
-Mi-aş dori sa pot fi vântul! Şi a fost vântul, doborând ţiglele de pe acoperişuri, scoţând copacii din rădăcini, devenind de temut pentru toţi oamenii.
 Dar după un timp, vântul a dat peste un lucru pe care nu l-a putut mişca din loc oricât de tare ar fi suflat, o stancă înaltă.
- Ce puternică este această stâncă! Aş dori să pot fi o stâncă! Şi a devenit o stâncă, mai puternică decât orice altceva pe pământ. Dar cum stătea acolo, a auzit sunetul unui ciocan bătând în piatra tare şi a simţit că ceva se schimbă.
- Ce poate fi mai puternic decât mine, care sunt o stâncă, a gândit el. S-a uitat în jos şi a văzut departe, dedesubt, silueta unui cioplitor. Şi suspinând a zis, Doamne, ce bine era înainte când eram cioplitor.
Poveste populara

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu