marți, 15 februarie 2011

FULGII DE GAINA



Drept să vă spun nu mai ştiu unde şi când am auzit întâmplarea ce urmează să v-o împărtăşesc. Poate nici nu are prea mare importanţă acest lucru, deoarece importanţa ei se vede din faptul că este actuală şi vine ca o mănuşă pentru ceea ce se întâmplă azi între oameni,  indiferent de situaţia lor socială ori profesională.
Aşa se face că într-un sat, ca orice sat, o localitate în care am putea trăi oricare dintre noi, deci într-un sat unde se discută verzi şi uscate pe la fiecare colţ, a ajuns să intre în gura lumii taman preotul satului. Că vedeţi dumneavoastră, de păcatul clevetirii, al bârfei nu scapă nimeni, ori că faci bine, ori că faci rău, ori că nu faci cum cred alţii că ar trebui. Şi cum ştiţi la fel de bine ca mine că vorba zboară mai repede ca vântul , iată că preotul s-a trezit în gura lumii pentru un lucru pe care nu-l făcuse. Şi apoi de la un capăt de sat la celălalt capăt povestea căpătase noi valenţe, înflorise şi devenise subiectul zilei. Toată lumea vorbea mai pe ascuns mai pe faţă. Preotul, om înţelept şi cu frică de Dumnezeu, a mers pe firul poveştii. A îndrăznit şi a întrebat o persoană de unde a auzit ceea ce spune lumea despre el. Omul a zic că de la cutare, apoi cutare de la cutărescu, de la xsulescu şi într-un final mergând din om în om a ajuns la femeia care scornise toată povestea.
Acum femeia văzându-se descoperită s-a ruşinat, şi a cerut iertare pentru fapta ruşinoasă. Preotul a zis că o iartă, dar că are pretenţie pentru asta să-i fie îndeplinită o cerinţă. Şi luându-o pe femeie a mers la biserică şi s-au suit în clopotniţă. Preotul luase cu sine şi o pernă. Apoi în clopotniţă a deschis geamul, a sfâşiat perna şi fulgii risipiţi de vând au zburat care-ncotro. După aceea preotul a spus: „de rog să aduni fulgii şi când eşti gata să-mi spui”. Femeia uimită şi speriată a grăit: „vai de păcatele mele părinte, dar e imposibil să fac asta că au zburat fulgii peste tot!” Preotul a privit-o cu milă şi i-a spus: „văzu-şi, aşa au zburat şi vorbele tale despre mine, şi greu este să le mai întorci, că  pe oamenii cu greu îi înveţi cele bune şi anevoie dezlipeşti răutatea clevetirii din inima lor”.
Sunt convins că fiecare dintre cei ce citiţi această postare aţi fost vreodată în viaţă puşi în situaţia de a fi vorbiţi pe la spate, de a intra în gura lumii, de a veni subiect de bârfă în comunitate.  Preot, primar, doctor, femeie, copil, tânăr sau bătrân, nu contează, căci acest păcat se răspândeşte ca un virus letal. Şi vreau să vă spun că asta nu se întâmplă doar în sate. Şi în oraşe e la fel, în ţările civilizate sau în ultimele colonii descoperite bârfa sau clevetirea este la rang mare. Oamenii sunt fascinaţi de clevetire. Le ocupă mult timp din viaţă. La o cafea, la o bere, la o pungă de seminţe ori la o reuniune de înalt nivel se discută despre aproapele, dacă mai putem spune că este aproapele când îl vorbim de rău. Viaţa socială, situaţia familială, viaţa sexuală ori culoarea îmbrăcămintei , celulita de pe picioare ori rufele de pe sârmă sunt motive suficiente pentru o bârfă mică sau mare, după caz. Şi când te gândeşti că psalmistul zice: „pune Doamne pază gurii mele şi uşă de îngrădire împotriva buzelor mele”.
Într-un fel îi fericesc pe surdo-muţi. Măcar în anumite situaţii ale vieţii sunt feriţi de acest păcat urâcios pe care noi cei care credem că vedem dublu şi auzim bine sau invers, îl săvârşim cu mare plăcere. Pentru că bârfa este un păcat subtil care umple de vină şi pe cel ce vorbeşte şi pe cel care ascultă. Şi partea tristă este că în acest moment putem jumuli toate găinile din lume, că tot nu sunt fulgi de ajuns pentru a acoperi clevetirea dintre oameni.

4 comentarii:

  1. adevarat graiti parinte.citesc cu mare placere fiecare postare si astept cu sufletul la gura sa va ce mai scrieti de data asta.tin totusi sa fac o precizare aici unde sunt eu acum nu exista barfa ,invidie sau daca exista cel putin nu este evidenta asa ca la noi

    RăspundețiȘtergere
  2. Tare frumos ati povestit. astazi o sa-mi pun un biletel pe care sa scrie:"Vorbeste putin si cu grija,sa nu ajungi la clevetire sau la judecata cuiva"Chiar daca sunt singura in casa gandurile ne pot duce pe unde doresc ele.
    Domnul sa va deie putere!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ehe, bine ar fi sa se gaseasca un loc fara clevetire. Numai ca aceasta vine mai ales intre persoanele care se cunosc, ca doar asta e sarea si piperul barfei, sa-l vorbesti pe cel care iti e aproape. Nu are haz sa vorbesti despre o persoan pe care nu o stii. Iar daca pleci intr-o locatie unde nu esti cunoscut, trebuie sa prinzi un pic radacini si vei discutat fara menajamente. Chiar si la Casa Alba sau la Vatican se practica acest pacat. Azi se spune ca stim pe surse. Problema este ca exista si nu facem nici unul din noi nimic pentru a stopa acest lucru.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumoasa postarea, drept sa spun ma bucur ca am gasit blogul dv si il citesc cu drag. Cat despre barfa , eu cred ca fiecare dintre noi cadem in pacatul asta vreodata , dar e bine sa constientizezi pacatul, sa te rogi la Dumnezeu sa te ierte pt raul facut si sa nu te mai lase sa faci.

    RăspundețiȘtergere