miercuri, 25 decembrie 2013

MAI PRIMIM?


Mai primim?
Se spune aşa: „întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu l-au primit”. Paradoxul acestei situaţii stă taman între lupta care se dă între trup şi suflet, având ca arbitru  nehotărâta minte, cea care se lasă după cum bate vântul, înclinând după situaţie spre una din tabere, cel mai des spre cea a materiei, a neconvingătorului palpabil.
Desigur, vorbeam despre naşterea lui Hristos, despre modul în care primim acest lucru, despre felul în care percem această stare. Într-o lume în care irozii, prunc-ucigaşii mileniului III, sunt din ce în ce mai mulţi, într-o societate în care discrepanţa dintre peşterile tot mai sărace în care se nasc cei mulţi şi palatele strălucitoare a celor care nu văd dincolo din cauza grandomaniei megalomanice, vine Hristos.
Această naştere, despre care nu doresc să vorbesc  astronomic, căci nici nu contează ziua ori luna evenimentului, este una perpetuă, una care se repetă pedagogic şi mântuitor pentru fiecare nou născut al acestei lumi, fie că ei, cei nou născuţi, îl primesc ori ba. Hristos se naşte, devenind incomod într-o lume din ce în ce mai comodă, devenind doar un motiv pentru care oamenii să se mai veselească, căci ceata celor care-şi bucură (doar) trupul în aceste zile e din ce în ce mai mare.
Vorbeam în urmă cu ceva ani despre X-mas, abrevierea lui Hristos, căci aşa s-a ajuns acum, să facem liste de cumpărături şi cadouri cât mai lungi, tăind din Hristos, oferindu-i o formă   high tech, renunţând la strigarea firească, la cea care ne duce cu gândul la mântuire. Desigur, ar fi destul de greu pe la casele mari ale oamenilor să vorbeşti despre boii (arhaic, degradant) care peste El suflau căldură ca să-I facă. Oamenii de azi şi-au împropiat un Crăciun strălucitor, unul care-i departe de realitatea de atunci, departe de adevăr, aş zice chiar un Crăciun fără Hristos.  Şi spun asta pentru că astăzi, parcă mai mult ca oricând, lucrurile golite de conţinut, dar bine poleite pe exterior, au luat o mare amploare. Avem copilării fără jucării, avem lumină dar suntem în întuneric, avem căldură dar suntem reci,  avem mâncare din belşug dar parcă nu ne mai săturăm, avem Crăciun, dar nu-l mai avem pe Hristos.
Foarte mulţi  se bucură acum, şi bine fac, căci bucuria este o fiică a speranţei, dar să se gândească, să ne gândim toţi de altfel, că în aceste clipe (şi-n fiecare zi din an) sunt şi oameni în suferinţă, sunt oameni care zac în spitale, oameni care-şi petrec pe cei dragi spre morminte, oameni cărora, cel puţin pentru moment, sclipirea celor din jur le este potrivnică, în ei pâlpâind doar o mică flacără de putere, una care trebuie întreţinută, ajutată să nu se stingă, cu un gând bun, cu o rugăciune, cu o uşă deschisă care să aducă pe lângă fluviul lacrimilor de suferinţă amară şi câte o lacrimă mai dulce de bucurie, de nădejde.
Naşterea Domnului este o sărbătoare a familiei şi, extrapolând, una a întregii omeniri creştine. Firesc aşa ar trebui să fim, ca o famile mare, una în care dezbinarea, ura, crimele şi lipsa perspectivei să lipsească cu desăvârşire pentru a face loc dragostei, acelei puteri sufleteşti care-l îndeamnă pe om la depăşirea oricărei baricade, la depăşirea de sine, că aşa cum ştim, „dragostea nu cade niciodată”. Ba mai mult, lucrând la cele ale sufletului, împlinim cele spuse de îngeri, „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.”
Indiferent ce veţi întâlni în viaţă, cum veţi fi ispitiţi, încercaţi ori chinuiţi, să nu uitaţi pentru cine şi pentru ce, Dumnezeu a lăsat tronul slavei şi haina luminii pentru a se naşte în staulul rece, în suflarea animalelor. La masa voastră îmbelşugată să stea trupul ce-şi poartă un suflet bogat, un suflet curat, aidoma celui de copil nou născut. M-aş bucura ca ziua sfântă a Naşterii să vă aducă speranţă curată, bucurie sfântă, colindători la uşi, glasuri ori rânduri scrise de prieteni, credinţă fierbinte şi dorinţe bune şi de folos sufletului ce tânjeşte după cele senine şi mântuitoare. Cei ce au postit şi cei ce nu au postit, cei ce se împărtăşesc ori cei care nu pot face asta, cei care cred cu tărie şi cei care nu (mai) cred, fiecare după putinţă, ştiinţă şi dorinţă, să fie mai bun, dacă s-ar putea, asemena pruncilor senini şi plini de pace. 
 "Hristos se naşte slăviţi-L; Hristos din ceruri întâmpinaţi-L”.
Naşterea lui Hristos să vă fie cu folos! 

44 de comentarii:

  1. Frumoase cuvinte si atat adevar in ele, incat si pe cei mai reci la suflet nu ar avea cum sa nu-i inmoaie.
    Fie ca Nasterea Domnului sa va aduca numai bucurii!!!!
    Craciun Fericit Parinte!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos, Dana! Naşterea Domnului să aducă şi la casa voastră bucuria copilăriei, lumina caldă a cerului şi speranţa curată a celor ce privesc viaţa prin ochii sufletului.

      Ștergere
  2. Primim in suflet bucuria si speranta ca va fi si o zi in care povestea fetitei cu chibrituri va ramane doar poveste si nu realitate .Craciun fericit, Padre !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. July, ştiu că primiţi, ştiu că dorinţa şi speranţa unor timpuri mai bune şi mai liniştite îşi au de mută vreme locul în sufletul tău şi al celor dragi ţie.
      Crăciun cu pace, cu lumină îngerească şi împăcare sufletească să fie şi la voi!

      Ștergere
  3. Sarbatori fericite, parinte!
    Hristos s-a nascut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sărbători cu bucurie sfântă şi linişte sufletească să fie şi la voi, Melly!

      Ștergere
  4. Multumim pentru randuri si pentru ganduri, Parinte.
    Craciun cu bun si frumos in suflete sa aveti.
    Sarbatori cu bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lumina lină a cerului, pacea şi bucuria îngerilor să binecuvinteze aceste zile sfinte şi casa voastră, Iuliana!

      Ștergere
  5. La mulţi ani şi Sărbători cu bucurie, Părinte!
    Şi eu am simţit nevoia să spun cele de mai sus, sub altă formă, mai prescurtat...

    http://www.florentinadalian.blogspot.ro/2013/11/faceti-loc.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am trecut prin frumoasele rânduri de la blog şi am lăsat un gând bun.
      Sărbători binecuvântate cu bucurie, cu linişte şi speranţă curată să fie şi la voi, Florentina!

      Ștergere
  6. "Avem copilării fără jucării, avem lumină dar suntem în întuneric, avem căldură dar suntem reci, avem mâncare din belşug dar parcă nu ne mai săturăm, avem Crăciun dar nu-l mai avem pe Hristos. " Da, Parinte , asta este lumea de azi, așa suntem mulți dintre noi...trist dar adevărat...Fie ca adevărata naștere a Pruncului Hristos să ne umple inimile de bucurie sfântă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adelina, chiar dacă secularizarea lumii de azi este un ostacol în calea mântuirii, nu-i cel mai greu obstacol, fiindcă în decursul veacurilor au fost fel şi fel de încercări. Dacă avem credinţă, nădejde şi mai ales dragoste, trecem cu bine (nu foarte uşor) peste toate.
      Sărbători feicite, sărbători cu bucurie şi nădejde curată!

      Ștergere
  7. La multi ani intru Hristos !
    Articolul Dvs se potriveste cu acesta .

    http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/keep-christ-christmas-1_52b9a71cc7b855ff56f86985/index.html

    Sa ne ajute Dumnezeu sa nu pierdem centrul acestei sarbatori , pe Hristos (si nu bucatele , cozonacul sau goana dupa cadouri).





    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Monica, am citit articolul şi mi-am dat seama că sunt mulţi cei care fac distincţie între Naşterea Domnului şi crăciunul comercial. Mi-a plăcut tare mult ideea de a pune iconiţe în brad, e de luat aminte.
      Sărbători cu bine, cu pace şi bucurie să fie şi la voi!

      Ștergere
  8. Am citit cu mare emotie si tristete totodata...tot se transforma in comercial, in plastifiere, insemnatatea si-a pierdut ...valoarea. dar dincolo de cadouri, coafuri, aranjamente de petrecere, va exista intotdeauna Domnul Isus si mare bucurie ce a adus nasterea Lui! Craciun fericit intregii familii! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, copiii noştri au dreptul la o viaţă mai bună, la o viaţă care să nu fie grevată de greşelile pe care societatea de azi le repetă şi le amplifică obsesiv. Din prea multa grijă pentru bunăstarea lor uităm (vorbesc la general) să le dezvoltăm mai mult părţile ce ţin de suflet, uităm ori ne e frică (pentru că nici noi nu ştim) să le vorbim despre frumuseţea sufletului, despre iertare, despre împăcare, despre dragoste.
      Zile sfinte cu bucurie să fie şi la voi!

      Ștergere
  9. Nasterea Domnului sa fie priles de reanstere pentru fiecare, sa devenim mai buni, mai iubitori si sa traim in Hristos, cu dragoste fata de toata creatia Sa!Craciun fericit si sarbatori binecuvantate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nicol, să ne ajute Cel de sus să fim mai buni, să renaştem sufleteşte în inocenţa copilăriei, să redevenim cei care în inocenţa lucrătoare să putem deschide porţile cerului.
      Crăciun binecuvântat cu pace cerească să fie la casa ta!

      Ștergere
  10. Crăciun cu bucurie, Părinte!
    Mulţumim pentru aceste frumoase rânduri şi gânduri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc ffrumos şi eu, Mihaela, pentru gândul bun şi pentru apreciere! Sărbătorile sfinte să vă aducă în casă magia clipelor pe care copiii şi le doresc spre bucuria sufletească de care avem atât de multă nevoie.
      Seară binecuvântată cu lumină sfântă să fie la voi!

      Ștergere
  11. De noi depinde cum traim sarbatorile nu de ce se intampla in jur....daca vrem sa gasim scuze sa nu facem cele ale Mariei...ohooo.sunt multe....

    Sarut dreapta parinte....si multa putere in rugaciune...

    Sarbatori fericite cu pace si liniste sufleteasca....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ramona, Marta s-a văitat, Maria "şi-a ales partea cea bună". :)
      Aşa este, cele din jur n-ar trebui să ne deranjeze, asta în mod normal, doar că slăbiciunea omului este uşor de învins şi căderea iminentă. Să ne rugăm dar, cu credinţă, ca steaua aceea de atunci să ne călăuzească mereu paşii spre tot lucrul cel bun.
      Seara asta şi zilele sfinte ce vin să aducă linişte, lumină lină şi bucurie sfântă şi la casa ta!

      Ștergere
  12. Primim! Cu drag si nerabdare, pentru ca stim ca din an in an, nu numai ca Se Naste dar si Creste,spre mantuirea noastra.

    Primiti? Un mic dar de versuri, scrise de Vasile Voiculescu ce se pot si auzi cantate aici: http://www.youtube.com/watch?v=C8R67KHSSX0

    In coliba-ntunecata
    Din carne si os lucrata,
    A intrat Hristos deodata.
    Nu faclie ce se stinge,
    Nu icoana ce se frange.
    Ci, El insusi trup si sange,
    Preschimbat pentru faptura
    Intr-o scumpa picatura,
    Dulcea Cuminecatura.
    Coliba cum L-a primit
    S-a facut cer stralucit
    Pe bolta de margarit
    Iar in ea soare si stele
    Cu Arhangheli printre ele.
    In mijloc, Tron luminos
    Si, pe el, Domnul Hristos,
    Care mult se bucura
    Duhul Sfant s-alatura
    Si acolo ramanea
    Si acum si pururea.
    Si noi, Doamne, ne-am sculat
    Colibele-am curatat
    Usi, ferestre, toate-s noi,
    Doamne, intra si la noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Minunate rândurile poetului, dreaptă afirmaţia ta, Adriana. În fiecare an, dar mai ales la fiecare sfântă liturghie, în mod tainic, repetăm de la naştere şi până la înviere fiecare pas al mântuirii, fiecare clipă petrecută de Hristos Domnul în pregătirea mântuirii noastre.
      Sărbători cu lumină sfântă să fie la voi!

      Ștergere
  13. Padre iar mi-ai atins sufletul si mi-ai alinat nelinistile cu vorbele tale frumoase si adevarate. Tot ce spui e o incantare.
    Liniste, lumina lina si bucurie sfanta si la casa voastra!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mariana, tare mă bucur că prin aglomerate clipe ale vieţii îţi găseşti timp şi pentru rândurile mele şi le apreciezi aşa de cald.
      Zile bune şi binecuvântate cu bucurie şi credinţă curată să fie şi la voi!

      Ștergere
  14. Mă gândeam că omul dăruieşte sau primeşte după lărgimea sufletului său. Unii sunt prea goi ca să dăruiască ceva, alţii sunt prea plini de sine...Dar nici la primit nu stăm mai bine, pentru că nu mai ştim să preţuim darurile adevărate.
    Din păcate, oamenii trăiesc la întâmplare, alergători pe o pistă largă, fără un finish cunoscut, dar mereu neaşteptat, de aceea foarte puţini mai trăiesc bucuria Sărbătorii şi a darului.

    Cândva, un Tată şi-a dăruit Fiul, în gestul suprem al sacrificiului. Cândva, femeia păcătoasă a primit copleşitor de mult, după mulţimea iubirii ei...Cu siguranţă mai sunt şi-acum oameni capabili de sacrificiu şi oameni care iubesc nebuneşte. Horia Bernea spunea atât de frumos: "Eşti cât dăruieşti...". Şi-această caracterizare spune atât de multe şi defineşte atât de bine!

    Mulţumim de cuvântul pus la suflet, Părinte. Să aveţi dragoste şi bucurie de la Domnul de aste Sărbători şi mereu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mariana, îţi mulţumesc pentru minunatul comentariu, care e aşa, ca un colind la "porţile cerului" cum frumos se numeşte pagina ta de blog.
      Nu scriu mult, căci mă pregătesc pentru a merge la slujbă, doar aş vrea să spun că mă bucur să văd că mai sunt oameni care să gândească aşa de sănătos, mângâietor, mântuitor.
      Pace, răbdare, lumină, credinţă şi putere multă să fie şi la voi!

      Ștergere
  15. Sarut mana Parinte,

    Blogul acesta este oaza mea de liniste, relaxare si incantare.
    Multumesc pentru tot, sarbatori frumoase cu liniste, caldura si armonie sa aveti.
    Astept cu nerabdare primavara, sa ne intalnim in locasul sfant unde predicati si poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, Craciunul viitor voi putea sa colind si sa primesc colindatori in casuta mea din satul nostru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreea, primăvara va sosi, negreşit, încă se dospeşte în spatele iernii nehotărâtei ierni, iar casa voastră, pe lângă care am trecut şi azi, se vede frumos, aşteptând să se umple de veselie ca-n fiecare vară.
      Cu ajutorul Celui de sus şi prin munca voastră o să terminaţi totul, aşa cum v-aţi propus, încât iarna de anul următor să ne găsească împreună colindători şi colindaţi în zilele sfinte ale Crăciunului.
      Zile cu pace, cu linişte, cu sănătate şi bucurie să fie la voi!

      Ștergere
  16. Este o bucurie enormă când ajung să mai citesc unele postări de pe blogul dumneavoastră. În multitudinea de bloguri din România acesta şi blogul http://hristosanesti.blogspot.ro/, mai sunt şi altele care nu-mi vin acum în minte, îmi aduc o mare veselie sufletească, o bucurie care mi-a stârnit o întrebare de ce aceste bloguri? Poate din cauza stilului de a scrie simplu, dar profund.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alexandru, simplu înseamnă din inimă. Să ştii că eu sunt un om simplu, căci lumea satului în care m-am născut şi trăiesc este lumea care nu s-a pervertit încă cu toată poleiala oraşului şi civilizaţiei care umbreşte bucuria sufletului de a fi alături de natură, de a simţi pe cei din jur la modul firesc.
      Un sfârşit de an bun, un nou început de an cu binecuvântare!

      Ștergere
    2. Vă mulţumesc asemenea! Avem nevoie de lucruri rostite şi scrise din străfundul inimii!

      Ștergere
  17. Sărut mâna,părinte!
    Adevărat este tot ce spuneți!
    Mulțumesc pentru înțelepciune! Mulțumesc pentru adevăr! Mulțumesc pentru rugăciunile și harul domniei voastre!
    Anul care bate la ușă să vă fie un an cu spor și mult bine, cu sănătate și bucurii alături de cei dragi!
    Să ne dea Domnul pace!
    Sărut mâna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc şi eu pentru revenirea printre rândurile mele, Marilena! Tu, ca enoriaşă a parohiei şi ca fiică a satului mă cunoşti mai bine ca cititorii virtuali, aşa că n-am să-ţi răspund cu multe cuvinte, ci doar cu urarea de an binecuvântat cu spor, cu credinţă şi linişte sufletească.

      Ștergere
  18. Multumim parinte pentru oazele de lumina pe care ni le puneti pe masa defiecare data cand ne invitati sa gustam din ele.
    Primiti si din partea mea bucurie, sanatate si zile binecuvantate!!!
    Dumnezeu sa ne ajute la toti sa trecem pragul unui Nou An in Hristos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc frumos, Corina, pentru cuvintele frumoase şi pentru gândul bun!
      Anul ce vine să aducă bucurie, speranţă, pace şi răbdare şi-n sufletele voastre!

      Ștergere
  19. Un an bun vă doresc alături de cei dragi! și să ne încălziți sufletele cât mai des cu scrierile Sfinției Voastre! Sărut-mâna!

    RăspundețiȘtergere
  20. Adelina, îţi mulţumesc pentru gândul bune! Un an nou şi binecuvântat să fie şi la casa voastră, un an cu credinţă curată, cu răbdare şi voie bună!

    RăspundețiȘtergere
  21. Fie ca anul 2014 să-l aveţi încărcat de sănătate, speranţă, bucurie şi împliniri, Părinte!
    Vă mulţumim din suflet, pentru toate sfaturile înţelepte şi gândurile deosebit de frumoase şi de calde, cu care ne-aţi fost alături tot anul care s-a dus.
    Vă preţuim şi vă apreciem nespus de mult, Părinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, îţi mulţumesc frumos pentru gândul bun şi pentru urările calde. Un an nou minunat să fie şi la nou, un an cu binecuvântări, cu sănătate, cu înţelepciune, cu răbdare şi putere!
      Şi eu mă bucur de voi, prietenii mei virtuali, cei ce scrieţi aşa de frumos, plin de învăţătură curată!

      Ștergere
  22. Padre, ce frumos poți să scrii! Chiar dacă e de anul trecut, postarea asta e cît se poate de actuală!

    RăspundețiȘtergere
  23. Padre,multumesc(a cata oara?) pentru postarile minunate, pline de intelepciune si de har duhovnicesc! Fie ca Nasterea Domnului sa ne faca mai buni, mai senini, mai plini de intelepciune. Sarbatori cu bine si cu pace si la casa voastra! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  24. " Şi spun asta pentru că astăzi, parcă mai mult ca oricând, lucrurile golite de conţinut, dar bine poleite pe exterior, au luat o mare amploare. Avem copilării fără jucării, avem lumină dar suntem în întuneric, avem căldură dar suntem reci, avem mâncare din belşug dar parcă nu ne mai săturăm, avem Crăciun, dar nu-l mai avem pe Hristos."
    Trist dar adevarat.Bine ar fi sa nu-ti dau dreptate,dar nu se poate.
    Sarbatori binecuvantate Padre!

    RăspundețiȘtergere