Ieri am sudat. Poate că majoritatea celor care citiţi această postare nu aţi pus vreodată mâna pe un cleşte al unui aparat de sudură. N-aţi pierdut nimic, vă asigur. Problema e că în viaţa asta mi-a plăcut să fac o sumedenie de lucruri, unele că erau obligatorii, altele din curiozitate sau plăcere. Şi fără să mă laud, nu se dă medalii pentru asta, am învăţat să zidesc, să sudez, să pun parchet, să grădinăresc, să gătesc, să tai cu flexul ori să repar câte-o maşinărie electrică sau mecanică răpusă de gripa fiarelor. Evident că nu fac aceste lucruri ca un profesionist, asta pentru că profesionalismul l-am păstrat pentru slujirea de la altar. Restul sunt trecute la categoria hobby categoria „practice”. Fac şi eu ce pot prin curte şi prin casă când timpul îmi dă răgaz şi buzunarul îmi dă ghionturi.
Acum destul cu slava deşartă. Când nu eşti profesionist, deşi nici maeştrii nu sunt scutiţi de probleme, duci treaba la bun sfârşit dar cu „efecte secundare”, ca la medicamente. Bei pentru dureri de cap şi faci gaură-n stomac. C’ est la vie! Aşa se face că sudai eu ieri bine, am făcut apoi şi altă gimnastică prin curte cu probleme de toamnă şi ca orice gospodar chibzuit am zis că e bine să mă „hodinesc” mai devreme, adică până în 11 seara. Zis şi făcut până pe la miezul nopţii când m-am trezit cu o mână de nisip amestecat cu sare în amândoi ochii. Cumplită suferinţă. Lacrimi şiroaie. Cred că săltam barjele rămase pe Dunăre când scăzuse nivelul apei. Că uitai să spun, nisipul din ochi era consecinţa sudurii de peste zi, când din neatenţie m-am uitat în sudură ca mamaia la blitz. Trei ore din noapte am vărsat lacrimi grele şi amare scurse din ochii tulburi ca o apă băltocită de raţe.
Dar a trecut. Lacrimile au fost light. În tulburarea ochilor mi-am adus aminte de folosul şi numărul lacrimilor. Ale mele nu au fost nici ca ale lui Petru de după lepădare şi nici ca ale femeii păcătoase, cea care a spălat cu lacrimi picioarele Mântuitorului. Ale mele au fost lacrimi trupeşti, fireşti venite din neputinţa fizică a răbdării de dureri ori usturimi.
Sfinţii părinţi spun că lacrimile sunt de vreo şapte-opt feluri. Lacrimile cele bune sunt cele din dragoste pentru Dumnezeu.. Aceste lacrimi ţin şi de foame şi de sete şi omul nu are supărare pe nimeni.
Al doilea fel de lacrimi bune sunt cele care vin din frica lui Dumnezeu, pentru că omul se teme de Dumnezeu şi de pedeapsa ce dreaptă pentru anumite rele făcute.
Al treilea fel de lacrimi bune sunt cele ce se nasc din frica morţii şi a judecăţii, căci vor fi cu siguranţă. Nimeni nu scapă de moarte, iar după moarte de judecată.
Mai sunt lacrimi fireşti, care nu-s nici bune, nici rele. Vezi că mama plânge după copil, copilul plânge după mamă, Lacrimi fireşti sunt şi cele din suferinţă şi tristeţe.
Sunt şi lacrimi care se nasc din slava deşartă. Acestea sunt lacrimi rele. Unul are darul umilinţei, dar plânge pentru ca-i place să-l vadă altul, plânge cu scop. Mai bine n-ar mai plânge, că e jalnic, patetic.
Mai sunt lacrimi de mânie. Sunt oameni care nu se pot răzbuna şi plâng de ciudă. Aste-s lacrimi de la diavol. Ca şi acelea care sunt din dezmierdare, sora vitregă a desfrânării.
Mai sunt lacrimile rele, care se nasc din pagube. Sunt oameni care plâng mai mult după un obiect pierdut ori distrus decât după o persoană dragă. Acestea trec când se recuperează obiectul ori se primeşte ceva de o mai mare valoare în loc.
M-am cam întins şi nu am spus nimic despre lacrimile de bucurie, rare şi scumpe. Şi pentru că mai aveam şi vreo două povestioare de scris mă văd nevoit să revin cu altă postare, nu de alta, dar dacă mă lungesc cu scrisul s-ar putea să lăcrimaţi de atâta stat cu ochii în monitor.
Superb modul in care transformati o patanie in poveste cu folos, incluzand si autoironie pe post de sare si piper!
RăspundețiȘtergereCu aceasta ocazie am cautat si autorul versurilor pe care le-ati citat. Daca mai e cineva curios, e vorba de "Tu esti..." de George Sovu.
Daca nu exista critica, e buna si autocritica. Chiar daca uneori e mai blanda.
RăspundețiȘtergereEpitaful inspirat din versurile lui George Sovu sunt cireasa de pe tort ori bomboana de pe coliva postarii de mai sus.
Tata era sudor de meserie si stiu ce inseamna aceste lacrimi.Multe nopti nedormite avea tata....Dar nu-l auzeam vaicarinduse.Se plimba prin casa pe dupa masa, si stiam care e problema...
RăspundețiȘtergereDaca imi aduc aminte bine, cred ca sunt buni cartofi taiati felii si pusi pe pleoape.
Sa va faceti bine!
Părinte...aveţi un simţ al umorului grozav, l-am sesizat de multe ori, în postările dumneavoastră e ca sarea-n bucate1 :)
RăspundețiȘtergereŞi-acum, lăsând umorul deoparte, de mare trebuinţă este, într-adevăr, să ştim de ce plângem, să cunoaştem valoarea lacrimilor.
Sănătate multă şi ajutor de la bunul Dumnezeu în toate!
Mi-am adus aminte ca, acum multi ani cand tatal meu suda ceva(nu mai stiu ce), aveam vreo 7-8 ani,eram curioasa, m-am tot uitat la el, el ma alunga, spunandu-mi ca nu-i bine sa stau langa el cand sudeaza, dar eu tot langa el veneam,iar seara am simtit si eu ceva de genul:ochi umflati, rosii si usturimi....si-mi aduc aminte ca m-a usturat si fundul dupa ce mi-a dat si tata vreo doua-trei palme ca nu l-am ascultat in ziua cu pricina.....Si-atunci am plans si de usturime(lacrimi trupesti) si-am plans si de ciuda ca m-a batut tata(lacrimi de ciuda)..........si daca ma gandesc bine am avut parte de toate felurile de lacrimi..eram deja adult cand am fost la Biserica de Sfintele Pasti in saptamana deniilor si am vazut preotul cum cara crucea aceea mare si grea si mi l-am imaginat pe Iisus carand crucea noastra incarcata de pacate si-am plans o noapte intreaga pentru pacatele noastre cele multe si pentru EL.....am plans cu lacrimi grele cand am fost in ceasul mortii si pentru ca eram prea tanara ca sa ma duc si pentru ca nu eram pregatita sufleteste si pentru ceea ce as fi putut sa las in urma......am plans si atunci cand mi s-au furat singurii bani pe care ii aveam si cu care trebuia sa traim o luna de zile....am plans si cand am luat o nota mica.....am plans si cand am reusit la un examen....am plans si cand am adus o viata pe lume......dupa cum vedeti sunt o plangacioasa....cand m-am casatorit sotul meu spunea: "Andreea este fiinta care plange si cand il bate Tom pe Jerry".....acum, dupa ani de zile, tanjesc dupa acele clipe in care puteam sa plang....
RăspundețiȘtergereUn bătrân spunea:
RăspundețiȘtergere– Inima se curăţă pe ea însăşi cu un suspin, ca răspuns la harul lui Dumnezeu. Ar trebui să ne spălăm sufletul în lacrimi, dar un suspin adânc, dureros, e egal cu două coşuri de lacrimi.
***
– Părinte Filaret, de ce când noi cântăm, dumneata plângi? Te-am urmărit de câtva timp. Spune-ne, de ce? a fost întrebat ascetul Karuliot de părintele Daniil al Daniileilor şi Toma al Tomadeilor.
Bătrânul părinte a răspuns:
– Părinte Daniil, când vă ascult cântările, câteodată sufletul meu se înalţă. Simt că ascult îngerii şi mintea mea e în cer, iar ochii îmi sunt plini de lacrimi. Alteori plâng deoarece nu pot să cânt cu voi şi să laud numele lui Dumnezeu. Mă gândesc la păcătoşenia mea şi mă întreb dacă voi fi cu îngerii în cer, sau voi fi despărţit de ei pentru totdeauna? Aceste gânduri îmi împovărează inima şi eu laud, Îi mulţumesc şi mă rog Domnului nostru.
***
Adesea Sfântul Siluan se ruga astfel:
– Doamne, dă-mi lacrimi ca inima mea să plângă cu dragoste pentru fratele meu!
Sursa-Patericul athonit
Am avut si eu parte de lacrimi de tot felul,de bucurie,de tristete,de suferinta dar lacrimi pentru Domnul Hristos mai putine.La El ar trebui sa ne fie gandul pentru a avea lacrimi numai de bucurie.Am si eu sudor in familie si mereu il avetizez sa-si proteje vederea cu masca de sudura.Sarut-mana Parinte.Elena P.
RăspundețiȘtergere