marți, 18 octombrie 2011

RUJUL, FUSTA SI ATENTIA



Cred că am mai spus că sunt lucruri la care nu mă pricep. Beleaua mare este aceea că nu mă pricep, dar dacă dai faţă în faţă „cu reacţiunea” trebuie să ştii cu ce se „mănâncă” sau cu ce se poartă obiectul postării mele de azi.
Treaba stă în felul următor, nu e nimic nou sub soare. Ori cum spunea poetul „toate-s vechi şi nouă-s toate”.  Ori mărturie despre asta avem chiar Scriptura, însemnând că şi  in timpul apostolilor  exista preocuparea pentru modul în care moda influenţa mintea oamenilor, alterând ori pervertind simţirile din timpul slujbelor bisericeşti.
Mai pe scurt, cum trebuie să fim îmbrăcaţi la biserică fără să deranjăm pe nimeni. Sau dacă îmi îngăduiţi, cum se pupă rujul cu anafura ori fusta minijup cu îngenuncherea.
În 90% din cazuri atenţia se îndreaptă spre ţinuta femeii, deh, urmaşa Evei continuă ispitirea urmaşilor lui Adam cu voia sau fără voia ei, fructul oprit căpătând diverse forme în lucrarea lui Aghiuţă, cel care nu se sfieşte să pătrundă în biserică pentru ispitire, ştiut fiind faptul că a avut îndrăzneala sa-l ispitească pe însuşi Mântuitorul în pustiul Carantaniei.
O întreagă tevatură pe această temă. Teoretic aş putea încheia postarea spunând că o ţinută decentă din partea oamenilor ar fi ideală în biserică. Dar nu e aşa uşor. Decent să fie, dar cine are unitatea de măsură pentru asta, că doar nu stă cineva la uşă să măsoare lungimea/scurtimea unor ţoale ori să treacă rujul de pe buze printr-un scanner ca cel de vede banii falsificaţi. E greu să conştientizezi unde e bine să te opreşti, mai ales că Dumnezeu caută în special spre sufletul omului. Ori de fapt nu pe Dumnezeu ispitim, ci pe cei care ar trebui să-L caute pe Dumnezeu în biserică. De aici, începe dansul.(iertată-mi fie expresia) Ori avem un simţ al decenţei şcolit pe băncile smereniei ori dacă nu, de la repetenta mândrie ne alegem cu reflexe  de inferioritate manifestate prin ieşirea în decor, în nuanţe stridente care încearcă fad să acopere/descopere unele părţi vulnerabile ale corpului.
Adică ori respectăm ce spune Scriptura, „podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe”- I Petru3-3; „vreau deci ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire. Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ; Ci, din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu (I Timotei 2, 8-10), ori începem să uităm unde mergem şi să facem parada modei creştine. Că sunt persoane care zic că  trebuie batic pe cap, dar ce culoare? Zic persoanele, musai în ton cu geanta şi cu pantofii. La biserică se zice că trebuie fustă. Dar cât de lungă, de scurtă, de crăpată, de strâmtă să fie? Să fie cu jupă sau fără, creaţă sau dreaptă? Oare e păcat să vii în pantalon? Ori sandalele să fie cu sau fără toc? Şi rujul? Trebuie să fie şi asta în ton sau nu? Ori să nu fie deloc. Şi uite aşa ajungi la biserică după jumătatea slujbei când nemaigăsind loc, încerci să găseşti o persoană cunoscută căreia să-i spui ce ai pătimit până te-ai îmbrăcat corespunzător.
Acestea sunt lucruri nesemnificative. Personal, ca preot vorbesc, nu dau atenţie acestor elemente. Poate că nu am înclinaţia necesară ori poate că încă la biserica satului nu a pătruns această dorinţă de afirmare prin haina purtată. Dacă sunt persoane, bărbaţi ori femei, care ştiu să se îmbrace cu stil în orice loc, inclusiv biserica, fără să iasă în evidenţă opulent, foarte bine. Şi dacă stilul vestimentar se asortează cu pioşenia lipsită de falsitate, cu naturaleţea, cu atât mai mult.
În biserică bărbatul şi femeia trebuie să aibă decenţa pe care o are un mamă sau un tată în faţa copilului. În biserică normalitatea este dată de conştiinţă, de iubirea lui Dumnezeu şi de respectul faţă de cei de lângă tine. În biserică trebuie să ne aducem aminte de faptul că suntem egali înaintea lui Dumnezeu şi că la El diferenţa nu o face haina trupului ci cea a sufletului. În biserică naturaleţea trebuie să fie liantul care uneşte şi desăvârşeşte. În biserică strălucirea hainelor, a cremelor, a rujului trebuiesc depăşite de strălucirea conferită ochilor de lacrimi şi de seninătatea frunţilor. În biserică glasul telefonului trebuie să tacă pentru a da voie minţii şi gurii să se roage. În biserică nu au ce căuta ochii care caută spre trupuri, ci trupurile care poartă sufletul spre hrana sa . În biserică trebuie să nu te regăseşti în cuvintele care spun „vai de cel prin care vine ispita”.

13 comentarii:

  1. De fiecare data cand deschid "mesul", ma intreb:"Oare despre ce mai scrie Parintele astazi?"Si acum tocmai am citit spusele Dumneavoastra si pentru ca ma mananca degetele si limba incerc sa incropesc si eu vreo doua vorbe.Nu-mi vin in minte decat cateva cuvinte: "Haina face pe om"......si chiar daca in sufletul meu nu sunt de acord cu aceasta afirmatie......ma vad nevoita sa recunosc ca mult adevar este in aceasta remarca....si spun aceste lucruri pentru ca am testat pe pielea mea reactia celor din jur atunci cand sunt sau nu sunt bine imbracata.Puteti testa singuri, simplu:
    1."intrati intr-un magazin imbracati in trening....si intrati in acelasi magazin a doua zi imbracati in costum......o sa vedeti reactia vanzatorului si o sa vedeti cum veti fi tratat.......
    2."intrati intr-o institutie a statului, intro primarie, in tinuta in care ati fost la camp....si intrati in aceeasi institutie imbracati frumos si parfumati.......o sa vedeti reactia
    Acum revin la afirmatia de mai sus:"Haina face pe om" si vin cu o completare......Asa este, este o afirmatie corecta dar care este valabila numai in fata oamenilor de rand si nu in fata lui Dumnezeu....in fata lui Dumnezeu conteaza cum te prezinti cu sufletul, cat de curat esti pe interior, cu ce ganduri ai intrat in Sfanta Biserica......acum ceva timp s-a oprit un Preot in fata portii unde eram eu si cateva vecine si ne-a dojenit asa cum numai el poate s-o faca si ne-a zis ceva de genul"Sper ca Duminica veti veni la biserica in aceeasi formatie".....iar eu am gasit repede o scuza....."Nu pot Parinte ca sunt in pantaloni trei sferturi si nu am alta imbracaminte", iar el a spus: "Ia sa vedem te da Dumnezeu afara din Biserica?"......si eu m-am dus....si a avut dreptate......slujba a fost frumoasa, predica Parintelui mi-a mers la suflet....poate ca am fost usor stingherita si m-am temut ca nu cumva persoane din biserica sa fie distrase de la slujba de tinuta mea......dar eu cred ca cei care sunt cu adevarati prezenti la slujba, nu vad nimic in jur ci asculta doar cuvantul lui Dumnezeu...."caci cine are urechi de auzit sa auda si cine are ochi de vazut.....vede ceea ce e curat si pur"
    Sa ne traiesti Parinte!

    RăspundețiȘtergere
  2. Parinte chiar ma gandeam ca o sa atingeti vreodata acest subiect?
    Cu ceva timp in urma predica de la ora de adunare a fost tocmai tinuta despre acest subiect.Fratele respectiv ne-a vorbit tocmai despre aceste versete pe care le-am retinut dar si punctat in caietul meu.
    Nu inteleg de ce o fi atat de greu sa purtam o tinuta decenta si sa nu ne afisam cu fel de fel de haine necorespunzatoare intr-un loc atat de tainic?
    Nici nu stii ce atitudine sa iei in fata unor doamne sau fete tinere care vin cu spatele gol in fata altarului...
    Pe mine ma depasesc aceste minti...
    Chiar femeie fiind am avut si eu lupta, cu felul de cum se imbraca unele dar barbatii!?
    Parinte ce sa zic: pur si simplu nu mai gasesti nicaieri un loc in care sa nu fi smintit si sa gasesti liniste!
    Nu degeaba "diavolul urla ca un leu pe cine sa inghita"!

    RăspundețiȘtergere
  3. :)) Pai Andreea, cate haine putrezite, ce alta data erau noi, am vazut eu la cimitir. Apoi haina te "creste" in ochii oamenilor care nu vad decat invelisul. Cand Adam si cu Eva au fost izgoniti din rai spune Scriptura ca le-a facut Dumnezeu imbracaminte de piele. Una din explicatiile acetui verset ne este aceea ca in rai trupul era imbracat in slava, pentru ca mai pe urma slava, sufletul, sa fie "inchis" in trup.
    In alta ordine de idei, se intampla foarte des sa intru in magazin in haina de salahor, santierul de la biserica impune asta, mai gasesc femei la vorba. Evident ca tinuta mea numai de preot nu arata si sapca mascheaza oarecum fata.
    Ideea este ca ele vorbesc fel si fel, scapand uneori si cate o vorba de dulce. In momentul in care incep sa vorbesc, cunoscandu-mi vocea incep cu scuzele. O, parintele, nu v-am cunoscut imbracat asa! Sa ne iertati pentru ce am vorbit!
    Haina il face pe om sa fie om, ori faptele ii dau nota?

    RăspundețiȘtergere
  4. Apostolul Petru spune Corina de diavolul care urla cautand pe cine sa inghita.
    La scoala de duminica seara, in discutiile cu tinerii care vin, am abordat aceasta tema, pornind de la epistola catre Corinteni. Evident, noi am discutat asta vreo doua ore cu Scriptura in fata. Intr-o pagina de blog am incercat sa transmit doar mesajul.
    Despre locul unde nu poti fi smintit, in alta postare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte relevantă postarea în vremurile noastre, unde şi în biserici lipseşte naturaleţea şi aducem tot 'fardul' de afară...

    Va percuta mesajul în urechile care trebuie să audă?!

    ***

    Pt a sublinia cât de departe suntem de departe suntem de bunăcuviinţă, îmi permit un banc...

    Două blonde (aşa-i bancul, sper să nu se supere nimeni!) stau la plajă, dar le vine în gând să meargă şi la biserică.

    (Să zicem că ar putea fi vorba de Grecia, unde sunt multe lăcaşuri pe malul mării, dar poate şi la noi).

    Şi se duc aşa cum erau (ne)îmbrăcate de la plajă...


    Desigur, cum intră în biserică, se găseşte un 'popă' sau o 'babă' să se ia de ele, să le certe zdravăn şi să le dea afară. Moment în care una îi zice ceilalte:

    "Nu ţi-am zis eu, fată, că trebuia să ne punem ceva pe cap?"

    RăspundețiȘtergere
  6. Interesant subiect.De multe ori cand ies din casa ma gandesc cu ce sa ma imbrac, in functie de locul unde merg:la piata ,la scoala,pe strada.etc. Cand mergem la Sf. Biserica ar trebui sa chibzuim ac. aspect pentru ca te intilnesti cu D-zeu si atunci trebuie sa te" gatesti " ca ptr. aceasta intilnire.Tinuta frumoasa ,decenta ,curata se impune, pentru ca restul din jurul tau nu mai conteaza.Si daca ar trebui sa iti fie rusine de cineva ,cu siguranta acesta trebuie sa fie D-zeu.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mereu s-a pus eticheta pe un om dupa felul cum este imbracat.Dar s-a gandit cineva ca poate omul nu-si permite sau nu pune pret pe haine?!Cea mai importanta este haina botezului care trebuie s-o spalam cu fapte bune ca ea nu se demodeaza.Sarut-mana.Elena P.

    RăspundețiȘtergere
  8. Și dacă nu ne acoperim capul, că nu suportăm baticul sau basmaua, e un păcat foarte mare?

    RăspundețiȘtergere
  9. Am citit, dar parcă aş fi vrut să citesc mai mult. Deşi e un text care îndeamnă a citi şi printre rânduri. Din tot, cea mai relevantă frază mi se pare a fi aceasta: "Ori avem un simţ al decenţei şcolit pe băncile smereniei ori dacă nu, de la repetenta mândrie ne alegem cu reflexe de inferioritate manifestate prin ieşirea în decor, în nuanţe stridente care încearcă fad să acopere/descopere unele părţi vulnerabile ale corpului."
    Personal, pe mine nu mă smintesc neapărat fustiţele scurte ale tinerelor sau pantalonii lor strânşi pe trup, câtă vreme se simte cuminţenia sufletului. Căci nu haina spune totul despre om. Şi nici bărbaţii care merg în biserică nu cred că au vreo treabă cu asta, câtă vreme acum "oferta" este mare în tot locul unde te-ai duce. Recunosc, sunt mai degrabă smintită de cele care, pretinzându-se cuvioase, atrag atenţia tocmai printr-o ţinută neglijentă, uneori hilară, penibilă. Îmi place decenţa, îmi plac oamenii frumoşi, aşezaţi, îmbrăcaţi cuviincios. Chiar dacă nu trebuie să punem preţ pe haine (mi-a plăcut sintagma din comentariu, aceea cu "câte haine putrezite n-am văzut!"), totuşi, a te îmbrăca "frumos" (nu ostentativ!) în Casa Domnului mi se pare şi o dovadă de respect. Şi îmi amintesc aici de bunica (Dumnezeu s-o odihnească!), care la muncă, pe stradă şi poate chiar la nuntă mergea cu haine din cârpiţe ieftine, dar "rochia de biserică" (pe care n-ar fi îmbrăcat-o în alt loc) era din catifea, baticuţul de mătase şi ciorapii la fel. Altfel basmaua de toată ziua şi gumarii (căci era ţărancă). Aşadar... subiectul mi se pare foarte delicat şi complicat. Ca să-l simplific, împart oamenii în cei pe care îmi place să-i privesc şi cei pe care nu-mi place să-i privesc. Aceia pe care îmi place să-i privesc sunt cei prin care bunul simţ răzbeşte prin toţi porii, indiferent cu ce sunt îmbrăcaţi sau încălţaţi, dacă au fustă sau pantaloni, batic sau broboadă, pălărie sau capul descoperit. Bunul simţ e singurul criteriu pe care-l mai folosesc atunci când îmi permit clasificări. Din păcate, acesta e foarte greu de definit. Şi tot din păcate, am observat că ori îl ai, ori nu-l ai. Nu prea pare că s-ar putea învăţa pe la cele şcoli.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E mult de vorbit, Florentina, iar eu pe această temă am vorbit deseori cu tineretul (până la 50 de ani) la şcoala de duminică. În serile şcolii de duminică dezbatem şi astfel de teme, cu argumente scripturistice, cu argumente pertinente, cu argumente ale societăţii de azi. Bine, temele sunt variate, dar printre ele discutăm şi despre aceste "necanoane" impuse de anumiţi credincişi cu exces de zel, ca să nu zic cu habotnicie.

      Ștergere
  10. E foarte bine că faceţi aceste întâlniri cu oamenii. Ideal ar fi să mai şcoliţi şi din cei peste 50 de ani:) Poate nu din vina lor au nişte concepţii deplasate, aşa au fost "educaţi" sau au prins din zbor de ici de colo. Cei mai mulţi, probabil, au bune intenţii, dar...
    Mi-am amintit ce mi-a povestit odată un preot tânăr (asta, a propos de textul Dvs. cu superstiţiile). O femeie l-a întrebat dacă poate să se spele pe cap înainte de parastas (nu al ei!), că mama ei aşa i-a spus: că n-are voie. Preotul, sărmanul, "i-a dat dezlegare" să se spele. Ba chiar a încurajat-o, că nu prea-i frumos să le duhnim celor din jur. A doua zi s-a trezit cu mama spălatei, cu o falcă în cer şi una în pământ, că de ce şi-a permis el să vină peste ştiinţa ei, că habar n-are! Aşa mă gândeam şi eu: Ce v-or fi învăţând la şcoala aia de teologie, dacă nu ştiţi că înainte de parastas nu ai voie să te speli pe cap?! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă ai şti câte superstiţii am scs în 17 ani de preoţie.... .Şi slavă Domnului, în ajutor mi-au venit tinerii, cei care au dorit să înveţe corect despre cele Sfinte, care au dorit să se apropie de Dumnezeu prin cercetarea lucrurilor fără îmbrăcămintea aceea a falselor tradiţii. Din nefericire scrisul off topic mă îngrădeşte a spune mai multe, căci aş fi avut multe de spus, ţi-aş fi adus multe exemple.
      Cert este că cei tineri doresc să scape de acele invenţii care n-au nimic în comun cu sufletul omului, cu relaţia omului cu Dumnezeu. Iar eu fac tot posibilul să-i învăţ cât se poate de corect, cât pot de bine. :)

      Ștergere