sâmbătă, 5 mai 2012

N-AM OM



„N-am om!” O constatare dureroasă a unui slăbănog paralizat la marginea scăldătorii Vitezda. 38 de ani de chin şi aşteptare a unei clipe de atac spre locul care ar fi adus vindecarea. Suferinţa a fost amplificată an de an. Pentru că altul care avea om se cobora în apa tulburată de înger spre primirea tămăduirii iar aşteptarea devenea şi mai chinuitoare.
În pericopa evanghelică din duminica a patra de după Paşti cea mai mare dramă o descoperim în singurătatea bolnavului, a omului răvăşit de păcatele tinereţii, a sufletului măcinat de mustrarea conştiinţei ce nu concepea nicicum să cârtească împotriva divinităţii.
Singurătatea reprezintă tragedia omului modern. Nu că înainte nu era. Ba da. Dar acum se simte mult mai puternic. Singurătatea este dublată de tehnologia care încearcă o suplinire  rece a ceea ce ar putea să facă comuniunea, prietenia. Singurătatea îndeamnă la deznădejde, la cădere. Sfântul Ciprian al Cartaginii spunea că omul cade singur dar se mântuieşte în comunitate, în comuniune.
Iar aici vorbesc de adevăraţii prieteni. De cei cu care poţi împărtăşi necazuri şi bucurii. Nu zic de cei ce se îmbracă în formalism în încercarea de a masca neputinţa de a se bucura pentru tine când îţi merge mai bine.
Într-o societate pe care majoritatea o socotesc ca fiind în metastază  există cu siguranţă mulţi oameni cu verticalitate. De multe ori privim spre ei şi nu credem ochilor că unii pot sluji semenilor fără interes material impus prin tarif fix de la care nu se face rabat.
Însă cei mai mulţi oameni simt o nepăsare, o părăsire ce împresoară din toate părţile în timp ce suferinţele toacă mărunt inimi producând nefericire şi moarte.
„N-am om!” Aşa a spus slăbănogul. Aşa este. Rar găseşti  un om ce-ţi întinde mâna spre a te purta într-un loc unde şi sufletul să fie mângâiat. În general prietenii de distracţie te uită repede când îţi pierzi forma, indiferent de motiv - boală, sărăcie, necazuri.  E adevărat că nu avem mereu lângă noi un om. Poate nici nu am căutat la momentul potrivit pe cine trebuie, unde trebuie. Poate că pare inuman să vorbeşti despre iubire fără tentă erotică şi despre prietenie unor oameni aflaţi în suferinţă şi lipsiţi de aceste mângâieri. Numai că un început trebuie să existe peste tot. Un bun început.
Slăbănogul din evanghelie a fost vindecat de Hristos. După vindecare i-a spus un cuvânt greu. Un cuvânt ce-mi răsună deseori în minte în momentele de încercare şi suferinţă. Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.

11 comentarii:

  1. "n-am om" poate insemna si "n-am fost om" pentru ca atat vreme cat esti langa ceilalti la bine si la greu, e imposibil sa nu se gaseasca cineva sa fie si langa tine. daca nu darui nu primesti si cu cat darui mai mult cu atat sunt sanse sa primesti.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar dacă dăruim mereu e posibil să nu primim nimic. Cel puţin în această lume. Nu e obligatoriu să primim. Apoi când ajutăm nu trebuie să ajutăm pentru a fi ajutaţi. Dacă se întâmplă acest lucru bine, dacă nu vom primi răsplata la timpul cuvenit.
      Homo homini lupus est. Mulţumesc pentru gând şi comentariu.

      Ștergere
  2. @Corina-realitatea e alta decat ceea ce am fost invatati sa credem.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi trebuie să credem cu credinţă neclintită. Cel mai bun prieten al nostră este Hristos. La el să căutăm întâi. Apoi avem sfinţii şi îngerii ca model şi prieteni. Apoi oamenii, cei ce rezonează cu noi în aceeaşi simţire. Pentru cei ce nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu noi, să ne rugăm.

      Ștergere
  3. andreea.alexe@romsys.ro7 mai 2012, 08:06

    Mie imi suna in minte cateva versuri dintr-un cantec popular:
    "Sa te nasti e o-ntamplare!
    Sa fii om e lucru mare!"

    Toti venim in lumea asta cu sanse egale la viata, nu conteaza in ce familie te nasti, in ce familie cresti, la un moment dat in viata poti sa alegi felul in care vrei sa traiesti.
    Poate ca slabanogul a fost un "om rau" la viata lui, dar, ceilalti, din jurul lui, cu ce-au fost mai buni daca nu au "sarit" sa-l ajute?Sau poate ca a fost un "om bun" si a fost "incercat" si totusi a avut rabdare 38 de ani ca sa se vindece........Dumnezeu stie........ma intreb as fi in stare sa rabd 38 de ani, sa stau intr-o suferinta continua si sa nu-mi doresc moartea?Iar ceilalti, din jurul meu, rude, prieteni, mi-ar fi alaturi 38 de ani fara sa-mi doreasca moartea?
    Nu stiu ce raspunsuri sa-mi dau....stiu doar ca-mi doresc din toata inima sa fiu si raman om.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este Andreea. Ne naştem egali iar inegalul ce ne cotropeşte viaţa uneori este egalizat la moarte. Nici eu nu ştiu dacă aş rezista 38 de ani fără să cârtesc. Deşi tentaţia este să spun da, acum că-s sănătos. Numai Dumnezeu ştie cum întăreşte cu răbdare pe cel ce este în suferinţă. Până atunci trebuie să-I mulţumesc că sunt bine, cel puţin în cele ale trupului.

      Ștergere
    2. esenta sta in final "... ca sa nu-ti fie mai rau"
      lumea tot asa ramane nu se schimba prea repede si nici prea usor insa daca acceptam ca totul ne e dat de cand deschidem ochii si pana ii inchidem ...
      Ca lumea uneori e rea alteori e buna; uneori nu e mai buina alteori e nepasatoare ajungem sa luam in considerare numai in situatii limita sau la batranete.
      Atunci daca sta in puterea mea sa cred, sta in puterea mea sa nu pacatuies si sa fiu "frumos si bun si drept", atunci se ca am eu cu lumea; pe lume o iau asa cum este ea ...

      Ștergere
  4. Cata diferenta intre acesta si slabanogul vindecat in Capernaum!! Acela din Capernaum avea 4 prieteni care-l purtau pe brate si au desfacut acoperisul numai ca sa reuseasca sa isi vindece prietenul.... Pe cand acesta dupa 38 de ani nu mai avea pe nimeni...
    Eu personal nu cred ca era vina slabanogului ca nu avea prieteni. Este obsesia omului contemporan de a da vina pe celalalt. (Imi aminteste de clasica concluzie la accidente: ''mortul este vinovat").
    Nu slabanogul era impietrit la inima, ci ceilalti din jurul lui erau impietriti la inima si nu vroiau sa vada suferinta acestuia.
    Si apoi, nu suntem noi, cei care nu suntem nici paralizati nici in alt fel bolnavi, parasiti adesea de prieteni (cu sau fara motiv)??
    Sunt curioasa cine are prieten paralizat si pastreaza aceasta prietenie timp de zeci de ani.... Sa fim sinceri, prea putini au asemenea prieteni... Majoritatea gasesc prima ocazie sa fuga de aproapele, nu au rabdare si putere sa iubeasca pe acesta asa cum este...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da Iasmin. Prea puțini sunt cei care pot păstra această prietenie. Noi trebuie să ne punem în ambele tabere. Să fim sinceri cu noi înșine.Cum ne-am comporta faţă de Dumnezeu şi semeni dacă am fi grav bolnavi ori dacă suntem în situaţia de a fi unul din cei patru prieteni ai slăbănogului din Capernaum. Dar să fim sinceri. Mulţumesc de trecere şi comentariu.

      Ștergere
    2. Parinte, cu toata dragostea intru si va citesc. Nu prea comentez dar cand o fac nadajduiesc numai sa nu supar.
      Vroiam sa va intreb: cand zice Domnul nostru Iisus Hristos ''de acum sa nu mai pacatuiesti ca sa nu ti se intample ceva mai rau", acest ''rau'' reprezinta de fapt iadul? Ma gandesc ca ce poate fi mai rau ca o boala de 38 de ani, si in acelasi timp sa fii parasit, fara prieteni- deci fara dragoste? Numai iadul, nu?

      Ștergere
    3. Cum să mă supăr când comentează cineva. Nicidecum. Ba dimpotrivă, mă bucur.
      Se pare că slăbănogul din evanghelie era în acea stare din cauza păcatelor. Orice stare de păcat aduce o întunecare a chipului divin din noi. În general după ce facem un păcat realizăm acest lucru şi apare părerea de rău. Când un păcat rămâne fără de părere de rău şi se continuă starea, se ajunge la viciu. Viciul aduce vătămare şi trupului şi sufletului. E o continuă cădere. E căderea ce ne aduce în starea fiului risipitor, în rândul animalelor.
      Evident că Mântuitorul se referă când spune "mai rău" la starea de moarte, la moartea sufletească ce înseamnă lipsirea de lumina divină, de întunecimea iadului.
      Probabil că omul era deja în vârstă. Deja zăcuse aproape 40 de ani. Nu mai era vreme de trăit în păcat. Sosise timpul când trebuia să facă ceea ce nu făcuse în tinereţe.

      Ștergere