marți, 20 noiembrie 2012

FIRIMITURA DE ATENŢIE



Cu ceva vreme în urmă am trăit o experienţă tristă, una care mi-a răscolit sufletul, care sunt convins că se întâmplă des, una care pune faţă în faţă două realităţi palpabile ale vieţii, două tabere în care se găsesc oameni cu orizonturi şi trăiri diametral opuse, care au ţeluri contrarii, care văd viaţa în culori diferite, poate incolor unii din ei.
Bucureşti, undeva vis-a-vis de Sala Palatului, undeva unde se poate mânca o shaorma, unde poţi bea un suc. O scenă pe care sunt sigur că o puteţi vedea în multe alte locuri din lume, adică oameni  care pe fugă servesc ceva la iuţeală în mersul loc către diverse destinaţii.  Doar sorbeam dintr-o cafea de la aparat şi mâncam o shaormă. La masa de lângă un domn la vreo 50 de ani, bine îmbrăcat, avea acelaşi meniu, secondat însă şi de o sticlă de cola ce trona pe masa înaltă de exterior, pentru că se mânca în picioare.  De nicăieri a apărut un copil, circa 10 ani, care i-a cerut vecinului meu de masă ceva de mâncare („dacă vă rămâne ceva, îmi daţi mie vă rog!”). Nu a cerut bani, nu a insistat, nu a plecat de lângă tip. Eu m-am oprit din mâncat şi am urmărit scena. Omul mânca, copilul privea şi mesteca în gol. Omul privea cumva peste copil şi la un moment dat, când abia terminase jumătate din meniu, s-a uitat fix la copil, a strâns restul de shaorma şi a aruncat-o în primul coş de gunoi de lângă, scuipând sănătos şi plecând senin în timp ce-şi lăsa ochelarii de soare pe ochi.
Trist. Copilul s-a uitat la coş, apoi la mine, apoi la coş, apoi la mine. Nu mi-a zis nimic, nu mai avea curaj după ceea ce văzuse înainte. Nu mi-a cerut bani, nici nu i-am dat, dar i-am luat ceea ce-şi dorise mai devreme să mănânce, taman pentru a nu-l lăsa în umilinţa de a scormoni în gunoi (asta nu o spun pentru ieşi eu în evidenţă cu ceva bun).
Nu sunt de acord cu cerşetoria acolo unde există putere de muncă şi sănătate. Dar nici cu egoismul nu pot fi de acord.  Copilul nu a aştept neapărat iubire, măcar o atenţie, măcar o firimitură de atenţie şi de hrană. A primit însă deznădejde. Şi această deznădejde ucide lent orice formă de iubire, de prietenie, de interacţiune umană, provocând războaie interioare unde pacea cu greu va ajunge vreodată.
Între iubire şi deznădejde se află acel no man's land în care prietenia şi omenia aleargă de colo-colo căutând să aducă pacea interioară a celor ce-şi poartă propriul război cu dezamăgirea trăirii lângă ceilalţi, cei care-şi duc şi ei propriile lor războaie scăldate în lacrimi stinse de focul orbitor al egoismului ce domneşte peste sufletele îmbrăcate în hainele reci de camuflaj prin care nici lumina şi nici căldura nu răzbesc.
Egoismul, orbirea aceea adusă de fumurile încrederii în sine care nu lasă nicidecum ochii să vadă pe aproapele are însă un final crud. Cei ce se iubesc pe sine prea mult, cei ce trăiesc doar pentru ei înşişi într-o formă de narcisism bolnav vor deveni morţi pentru ceilalţi.  Ori cum spunea Nicolae Iorga, „numai moartea egoistului este deplină, pentru că nimic din el (de la el) nu rămâne altora”.
Durerea, suferinţa ori nevoia celui de lângă noi poate fi deseori o strigare mută, imperceptibilă urechilor fireşti. Aici îmi aduc aminte mereu de ce spunea Hristos când zicea „cine are urechi de auzit să audă”.

13 comentarii:

  1. Parca nu prea gasesc cuvinte...
    Cred ca e nevoie sa plecam ochii in jos...

    RăspundețiȘtergere
  2. "Vinovat de iubire"- titlul unei carti care mie mi-a placut foarte mult. Finalul este neasteptat, nu vreau decat sa mentionez ca
    "Relaţia dintre medic şi pacient va cunoaşte o evoluţie dramatică – pe măsură ce doctorul va deveni tot mai interesat şi mai dependent de biografia pacientului, pe care o va absorbi ca şi cum ar fi a sa. În final, pacientul se va dovedi tot mai nemilos şi mai manipulator, devenind călăul medicului ce-l îngrijeşte. - poate multi dintre noi fug de asta!izabela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Izabela! Adrian Păunescu a scris mult, iar "Vinovat de iubire" este doar o pagină de viaţă din cele scrise de el.

      Ștergere
  3. Mulţumesc frumos Corina pentru gând.

    RăspundețiȘtergere
  4. trist, adevarat, repetabil din pacate

    RăspundețiȘtergere
  5. Of, o postare care a lasat urma in inima. Ma gandesc ce urma a lasat scena in sine.:( Sarmanul copil, dar cred ca si sarmanul om care a facut gestul....si el e sarman...in felul lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este Claudia, unele urme nu pot fi şterse aşa uşor, rămân cicatrici ce se vindecă greu.Nu vreau să judec pe nimeni, nu sunt îndreptăţit să fac asta, dar un sentiment greu îmi apasă sufletul când văd astfel de lucruri.

      Ștergere
  6. Cladim civilizatii arogante,
    Ca semn ca nu ne pasa de nimic,
    Si brusc vulcanii o pornesc pe pante
    Si orice lider redevine mic.

    adrian paunescu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Umanitatea sub escortă".....
      Aşa este, cum spune poetul.

      Ștergere
  7. nu , Parinte , nu suntem doar surzi . Suntem si orbi , si singuri , si plini de bube , si talhari , suntem de toate . Daca am fi doar surzi , am compensa cu altele , dar asa ...

    Mi-e mila insa si de bietul om care a aruncat ramasita de shaorma la gunoi , pentru ca veni-va vremea cand va privi in sanul lui Avraam si-l va vedea acolo pe micutul cersetor " Lazar " si-l va implora sa-i arunce o firimitura de paine , chiar mucegaita si nu va primi nimic , decat osanda . Hm , oare de cate ori am fost si eu in ipostaza lui , neglijand un infometat , dispretuind un cersetor mizerabil , evitand un ciung ? Miluieste-ne , Dumnezeule !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar din dar se face raiul, zice frumos un proverb. Ori dăruind vei dobândi, cum frumos se zice prin biserici uneori. Nu jedecăm pe nimeni, dar judecându-ne pe noi cu asprime vom scăpa de judecata cea dreaptă. Iar milostenia, milostenia e cheia de aur ce deschide raiul.

      Ștergere
  8. Sunt ,,oameni" si ,,oameni", cu totii aratam la fel, doar sufletul difera. E mare lucru sa simti iubire, compasiune, mila, bucurie pentru reusita altuia....si uite exemplele pot continua. Cu cersetoria nu sunt de acord, dar aici era vorba de un copil nevinovat, care simtea foamea, pofta, etc. Frumos articol si trist. Toate bune! Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere