miercuri, 23 ianuarie 2013

COMOARA




Într-una din aceste zile, profitând de căldura nefirească a zilelor de iarnă, am purces la desfăşurarea anumitor treburi prin curte, treburi care  ţin mai mult de perioada primăverii. Şi voios nevoie mare, ajutat de soarele darnic de afară, am făcut o grămadă de treabă. Partea de distracţie, adică partea de după munca fizică mai grea, a fost greblatul, o joacă de copil, în comparaţie cu alte treburi.
Şi nu degeaba am pomenit cuvântul copil, pentru că în timpul greblatului, când grebla s-a oprit într-un capac de cutie metalică mai mare, mi-am adus aminte de perioada copilăriei, când, în seninul zilelor de joacă, descoperisem cea mai mare aventură, căutarea de comori.
Nu ştiu dacă aţi avut vreodată acest gând în copilărie, de a căuta comori, dar în cercul meu de prieteni, poveştile despre aurul şi argintul care scot vâlvătăi în zile de sărbătoare pe la miez de noapte erau la mare căutare. Şi pierdeam nopţi întregi, în timpul verii, pentru a vedea închipuitele comori ce aşteptau să fie scormonite, măcar şi de închipuirea unor copii năzdrăvani.
Şi asta n-ar fi tot, căci în momentul în care am scos cu grebla capacul de tablă ascuns pe sub firele de iarbă ce taman se eliberaseră de sub ultima zăpadă, mi-am adus aminte că deseori, tot copil, alături de prieteni am tot ascuns bani de toate felurile în pământ, în borcane bine închise la gură, cu gândul că, aşa cum auzisem de la cei bătrâni, se vor schimba în aur odată cu trecerea timpului.
Şi timpul a trecut, repede, şi trece, ori noi trecem prin el, iar comorile şi-au schimbat textura, locul lor nu mai este în pământ, căci azi, deşi aştept unele vâlvătăi, le aştept în locurile unde nu se poate săpa, în mintea şi în sufletele celor cu care îmi petrec viaţa, cu care interacţionez, cu care lucrez, cu care…. .
Îmi place cuvântul regelui Solomon: „am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; …….. cu ea mi-au venit toate bunătăţile, căci în mâinile ei sunt bogăţii nenumărate. şi m-am bucurat de toate acestea, căci înţelepciunea le aduce cu sine. ….am învăţat-o fără viclenie, o împărtăşesc fără părere de rău şi nu ascund comorile ei. Ea este pentru oameni comoară nesfârşită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învăţătură”.
Înţelepciunea este comoara ascunsă în ţarină. Cine o are, cine ştie să o folosească, într-adevăr are o comoară pe care nimeni nu i-o poate fura. E drept, înţelepciunea este comoara care se dobândeşte cu trudă multă, cu voinţă. Nimeni nu se poate culca pe-o ureche, într-o lene cronică, aşteptând înţelepciunea să-i bată la porţile minţii.
Deh’, minte de copil, am zis eu zâmbind la anii aceia în care caii verzi de pe pereţi încă aşteptau să fie puşi la ham. Comori n-am găsit niciodată în scormonitul prin pământ, deşi, dacă aş merge acum să caut borcanele cu fisele de aluminiu îngropate,  aş scoate bani măcar de-o carte bună de la „fier vechi”, o carte numai bună pentru a spori înţelepciunea, comoara nematerială ce dă uneori sens gândurilor noastre, cele ce zidesc faptele cotidiene.
Şi mai zice Cuvântul aşa, „căci acolo unde este comoara voastră, este şi inima voastră”. Fiecare, cu bogăţia lui…. .

16 comentarii:

  1. Nu știu dacă pentru comori dar știu că mi-am dorit să fiu Sindbad marinarul. Bine în variantă feminină.
    Cât despre ”căci acolo unde este comoara voastră, este şi inima voastră” să nu uităm de copii. Devenim înțelepți în timp, copiii au nevoie de timp să crească și ei tot comori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-un fel Daniela, comoara rămâne constantă. Dacă în copilărie, suntem bogaţi în seninătate şi curăţie sufletească, în timp, pierdem din această stare şi câştigăm (ar trebui măcar) la partea de înţelepciune odată ci înaintarea în vârstă.

      Ștergere
  2. Intotdeauna cand vreau sa aflu cat m am inteleptit din copilarie si pana acum, imi pun o intrebare: ce as face daca as castiga la loto cu banii? Recunosc ca nu m am inteleptit deloc, dimpotriva.

    Cele mai multe cercetari pedagogice dovedesc ca intelepciunea nu tine de varsta, pentru ca omul la nastere este vorbitor universal si invata o limba sau doua uitandu le pe toate celelalta, exersand doar pe cele auzite. Cu siguranta nu cu varsta vine intelepciunea si poate ca e bine sa o cautam mai des in copilaria noastra, acolo unde e limpezime. Ratiunea ramane tron inimii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când Dumnezeu "şade" pe tronul inimii noastre, raţinea îşi deschide fereastra spre a da sens înţelepciunii acumulate. Şi da, înţelepciunea prunciei e un lucru care m-a fascinat deseori. Şi ştiu de ce cei mari pierd aceste calităţi din naştere, pentru că o continua muşcare din fructul oprit, al cunoştinţei binelui şi răului, mai rău ne afundă în necunoaştere decât să ne lumineze. Zic şi eu.

      Ștergere
  3. Eu fac parte din tr-o generatie care a avut bucuria sa invete si latina in scoala generala. Omnia mea mecum porto a fost expresia care m-a pus pe ganduri inca de pe atunci si acum vad ce lectie buna am primit prin aceste cateva cuvinte.

    Comori...insusi cuvantul ascunde in el ceva morbid, poate din acest motiv multi au murit sau s-au omorat intre ei pentru ele, pentru ca le-au iubit prea mult.

    Comoara...este cu totul altceva. Cu o moara, ce prin insasi miscarea ei te duce cu gandul la ceva viu, oameni care muncesc la moara, carute care aduc granele, animale care trag la carute, energie care aduce lumina in casele oamenilor, lumina care ajuta la invatarea alfabetului conducator spre Cuvant. De aici incolo incep intradevar adevaratele comori pe care odata ce incepi sa le descoperi, iti doresti sa le imparti cu ceilalti.

    Multumim ca impartiti comorile descoperite cu noi, cititorii acestui blog, chiar daca nu va suntem enoriasi in parohie.

    Doamne, ajuta, la cat mai multe comori duhovnicesti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Famam multi curant pauci conscienciam :)
      Din fericire pentru mine, am făcut şi eu vreo cinci ani de limba latină. Şi cititnd citatul tău m-am dus cu gândul tot la cele ale conştiinţei, la munca personală pe care omul trebuie să o facă nu spre faimă, ci spre dobândire de experienţă bună şi ziditoare.
      Nu am ce comenta la vorbele frumos expuse de tine Adriana, doar vreau să spun că mă bucur de trecerea prietenilor mei virtuali prin pagina în care-mi expun o parte de gânduri.
      O seară bună şi binecuvântată la casa ta şi la casele celor ce ne citesc. :)

      Ștergere
  4. "Înţelepciunea înseamnă să ştii unde să te opreşti, să ştii ce e permis şi ce e interzis."Lev Tolstoi
    Se pot spune multe definitii despre intelepciune dar fericit este acel ce o are.
    Foarte frumos articolul Parinte Victor.Ar trebui sa scrieti carti.Pe langa multele calitati pe care le aveti de la Bunul Dumnezeu aveti si acest mare dar de a intra in sufletele oamenilor si de a va face cuib acolo.Si e asa de bine ca existati!Va doresc un sfarsit de saptamana frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos Mina. Acum tu prea m-ai lăudat, şi ar trebui să nu fiu de acord cu laudele. Dar îţi mulţumesc pentru cuvântul gândul bun, pentru citatul lui Lev Tolstoi şi pentru trecerea prin pagină.
      Zile binecuvântate să fie şi la casa ta!

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc frumos şi eu pentru trecerea prin pagina mea.

      Ștergere
  6. La multi ani!
    Sfintii Victorin si Victor sa va ocroteasca prin rugaciunile lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc frumos Monica pentru gândul bun, pentru urări. Rugăciunile tale să fie şi ele ascultate dimpreună cu ale mele şi ale tuturor celor ce-şi îndreaptă gândul azi spre cel de Sus. Zi binecuvântată să ai!

      Ștergere
  7. La multi ani cu o mica intarziere si din partea mea. citind urarea Monicai, am ramas un pic surprinsa pentru ca ziua de 31 ianuarie o stiam a Sfintilor doctori fara de arginti Chir si Ioan. Am consultat acum si sinazarul zilei si m-am lamurit.

    LA MULTI ANI SI IN CUNOSTINTA DE CAUZA!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulţumesc frumos Adriana! Pentru gândurile bune nu există limită de timp, ele înving timpul cu căldura transmiterii lor.
    Într-adevăr, majoritatea ştiu de sf. Victor de pe 11 noiembrie, dar se pare că-s un "corconit" :D căci am dublă ocrotire din partea celor ce le port numele.
    Zile bune şi binecuvântate să fie şi la casa voastră.

    RăspundețiȘtergere