vineri, 13 decembrie 2013

BULGĂRELE

     

     Degetele chircite de încercarea neputinţei îngheţaseră din cauza vântului pătrunzător ce şuiera străpungând puţinele haine, trecând chiar, nevăzut, prin sufletul cuprins de durere. Până şi bulgărele acela de zăpadă, făcut involuntar, ca o aducere aminte instinctivă a clipelor din copilărie, până şi el părea a se crispa, simţind cumva, că prin mâinile care-l plămădiseră  zvâgneau bătăile unei inimi încercate.
       Făptura umană a fost ţesută din lumină şi iubire şi îmbrăcată, prin însăşi voia omului, cu hainele suferinţei, acele haine care-şi pierd de grabă strălucirea, acele haine care se destramă la fiecare încercare, lăsând în cele din urmă în faţa  veşniciei un suflet care să-şi dorească haina primordială, cea cusută din textura nemuritoarelor fire de gânduri bune şi simţiri curate.
Dacă nu aveam durerea”, zise într-un târziu, „nu mai eram pe-aici  demult, ea m-a ţinut”, şi tăcu. Zicea Ecclesiastul că aproape „toată viaţa lui (omul) este întuneric şi supărare, necaz peste fire şi boală şi durere”. Şi nu minţea, dar să supravieţuieşti datorită durerii deja e prea mult, e prea greu, ar zice omul, ca şi cum durerea ar fi un dar, o binecuvântare chiar. E drept, nu cred că-i om care să nu aibe vreo durere ascunsă prin cotloanele sufletului său, asta ca să nu zic nimic de suferinţele ce vin uneori/deseori peste trup, căci ele sunt simţite, chiar dacă, cum bine cred că ştiţi mulţi dintre voi, sunt oameni care nu simt durerea fizică, expunându-se pericolelor taman prin nerecunoaşterea acestui dar al durerii.
       Durerea există doar la nivelul conştiinţei, ca un reflex al creierului de a apăra organismului transmiţându-i datele necesare, în timp util, despre faptul că un lucru poate fi periculos. În schimb durerea sufletească... . Dacă s-ar putea cântări măcar durerea dintr-un singur om, probabil că lumea ar putea vedea cât de mare este omul, căci greutatea durerii pe care o poate duce un om în spate poate fi deseori mai mare decât cea a întregului pământ.
Mi-a venit în minte ce spunea Hristos, anume că, „femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume”. Mai există o vorbă ce spune că ne naştem în durerile mamei, trăim în propria durere şi murim lăsând durere în mijlocul celor de lângă noi.  Doar că dincolo de acest aspect, trebuie să conştientizăm că, Dumnezeu nu vede doar aceşti puţini ani pe care-i trăim pe aici, nu vede doar cele trăite de om de la începuturile lumii, ci vede şi veşnicia pentru care a fost creat omul, cea fără de durere, aşa cum zice Ioan în Apocalipsă: „şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut”.
        Strângând cu putere bulgărele în mâinile ce-şi chirciseră degetele spre a-şi striga suferinţa, a zis, privind spre cerul ce sticlea de albastru: „la primăvară, acest bulgăre se va topi într-un ochi de apă, cam cât lacrimile adunate de un om într-o zi în care durerea devine darul ce-i dă puterea de a merge mai departe”.


18 comentarii:

  1. Cutremurător text, Părinte! E adevărat că femeia nu-şi mai aduce aminte de durere după ce a născut copilul, dar cineva ce a trăit continuu în durere şi reuşeşte să o privească ca pe un dar, este demn de toată admiraţia. Căci nu este deloc uşor.
    Chiar ieri m-am gândit la dumneavoastră şi vroiam să trec să vă urez sărbători fericite!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, îţi mulţumesc frumos pentru gândul bun şi pentru apreciere! Am trecut rar prin blogosferă, foarte rar, timpul mi-a fost potrivnic iar treburile mi-au umplut traista răspunderii. Slavă Domnului că-s duse toate cu sănătate.
      O zi binecuvântată să fie la voi!

      Ștergere
  2. sarutmana parinte. cata dreptate aveti cu aceasta povestire.durerea exista la tot pasul dar echivaleaza cu micile bucurii de langa noi.sarbatori fericite.elena p.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Durerea şi neajunsurile ne încearcă deseori, Elena, numai că, atâta vreme cât avem sănătate şi pe câte cineva drag lângă noi, nu trebuie să cedăm, ci să mergem mai departe, să luptăm.
      Seară binecuvântată să fie şi la voi!

      Ștergere
  3. Mă gândeam la puterea de a merge mai departe, am privit-o mereu ca pe o datorie, o datorie față de cei dragi mie, o datorie față de mine și nu în cele din urmă chiar față de Dumnezeu. Cred, și spun adesea că datorăm un zâmbet pentru tot ceea ce am primit, pentru faptul că o maică a trudit să ne aducă pe lume, că un părinte s-a trezit în miez de noapte să ne vegheze somnul, că un prieten și-a amintit de noi, dar uite citind blogul le pot numi daruri, daruri fără preț, deseori fără ambalaj.și mai mereu asemenea bulgărașului care se va topi neștiut când îi va veni timpul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumuseţea, căldura şi bogăţia anumitor daruri, fie că-s învelite uneori în suferinţă, se descoperă deseori în momentele vieţii în care credem că am pierdut orice sprijin. Şi tu, Daniela, cred că ştii la fel de bine ca mine, dacă nu mai mult, ca mamă, că unele daruri se dau nevăzut, se transmit prin ADN-ul sufletesc, făcând posibilă lupta noastră cu încercările vieţii la fel cum s-a întâmplat şi cu cei dinaintea noastră.
      Bulgăraşul se va topi, dar apa lui va spune mai departe povestea, o va transmite pământului, ierbii şi florilor, şi prin ploaie oamenilor ce-şi vor desface degetele chircite spre a prinde picăturile.

      Ștergere
  4. Iarna


    Cu bulgări albi arunc în ger
    Să se audă țurțuri stranii
    Căzând în liniște, ca banii
    Zvârliți în soare și mister.

    În clinchet limpede arunc
    Zăpada care încă pică
    Pe sania fugind de frică,
    Sau, ca în inimă, un prunc.

    Din întâmplare și de frig
    Aștept o lacrimă să-nghețe
    Pe cerul unei suprafețe
    De mască tulbure, – să strig.

    Legată cu un fel de brâie
    Peste zăpada mărunțită
    Știu că iubirea e sfințită
    Cu aur, smirnă și tămâie.

    Atât de mult vreau să răzbesc
    Prin albul iernii în culoare
    Încât nu știu dacă mă doare
    Tăcerea-n care locuiesc.

    Florina Ladislau

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Florina, tu deja de joci cu versurile, aşa cum se joacă vântul cu fulgii de zăpadă. Îţi mulţumesc frumos pentru comentariul versificat, pentru gândul bun. Zi bună să fie la voi!

      Ștergere
  5. Durerea e buna. Ne face sa apreciem micile daruri de fiecare zi, si sa multumim pentru inca o zi fara o noua durere . Noapte lina, Padre !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa-i, July, durerea ne pregăteşte şi ne învaţă, durerea ne curăţă deseori de mândrie, de gândurile rele, de pofte.
      Zi bună să fie la casa ta!

      Ștergere
  6. Buna dimineata Padre! Am ajuns si eu pe blogul tau. Ma repet: tare frumos mai stii sa manuiesti cuvintele!
    O zi buna la casa voastra!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mariana, mulţumesc frumos! Nu ştiu dacă mânuiesc cuvinte într-un fel anume, ştiu doar că mă bucur că pot transmite nişte gânduri simple şi curate celor din jur.
      Bună să fie ziua şi la casa voastră!

      Ștergere
  7. Foarte frumoasa povestea parinte ,da intradevar durerea face parte din noi si sufletesca si fizica ,sunt mama si stiu am trait-o si am simtit-o ,multumim parinte pentru vorbele cu care ne mangai sufletele ,sarbatori fericite sa aveti alaturi de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ca de fIecare data, slovele dumneavoastra m-au facut sa cuget, Padre. E drept ca suntem nascuti in suferinta si suferinta ne urmareste toata viata pe acest pamant, dar am mai sti noi oare sa simtitm bucuria, dacaea nu s-ar ivi dintre dealurile durerii? Cum am putea sa stim ce este lumina, daca n-am vazut intunericul? Cum am putea sa admiram trandafirul, daca nu ne-am ranit macar o data in spinii lui? :) Sarbatori fericite si un an nou cu toate visele implinite! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, zici de slovele mele, dar uite, comentezi atât de frumos încât mă pui în încurcătură. :) În timp ce comentez mă gândesc involuntar la grădinarul care, de multe ori, luat cu munca în grădina lui de trandafiri, plin de ţepi în palme, cu genunchii plini de ţărână, nu are timp să se bucure de lucrarea sa. Cu toate astea e conştient că alţii, bucurându-se de culoarea şi mirosul lor, simte că munca sa nu e în zadar, iar asta îl fericeşte. De multe roi, pe drumul vieţii, în dureri şi suferinţe, în muncă şi aşteptare, nu ne dăm seama că efortul nostru e spre bucuria celor de lângă noi. În definitiv ce rost ar avea viaţa dacă numai noi (fiecare în parte) am fi fericit şi ceilalţi nu?
      Sărbători binecuvântate cu bucurie, lumină şi sănătate maximă să fie şi la voi!

      Ștergere
  9. De fiecare dată când dau întâmplător peste o postare de pe blogul ăsta îmi promit că îmi fac timp, într-o zi cu soare, să citesc mai mut din urmă. Încă n-am găsit timpul ăla. Scrii atât de frumos, cu atâta bun simț și înțelepciune! Îmi place foarte mult și rămân și cu multe învățăminte deși ai putea crede că la vârsta mea ar trebui să știu destule. Multă sănătate, pace și bucurii la casa voastră! Sunt fericită, Padre, că ești prietenul meu!

    RăspundețiȘtergere