sâmbătă, 19 aprilie 2014

PÂLPÂIRI


Nu vă temeţi! Ce simplu, ce direct, ce încurajator mesaj a transmis Hristos urmaşilor celor ce locuiseră în întuneric şi în umbra morţii. Ba mai mult, pentru a-i întări, pentru a le disipa ceaţa îndoielii şi a fricii, a zis: bucuraţi-vă!
Nu cred să fie amintiri mai pline de viaţă din perioada copilăriei decât cele care sunt în legătură cu Paştile, fie că vorbesc de deniile ce aveau un parfum special, cumva parcă adus de peste timpuri, fie că vorbesc de învierea ce scotea în  bătaia de sărbătoarea a clopotelor şi a toacei toată suflarea satului şi o strângea împrejurul bisericii ce tainic se deschidea doar la momentul potrivit.
Privesc şi acum, adult şi slujitor, în fiecare an, peste mulţimea chipurilor din marea de oameni, mari şi mici, adunaţi laolaltă fără a ţine cont de profesie, de grad ori înţelepciune, fremătând la unison cu pâlpâirea lumânărilor cu care au primit lumina. Când treci printre ei, oferind acel licăr de lumină tremurândă, le citeşti chipurile, şi, fără dar şi poate te gândeşti că poate cei mai în vârstă îşi aduc aminte de Paştile copilăriei, că cei mai mici se bucură pentru prima dată la ceas de noapte de primirea unei lumini cu care rămân la slujbă şi pe care, cu emoţie, o duc acasă mai târziu.
Nu vă temeţi”, aşa spunea Hristos. Trăim într-o lume în care teama de moarte, de moartea trupească, anulează deseori bucuria cu care în mod firesc oamenii ar trebui să se împărtăşească în clipele trăite, frica morţii, şi, din nefericire pentru unii, lipsa (uneori totală)  speranţei în înviere şi-n veşnicie, transformă minunatul dar al vieţii într-un calvar lipsit de perspectivă şi de dorinţă, într-un infern cotidian în care bezna este cea care face legea. A crede în înviere, a gusta veşnicia trăind în lumină, având ca veşminte iertarea şi iubirea, omul îţi poate reveni încet-încet la starea ce dintâi, la starea primordială a copilăriei sufleteşti, cea în care sufletul încă se joacă cu îngerii.
La un moment dat, din sutele de glasuri răsună imnul biruinţei, căci Hristos  a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte  viaţă dăruindu-le. Fiorul de bucurie pătrunde imediat în sufletele curate, iar conştientizarea biruinţei asupra morţii încătuşează, cel puţin pentru moment, frica de moarte, căci trimful vieţii umbreşte puterea morţii, iar speranţa că există viaţă după moarte luminează drumurile ce până atunci se făceau în întuneric.
Vin mulţi la lumină, dar  nu toţi se luminează, căci multe suflete sunt încă necurăţate, aidoma candelelor necurăţate şi fără de untdelemn. Pentru primirea luminii e nevoie de iertare, iar pentru iertare e nevoie de iubire. Cele trei, iertarea, lumina şi iubirea, sunt cele care călăuzesc sufletul (fără poticnire) pe drumul vieţii, îndepărtând teama şi făcând loc bucuriei şi speranţei.
Mi-e dragă tare o cântare din perioada Paştelui, căci în rândurile sale se găseşte soluţia miraculoasă cu care oamenii pot păstra lumina învierii în candela sufletului lor până când vor păşi în veşnicie. Iar cântarea spune: Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!

Nu vă temeţi, şi iarăşi zic, bucuraţi-vă! Hristos a înviat!

13 comentarii:

  1. În noaptea Învierii
    Clopotele bat,
    Iar eu vă spun cu drag:
    Hristos a înviat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe ramuri de magnolii, în zbor de pelican
    Coboară Har din ceruri, ca-n fiecare an
    Și inima e plină și stele nu mai cad
    Când noi primim Lumina, Hristos a înviat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat a înviat! Ziua învierii să vină cu lumină lină şi bucurie sfântă şi-n casa voastră, Adelina!

      Ștergere
  3. Hristos a Inviat!
    Sarbatoare cu bucurie si frumos dumneavoastra, familiei si parohiei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corina, adevărat a înviat! O zi binecuvântată cu speranţă curată şi cu lumină blândă să fie şi la casa voastră!

      Ștergere
  4. ohhh, Padre! ma doare sufletul cand vad unde am ajuns ca omenire... :( ce dar minunat am primit si cu ce pret si iata ca ne indepartam din ce in ce mai mult de drumul drept! sincer, chiar ma intreb cum de ne mai suporta bunul Dumnezeu... ma rog mereu sa imi tina familia pe un drum drept si sa ne ajute sa ne schimbam in bine in fiecare zi a vietii. Paste luminat si binecuvantat! Hristos a inviat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, nimic nu se compară cu îndelunga răbdare divină, căci nici nu are cum să fie altfel când El este izvorul luminii şi al iubirii. El, ca un tată iubitor, aşteaptă continuu întoarcerea fiilor risipitori acasă, aşteaptă venirea în sine a fiecărui om rătăcit pe drumurile vieţii.
      Ziua de azi să vă fie cu bucurie, iar cele ce urmează, cu speranţă, cu sănătate şi lumină!

      Ștergere
  5. Hristos a Inviat!
    Am mai spus ca,dintre toate sarbatorile,cel mai mult imi plac cele Pascale,parca imi mai domoleste sufletul,ma face sa privesc putin lucrurile din alta perspectiva,sa fiu mai ingaduitoare acolo unde am fost prea transanta.
    Dar recunosc ca inca moartea ma inspaimanta,poate pentru ca pretuiesc prea mult viata.
    Foarte frumos ai spus "Vin mulţi la lumină, dar nu toţi se luminează, căci multe suflete sunt încă necurăţate, aidoma candelelor necurăţate şi fără de untdelemn. Pentru primirea luminii e nevoie de iertare, iar pentru iertare e nevoie de iubire. Cele trei, iertarea, lumina şi iubirea, sunt cele care călăuzesc sufletul (fără poticnire) pe drumul vieţii, îndepărtând teama şi făcând loc bucuriei şi speranţei."
    Sarbatori cu bucurie la casa voastra!

    RăspundețiȘtergere
  6. Die, frumoasă-i şi viaţa de aici, din trup, căci, chiar dacă-i doar pregătirea pentru cealaltă, e dată ca un dar, un dar de care noi să ne bucurăm clipă de clipă. Iar moartea, care-i doar o trecere, cumva o altă naştere, a fost schimbată de Mântuitorul, căci prin coborârea la iad, cea de după marea-i jertfă, moartea şi-a pierdut puterea, devenind uşa prin care se cerne doar efemerul trup spre a-i lăsa sufletului (după fapte săvârşite) posibilitatea de a se sălăşlui în locul cel dintâi rânduit omului, lângă Creator.
    Zi binecuvântată cu lumină şi speranţă!

    RăspundețiȘtergere
  7. Răspunsuri
    1. Adevărat a înviat! Zile cu lumină lină şi bucurie sfântă să fie la casa voastră, Adriana!

      Ștergere
  8. Padre, nu ma tem decat de neputinta si nu ma sperie decat gandul ca vreodata as putea ajunge o povara pentru cei dragi. Dar ma rog mereu sa nu se intample asta si Dumnezeu stiu ca e bun si generos, pentru ca mi-a aratat-o de multe ori. Hristos a inviat! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, adevărata neputinţă nu e cea trupească (după cum cred că ştii), ci cea sufletească, concretizată în lipsa speranţei, cea cu care sufletul se înarmează pentru a lupta cu viaţa trupească spre câştigarea vieţii veşnice. Şi apoi, "povară" e un cuvânt greu, un cuvânt pe care cei dragi nu ar trebui să-l gândească niciodată, indifierent cât de greu le-ar fi în astfel de (presupuse) situaţii. Jertifirea pentru cel drag presupune dragoste multă, iar pentru asta trebuie să cerem mereu de la Cel de sus putere, răbdare şi lumină spre depăşirea tuturor încercărilor.
      Adevărat a înviat!

      Ștergere