miercuri, 14 mai 2014

DRAGĂ MOŞ CRĂCIUN,


Îţi scriu acum, din vreme, ştiind că la iarnă ai să fii foarte ocupat, aşa cum ai fost în toţi anii de când îţi tot scriu. Ţi-am scris şi când erai Moş Gerilă, neştiind însă atunci de ce nu vreai să primeşti scrisorile ce se încheiau cu un gând bun pentru Pruncul ce se va fi născut, neînţelegând nici acum cum cei ce vin să-ţi ceară câte ceva, deşi pot scrie/spune, nu mai pomenesc nimic despre darurile Pruncului, asta ca să nu mai vorbesc de mulţumirea de după, căci lipseşte cu desăvârşire.
Ştiu că ne îndreptăm spre vară acum când îţi scriu, că poate, aşa cum zic oamenii, te vei fi odihnind, dar eu tot îţi scriu, iar asta pentru că vreau să schimb câte ceva din cele cerute în anii ce au trecut, căci după cum ştii, oamenii, în slăbiciunile lor, azi vor ceva, mâine altceva, poimâine mai multe, mai bogate, zi de zi, an de an, negândindu-se că din sacul cu daruri multe nu se poate da la nesfârşit fără a primi măcar o mulţumire, măcar una neînsemnată, dacă una curată, ca cea a lacrimilor unui copil, nu poate fi adusă oricând.
Ştii că ţi-am cerut traforaj, pegas, bilet în tabără, minge de piele, cub rubik, magnetofon şi tablă de şah (magnetică). Că nu le-am primit, nu-i cu supărare, am înţeles mai târziu de ce, căci crescând, am învăţat că unele lucruri nu trebuie cerute, nefiind neapărat de folos în formarea omului aflat mereu în creştere. Plus de asta, ai ştiut că dacă le-aş fi primit pe toate la timpul lor, după cererea mea, aş fi avut şi mai multe julituri, mai puţine lecţii făcute şi, cu siguranţă, mai multă mândrie, toate lipsite de fireasca mulţumire, căci nu cred că odată primit vreunul din daruri aş mai fi stat vreo clipă locului, darămite să mai şi mulţumesc.
Când ai să vezi scrisoarea ai să-ţi aduci aminte că mă grăbeam mereu la scris, căci cu gândul la daruri nu dădeam atenţie cererii mele, deh, ca orice om când cere câte ceva de la Cel de sus (repede, multe şi aproape imperativ), ocupându-mi mintea cu gândul că merit orice cer, că de aia sunt copil.
Acum mare fiind, cred că m-am mai schimbat, căci uite, ieri citeam că „temerea de Domnul este cununa înţelepciunii, care odrăsleşte pace şi sănătate nevătămată; dar şi una şi alta sunt daruri de la Dumnezeu”, gândind că altele-s cele pe care le doresc acum, nu de alta, dar am citit că „darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi”.
De bună seamă că am să cer ceva şi acum, conştient fiind că tu, Moş Crăciun, poate că nici n-ai să primeşti scrisoarea mea dar, la fel de conştient că va fi citită de cei ce vor da peste ea. Aşa că mi-aş dori să primesc ceva care să nu ţină cont de nici o lege, cum iarăşi frumos am recit în zilele când, uitându-mă în urmă, peste aşteptările trecutului, am realizat că am cerut mult, că am cerut ce nu-mi era de trebuinţă.
Cerinţa-mi este scrisă de mult, de dinainte de a fi copil, azi doar o pun la rândul meu în plic, în rândurile ce se duc la Cer, şi cer ca să primesc din roada Duhului, că ea întrupează „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia;  (şi) împotriva unora ca acestea nu este lege.”
De vei găsi în drumul tăi şi alţi copii ce vor dori din darul meu, să nu zici nu, să rupi la toţi din el, căci chiar puţin din cele ce-am cerut, de voi primi, voi mulţumi aşa cum e firesc, la Cer.

Ar trebui să mă semnez, dar ştii bine cine sunt, un om simplu, de la ţară. 

22 de comentarii:

  1. HRISTOS A INVIAT!

    Copiii din noi tanjesc dupa aceste daruri, adultii din copii stau cu gandul pironit spre altele. Toate la vremea lor, dar ce pacat ca descoperim cat de gustos este Domnul, de multe ori, aproape de ultimul drum.

    Si eu mi-am dorit un pegas in copilarie, din cel cu sa lunga, si multe, multe alte lucruri , pe care acum m abucur ca nu le-am primit.

    M-a trimis Dumnezeu intr-o familie crestina si cu credinta dreapta si chiar daca in copilarie si tinerete nu prea intelegeam rostul, acum in floarea varstei, ma bucur de orice mic dar, pentru ca stiu ca daca am grija de el, din mititel, pentru rugaciunile parintilor mei, va creste mare si intr-o zi voi deveni un om pe deplin fericit. Amin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat a înviat!
      Mă uit deseori, în special în perioada sărbătorilor de iarnă (şi nu zic de sărbătorile din jurul Naşterii Domnului intenţionat), că există o grijă deosebită pentru partea de sclipire, punându-se accent pe cadouri (nu daruri), pe trupuri iar nu pe suflete.
      E firesc pentru un copil să-şi dorească lucruri văzute la alţi copii, şi, de ce să nu recunoaştem că şi adulţii se uită cu jind uneori la lucrurile celorlalţi adulţi. Numai că toate au o limită, ori aşa ar trebui să fie, şi, pentru viitorul bun al copiilor noştri, ar trebui să avem tăria ca la momentul potrivit să le spunem că adevăratele daruri sunt cele care zidesc sufletul şi luminează mintea. Apropierea de Dumnezeu trebuie să se facă cu dragoste, cumva, invers proporţional cu depărtarea de lucrurile considerate a fi de folos la un moment dat, altfel, nici în ultimul ceas, cel de dinaintea ultimului drum nu va mai fi cu putinţă.

      Ștergere
    2. Cine sa le spuna copiilor ca exista alte valori? Parintii, bunicii, educatorii si profesorii aqcestor copii sunt, din pacate, captivi chiar ei in labirintul dorintelor nefolositoare. Bunici care stau cu ochii pe ceas sa nu rateze telenovela preferata, parinti care alearga inebuniti dupa joburi aducatoare de venituri mari, dascali nemultumiti ,care nu stiu ca educatia nu are de a face cu bogatia materiala. Toti acestia, datornici de a transforma copiiii din prunci in adulti desavarsiti, nu numai ca le pun piedici, dar ii trimit direct pe copii in focul luptei cu patimile, inca de mici.

      In copilaria mea, mama si tata, ne inchinau cand ieseam din casa. Acum, cand un copil iese din casa, indiferent de varsta, prima impresie pe care o transmite este ca urmeaza sa participe la o parada a modei si la un concurs tehnologic,

      Cei care mergem la biserica, din fericire, vedem si altfel de copii.

      Cu mila pentru bunicii, parintii, educatorii si copiii din prima categorie, sa ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa le aminteasca tuturor ca mosii si stramosii lor au luptat pentru traditia crestina, de multe ori neavand nici opinci dar nici nu au fost vatamati de frig..

      Ștergere
  2. Buna dimineata Padre.
    Vine vremea cand avem intelepciunea de a distinge intre posibil si imposibil,cand putem judeca cu sinceritate daca ni se cuvin anumite lucruri ori daca ne sunt cu folos.Chiar daca unele dorinte mocnesc in suflet si credem cu toata puterea noastra ca se vor implini candva,uneori nici macar nu avem curajul s-o cerem.
    Dumnezeu stie intotdeauna ce e cel mai bine pentru noi.
    Zi frumoasa la casa ta parinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când suntem copii, gândim ca nişte copii, dar când deja am ajuns adulţi, să gândim ca adulţii şi simţim precum copiii, cred că aici e rezolvarea în multe situaţii ale vieţii, inclusiv atunci când cerem câte ceva. Dorinţe avem toţi, dar din ele trebuiesc selectate bunele dorinţe, doar pentru ele să cerem ajutor, doar pentru ele (pentru realizarea lor) să primim darurile acelea ce nu vor mai fi cerute înapoi.
      Zi bună şi binecuvântată să ai şi tu, Dia!

      Ștergere
  3. Pentru sanatate ma rog in fiecare zi.O seara binecuvintata

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sănătatea trupului are darul de a da omului (cumpătat) posibilitatea de a se bucura fără de dureri de clipele trăite pe pământ, fiind totodată o stare ce ne permite să muncim pentru pâinea cea de toate zilele. E un pic mai complicat când oamenii sănătoşi uită să mulţumească pentru starea lor, risipind chiar această stare (spre boală) prin fapte necugetate.
      Zi binecuvântată să fie şi la casa ta!

      Ștergere
  4. Şi eu vreau o bucată de dar, părinte!
    Hristos a înviat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărat a înviat, Mariana!
      Daruri sunt, cum bine ştii, numai noi trebuie să ne deschidem sufletul pentru a le primi.

      Ștergere
  5. recent am invatzat ca trebuie sa multzumesc pt tot ce am primit,incepind de la sanatate pentru ca Dumnezeu ne da tot ce trebuie si avem nevoie.Dar ce se intimpla cu cine nu poate sa multzumeasca?/nu vorbeste/Sanatate

    RăspundețiȘtergere
  6. Cei care nu pot mulţumi nici nu pot plânge, mândria este cea care le stă împotrivă. Unii, chiar dacă târziu, se îndreaptă, alţii, din nefericire...niciodată.
    O zi binecuvântată să fie la casa ta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sint oameni care nu vorbesc,pt ca nu pot,s-au nascut fara darul vorbirii.Cu ei ce facem?

      Ștergere
    2. Ba vorbesc. Desigur, noi luăm drept vorbire doar actul fizic al deschiderii gurii care, prin reuşita articulării sunetelor, ne dă senzaţia că mesajul transmis este singurul demn de luat în seamă. De multe ori însă, semnele trupului (în special mimica), transmit mult mai mult decât gura, asta ca să nu spun de mesajul pe care ochii îl transmit în multe situaţii ale vieţii. Să ne gândim la prunci, vorbesc? Nicidecum, nu până la o vârstă anume, şi cu toate acestea, cei ce sunt lângă ei mereu, înţeleg perfect mesajul lor, transmis prin plâns, râs şi gesturi de tot felul.
      Şi ar mai fi ceva, simţirea, căci de multe ori 1000 de vorbe nu folosesc la nimic dacă nu e simţire.

      Ștergere
  7. Mosul va raspunde cu o mica povestire din drumurile lui, prin lumea postmoderna...
    http://florinnan.blogspot.ro/2013/12/mos-craciun-la-mcdonalds-romania.html

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna seara, Parinte!
    Imi place gandul ~sa ne comportam si sa actionam ca niste adulti ce suntem, dar sa ne pastram sufletele de copii~!
    O seara buna sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil că în adâncul sufletului meu copilăria este mai puternică decât trăirea adultului, altfel, nu cred că m-aş regăsi atât de des în fascinanta lume a bucuriei ce numai printre copii se poate simţi.
      O săptămână cu spor în cele bune să aveţi!

      Ștergere
    2. Parinte,
      Permiteti-mi sa aduc doua semne- copilariile noastre, petrecute la distante, cam de doua generatii, au aceeasi matca:

      http://incertitudini2008.blogspot.ro/2013/07/intr-o-rochie-frumoasa.html

      http://incertitudini2008.blogspot.ro/2010/01/apa-curge-tot-in-matca-ei_06.html

      Ștergere
  9. E normal să ne dorim mereu ceva, dacă am trăi într-o lume fără prea multe ...., nu am ştii de ele. Şi eu vreau câte ceva, hmmm, mai multe, recunosc. Este greu să trăieşti modest, fără tentaţii, mici bucurii, surprize, cadouri. Doamne ajută, să fim sănătoşi şi bucuroşi!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A trăi între oamenii ce-şi doresc mai ales daruri materiale, slavă deşartă şi putere multă e foarte greu, Melinda. Eu însă cred, ştiu şi sper că toţi cei ce-şi doresc sănătate, linişte sufletească, bucurie şi mântuire, crescând duhovniceşte, sunt mult mai dăruiţi decât ceilalţi, dincolo de lipsurile materiale în care se regăsesc uneori. Seară binecuvântată să ai!

      Ștergere
  10. Parinte,
    multumesc pt bunatatea de a imparti cu noi darul pe care il cereti (dupa cum va cunosc nici nu ati fi putut face in alt fel).Si noi l-am fi putut cere, dar am fi indreptatiti sa-l primim ? Avem un suflet suficient de curat incat cererea noastra sa fie ascultata ?
    Tot ceea ce putem oferi, unii dintre noi, este o inima deschisa. E putin ? E suficient ?...
    O seara frumoasa va doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc şi eu pentru gând şi pentru apreciere. Nu există unitate de măsură pentru curăţenia/curăţia sufletelor, nu omenească. Şi dacă există o măsură divină, să-I lăsăm lui Dumnezeu această cântărire, că o face cu dreptate în bunătate.
      O inimă deschisă e ca o poartă de lumină, iar cine-i deschide inima lui Dumnezeu va primi lumină cât pentru un întreg drum de viaţă.
      Seară binecuvântată!

      Ștergere