DRAGĂ MOŞ CRĂCIUN,

Îţi scriu acum, din vreme, ştiind că la iarnă ai să fii foarte ocupat, aşa cum ai fost în toţi anii de când îţi tot scriu. Ţi-am scris şi când erai Moş Gerilă, neştiind însă atunci de ce nu vreai să primeşti scrisorile ce se încheiau cu un gând bun pentru Pruncul ce se va fi născut, neînţelegând nici acum cum cei ce vin să-ţi ceară câte ceva, deşi pot scrie/spune, nu mai pomenesc nimic despre darurile Pruncului, asta ca să nu mai vorbesc de mulţumirea de după, căci lipseşte cu desăvârşire.

Ştiu că ne îndreptăm spre vară acum când îţi scriu, că poate, aşa cum zic oamenii, te vei fi odihnind, dar eu tot îţi scriu, iar asta pentru că vreau să schimb câte ceva din cele cerute în anii ce au trecut, căci după cum ştii, oamenii, în slăbiciunile lor, azi vor ceva, mâine altceva, poimâine mai multe, mai bogate, zi de zi, an de an, negândindu-se că din sacul cu daruri multe nu se poate da la nesfârşit fără a primi măcar o mulţumire, măcar una neînsemnată, dacă una curată, ca cea a lacrimilor unui copil, nu poate fi adusă oricând.

Ştii că ţi-am cerut traforaj, pegas, bilet în tabără, minge de piele, cub rubik, magnetofon şi tablă de şah (magnetică). Că nu le-am primit, nu-i cu supărare, am înţeles mai târziu de ce, căci crescând, am învăţat că unele lucruri nu trebuie cerute, nefiind neapărat de folos în formarea omului aflat mereu în creştere. Plus de asta, ai ştiut că dacă le-aş fi primit pe toate la timpul lor, după cererea mea, aş fi avut şi mai multe julituri, mai puţine lecţii făcute şi, cu siguranţă, mai multă mândrie, toate lipsite de fireasca mulţumire, căci nu cred că odată primit vreunul din daruri aş mai fi stat vreo clipă locului, darămite să mai şi mulţumesc.

Când ai să vezi scrisoarea ai să-ţi aduci aminte că mă grăbeam mereu la scris, căci cu gândul la daruri nu dădeam atenţie cererii mele, deh, ca orice om când cere câte ceva de la Cel de sus (repede, multe şi aproape imperativ), ocupându-mi mintea cu gândul că merit orice cer, că de aia sunt copil.

Acum mare fiind, cred că m-am mai schimbat, căci uite, ieri citeam că „temerea de Domnul este cununa înţelepciunii, care odrăsleşte pace şi sănătate nevătămată; dar şi una şi alta sunt daruri de la Dumnezeu”, gândind că altele-s cele pe care le doresc acum, nu de alta, dar am citit că „darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi”.

De bună seamă că am să cer ceva şi acum, conştient fiind că tu, Moş Crăciun, poate că nici n-ai să primeşti scrisoarea mea dar, la fel de conştient că va fi citită de cei ce vor da peste ea. Aşa că mi-aş dori să primesc ceva care să nu ţină cont de nici o lege, cum iarăşi frumos am recit în zilele când, uitându-mă în urmă, peste aşteptările trecutului, am realizat că am cerut mult, că am cerut ce nu-mi era de trebuinţă.

Cerinţa-mi este scrisă de mult, de dinainte de a fi copil, azi doar o pun la rândul meu în plic, în rândurile ce se duc la Cer, şi cer ca să primesc din roada Duhului, că ea întrupează „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia;  (şi) împotriva unora ca acestea nu este lege.”

De vei găsi în drumul tăi şi alţi copii ce vor dori din darul meu, să nu zici nu, să rupi la toţi din el, căci chiar puţin din cele ce-am cerut, de voi primi, voi mulţumi aşa cum e firesc, la Cer.

Ar trebui să mă semnez, dar ştii bine cine sunt, un om simplu, de la ţară.