luni, 30 noiembrie 2015

VREDNIC ESTE?


Dicnus est? Legitimă întrebare la început de secol IV, transformată în curgerea anilor într-o afirmaţie care nu poate fi verificată decât în timp, atât de canditat cât şi de autoritatea  care-l învesteşte. Întrebarea era legitimă atunci, azi fiind doar afirmaţia  care, în urma unei cercetări de sine filtrată prin anii de şcoală, dar şi-n cercetarea atentă, sper eu, a celor care-s îndreptăţiţi să facă asta, permit unui tânăr să păşească într-o lume în care va trebui să fie „părinte” atât celor care-s mai mici decât el, dar deseori celor care-s mai mari decât el, rămânând în acelaşi timp, fiu, soţ, tată şi prieten, fără să amestece stările, dar îmbinându-le totodată armonios încât să se facă tuturor toate.  Ori cum ar spune apostolul Pavel ucenicului său, Timotei: „nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia”. Şi cum să faci altfel când te trezeşti că după anii de şcoală, în nechibzuinţa tinereţii lipsite de experienţa vieţii, te vezi aşezat în mijlocul unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată, dar pe care îi timp îi vei cerceta şi-i vei cunoaşte ca pe propriul suflet în trecerea timpului.
Vrednic este! Cât de vrednic eşti la acel moment, cât de vrednic după nişte ani şi oare cât de vrednic la judecata finală, când se vor vădi toate, inclusiv lucrarea din ogorul sufletelor? La prima slujbă stai îmbrăcat înveşmintele care impun respect în ochii celor care te cercetează atent şi cu golul inerent din capul pieptului, altul decât cel al tracului obişnuit, şi te întrebi cum te vor privi acei ochi peste ani, inclusiv când n-ai veşmintele pe tine. Barba non facit philosophum, aşa spuneau latinii, şi-i tare adevărat, căci zice Scriptura că: „vârsta trebuie să vorbească şi mulţimea anilor să ne înveţe înţelepciunea,  duhul din om şi suflarea Celui Atotputernic dau priceperea, nu cei bătrâni sunt înţelepţi şi nici moşnegii nu sunt cei ce înţeleg totdeauna dreptatea”.
Axios (ἄξιος)! Înţeleg că-s mulţi cei care-şi fac munca pentru că trebuie s-o facă spre a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele, mulţi intrând pentru ani de zile într-un automatism searbăd, într-o rutină care ucide pasiunea  transformând omul în robotul care doar îndeplineşte ordinele şi împlineşte fişa postului. E drept, zice marele povestitor că „dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; și dacă-i popă, să citească”, adică fiecare să-şi vadă locul său, de s-ar putea însă, cu mare pasiune. Sunt convins că un preot nu va putea aduce niciodată pe toată lumea la biserică, aşa cum un profesor nu va avea niciodată toţi elevii de nota 10 şi cum un medic, oricât şi-ar dori, nu poate salva toate vieţile. Dar când faci din dragoste meseria pe care o ai, când misiunea ta e împlinită cu pasiune, chiar dacă nu poţi cuprinde totul la perfecţiune, din slăbiciune omenească, dacă nu poţi aduce soarele pe cerul fiecărui om, poţi aduce măcar o rază de lumină în ochii celor care încă nu-s pregătiţi să vadă lumina în toată splendoarea ei. 
Trecut-au anii, azi 19 în numărătoare, şi când privesc şirul copiilor senini ce se aşează cu bucurie pe soleea sfântului altar, cu lumânările ce pâlpâie jucăuş în mâinile lor, spre a se împărtăşi, îmi dau seama că vrednicia preoţiei nu-i o stare stabilă, fixă, cu un punct culminat, ci-i muabilă, mereu aflată în starea de perfecţionare. Dar copiii nu vin singuri, mai ales cei mici, ci vin cu părinţii lor, adică cu cei pe care i-am găsit copii la început, vin cu bunicii lor, cu cei care erau maturii părinţi ai unor copii mici atunci, la început. Poate că ei, la fel ca mulţi din cei care citesc aceste rânduri, nu se gândesc decât rareori la trăirea preotului din sfântul altar, la faptul că dincolo de taina prefacerii sfinte, euharistice,  există o altă mare taină, taina prefacerii omului, a transfigurării care tulbură într-un mod mod paradoxal, spre limpezire, oferind sufletului, chiar şi pentru puţine momente, gustarea stării de rai. 
Preotul se află tot timpul între cuie şi mângâieri, între bice şi alinări, între scuipat (în obraz)  şi sărutări (de mână), între golgotă şi înviere. Hristice trăiri, indiferent de timp şi zonă, cu clipe în care famiilia trebuie să se supună rigorilor pe care lumea le urmăreşte atent, cu momente în care eşti privat, prin alegerea crucii slujirii, de multe plăceri ale lumii în care trăieşti, dar şi cu bucuria că dincolo de cele pierdute găseşti şi regăseşti, când nu te aştepţi, din ochii şi gura celor care-ţi mulţumesc, plata aceea care nu are nimic de-a face cu mult iubitele  valori materiale după care aleargă o lume întreagă.
Chiar dacă aceste rânduri vor fi adus plictiseală multora dintre cititori, gândind că n-au avut o intrigă demnă de adrenalina cu care-s obişnuiţi în acest secol al imaginilor care subjugă minţile şi sufletele, am zis să nu treacă timpul şi să nu se aştearnă praful uitării peste gândurile ce m-au însoţit şi mă însoţesc deseori în clipele slujirii. Pentru prieteni sunt un om simplu, de la ţară; pentru enoriaşi sunt  „părintele” lor; pentru familie rămân în stările fireşti în care se poate regăsi un om, fiu, soţ, tată; iar ca preot, indiferent de locul în care mă aflu, rămân acelaşi întrebător, temător şi râvnitor slujitor,  aflat în neputinţa de a şti cu adevărat, cel puţin în ce mă priveşte, dacă întrebarea „vrednic este?”devenită afirmaţie în trecerea timpului,  este valabilă şi-n cazul nevredniciei mele.
Îmi port veşmintele cu bucurie, da, dar indiferent unde m-aş afla, dincolo de catapeteasmă, la slujire, ori pe uliţele satului la câte un tain de vorbă, nu uit că cei cu care vorbesc, ca şi mine, sunt purtători ai tainei vieţii, ai chipului divin, respectându-i ca pe cei pe care Dumnezeu mi i-a încredinţat să le fiu „părinte”, încercând să le fiu aproape, aşa cum mă pricep, ţinând cont de vârsta şi pregătirea fiecăruia, aşa cum bine spune apostolul neamurilor: căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată. Care este, deci, plata mea? Că, binevestind, pun fără plată Evanghelia lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de dreptul meu din Evanghelie. Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi; cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, deşi nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce n-au Legea; cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii”.

Vrednic este? 

27 de comentarii:

  1. Vrednic ești!!!! O seară bună la casa voastră!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc frumos, Mari! Seară binecuvântată să fie şi la voi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos povestit despre rolul omului în societate. Profesia şi meseria se fac de cele mai multe ori din nevoie, obligaţie, ca să fiu puţin mai directă, pentru bani. Fericit om este cel care o face din pasiune,iubeşte munca, cel care îşi respectă profesia sau munca. Fac aceasta diferenţă pentru că aşa este corect. Un medic sau muzician are o profesie, un tâmplar sau bucătar are meseria în mâini.
    Şi ca să închei cu o notă gravă, serioasă aş spune aşa, din păcate elanul, buna voinţă, creativitatea şi iubirea pentru profesie mi-a fost ştirbită şi umbrită de oameni. Am continuat o dată, de două ori, nici nu ştiu de câte ori am luat-o de la început şi o s-o mai iau de câte ori trebuie, dar .... de fiecare dată ceva acolo se rupe, îi păleşte strălucirea, luciul. Ceva se macină, ceva se pierde, ceva la care ţin eu foarte mult. Nu pot scriu aici ce anume este acel ceva.
    Respectul, Părinte drag sufletului nostru, mă bucur atât de mult când am ocazia să văd, să cunosc oameni care ştiu ce înseamnă acest cuvânt şi chiar mai mult, includ respectul în profesia lor. Ce înseamnă respectul? Înseamnă iubire, înseamnă supunere, răbdare să-l asculţi pe cel din faţa ta, să îţi doreşti să cunoşti oamenii.
    Iar în încheiere mi-aş spune oful, dorinţa. Tare mult mi-aş dori să văd în casele oamenilor preoţi, duhovnici de care chiar au nevoie, doar că tehnologia le-a sucit minţile. Internetul şi pc-ul sunt pietre stralucitoare care îti promit mult, te vrăjesc, te amăgesc. Nu spun că nu sunt constructive, au rolul lor, dar nu vor oferi niciodata căldură sufletească. Am scris despre acest aspect pentru că am nevoie de un suflet, de cineva care să ştie să mă asculte, să mă îndrume, să-mi explice anumite lucruri....vreau cam mult.
    Mi-a făcut plăcere să citesc rândurile de mai sus şi să scriu şi eu câteva rânduri stângace. Doamne Ajuta Părinte drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi tu, Melinda, profesia, meseria şi misiunea, chiar dacă pot fi separate ca stări lucrătoare, au un numitor comun, OMUL, iar ăsta-i punctul din care trebuie să plecăm la analiza acestei situaţii. Nu cred că-i este uşor vreunui om, indiferent de locul în care se află, să-şi ducă menirea la capăt cu un sfârşit binecuvântat. Un muzician, tu ştii bine asta, lucrează ore întregi pentru a interpreta o arie aşa cum se cuvine, un medic învaţă ani buni pentru a ajunge să profeseze, iar un muncitor, un tâmplar de exemplu, pentru a ajunge să finiseze o lucrare aşa cum îşi doreşte cel mai sever client, are mult de şlefuit. Până un fel de mâncare, aparent simplu, necesită trudă şi dragoste, darămite preoţia, care lucrează cu sufletul omului pe calea mântuirii.
      Ştiu că preoţii buni se găsesc rar, cel puţin dacă iau în vedere cele transmise de prietenii mei din diverse zone ale ţării. Ştiu că mulţi au evadat pe internet, ceea ce nu e rău, dacă e spre zidire sufletească. Şi noi ne-am cunoscut tot pe internet, cum ştii, iar dacă va vrea Domnul, anul ce vine ne vom vedea şi-n real, dând sens unei prietenii aşa cum mi s-a întâmplat cu mulţi dintre prietenii noştri comuni, dar şi cu alţi prieteni cunoscuţi în virtual şi mai apoi în real. Din acel moment le vom putea vorbi şi pe cele care nu se pot scrie.
      Nu mă întind mai mult la scris, vreau doar să-ţi mulţumesc pentru toate gândurile bune şi să-ţi urez o seară binecuvântată şi liniştită!

      Ștergere
  4. Eu nu te-am cunoscut purtand vesmintele preotesti,dar chiar si in lipsa lor,nu ai uitat nici un moment de "alegerea" ta de a ne fi parinte,de a pune nevoile noastre inaintea propriilor nevoi,de a gasi vorba potrivita in functie de interlocutor.
    Nu-i putin lucru ca generatii diferite sa-ti calce pragul bisericii,fiind deopotriva pentru toti "taica parinte".
    De multe ori cand am o dilema,ma gandesc "oare cum m-ar sfatui Padre?" si stiu ca imi vei raspunde cu gentilete chiar si atunci cand poate meritam o mustrare.
    Vrednic esti parinte,sa ne traiesti ani multi binecuvantati.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ei, Die, aş putea zice că mi-a rânduit Dumnezeu prieteni ascultători şi enoriaşi la fel de buni. Voi, prietenii, nu vă supăraţi niciodată pe mine, nici măcar atunci când, sub ameninţarea trecerii în nevăzutul catastif, ştiţi să luaţi partea bună a lucrurilor cu care eu vin deseori, mai ales în cuvânt, înaintea voastră. Şi ştii bine, la fel ca alţi buni prieteni, că indiferent de situaţie, dacă e nevoie, cu drag răspund oricărei solicitări, măcar atât cât mă pricep şi eu la momentul respectiv.
    Seară minunată şi binecuvântată să fie şi la casa ta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru mine esti Padre si sigur pentru multi altii, numarul nu conteaza, doar faptele vorbesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dana, mă bucur că ai trecut prin pagina mea şi mă bucur, cum ştii, de prietenia pe care am legat-o, în timp pe undele virtualului la început, iar mai apoi şi în real. Sunt "padre", da, unul care vă stresează uneori cu multă vorbire. :D

      Ștergere
  7. Neatza!
    Atunci cand ceea ce faci izvoraste din adancul sufletului, se simte daruirea chiar si de la sute si mii de km distanta, atat real cat si virtual.
    Ca porti straiele cu vrednicie, asta oricine te cunoaste, o stie, iar eu ma bucur ca te-am vazut si in acele straie.
    Sa fii sanatos, Padre si sa duci mai departe cele ce faci si simti, ca de oameni ca tine avem nevoie in jurul nostru, al celor putin rataciti, sa zic asa....
    Intelegi tu ce vreau sa spun. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Meri, neaţa bună! Dăruirea înseamnă a da ce ai mai bun fără a aştepta o plată pe măsură, adică nu o plată în sensul omenesc, ci poate doar o plată ce izvorăşte din dictonul ce spune că dar din dar se face raiul.
      Eu sunt omul, prietenul şi preotul pe care l-ai cunoscut datorită Celui ce a rânduit să primesc acest minunat har, dar nu pot spune că la şlefuirea mea nu au contribuit şi enoriaşii ori prietenii mei, oriunde s-ar afla ei.
      Îţi mulţumesc pentru gândul bun şi pentru apreciere şi mă gândesc că vor fi în viitor mult ma multe momente în care să ne întâlnim şi să vorbim atât despre aparenta rătăcire de care zici tu, cât şi despre lucrurile frumoase ce dau sens vieţii în familiile noastre.

      Ștergere
  8. Padre, vin si eu, mai tarziu ce-i drept, dar cu toata bunavointa unui om ascultator :)))))
    Asa de multe imi vin in minte, si sper sa nu sune a cliseu sau a altceva, chiar aseara ma gandeam cat de bine ar fi ca fiecare meserie, munca sa fie facuta doar de oamenii cu adevarat dedicati, sau cu chemare acolo unde ar trebui. Ma izbesc zilnic de situatia in care treaba nu merge acolo unde nu-i chemare, si tare ma mai mahnesc, dar pana la urma, important e sa alegem si sa culegem binele. In ceea ce va priveste, imi cunoasteti gandurile, stiti prea bine, ne-ati captat atentia prin tot ce insemnati, evident ca va purtam respectul cuvenit, dar nu numai prin haina, caci nu haina face pe om, parca asa era. Una peste alta, multumim ca in lumea asta agitata, nervoasa, rea si plina de judecata, gasim aici o oaza de bine si de ganduri bune! Chiar asa! Si la multi ani de ziua noastra! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, lumea a fost creată bună de Dumnezeu, în aşa fel încât toate să fie într-o rânduială care să nu zdruncine deloc coroana creaţiei, adică omul. Numai că vezi tu, voia liberă ce ne-a fost dată, de altfel un dar de mare preţ, a fost folosită de om în diverse moduri, pervertind starea firească şi transformând-o într-o continuă cercetare din care nu mai poate ieşi, făcând din microuniversul personal un labirint în care se pierde singur şi-i atrage şi pe alţii în aceeaşi capcană.
      Omul sfinţeşte locul, aşa zice un dicton, iar asta înseamnă că cel care-i conştiincios, chiar dacă-i pus să facă o muncă pe care n-o are la suflet, o face, ştiind că lucrul lui va fi tare de folos celor care aşteaptă rezultatul final.
      Despre mine nu zic nimic, vă las pe voi să mă judecaţi, rabd cele mai aspre mustrări şi cele mai acide comentarii, cum bine ştii :P :))).
      Zi binecuvântată cu bucurie şi linişte sufletească să fie şi la frumoasa voastră casă!

      Ștergere
  9. Vrednic esti Parinte Victor !!! In orice lucrare , meserie ,nu putem multumi pe toata lumea, e firesc . Se intampla sa fi judecat tocmai de cei pe care i ai ajutat? Omul sfinteste locul , proverb care vi se potriveste,

    Valentina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi Hristos a fost vândut de unul din apostoli, iar Petru s-a lepădat de El, în timp ce ceilalţi apostoli, la greu, au fugit. Ori dacă Mântuitorul i-a iertat pe toţi, mai puţin pe Iuda, care a ales calea pierzării veşnice, eu de ce n-aş face la fel, nu? Sunt un om simplu şi un slujitor care-şi iubeşte darul slujirii ca pe propriul suflet, iar asta mă face să merg mai departe, cu demnitate, indiferent de încercările ce vor veni.
      Mulţumesc frumos pentru apreciere, Valentina!

      Ștergere
  10. Da, vrednic sunteti, prin mila si cu ajutorul lui Hristos! Putere parinte, multi ani de acum inainte!
    In ce localitate slujiti? Cu siguranta ca sunteti tare iubit acolo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu foarte departe de Bucureşti, Claudia, am avut toate datele de contact multă vreme afişate pe pagină. Nu ştiu cât sunt de iubit, dar ştiu cât de mult am putut lucra cu aceşti oameni în timpul preoţiei mele, chiar dacă nu a fost şi nu e deloc uşor.
      Îţi mulţumesc frumos pentru gândul bun şi pentru apreciere!

      Ștergere
  11. Preotii ar trebui nu doar sa citeasca,dar in aceeasi masura sa traiasca intens printre oameni!!!
    Pana si Bacovia care era un singuratic,avea sa recunoasca scriind candva."Poeti nu fiti singuri,printre oameni e viata!!!"
    Iisus a trait printre oameni!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este, iar când vezi/auzi că oamenii spun "părintele nostru" şi vezi că-s dornici de vorbă şi faptă, că te socotesc ca pe unul de-al lor, din rândul lor, fără să-şi piardă respectul, înseamnă că Dumnezeu a lucrat frumos şi că a trăi printre oameni, cu oamenii, ca omul, nu înseamnă să-ţi pierzi demnitatea preoţească, nicidecum.

      Ștergere
  12. Multi ani sa ne mai fii parinte! Dumnezeu sa va de-a sanatate si putere pentu a ne ajuta sa ne mantuim.

    Amin!
    Elena

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să audă Dumnezeu şi gândul tău bun, Elena! Mai mult, acum că s-au mai dus treburile, să vă dea lumină spre a putea veni mai des la biserică. Seară binecuvântată să aveţi!

      Ștergere
  13. Am si eu o intebare la care solicit pe cat posibil un raspuns complex.
    Ce parerea aveti despre fericire vs tristete?
    Ca idee,poti fi fericit in aceasta lume cand sunt atatea drame si tragedii in jur?

    Am desigur anumite considerente personale,dar doresc si parerea altcuiva.Sincera, fara a epata prin ce au spus anumiti teologi...am citit destule!
    Dv sunteti fericit spre exemplu?
    Cum va impacati (sau nu) cu aceasta lume nedreapta,cu suferinta ei?
    Ce primeaza, intristarea sau multumirea ,revolta sau acceptarea?...
    Poti fi fericit momentan in noroiul acestei lumi?


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doreşti un răspuns complex, am să încerc, chiar dacă abia am venit de la slujbă şi plec iar la biserică, la spovedit, căci aşa cum ştii, săptămâna mare este mult mai aglomerată (liturgic) decât alte perioade din an.
      Desigur, ai zis fără epatare teologică, aşa că exclud fericirile din predica de pe munte, căci ar însemna prea multă teologie, exclud mesajul hristic de la înviere: "bucuraţi-vă", pentru că îndemnul ar fi tot greu de perceput, deh, uşor de zis şi greu de făcut, nu?
      Fericirea, din punctul meu de vedere este măsura cu care răspundem suferinţelor şi încercărilor din lumea asta. Practic, fiecare suferinţă învinsă şi fiecare încercare depăşită reprezintă o treaptă de fericire, un urcuş. Desigur, e greu de ajuns la starea de fericire supremă (în trup), adică la contemplaţie, dar şi momentele de fericire sunt bune, mai ales că ele reprezintă, dincolo de ceea ce am spus mai sus, şi felul în care noi mulţumim pentru cele avute, şi nu mă refer neapărat la ceva material.
      Dacă sunt fericit? Da, sunt, în cazul meu pentru că am o familie frumoasă, că am prieteni simpli şi buni, că muncesc pe brânci acasă, în grădină, la cimitir şi cu atât mai mult la biserică. Sunt fericit pentru că încă-s sănătos, că dincolo de faptul că trăiesc de aproape 20 de ani din împrumut în împrumut nu-mi doresc nimic din ceea ce au alţii (adică mult mai mult). Sunt fericit că oamenii ascultă cuvântul meu, chiar dacă sunt căderi atât din partea mea cât şi din partea lor. Sunt fericit pentru că Dumnezeu m-a învrednicit cu chipul Său şi că mă iubeşte chiar şi atunci când eu nu răspund iubirii Sale cu fapte pe măsură. Sunt fericit că am reuşit într-un sat mic, cu ajutor oamenilor de-aici, oameni buni şi harnici, să fac o biserică nouă, minunată. Sunt fericit chiar şi-n noroiul lumii ăsteia, chiar şi atunci când sunt judecat ori scuipat (eufemistic vorbind) pentru că Hristos a suferit şi mai multe (îl am model pe El) şi i-a iertat pe toţi.
      Nu pot judeca lumea că-i nedreaptă atâta vreme cât eu nu sunt drept (perfect). Aşadar sunt fericit, chiar dacă, cumva, poţi crede că nici fericirea asta nu e dreaptă, dar e binecuvântată.
      Sunt fericit chiar şi atunci când plâng, de durere chiar, căci asta înseamnă că încă mai am simţire.
      Revolta e bună când e făcută cu dreptate, dar mă feresc de revoltă, mi-e frică să nu cad în nedreptatea care-mi poate anula această simplă fericire, mi-e frică că pot cădea din starea de OM în animalicul ce se poate bucura de fericire fără simţire, ceea ce ar aduce tristeţe celor din jur.
      Fericirea este un drept pe care omul nu-l foloseşte, şi-i păcat, fiecare suflet trebuie să aibă colţul său de rai încă de pe aici, de pe pământ.
      Fug la treabă, azi sunt fericit că pot sta de vorbă cu oamenii care vin să-şi spună durerile, păcatele, fericirile, cu cei care încearcă şi îndrăznesc să fie mai fericiţi de mâine în colo mai mult decât până azi.
      Să ai o zi binecuvântată!

      Ștergere
    2. Ai prezentat perspectiva unui anume sine care a reusit ceva(la fel de bine in alt context,nu ai fi putut)..eu ma refer la sinele raportat la dramele si tragediile acestei lumi!
      Concret,un exemplu.
      Poti dormi linistit cand stii ca altul doarme in srada!?
      Si stii ca poti face mai mult pentru altii,dar din spirit dospit la foc caldut,totusi,nu o faci!!!!
      Unde e iubirea,care fericire cand omul e atat de conservator si tipicar din egocentrism!
      In rest stiu povestea..eu ma refer cum te simti realmente in forul tau interior la un examen al unei constiinte superioare,sau dintr-o empatie puternica!
      Poti declara..sunt fericit!!!!

      Ștergere
    3. "Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, pe Mine nu mă aveţi pururea", aşa spune Hristos. Fără dar şi poate că mă gândesc la cei care-s pe drumuri, la cei bolnavi, la cei fără de căpătâi ori la cei încercaţi cu fel şi fel de suferinţe. Toate aceste situaţii nu-mi ştirbesc fericirea, în sensul că fericirea mea nu este una materială, e fericirea faptului că-s viu şi că mi-a fost dată şansa vieţuirii purtând chip divin (ca toţi oamenii) alături de suflete nobile, alături de suflete pline de lumină, chiar dacă aceste suflete trăiesc uneori în suferinţă, sărăcie ori neputinţă. Sunt la fel de conştient că starea mea de acum poate fi schimbată oricând în trecerea vremii, sărăcia şi boala, poate chiar moartea, fiind stări ce pot cuprinde pe om indiferent de cât de bine se ţine la un moment dat.
      Se prea poate ca noi să vedem fericirea în termeni diferiţi, să o simţim altfel. Unii sunt fericiţi dacă au bani mulţi, alţii dacă au ce bea, alţii dacă trăiesc cu mai multe femei şi fac o bravadă din asta. Sunt oameni care sunt fericiţi dacă bat un record anume ori dacă primesc o anumită funcţie. Sunt însă şi oameni care-s fericiţi în sărăcia lor, inexplicabil deseori, sunt oameni care sunt fericiţi pentru că pot plânge, sunt oameni care sunt fericiţi că pot iubi şi ierta.
      Nu sunt răspunzător (direct, adică nu am adus pe nimeni la sapă de lemn) pentru nenorocirile din societate şi încerc după propriile-mi puteri să ajut pe cei din jur. Se poate mai bine oricând, se poate mai mult, dar sărăcia şi boala nu va fi eradicată decât atunci când va fi "un cer nou şi un pământ nou".

      Ștergere
    4. Fericirea ca promisiune,speranta e una,aici insa stare de fericire autentica,nu poate fi!Doar adulmecam in anume momente de gratie ceva din parfumul si coloratura ei.

      Reactia fireasca la ce se intampla rau in jur,este concret intristarea,suferinta.Nu se pune problema perspectivei viitoare,ci trairea efectiva a momentul prezent(pe care adeseori il ratam din ratiuni ideatice sau pure filozofii)...si e atata suferinta in jur!
      Vorba poetului,tare e trist in lume..floare albastra!
      Vorba lui Chaplin ,gandim prea mult si simtim prea putin!
      Daca iubesti,suferi multe!Iata de ce nu vor oameni iubi,,vor trai comod ferit de griji,vor fericire!
      Fuga de suferinta,fuga de dragoste este!
      Cu cat poti sa induri, sa suporti,sa suferi mai mult(cere calire,antrenament,efort impus)cu atat poti iubi mai mult..eu asta vaz,asta cred.


      Da,este un fel de fericire cand ajuti ,te implici si reusesti,sau si daca nu,ai constiinta impacata ca ai facut ceva pentru...e sensul de satisfactie,multumire!Bucurie, insa nu chiar fericire as zice!

      Desigur ca nu am luat nicicand in consideratie fericirea cu sens lumesc...bani ,calatorii,petreceri,etc.

      ps:Problema este sa nu cazi din intristare in disperare...asta e deja alta poveste!






      Ștergere