marți, 15 decembrie 2015

COLIND TĂCUT


De ceva vreme nu-mi pot scoate din minte un pasaj, aparent doar o bucată dintr-o frază ce a fost scrisă acum aproape 2000 de ani. Numai că fraza asta n-a fost spusă la întâmplare, şi cu atât mai mult nu a fost spusă de vreun om care să primească, cum e moda azi, cuvinte de laudă ori banale like-uri.  Cuvintele au fost spuse de „asistenţii” prezenţi la naşterea unui Prunc, cei care fără vreo diplomă lumească, veghind la întruparea dumnezeirii în smeritul sălaş de la marginea Betleemului, au moşit cumva, aducând lumină cerească în ieslea sărăcăcioasă, aducând bucurie şi speranţă în inimile păstorilor strânşi lângă căldura suflului  necuvântătoarelor ce nu pricepeau măreţia tainei la care participau.
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”! Cuvinte simple, ştiu, dacă le măsurăm cu aparenta bogăţie a cuvintelor marilor oratori ai lumii; cuvinte banale, dacă le raportăm la promisiunile mai-marilor lumii, dar cuvinte în faţa cărora sufletul ar face plecăciune, şi nu pentru faptul că au fost rostite de îngeri, ci pentru faptul că împlinirea lor dă sens altor cuvinte de care oamenii nu mai ţin cont: „fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. 
E vremea colindelor, e vremea în care, cu ani în urmă, copiii de pe toate meleagurile ţării, cu bucurie, cu rumeni obraji şi cu cristaline glasuri, începeau, ca şi îngerii, să cânte despre pacea lumii, despre naşterea minunată şi mântuitoare totodată. Când aţi văzut ultima dată ochii senini şi plini de pace ai unui copil? Când aţi văzut cu adevărat acest lucru, privind cu atenţie în adâncul lor şi la chipul brăzdat de pacea interioară a unui suflet care se uită, de multe ori tăcând a neînţelegere, cum oamenii mari, adică cei care înţeleg, brăzdează cu pumnul, cu sabia ori cu gloanţele chipurile celor din jur şi cerul de deasupra. În lumea asta nu mai ai curaj să-l trimiţi pe copil să colinde, aproape că n-ar mai aveai cui, prea puţine  sunt casele în care ar găsi pace, prea puţine locurile unde ar găsi bunăvoire între oameni.
Acum aproape 2000 de ani, un moment unic în istoria omenirii, punctat pe harta cerului pentru luare aminte cât va hălădui lumina prin univers, a fost văzut doar de-o mână de păstori şi cântat de-o ceată îngerească în suflarea caldă a unor ascultătoare dobitoace.  Oare de ce aşa dintru început? Pentru că „întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu l-au primit”, pentru că  nici astăzi lumea nu se bucură aşa cum se cuvine de o naştere, căci  pentru oficialităţi e ceva statistic, pentru societate e „încă un copil în casa lui  X sau Y”, pentru părinţi, în multe cazuri, din nefericire, doar urmaşul căruia să i se lase moştenirea căci, citez: „tre’ să creştem un copil, doar n-om lăsa altuia străin toată munca”.  Şi dacă pentru mulţi, repet, din nefericire, naşterea propriului copil este un moment statistic ori de conjunctură, cu atât mai mult, naşterea unui Mântuitor, incomod prin sfaturile sale bune într-o lume rea,  prea blând pentru severitatea celor care nu ştiu să mai zâmbească, prea sărac pentru bogăţia celor care nu vor să-L (mai) primească şi prea răbdător cu cei care, nefiind  impresionaţi nici de scutece albe, nici de puritatea copiilor, îşi spală hainele în sângele nevinovat a celor care îşi cântă colindele cu glasuri din ce în ce mai stinse.
Într-o lume în care pacea nu mai este decât laitmotivul sub care se adună irozii lumii de azi pentru a-şi justifica săbiile, din ce în ce mai mulţi parcă, în timp ce adevăraţii făcători şi aducători de pace trăiesc reale războaie interioare în multele piedici ale celor din exterior, se naşte Hristos, pedagogic, an de an, pentru toţi cei care doresc să-şi cânte colinda, pentru fiecare nou născut, într-o lume ce se învecheşte  zi de zi.
Sunt momente în viaţă când trebuie să alegi, când trebuie să te rupi, când trebuie să fii părtaş fie raţiunii, fie simţirii. Nu e uşor, căci doar judecând, îţi poţi pierde simţirea; doar simţind, fără a raţiona clipa, îţi poţi pierde judecata.
Nu ne putem ridica la înălţimea îngerească, dar măcar demnitatea omenească să ne-o păstrăm, altfel, vom ajunge să privim spre cer şi spre cei de lângă noi, dorind să  ne spunem păsul şi bucuriile într-o lume în care pacea ar aduce bunăvoirea între oameni, dar în care, lanţurile conştiinţei încărcate cu care ne legăm şi zidurile groase ale nepăsării în care ne ducem războaiele, ne vor transforma în necuvântătoare dobitoace, în colindători tăcuţi  şi trişti, pe la porţile vieţii.

Zice Hristos: „acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. Voi auziţi colindele, le mai primiţi, zâmbiţi? Ori staţi tăcuţi şi trişti, uitând că-n fiecare dintre noi trăieşte un copil. 

24 de comentarii:

  1. Norocul meu ca stau la tara si inca mai vin copiii cu colindul si chiar daca privesc intrebatori ochii inocenti ,,Primiti cu colindul?", cand colinda striga din toata puterea plamanilor. Daca nu vor mai colinda copiii, inseamna ca s-a sfarsit omenirea, credinta in bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi, tu care lucrezi" cu copiii percepi aproape la fel ca mine acest sentiment. Ar fi o pierdere imensă pentru noi ca popor pierderea acestor datini, ne-am occidentaliza într-un mod pe care nu cred că l-am dori, am deveni mai săraci. Nu trebuie să ne opunem progesului, nu trebuie să fim sceptici la nou, dar cele vechi, de suflet, au valoarea lor, una pentru care, de-a lungul timpului, bătrânii noştri au muncit pe brânci, au plâns şi râs, au compus şi colindat din tată în fiu.

      Ștergere
  2. ..........sunt inca la serviciu, am mult de lucru, ascult colindele lui Hrusca si ma rog bunului Dumnezeu sa termin treaba astfel incat sa-mi pot lua liber inainte de Craciun,.....sa stau in fata casei, in mana sa tin un cos plin cu mere, nuci si covrigi si sa astept colindatorii....copii, tineri, varstnici....dar ce mi-as dori cu adevarat este ca acesti colindatori sa inteleaga insemnatatea Craciunului, sa inteleaga versurile pe care le rostesc, sa cante cu bucurie si sa ne lumineze chipurile....n-as mai vrea parca sa aud: "caprioare n-au vanat si-au vanat un iepuras..etc"...si-as mai vrea sa nu conteze cu ce sunt rasplatiti, sa se bucure de o eugenie, de un biscuite, de un mar sau de un covrig(asa cum ne bucuram si noi odata).....acum din pacate pana si copii vor banuti atunci cand colinda...imi pare rau pentru ceea ce simt, parca nu mai avem nimic pur in noi... ne trebuie multa rugaciune si rabdare

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nădăjduiesc să te găsesc la poartă cu coşul de care zici, de fapt cred că toată ceata s-ar bucura să spună un colind, două acolo, în capul satului. Şi apoi ştii bine doar că de fiecare dată când aduci câte ceva bun la biserică, primii care se bucură sunt copiii.
      Cu înţelesul versurilor e mai greu pe moment, euforia cântatului estompează partea de analiză, de aceea voi încerca eu, cu simple cuvinte, ca de fiecare dată, să explic la predică ori cu alte ocazii care-i rostul întrupării Mântuitorului, care-i rostul nostru în această minunată scenă a naşterii sfinte.
      De rugăciune avem nevoie toţi, mari şi mici, de răbdare nu mai spun, dar peste toate, avem datoria de a învăţa ce-i iertarea şi iubirea, ce este pacea şi care-s roadele ei.
      Seară cu spor în cele bune, Andreea!

      Ștergere
  3. Vin colindatori copii la blocuri,care uneori ma si sperie cat de fals si anemic canta, sau cat de expediat fredoneaza versurile.
    Lipseste acea insufletire aparte de altadata.Lumea s-a laicizat mult din pacate,a devenit evident tot mai pragmatica...banul dirijeaza in asemenea cazuri,pentru ei canta!

    Decat astfel,zau, mai bine lipsa!
    Mai bine ceri pur si simplu un ban ,decat sa canti astfel despre Iisus,cu gandul evident staruit la recompensa in bani!
    Colindatorul este/ar trebuisa fie un mesajer al luminii sfinte..daca nu percepi acest rol,s-a dus totul...e doar sporavaiala,fatada,cliseu comercial!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi aduc aminte că în copilărie, un vecin de pe uliţă, în momentul în care mergeam cu steaua (la Crăciun) ori cu pluguşorul (la anul nou) nu ne primea decât pe cei care ştiam steaua ca "la carte" şi tot pluguşorul, netrunchiat. Mulţi îi ocoleau casa crezând că-i un om, citez, "al dracului", fără să-şi dea seama că de fapt el nu dorea decât să ne oblige, dacă pot spune aşa, să fim corecţi cu răspândirea mesajului, să nu venim doar pentru a spune patru versuri şi să fugim repede la altă casă pentru o fisă de trei lei, cum era odinioară.
      Acum, la partea de voce şi ureche muzicală nu trebuie să fim răutăcioşi, nu toţi se nasc cu acest dar, iar dacă în grup nu ai pe nimeni să omogenizeze vocile, deja cântarea e compromisă. Şi apoi, trebuie să fim îngăduitori, să ne bucurăm că dincolo de vocile nelucrate poate că există un pic de bucurie şi-n sufletul lor, chiar dacă e mai mică decât bucuria de a primi bani pentru colinda transmisă.
      Să fim sinceri, ei pleacă din cauza sărăciei, noi nu plecăm pentru că suntem prea îmbuibaţi; ei pleacă pentru că sunt dornici de afirmare, pe noi, mândria, ne ţine pe loc.
      Putem fi mai buni cu ei, îi putem modela dacă ne pricepem. Cred că n-ar zice "nu" dacă ar fi invitaţi într-o casă de cineva care se pricepe la muzică şi, în 5-10 minute ar face un pic de repetiţie cu ei.
      Seară bună să fie la voi!

      Ștergere
    2. Sunt copii scolarizati parinte... se canta mult astazi la orele de muzica cu ocazia sarbatorilor!
      Falsul vine din lipsa insasi de entuziasm ..nu se poate,ce hram porti la o adica,nu-i lauare in desart?
      Ce saracie si care imbuibare,mandrie?Nu-s copii ai strazii,si nici nu duc greva foamei judecand dupa fizicul bine dezvoltat.
      Mai degraba ma ia pe mine vantul la o adica ,nu pe ei!
      Stiti prea bine..constiinta lucrului cat mai bine facut,este ceva dumnezeiesc...la antipod cu acea comoditatea dusa catre un soi de trandavie,oportunism.
      Nu le cautati scuze,cand am spus ca "ma sperie" ,nu am exagerat!
      Nu ma defineste mandria,decat in masura aceea fireasca a a apararii autonomiei personalitatii in cazul unor atacuri impertinente la persoana.(vb ca idee,la general)
      Sunt o fire milostiva,dar in acest caz,ca idee,mai degraba dau banul putin ce-l am aluia din strada care tremura de frig si foame.Si sunt destui!Si ce bine canta,cu cat elan!Ce paradox!

      Iubirea e una ,are legile ei de compozitie,sentimentalitatea e alta poveste.
      Ieri meditand am scris undeva,nu iubirea e oarba cum se spune,ci sentimentalitatea!




      Ștergere
    3. Ai dreptate şi n-ai dreptate. De fapt, nu polemica pe tema asta ne-ar ajuta pe noi în acest moment, în sensul că nu ştim sigur niciunul din noi, cu adevărat, care-i starea materială a celor care colindă (vorbesc la oraş, că la sat oamenii se ştiu bine) şi cu atât mai mult care-i starea lor sufletească. Ori aici trebuie să ne conjugăm forţele pentru a face posibil, pentru viitor, ca cei ce ne calcă curţile şi casele cu vestea Naşterii să vină cu mai multă bucurie, conştieţi de mesajul pe care-l transmit şi responsabili de gesturile şi urările făcute.
      Eu ăncerc, la nivel micro, desigur, aici, cu enoriaşii mei, cu tinerii şi copiii cărora le insuflu, corect zic eu, atât învăţătura curată, cât şi modul în care ea, la modul cel mai simplu, poate fi oferită celor din jur.
      Să ne deschidem dar inimile şi minţile celor care vin, să-i învăţăm, dacă ştim şi dorim pe cei care au acestă răbdare de a învăţa mult mai bine, să negândim că nici noi nu suntem perfecţi şi că Dumnezeu, din înălţimea slavei sale, ca un Părinte atotbun, primeşte atât colinda lor, cât şi pe-a noastră.

      Ștergere
    4. Una e una ,si alta e alta!Eu am facut doar o observatie critica asupra modului in care s-a ajuns sa se cante uneori,adica telegrafiat,fara acea scanteie interioara necesara oricarei manifestari muzicale.
      Scuze nu prea vad,am explicat de ce, am dat si un exemplu la antipod.
      Nu judec,adica nu dau o sentinta irevocabila acestor copii!
      Le-am zambit,le-am dat ce am avut de dat,le-am urat sarbatori fericite.Deceptia ramane insa!
      In rest sunt perfect de acord cu educatibilitatea permanenta la care faceti referire.

      Cand eram copil si mergeam cu plugusorul pe la diverse blocuri,pai stateam si repetam acasa de n ori. Nu-mi spunea nimeni repeta,era glasul unei simtiri si constiinte interioare a lucrului cat mai bine facut.Si pe atunci,nu prea cantam cat se canta astazi in scoala la orele de muzica si religie!Colinde, nici vorba de cantat in acele vremuri comuniste.
      Astazi se canta inca de la gradinita!
      Si se si analizeaza texte,pentru a desprinde semnificatii!

      ps;Am vrut sa-i dojenesc ,dar am simtit ca nu era momentul potrivit.Pe graba au canta,grabnic au plecat.Apoi,sa avem pardon,nu corijez eu intr-un minut ce nu au reusit altii in sute de ore!

      Cred ca aveti o perceptie cam idealista despre copii.
      Eu am lucrat candva cu sute si stiu prea bine de cate rele (unele de neinchipuit)sunt in stare!
      Desigur exista si exceptii,insa raul asta tare s-a mai extins in lumea asta...pana si acolo unde te astepti mai putin.








      Ștergere
  4. Frumos gandit si frumos spus!
    Totusi ma doare sa vad ca bucuria de a colinda, de a canta tuturor marea minune a Nasterii Domnului, urmata, firesc, de un "premiu" pentru colindatori, s-a transformat in bucuria "premiului" care urmeaza colindului... Asta este, ne comercializam si cu acest obicei frumos, al colindului... Sa dea Domnul sa avem putere sa trecem peste orgolii si sa putem sa colindam si noi, cei "mari", poate asa ii vom convinge si pe cei "mici" ! Seara buna sa fie si la voi, Taica ! ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În colindul de la noi mergem mari şi mici, cu bucurie, credinţă şi, de ce nu, cu dorinţa de a mai ieşi din faţa calculatoarelor pentru a colinda pe uliţele satului la ceas de seară. Ne comercializăm, zici tu, dar nu prea, căci nu mergem pentru bani, iar plata, adică acele bucate simple, nu-i decât motivul de a sta mai mult la poarta celor colindaţi, a celor care ies cu coşurile pline ori cu câte un ceaun de ceai aromat numai bun de încălzit gâturile colindătorilor.
      Mulţam de comentariu, Taică, să te văd tânăr ca pe mine! :D

      Ștergere
    2. Apoi, vorbeam de mine... ca vin copiii pana la capatul drumului, si stiind ca nu se deschid decat 3 porti din 11, se intorc, ca nu merita atata frig...
      De comentat, cu drag! Macar atat si aici

      Ștergere
  5. Chiar nu știu dacă anul asta o să sune la ușă colindători. În bloc sunt doar 2 copilași. Sper să vină cu colindul, altfel o să-l colind eu pe Scarlat și el pe mine. Îmi plac obiceiurile din Ardeal. Acolo se colindă cu convingere și bucurie.
    Cred că am mai scris și anul trecut despre studenții la teologie care vin cu colindul. Stau cu ușa deschisă la perete decând incep să cânte la etajul4 până ajung la parter.Ei chiar știu despre ce colindă. Dar și copilașii, chiar dacă mai falsează, îmi fac mare bucurie.Sărbătorile nu mai au aceeiași strălucire pentru mine acum când copii sunt departe și nu mai am pentru cine să mă agit, dar tot intru în atmosferă și simt o mare bucurie în suflet. Sper ca anul viitor să am cel puțin un copil acasă, dacă nu se poate să vină amândoi. Seară bună Padre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În general se spune că la Crăciun, la Naşterea Domnului, sărbătoarea este a familiei,e sărbătoarea care ar trebui să-i adune pe cei din casă, acasă, fie chiar şi pentru două ceasuri. E foarte adevărat că societatea în care trăim azi, secularizată, nu permite de fiecare dată această reunire, iar momentele de sărbătoare nu sunt trăite la adevărata lor valoare.
      Poate că-ţi vor veni colindători şi anul ăsta, poate că vei auzi pe scara blocului iar colinde frumoase. Dacă nu, măcar să mergi la biserică, acolo cu siguranţă se vor cânta colinde minunate.
      Seară binecuvântată să ai, Mari!

      Ștergere
  6. Padre...imi vin asa multe in gand, majoritatea regrete dupa vremuri si timpuri cam apuse, de oameni mai buni, de bucuria sincera a venirii sarbatorilor, ooof, Padre! Eu ma bucur sa am familia langa mine, eu vad Craciunul ca pe sarbatoare in care ne strangem toti, ne bucuram de ce avem, in special de sanatate, de cei dragi alaturi si de pace! Si imi amintesc cu drag de copilarie, si ma bucur de glasul copiilor mei care colinda putin! Sarbatori cu liniste si pace, Padre, si sa auzim de bine! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai o familie frumoasă, Laura, ai doi copii pe care ar trebui să-i înveţi, alături de Teo, toate colindele, să mergi cu ei de mână până vor fi îndeajuns de mari să meargă singuri la colindat. Şi dacă în oraş nu merge, duceţi-i la ţară, să vină acasă rupţi de oboseală şi de bucurie că au vestit pe la casele celor care şi-au deschis porţile şi inimile pentru urat.
      Să fie o seară minunată la voi!

      Ștergere
  7. Dacă reuşim să ne rupem de probleme şi necazuri vom putea să ne bucurăm de sărbători. Aşa este Padre, Crăciunul trebuie sărbătorit cu toţi membri familiei, să fie sărbătoarea bucuriei şi a generozităţii. Momentele magice sunt cele în care cu mic cu mare colindăm sau dăruim celor din jur dragoste şi mici atenţii. Copilaşii trebuie încurajaţi să colinde chiar dacă nu au prea mult talent, intenţia contează. O mică recompensă nu strică nimănui, o felie de cozonac, o portocală, o felie de prăjitură, un bănuţ...nu contează cât dăruim, e bine să dăruim. Din păcate constat în ultima perioadă că există o decădere, un dezinteres spre a păstra şi continua tradiţia, cel puţin la oraş. Majoritatea vor doar să stea la masă să pape tot din farfurie şi să deschidă repede cadourile de sub brad...cel mult trimit felicitări şi mesaje electronice până se blochează site-ul de socializare. Dar spiritul curat al sărbătorii, senzaţia de bucurie pentru naşterea Domnului nostru...este mai puţin în gând, suflet sau pe buzele onorabililor.Sărbători cu bucurie pentru toată lumea, asta îmi doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel mai minunat dar este viaţa, iar atunci când nu poţi da viaţă, indiferent de situaţie/motiv, o poţi întreţine, dăruind celor din jur zâmbet, speranţă, mângâiere, credinţă şi iubire. Cumva, aceste stări pot fi oferite şi-n perioada Crăciunului, la o scară mai mică, căci împlinirea lor nu este una valabilă doar 5 zile, ci este trăirea pe care ne-o dorim a fi în fiecare zi a vieţii noastre.
      Sărbători cu speranţă şi linişte sufletească să ai şi tu, Melinda!

      Ștergere
  8. Va doresc tie si familiei tale un Craciun binecuvantat! Este foarte aglomerata perioada si imi este teama ca nu mai apuc sa urez.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumim frumos pentru gândul bun şi pentru urări, Livia! Zile bune, liniştite şi binecuvântate cu bucurie şi sănătate să fie şi la casa voastră!

      Ștergere
  9. Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale, si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale.

    RăspundețiȘtergere
  10. Este foarte impresionant ce scrieti, Parinte! Si foarte adevarat, bineinteles. In acest decembrie a mers si Mihnea cu colindul, s-au adunat o ceata maricica, mi-a fost asa de drag de ei! Si m-am bucurat tare, ca baiatul meu a fost cu colindul, exact asta am gandit: bine ca se duce, ca nu stiu cat se va mai intampla aceasta. O zi minunata va doresc si multumim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, m-aş bucura să te aud, peste ani, că băiatul tău încă merge cu colindul, mai ales că atunci, fiind adolescent, va percepe şi mai curat mesajul, va vesti şi va mărturisi cu şi mai multă tărie. Sunt convins că o asemenea stare vă va aduce şi vouă, părinţilor, o linişte sufletească mare şi-un dram în plus speranţă pentru viitor.
      Seară minunată să aveţi!

      Ștergere