miercuri, 31 august 2016

CÂND SOARELE SĂRUTĂ MAREA


Vară, soare, nisip, valuri, umbrele şi şezlonguri, soarele ce sărută marea, toate sub un cer senin, brăzdat uneori doar de aeroplanul ce face reclamă la seminţe, un cadru arhicunoscut multora dintre cititori, un cadru care, aparent, n-ar aduce nimic surprinzător la orizont, nici măcar epava vreunui vas scufundat în mare pe vremea când încă nu se inventase paharul de plastic, de altfel cea mai întâlnită „plantă” de pe litoral,  răsărită pe fiecare covor de iarbă format din chiştoace de ţigări.
Abia ieşit din apă, încercat cumva de o foame ce încă nu-şi arăta colţii, având, desigur, o săţioasă pungă de pufuleţi lângă mine, încercam să iau pulsul plajei, pentru că nimic nu este mai fascinant decât să observi cum oameni pe care nu-i cunoşti, de a căror profesie nu ai habar, se omogenizează într-o armată de plătitori de şezlog pentru a fi cât mai aproape de apă, dorind să devină anonimi taman pentru a putea fura soarelui cât mai mult din lumină şi căldură, spre a smulge mai târziu, de la cei apropiaţi ori de la colectivul de muncă, aprecieri şi laude pentru bronzul sănătos şi pentru cura de aerosol.
Le luăm pe astea două”, hotărî ea, fără ca el să mai apuce să spună ceva, asta dacă-i era cu putinţă, căci geanta cu prosoape şi loţiuni îl ţintuise lângă umbrelă, papucii erau într-o mână, paharul cu bere în cealaltă şi borseta îi atârna pe piept ca o medalie.  În două clipe băiatul cu saltele a sosit. Au căzut papucii lângă şezlong, geanta a fost lăsat degrabă pe o saltea încă neîntinsă iar paharul cu spuma pe trecute era pregătit să fie dus la gură.
Iubi” (folosit cu majusculă, ca nume propriu), zice ea, „lasă un pic berea, că o să ai timp, dă-mi şi mie cu cremă pe spate”. Ridicându-şi privirea spre cer, bărbatul zice aproape şoptit: „o, Doamne, eram sigur”! Şi lasă paharul cu bere, trecând la întins crema pe spatele soţiei.  Bucuros de isprăvirea sarcinii, trăgând aer în piept, a dat să ia paharul. „Iubi, lasă berea un pic, adu-mi şi mie o cafea de la bar, nu vezi că toată lumea are, hai repede”!  „O, Doamne, asta mai lipsea”, zise el bodogănind şi plecând spre bar.  Parcă a zburat, aşa de repede a sosit, şi-i firesc, cui să-i placă berea încălzită. „Iubi, te rog, mută un pic umbrela, mă bronzez doar pe jumătate, doar n-am plătit atâta să merg acasă cu dungi”. „Ooo, Doamne”, a zis el mai tare, trăgând de umbrelă cu ochii la berea care deja se încălzise.
Aşezat pe şezlongul fără prosop pe saltea, cu paharul în mână, încă nesorbind vreo gură, bărbatul privea cu compasiune către sărmanele tinere de lângă el, care, săracele, probabil că au venit la mare cu trenul, având bani doar de juma de costum de baie, ori şi mai rău, furându-li-se din bagajele în care aveau sutienele, fiind nevoite să iasă aşa pe plaja, trezind empatia în sufletele multor bărbaţi de la malul mării.
Ce faci Iubi”, întrebă ea, ca şi cum bărbatul ar fi făcut vreun pas greşit. „Dă-mi şi mie telefonul din geantă, s-o sun pe mămica, să ştie că suntem bine”.  „Ooo, Doamne, asta mai lipsea”!  „Hai, lasă, că nu vorbesc mult, abia bei şi tu berea aia, că nu ştiu de ce ţi-ai mai luat-o dacă nu bei deloc din ea”. „Ooo, Doamne”, zice el, „mare răbdare ai”, şi dând să ia geanta, trânti paharul cu bere în nisipul plin de seminţe.
Ooo, Doamne”, exclamă ea, „ţi-am zis că-ţi face rău berea, uite, abia ai luat din ea un pic şi te-a ameţit”.
Trântit pe salteaua întinsă neglijent pe şezlog, bărbatul priveşte aeroplanul cu reclamă la seminţe. Probabil că va merge la serviciu, după concediu, şi-o să se laude cu minunata lui vacanţă de pe litoral. Un lucru e clar, răbdarea este rodul dragostei, numai dragostea poate trece peste toate, cu răbdare. Apostolul Pavel zice minunat: „de aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.  Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.  Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.  Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.  Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.  Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; . Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.
Iubi, vezi te rog, spray-ul de bronzare l-am luat de-acasă”?

Ooo, Doamne...”!

25 de comentarii:

  1. Cred că numai o dragoste fără margini te poate face atît de răbdător.
    Frumos mai scrii Padre! O zi bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa cred şi eu, Mari, dar nu toţi au parte de aşa ceva, răbdarea nu e un dar dat, ci o virtute care se formează şi se lucrează în timp. Şi dragostea-i la fel, ca să ai parte de dragoste de la cei din jur, trebuie să oferi dragoste.
      Zi minunată şi la casa ta!

      Ștergere
  2. ,,Oooo,Doamne,,.......buna dresoare.Interesanta si plina de adevar poveste Parinte,ca deobicei.Zile frumoase la marea cea mare...si plina cu de toate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marea am părăsit-o după numai trei zile de odihnă, sunt treburi multe de făcut.
      Întâmplarea face parte dintr-o mulţime de întâmplări ce aproape sunt fireşti, lucruri care se întâmplă la tot pasul dar pe care, din grabă, nu le luăm în seamă.

      Ștergere
  3. Chiar ieri mi-a spus un coleg un banc in genul intamplarii.
    Sotia, in timp ce vorbeste la telefon cu o prietena, il besteleste pe sot si-i da o scatoalca peste cap. El, surprins si umil, o intreaba:
    - De ce dai, ca n-am zis nimic!
    Iar ea, deloc incurcata:
    - Da, n-ai zis nimic, dar ascultai agresiv!

    Bine ati revenit, parinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristina, cred că astfel de bancuri/glume sunt rezultatul unor întâmplări reale, ca cea descrisă de mine în blog. Aparent situaţiile sunt ilare, în fapt, dacă privim mult mai profund, ele au o mare doză de amărăciune, cel puţin dacă privim prin prisma dragostei adevărate.
      Mulţumesc de gândul bun! Zi minunată să fie la casa ta!

      Ștergere
  4. Of, dragostea asta!!! Totusi, nu cred ca trebuie fortata limita, te poti trezi cu buza umflata...dragostea si rabdarea trebuie lucrata in ambele parti, fiecare cu puterea lui.

    PS...de faceam eu asa, al meu cu primul tren o lua spre munti :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ramona, măcar de era dragoste cu năbădăi, ar fi avut ceva palpitant în ea, dar aşa, e ca la prestări-servicii, anost şi regulamentar.
      În astfel de situaţii nici trenul nu-l mai aştepţi, o iei la fugă pe jos. :)))

      Ștergere
  5. nu stiu de ce toti " iubi" isi aleg numai tanti din astea locotenent colonel. si vice versa ca doar nici femeile nu-s mai cu mot.3 zile doar? si-ti mai arde sa te uiti la ce fac altii? :P cat despre dragostea aceea nu stiu altii dar eu sunt departe , dar ma uit cu admiratie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corina, 3 zile deja mi s-au părut destul de mult, încep să mă plictisesc dacă nu fac nimic. :)) Nu caut special să văd ce fac alţii, dar lucrurile nefireşti, indiferent care-s ele, manifestate în public, n-au cum să nu-ţi sară în ochi.

      Ștergere
  6. Ati dat marea pe treburi multe?
    Simtul contemplatiei s-a dus cu el..iata izgonirea din rai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu, dar târnosirea bate la uşă, luna viitoare e de foc, aşa că nu-i timp prea mare de odihnă. Şi nici treburile curţii nu-s de neglijat, munca verii trebuie adunată şi băgată la cămară.
      Aş mai avea ceva de scris, tot de la mare, dar nu ştiu când voi avea răgazul şi tihna de a pune-n scris ceea ce am văzut şi simţit.

      Ștergere
  7. stiu , stiu , am glumit . cum nu faci nimic? te relaxezi ,inoti, iti tragi sufletul, nu stiu . eu nici nu mai tin minte cum e sa te plictisesti. ba da ,mint , m-am plictisit de prea multa munca in ritm alert :p. da de-aia tot o fac , comentez doar :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă nu fac nimic, în sensul că lenevesc, obosesc. Ştiu, pare paradoxal, dar eu chiar obosesc dacă stau prea mult, aşa că mai tot timpul trebuie să fac câte ceva.

      Ștergere
  8. Rabdare,rabdare,,dar dupa 20 de ani,tare as vrea sti ce s-a intamplat cu cei doi.
    Stiti,rabzi cat rabzi(depinde si de structura fiecaruia),,,insa vine o zi cand toate rabufnesc,si pot teribil de crunt sa se finalizeze!
    Vedeti, sute,mii de ani cei saraci si truditori au fost umiliti,si le mureau si copiii de foame adeseori...s-a acumulat astfel o revolta teribila care s-a declansat odata cu revolutia bolsevica cand proletariatul a luat conducerea.Reactia a fost atat de crunta incat sub Stalin s-a ajuns la cel mai cumplit genocid!Monarhi,aristocrati,burghezi,intelectuali,preoti...au fost secerati la comanda in masa!
    Cauza si efect!
    Multi nu pun in calcul genocidul prin umilire si exploatare crunta a taranimii/muncitorimii ce a durat sute si mii de ani chiar,,desigur cu mult mai mare si cutremurator!

    ps; Sa nu fiu prost inteles,nu laud vreun comunism...mi-am luat multe palme in viata pentru ca am avut cuvant impotriva in diverse discutii.
    Caut sa inteleg,si ce am spus mai sus,nu se spune nicaieri!
    Plonjam suprafete,daca nu cautam sa intelegem in profunzime cum stau lucrurile!Toate au o explicatie,si la o analiza mai atenta,intelegi altfel lucrurile.
    Rabdarea are limite de suportabilitate,indiferent cat de calit ai fi,mocneste mult dar izbucneste odata si odata,...si nu e deloc bine astfel!
    Mai bine sa te detensionezi cumva la momentul potrivit decat sa refulezi fr agresiv mai tarziu,pentru ca ai suportat.rabdat prea multe!.Istoria cam asta ne invata!
    Iar numarul divorturilor dupa n ani,tot desprea asta indica!
    E discutabil cu rabdarea asta,cat si cum ,pana unde!




    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi simplu să răspund dacă aş folosi doar cuvântul biblic: "cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui".
      Ştiu, e foarte greu să ne raportăm în viaţa de zi cu zi doar la Scriptură, doar suntem oameni, nu îngeri, nu? Şi totuşi, practica arată că cei care se îmbogăţesc în răbdare sunt mult mai fericiţi şi, paradoxal, mai liniştiţi decât cei care refulează, decât cei care se răzbună.
      Este foarte adevărat că istoria, în repetate rânduri, ne-a arătat diverse feţe ale omului când acesta, trecut pin diferite stări sociale şi administrative, ăşi schimbă radical comportamentul.
      Nu pot să nu aduc în discuţie aici, fiindcă ai pomenit de comunism, de suferinţele şi răbdarea celor care au pătimit în închisori. Ei sunt cel mai bun model de urmat, dacă e să ne referim la istoria recentă, pentru că ei, în credinţă, dincolo de suferinţe, au dus răbdarea la rang de virtute mântuitoare.
      Altfel, la nivel micro, în familii, e mult de discutat. Aici răbdarea nu se căleşte prin suferinţă, ci prin îngăduinţă.

      Ștergere
  9. Prin structura lor unii sunt mai ingaduitori,rabdatori!
    Altminteri in univers,in natura exista implozie si explozie,actiune si reactiune,cauza si efect!
    Cand o tensiune se cumuleaza int-un fir de care atarna o greutate(povara),si ea creste pana dincolo de limita de rezistenta ,,firul cedeaza!
    Da,credinta te poate ajuta sa dobandesti mai multa rezistenta,sa suporti mai mult,mai usor o povara.
    Pentru ca te increzi intr-o justitie superioara,altminteri fara aceasta speranta,iti poti pierde chiar si mintile!
    Si tot intalnesc asemenea oameni ...ce dureros!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cu rabdarea treci si marea, si totusi nimic nu iti garanteaza ca vei ajunge in siguranta. Nu doar rabdarea e importanta cat si capacitatea de a explica cu blandete si de a-l face pe celalalt cand exagereaza sa inteleaga ca a obosit. Uneori e prea mult.
    Sper ca plimbarea a avut efectul scontat!
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu răbdarea poţi trece marea, da, siguranţa trecerii în siguranţă venind prin lucrarea încrederii şi credinţei. Pentru a săvârşi un lucru nu doar de răbdare ai nevoie, ci şi de încredere, de dorinţă, de credinţă, de perspicacitate şi de câte şi mai câte atribute. Răbdarea însă, e căpătâiul, căci poţi fi inteligent, abil, frumos, dornic, dar dacă nu ai răbdare, strici totul, nu duci nimic la bun sfârşit.
      Nu m-am plimbat foarte mult, dar am cules tot ce am crezut că-i mai bun din drumurile făcute.
      Zi faină să fie la tine, Mihaela!

      Ștergere
  11. Una este rabdarea(ambitie,abnegatie,efort sustinut) in munca ce ti-o doresti pentru performanta si altceva rabdarea in a suporta agresivitatea ,umilinta,rautatea,nedreptatea altora.Astea ataca neuronul,iar acesta ,se stie,odata consumat ,nu se mai reface!
    Treci pe moment cu vederea,treci ani de zile,,,dar vine o zi cand rabufnesc toate cele acumulate(revolta,frustrare,durere sufleteasca) pentru ca au depasit puterea ta de a suporta.

    ps Multi rabda din teama,spirit de supunere,lasitate!Eram si astazi tot in comunism cu acest tip de rabdare,,ori deruland istoria,in sclavagism primitiv ramaneam!


    RăspundețiȘtergere
  12. Mie totusi mi s-a facut pofta de pufuleti. Dar nu exista cosuri de gunoi pe acolo? De ce atata mizerie? :(
    Povestea e haioasa, dar trista in acelasi timp. Rabdare ca rabdare, dar mai inainte de toate si impreuna cu dragostea vine si respectul. Vai dar ea nu stie sa miste umbrela? Sau sa cumpere cafea? Mie mi se pare firesc, cred ca depinde de fiecare... oi fi avand si eu altele :))
    Sper ca ai savurat aceste 3 zile de relaxare. O zi minunata si ma bucur mult ca ai revenit :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand nu exista cos de gunoi Evelyn,mizeria se pune intr-o punga si o cari cu tine pana acasa,la container!
      Omul comod si ipohondru, nu suporta sa-si care resturile de la consumatie.Sa-i fie bagajul mai putin,sa nu se murdareasca maria sa,sa nu ia gandeste el niscai microbi...
      Uite asa s-au umplut poienile montane de mizerii gramada ca nici nu mai ai unde sta sa-ti bucuri deplin privirea si sufletul.
      O spun in calitate de mare iubitor de natura...sa plangi nu alta ce lasa homo sapiens asta in urma lui...teroare,sa-i pui la zid sa-i impusti,nu alta!
      Nu se poate,e prea de tot!Si mai dau cate unii si muzica la maxim(muzica de distractie,chermeza) ...si s-a finit naiba cu linistea sfanta a naturii ,cu ziua ta de relaxare!
      Doamne,cum de-i rabzi!

      Unde le este astora scanteia divina parinte?..sunt astia oameni?!!!!
      Pai gasesti frumos,divin de frumos..si in urma ta cum te lasa inima sa lasi mormane de mizerie!Sa puna amenzi usuratoare,razii ale politiei comunitare,,sunt sigur ca altfel ar sta lucrurile.Lege impotriva poluarii sonore!Astazi si cu motociletele urca unii muntele cand ii taie capul!Biata Natura!

      Le-a luat luat aghiuta mintile ,sau ce se intampla?



      Ștergere
    2. Evelina, am petrecut puţine zile de concediu, dar frumoase, fiecare zi fiind un prilej de odihnă şi un motiv de a mai învăţa câte ceva, inclusiv despre răbdare, căci multe chichiţe are.
      Am revenit, cam pe fugă, dar sper să am mai mult timp după jumătatea lunii octombrie.
      Seară bună să fie la voi!

      Ștergere
  13. Parinte, astea sunt relatari de la mare? nu am vazut-o vara asta, credeam ca s-or mai schimbat discutiile :)

    Sa iti fie de bine vacanta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De la mare, da, unde am stat doar 3 tile. Ştii cum e pe plajă, toată lumea caută relaxare, chiar dacă asta înseamnă că unii nu şi-o găsesc decât pe spinarea celor de lângă ei. :)))
      Mulţumesc frumos de gând!

      Ștergere