miercuri, 1 iunie 2022

FUGA DIN PARADIS

 


Ochii mijiți ce încercau să pătrundă dimensiunea începutului unei zile de vară rămâneau de veghe în pândirea oricăror mișcări care să dea semnalul vreunui joc, chiar dacă, un lucru era clar, fără treabă nu scăpai ușor la joaca ce părea mereu vitregită de scurgerea unui timp nemilos.

Cine avea nevoie de ceas într-o copilărie ce deja se zugrăvește în cuvintele oarecum amare ale adultului presat de nemilosul timp al nesfârșitelor treburi? Nimeni, în copilărie era de ajuns să ai un cârd de rațe românești, măcăitul lor începea înainte de a răsări soarele, semn că deja trebuie să alergi prin porumburi după frunză de dovleac ori să culegi frunze de floarea soarelui pe care, tocate, în amestec cu mălai, să le dai gurilor înfometate ale orătăniilor de pe bătătură, că nu doar rațele erau iubitoare de-un festin matinal, ci și curcile, iar restul, fiecare, după rang ori regn, cu alte feluri.  Da, cu ochii mijiți, cârpiți de somn, căci seara, pe-atunci, care copil să intre în casă devreme? Să fim serioși, poveștile cu strigoi și vâltori cu comori ascunse în zi de praznice erau nelipsite, cum de altfel și alte jocuri de ascuns, pitit și strigat, acel „piua” care desemna pauzele fiind un cuvânt rar folosit, în copilărie pauza desemnând doar timpul de masă, somnul pe fugă și câteodată rezolvarea temelor, sigurul moment în care se coborau în bernă steagurile veseliei, temele din vacanță fiind dușmanul elevilor care-și predau cărțile la final de an școlar încredințați fiind că nu vor pună mâna pe-un creion cât e vara de lungă. Noroc cu cărțile, cele de joc, desigur, ca să nu se facă vreo confuzie, ele erau nelipsite din buzunare, pe orice șanț, maidan ori islaz, la gârlă ori pe vreo podișcă, strângeau imediat rândurile, mai ales când combatanții, osteniți de alergat după mingea plină de petice ori țurca ce te ținea cu ochii în soare, se strângeau să joace ori să facă galerie. Iar vacile, săracele (că pe-atunci copiii mergeau cu vacile), erau păscute pe lângă bostănării (nu vă spun de ce) și pe malul gârlei, era cumplit să pierzi la joc, porunca cea mai grea însemna să ai grijă de animale pe perioada în care ceilalți se scăldau, iar scăldatul însemna ore întregi de bălăceală, după care, acasă, sleiți de foame, mușcam cu poftă dintr-o jumătate de pâine în care se îndesau roșiii, brânză, castraveți și uneori jumări de porc.

Sincer, inițial m-am gândit să scriu ceva despre măreția copilăriei, doar că aici nu știu dacă-s de folos cuvintele mari, dogmatismul  și academicul n-au ce căuta printre copii, nu azi, poate că niciodată, fiindcă a fi copil presupune a ști că un costum cu cămașă scrobită e frumos, dar a fi julit în genunchi și ars de soarele dimineții e mai sănătos; a jongla cu tastele este ceva normal în ziua de azi, a te juca afară până când foamea îți trezește fantezii culinare, e o bucurie și-o raritate; a te trezi la prânz după ce ai stat până la miez de noapte pe telefon e ceva banal, fantastic e să te trezești înainte de răsărit, să-ți iei undița și, cu un pachețel în care ai șnițele, pâine proaspătă și cireșe, s-o tai spre baltă, în locul pregătit de seara, unde alături de prieteni să prinzi pește după pește în hlizeala peste care, uneori, și soarele părea a  se opri pentru a privi.

Evident, nu pot scrie aici și toate problemele copilăriei, drăciile adică, cum spuneau cei mari, fiindcă nu e vremea și locul, convins fiind că și-acestea vor apărea cândva negru pe alb, spre aducerea aminte a unor clipe pe care azi nici cu ochii mijiți nu ni le mai putem închipui.  Lăsaţi copiii să vină la Mine că a unora ca acestora e împărăţia cerurilor”, n-am zis eu asta, ci Hristos, şi bine a zis aşa, căci inocenţa copiilor, chiar şi atunci când greşesc, este balsam pentru cei care au uitat că de fapt a fi mare/adult nu este egal cu a fi drept, ci a fi mare înseamnă a fi mai înţelept, căci deseori un copil este mai drept în greşeala sa decât un adult în dreptatea sa.

Altfel, pe-atunci, aveam puține trotuare și multe desene cu creta. Azi, țărâna a fost astupată cu asfalt și nu mai desenează nimeni, șotroanele au rămas doar amintirea unor sărituri cu numere, iar miuța, doar un cuvânt inventat de cei care, cândva, cu  o minge peticită, încercau să dea sens unui timp numit copilărie, unor vremuri în care singura grijă era să te trezești dimineața și, cu ochii mijiți, în soarele dimineții, să-și faci planul de bătaie pentru încă o zi de rai în paradisul copilăriei, în inocența unei dumnezeiești perioade din viața unui om. Dacă vedeți vreodată vreun copil la ceas de dimineață, desculț, cu genunchii ghemuiți la piept sub tricoul decolorat de arșița verii, cu ochii cârpiți de somn și fluierând imperceptibil vreo melodie a vremii, nu vă speriați, nu e bolnav, suferă, poate, de frica de a nu îmbătrâni niciodată. 

Inocenţa este, cred eu, acel drept judecător al copilăriei, starea în care fructul oprit devine prima lecţie de maturizare într-o lume în care oamenii fug de rai taman pentru că au uitat cum este să fii copil. Și credeți-mă, pe-atunci nu exista niciun fruct dorit ori oprit care să nu fie gustat, pe-atunci nici nu ne gândeam cât de repede poți fugi din paradis.

4 comentarii:

  1. Foarte frumoasa descrierea copilăriei, ma regăsesc și eu în această minunata descriere cu toate ca se petrecea cu 2 decenii în urmă. Îmi amintesc ca aveam multe treburi de făcut, dar joaca ma făcea sa uit, iar când se apropia momentul sosirii mamei de la câmp încerca. sa fac ceea ce nu făcusem o zi întreagă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clar, acum două decenii nu era ca acum patru decenii, acum două decenii deja își făcuse apariția tehnologia, era libertate deplină, informația se putea culege ușor, nu chiar ca acum, dar diferit față de acum 40 de ani și mai bine.
      Altfel, copilăria rămâne un spațiu de viață sfințit de seninul nevinovăției, cel ce știe să-l speculeze, chiar dacă trec anii, nu va îmbătrâni cu adevărat niciodată.

      Ștergere
  2. Nu aveam gaste, rate , vite, dar aveam case suspendate in copaci, nave spatiale in nucul cel batran si multe altele care e bine sa nu le spun, ca cine stie ce idei dau altora. Clar am avut o copilarie frumoasa, probabil ca de aceea inca copilaresc. La multi ani !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măcar să dai idei copiilor de azi, ar mai lăsa tehnologia din mână în timpul pauzelor și al vacanțelor.
      Altfel, mai bogați noi, în ale jocului zic, căci păsările și animalele ne scoteau din curți și de la teme.

      Ștergere