luni, 16 ianuarie 2023

A FI SAU A AVEA? ASTA-I ÎNTREBAREA!



Trec deseori prin cimitir, pe timpul verii aproape zi de zi, iarna un pic mai rar. Vara merg fie să erbicidez, fie să mai torn vreo alee ori să mai montez câțiva metri de gard, administrativ vorbind, căci, la diferitele slujbe specifice locului, merg ori de câte ori e nevoie. De fapt, doream să spun despre momentele în care doar merg acolo, de clipele în care îmi iau bicicleta și, pe poteca (scurtătura) dinspre cimitir, mă strecor pe sub crengile copacilor ce stau aplecate peste garduri spre locul în care crucile, așezate precum niște soldați mereu pregătiți de luptă, străjuiesc  mormintele celor ce la un moment dat au pierdut lupta cu verbele a avea și a fi, cel puțin pentru modul în care ele defineau, cândva, o stare de fapt, una palpabilă.

A avea, în clipa de față, într-un mileniu III în care ai zice că omenirea este la cel mai înalt nivel de cunoaștere, rămâne, din nefericire, verbul care domină planeta și, mai mult decât atât, dictează, subliminal, într-un procentaj amețitor, de la vlădică până la opincă, în mai toate hotărârile luate de oameni pe termen scurt, mediu și lung, în orice domeniu.

A avea, a poseda, a deține, în primă fază, reprezintă dorința omului de stabilitate, pentru ca mai apoi, aparent pentru supraviețuire, instinctul de a avea și mai mult, cât mai mult, anulează practic dorința de a fi. De altfel, a avea fără a da, fără a dărui, inhibă bucuria de a împărtăși, șterge posibilitatea sacrificiului și sigilează perspectiva înnobilării sufletești, a trăirii efective în care verbul a fi este liber, este necondiționat de vreun complement de mod, de timp ori de loc.

A avea, în anumite forme, capătă valențe nebănuit de periculoase, fiindcă și dorința de a avea putere cât mai mare, inclusiv de decizie, duce la dictatură, la anularea recunoașterii de sine și  la lipsa empatiei.

Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi decât să împarţi prada cu cei mândri”.

Așadar, n-o spun eu asta, înțeleptul Solomon o spune de vreo câteva milenii, deci, nimic nou sub soare. Și mi se pare logică zicerea înțeleptului, pentru că cei mai mulți, din  dorința de a avea, gândind că având tot mai mult, vor umple golurile existențiale unde verbul a fi ar trebui să fie mult mai prezent, cei mai mulți, zic, din mândrie, acceptă căderi și decăderi la limita moralității și legalității, sfârșind deseori lamentabil, marginalizați când pierd puterea ori, și mai rău, sfârșind brusc când, pe val fiind, se scufundă iremediabil în negura uitării chiar în momentul în care credeau că vor împărăți lumea, că nu doar degeaba i se spune bogatului la un moment dat: „nebune, la noapte vor cere de la tine sufletul tău și cele pe care le-ai strâns, ale cui vor mai fi”? Și ce minunat redă acest verset transformarea lui a avea în a fi, material vorbind, căci nu se pune întrebarea zicând: iar pe cele strânse cine le va avea, ci ale cui vor mai fi, deoarece pentru cei mai mulți a avea, echivalează cu a fi. Și când te gândești că mai e și întrebarea asta: „ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă dacă-și va pierde sufletul său și ce-ar putea omul să dea la schimb pentru sufletul său”? Nimic, vă spun eu, a fi (viu) este cea mai mare bogăție.

Merg des prin cimitir, repet, și văd pe câteva cruci scris așa: „din tot ce-am fost și ce-am muncit pe-acest pământ, nu m-am ales decât cu o cruce și-un mormânt”, un epitaf ce pecetluiește definitiv conjugarea celor două verbe într-un spațiu și timp în care nimic nu se mai mișcă, unde puterea nu mai există, bogăția nu mai are nicio valoare și viața nu mai rămâne decât palida fotografie a unei clipe ce, îngălbenindu-se în timp, va fi dată uitării.

Prin cimitire întâlnești pe cruci ceea ce oamenii au fost sau și-au dorit să fie, niciodată ceea ce au avut, fiindcă verbul a avea, fără a fi convertit în a fi, nu are  decât o valoare insignifiantă, e ca și cum, matematic vorbind, zerourile unui miliard le-ai muta din spatele lui 1, înaintea lui.

Așadar, în viață, cu ce stai înainte, cu ce defilezi, ce te reprezintă, cu ceea ce ai, ori cu ceea ce ești? Asta-i întrebarea!


16 comentarii:

  1. E normal sa te gândești la verbul ,,a avea" în sensul de ,,a deține ", dar același verb îl utilizam și pentru ,, a avea" prieteni, familie, cărți, studii ... Ceea ce înseamnă, logic vorbind, ca nu existam fără,,a avea" și nu avem fără ,,a fi" prieten, frate, soț. Echilibrul dintre ele ,,înclină balanta" la judecata de aici sau în veșnicie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dana, știi bine la ce m-am referit, la verbul „a avea” cel care nu se poate converti, la forma sa brută, rece și egoistă. Uneori, chiar și latura descrisă de tine are egoismul ei, fiindcă cei pe care-i avem sunt doar într-o formă ai noștri, nu-i avem în posesie, ne sunt dați, dacă mi se permite exprimarea, doar ca un împrumut pe un sector de viață, fiecare din ei în parte, ca și noi de altfel, fiind sub povara/binecuvântarea propriilor alegeri.

      Ștergere
  2. o mică provocare: a gândi sau a ști? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. uh.. m-ai încuiat frumos! :))
      da', deh, trebuie să continui cu ce am gândit inițial:
      a gândi sau a simți?
      (știu că acum pare evidentă intenția. ata ete)

      Ștergere
    2. Îmi vine să râd gândindu-mă ce mimă faci tu când ești încuiată pe o temă anume. :)) Întâi este a simți, abia mai apoi vine a gândi, fiindcă simțirea dă naștere gândului, apoi, gândul, după caz, cuvântului și/sau faptei. Să gândești fără să simți e doar o himeră, asta dacă nu ne referim la spasmele involuntare. Simțirea e înaintea gândirii, gândesc că bebelușii știu asta mai bine.

      Ștergere
    3. mdeci, și, și.
      nu 'sau'.
      în rest, ordinea, incluziunea, uniunea etc. dintre cele două țin de matematică.
      cu toate că, dincolo de orice calambur, dacă preiau în oglindă partea cealaltă a acelui "să gândești fără să simți", anume să simți fără să gândești, tot într-o disonanță pic - și nu mi-s afonă deloc. :P

      Ștergere
    4. Chiar, mi-ar plăcea să te aud cântând, că de vorbit știu prea bine cum vorbești. :D

      Ștergere
    5. :))) chiar este nostimă chestia asta, care, cu mantă fiind, nu face decât să ne cumințească în bancă, pentru că începe ora de muzică.. da' și mai nostim îmi sună, ca un gingle discret, acel "cogito, ergo sum", care pare a fi extemporalul de la ora următoare. :P

      Ștergere
    6. Când te gândești că procentul gândirii conștiente reprezintă doar 2% din ceea ce gândim (vasăzică restul e inconștiență), parcă Descartes nu mai pare demn de statistică, în această speță, desigur. Așadar, să revenim la cântat. :))

      Ștergere
    7. serios? de unde știi despre acel 2%, pe care îl preiei cu ochii închiși, pe baza cărei statistici din care, prin același procedeu, îl execuți pe Descartes (pe care, cu siguranță, l-ai citat cel puțin o dată)?!...

      Ștergere
    8. De la mine știu, desigur, dincolo de statistică, se vede cu ochiul liber că nu depășesc acest procent.

      Ștergere
    9. într-o pauză (și de cântat :) ), îți recomand filmul 'Lucy'.

      Ștergere
    10. Ha, l-am văzut la vremea cuvenită, e foarte interesant, nu doar pentru că arată, a câta oară, oare, cum funcționează piața drogurilor în lume, ci și prin niște date științifice scoase, unele din pălărie, altele din cărțile de specialitate. În fine, de când cu tehnologia, sincer, oamenii folosesc din ce în ce mai puțin creierul, inventivitatea, creativitatea și empatia, nu mai zic de hormonii ăia sănătoși, s-au atrofiat, astăzi totul e făcut de aparatura smart.

      Ștergere
  3. merită revăzut. dincolo de ce îți amintești tu din film, chestii irelevante, mai faine sunt simbolurile cu trimiteri precise și, mai ales, partea ce revine lui Morgan Freeman, care, la un moment dat, în ceea ce tu numești 'datele alea scoase din pălărie', chit că cele despre capacitatea de folosire a creierului de către om versus delfin sunt reale, spune - reiau cât mai exact: "putem concluziona că oamenii sunt mai interesați să aibă decât să fie?"
    ăsta este unul dintre pilonii construcției filmului, folosindu-se pretextul drogurilor etc.
    nu mai spun de gestul magistral al atingerii degetelor arătătoare ale lui 'Lucy' și... Lucy. :)
    treci peste pretextul și acțiunea filmului, încearcă să-l revezi doar pentru simboluri, oricât nu le regăsești exclusiv pe cele dorite sau le recunoști, dar într-o altă variantă.
    apoi, poate revezi 'Contact', cu Jody Foster, chiar dacă are 25 de ani. se întâmplă precum atunci când recitești o carte, citită o dată sau de mai multe ori în viață, când ai plăcerea enormă de a percepe altfel simbolurile, de a te identifca de fiecare dată cu stările altor personaje ș.a.m.d.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și „Contact” am văzut, mai greu cu revăzutul, chiar am timpul foarte scurt în perioada asta. Cumva, mai la vară, sper eu, dar și vara e așa de scurtă, iar muncă-i cât pentru cinci.

      Ștergere