luni, 6 septembrie 2010

BUBA



Îmi place copilăria şi seninătatea ei. Îmi plac copiii pentru că nu sunt ca adulţii, cu două feţe, spun ce gândesc fără să clipească şi de cele mai multe ori vorbele lor sunt mai înţelepte decât ale adulţilor. Nu degeaba a spus Mântuitorul „lăsaţi copii să vină la Mine că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor”. Sau cum spune în altă parte „din gura pruncilor şi a celor ce sug a săvârşit Dumnezeu  laudă”.
Cert este că am avut bucuria şi surprinderea ca din gura unei fetiţe să găsesc cea mai curată mărturie despre Hristos, raportată la jertfa pentru mântuirea noastră. Întâmplarea e simplă. Fiind prezent în casa unor buni creştini pentru o slujbă, am fost copleşit de mărturia fetiţei de trei ani ce a alergat la icoana Mântuitorului(cu coasta străpunsă) şi a exclamat Doamne Doamne are bubă, da îi trece”.
La prima vedere ai zice că e ceva banal. Dar nu e aşa. Într-adevăr  Hristos are bubă, are chiar o bubă grea cauzată de învârtoşarea inimilor noastre,  a celor mari, o bubă care sângerează mereu şi care nu va trece decât atunci când lumea se va redresa moral. Mai clar decât o putea spune un copil, nu putea nimeni să spună. Duioşia cu care copiii strâng la piept icoana Mântuitorului încercând să aline durerea celui ce s-a răstignit pentru noi este o lecţie de viaţă pentru orice adult, un model de empatie cu cel în suferinţă. Iar speranţa că Domnul se va face bine reprezintă dorinţa nemărturisită a celor mici de a trăi într-o lume unde nu are ce să caute răutatea, o lume care nu poate fi schimbată decât de noi cei care coordonăm tot ce mişcă pe lângă noi.
Nu vreau să pozez în „lupul moralist”, căci nu sunt departe de lumea în care trăiesc, făcându-vă să credeţi că eu sunt mai presus  de cei ce mă-nconjoară. Nu sunt.  Şi eu fac parte uneori din aceia care nu văd buba lui Hristos. Şi eu aştept de multe ori ca cei din jur să se schimbe pentru ca mai apoi să mă schimb şi eu. De aceea îmi pare rău că nu mai sunt copil. Vedeţi? Aici e buba.

5 comentarii:

  1. da. intotdeauna copiii spun adevarul cu seninatate si si siceritate. de multe ori avem de invatat de la pastoritii nostri, dar mai induiesator este cand copiii ne dau lectiii, cu o seninatate si sinceritate debordanta. ferice de cei care au urechi de auzit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum se face insa ca deseori se intampla ca unii copii sa spuna lucruri traznite?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ceea ce apreciez cel mai mult la copii este sinceritatea si "naivitatea" specifica.Nu de putine ori am auzit din gura lor vorbe care m-au pus pe ganduri .Ce bine ar fi daca lumea ar fi condusa de copii,nu ar mai exista atata ura intre oameni si popoare.Pentru ei totul e simplu ,noi incercam sa complicam,problematizam si sa teoretizam. Ce ar fi sa intrebam un copil cum sa iesim din asa zisa criza ,inventata de niste capete patrate. Scapa -ne Doamne de astfel de oameni cat mai repede.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am auzit un baietel de 4 anisori spunand :
    " Eu ii iubesc pe toti pe care nu-i vad .Pe ingeri , pe sfinti...."
    Mi-au dat lacrimile. Iar oamenii mari nu cred nimic pana nu vad , darmite sa iubeasca .
    Sarutmana Parinte

    RăspundețiȘtergere
  5. andreea.alexe10 mai 2012, 14:37

    Copiii-s puri, nevinovati,
    Noi, cei mari, suntem patati.
    Copiii-s oaze linistite,
    Noi, cu inimi pietruite.
    Putini se nasc, cand multi mai mor,
    Vai de neam si de popor!

    RăspundețiȘtergere