sâmbătă, 4 decembrie 2010

VA ROG, NU FACETI CADOURI!!!


Nu mai este mult până departe. Iată că vin şi sărbătorile. Pentru unii vin sărbătorile de iarnă, pentru alţii vin sărbătorile Crăciunului iar pentru creştini vine Naşterea Domnului, cu sărbătorile ce o înconjoară şi o îmbogăţesc spiritual. Iar aceste sărbători vin cu bucurie pentru unii, cu normalitate pentru alţii şi cu modestie sau chiar sărăcie pentru majoritatea.
Au început televizoarele deja să înnebunească din cauza reclamelor la sărbătoarea X, că rar se vorbeşte de naşterea lui Hristos. Toată lumea face lobby la luna cadourilor, momentul în care îi poţi bucura pe cei dragi. Acum la modul cel mai sincer, nu cred că nu vi s-a întâmplat să primiţi vreodată vreun cadou care să nu vă facă plăcere sau la care să nu-i găsiţi trebuinţă.  Vreun parfum imposibil de mirosit, vreo cremă dubioasă, vreo cravată sau tricou de la second hand. Copiii sunt şi ei cadorisiţi cu    E-uri  care mustesc în dulciurile ce au zăcut o vară pe tarabele încinse ori cu vitaminele  fructelor coapte în rafturile magazinelor. Dar dacă zice la televizor că trebuie să faci cadou, te poţi împotrivi oare curentului?  Ştiţi ce zice lumea nu? zgârcitul, avarul, murea dacă făcea şi el un cadou.
De aceea eu vă îndemn frăţeşte şi părinteşte: NU FACEŢI CADOURI!!!  Faceţi DARURI!
Da, aşa cum aţi citit, faceţi daruri, pentru că un cadou însemnă o atenţie, o obligaţie onorată din complezenţă, înseamnă cadorisire, un act făcut mecanic, o datorie civică, în timp ce darul vine de la dăruire, darul vine de la a da, iar dăruirea este o însuşire, este o calitate care exclude obligaţia.  Dăruirea este o binefacere, cadoul este o îndestulare. Darul vine  din suflet şi chiar dacă are un preţ, e inestimabil, iar cadoul vine din buzunar, are preţ  şi nu e preţuit.
Pentru noi,  creştinii, urmează sărbători închinate lui Hristos şi trebuie să facem daruri în miros de cetină şi tămâie, trebuie să dăruim având colindele pe buze. Cei care nu se alipesc de bucuria noastră creştinească vor continua să-şi facă toată viaţa cadouri, pentru că pentru ei vin sărbătorile de iarnă.
Vă readuc aminte că: dar din dar se face raiul; dăruind vei dobândi;  cel ce dă, lui îşi dă. Sunt vorbe simple care deschid minţile celor ce ştiu să facă diferenţa între cadou şi dar, între Naşterea Domnului şi sărbătorile de iarnă.
Şi chiar dacă se spune că un cal de dar nu se caută la dinţi,  e bine să te gândeşti de două ori atunci când vrei să vrei să faci o dăruire, că dacă nu eşti atent vei risca să faci un cadou.
În încheiere doresc tuturor copiilor, tuturor creştinilor, să aibă parte de darurile sfântului Nicolae, de darurile Domnului Iisus Hristos, de darurile bisericii rugătoare, primind cu bucurie şi cadourile ce vin din partea celor care poate nu au citit această postare pentru a se informa cum poţi bucura un suflet.

5 comentarii:

  1. asa este.darurile,intotdeauna emotioneaza, pentru ca acel ceva material, este insotit de o ,,particica de suflet, de iubire''. cred ca atunci cand facem daruri trebuie sa le facem celor care chiar au nevoie de ele si nu celor indestulati ai nostri, asteptand si din partea lor ceva, pentru ca atunci se transforma in targ, sau cum spune autorul in cadouri. ca multumire din partea celui caruia ii daruim, trebuie sa ne bucure doar zambetul si ochii in lacrimi de fericire, multumirea aceea din inima care este rostita cu tot cugetul si simtirea, doar faptul ca am putut aduce zambetul pe fata unei persoane greu incercate, seninatate. si nu doar lucruri materiale putem darui ci si un zambet, o privire gingasa plina de iubire, un sfat bun etc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Toti oamenii au nevoie de daruri. Numai unii isi doresc cadouri. Toti oamenii trebuie sa faca daruri, indiferent de forma lor(materiala sau spirituala). La momentele vietii in care trebuie sa faci cadou, poti face si cadou, pentru ca sigur si Cezarul trebuie sa-si ia partea sa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesant. Bine ca stiu de acum in colo cum sa procedez. Ca ma rupeau cadourile.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am ras cu pofta la comentul tau anonim.:)
    Cat despre daruri insusi cuvantul in sine te face sa gandesti mai profund!
    Sa aveti o seara linistita parinte!
    Si Domnul sa va daruiasca bucurie!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc pentru comentarii. Si ele sunt tot un fel de daruri.

    RăspundețiȘtergere