Recunosc că sunt o grămadă de domenii unde sunt „pe dinafară”. Adică abia dacă am habar „cu ce se mănâncă” cum se spune în jargon. Şi e normal să fie aşa pentru că omul este limitat în cunoaştere, pe de o parte, iar pe de altă parte nu văd la ce mi-ar folosi să ştiu o grămadă de lucruri în toate domeniile câtă vreme viaţa e aşa scurtă şi nu îţi oferă răgazul necesar de a aplica tot ce ştii.
Bunăoară azi voi încerca să vorbesc despre culori. Ce culoare îţi place? Contează ce culoare îţi place ori îţi schimbă viaţa în vreun fel acest lucru? Pe mine cromatica mă lasă rece. Personal nu cunosc multe despre culoare. Văd şi eu peste tot culori şi culori. Poate că uneori nu văd bine şi zic asta că unele lucruri care ar trebui să fie roze parcă par maro ori gri.
Am auzit că omul percepe prin trei conuri de lumină doar trei culori, verde, roşu, albastru. Acestea combinate undeva în creier, pe o paletă ţesută din neuroni, se combină prin a ne reda nouă restul de culori aşa cum le percepem şi le denumim.
Aproape toată lumea ştie că din punct de vedere biblic, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. Mulţi se rezumă a spune că e vorba de chipul trupesc, alţii duhovnicesc, alţii că e o combinaţie. În afara acestui lucru mai ştim că oamenii, cel puţin la această oră, mai sunt clasificaţi şi după culoarea pielii, care nu este relevantă decât din punct de vedere al statisticilor şi studiilor de tot felul. Din punct de vedere creştinesc şi omenesc indiferent de culoarea pielii suntem la fel.
Personal aş fi dorit o extra opţiune, fără să judec în vreun fel lucrarea dumnezeiască ca incompletă, vai de păcatele mele. Aş fi dorit ca oamenii să se coloreze atunci când mint, când fură, când cad în păcatul desfrânării, al iubirii de argint şi a altor păcate. Şi spun asta pentru că sunt oameni care într-un fel vorbesc cu tine pe faţă şi altfel te discută pe la spate. Pentru fiecare păcat o culoare pe faţă ori pe mâini ca să fie la vedere. Ca în Pinocchio cu crescutul nasului la fiecare minciună. Şi aşa ai şti că cel cu care vorbeşti nu te minte, nu are gânduri ascunse. Şi chiar dacă e să greşeşti, că nu e nimeni perfect, fuga repede la mărturisire, ca să te cureţi. Că la fel facem şi cu mâinile, ne murdărim, repede la chiuvetă. Probabil că faţa noastră nu ar fi avut o culoare anume, ci un un mozaic cu forme neregulate, în funcţie de gravitatea păcatului.
Poate că acest exerciţiu de imaginaţie v-a pus niţel pe gânduri. Cred că ar fi foarte deranjant şi ruşinos să ştie toată lumea ce ai pe suflet şi în minte. Într-un fel se poate să fim coloraţi pe interior, că altfel nu văd cum există oameni cu feţe senine dar negri la suflet.
Exclusivitatea amestecului de culori îi revine lui Dumnezeu. Scriptura spune „cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, aşa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Şi când am văzut eu aceasta, am căzut cu faţa la pământ.” Iezechiel 1, 28
Şi aş dori să vă mai spun ceva. Poate că nu ne colorăm la faţă când săvârşim răul, dar haina albă a botezului se umple zilnic de mâzgălelile păcatelor noastre multicolore. Dumnezeu ne-a dăruit-o curată şi luminoasă pentru a ne prezenta cu ea la masa care se va pune pentru cei chemaţi şi trebuie păstrată şi curăţată ori de câte ori noroiul ce sare din mocirla poftelor o pătează.
Ce frumoase legaturi ati facut intre culori si oameni .M-a uns pe suflet ce ati scris . Daca pacatele ce le facem zi de zi ne-ar murdari pielea si hainele ,atunci cred ca mult mai multi oameni ar alerga sa se curete prin taina spovedaniei .Pentru ca nu ne place sa stam murdari .Dar cum multi dintre noi facem pacate si nici macar nu ne dam seama de asta , stam in mizerie si credem ca suntem curati . Si suntem tare mandri de noi .
RăspundețiȘtergere" Cum si asta e pacat ? Sa fim seriosi . Asa nu mai poate omul sa faca chiar nimic ?!"
Sarut mana Parinte
La nivel metaforic, ca speculaţie literară să-i zicem, este foarte interesantă ideea de 'colorare în funcţie de păcatul comis' :-)
RăspundețiȘtergereTotuşi, îndrăznesc să cred că, dacă Prebunul Creator nu a făcut lucrurile aşa, nu le-a făcut pt că ştia că această colorare ar fi un soi de restrângere a liberului arbitru...
Ostracizarea, însemnarea noastră etc ar fi însemnat că suntem constrânşi să nu mai păcătuim.
Or, omul a fost făcut pe deplin liber, inclusiv liber să îşi murdăreasca haina botezului, liber să se 'rupă' de Creator :-(
P d altă parte, să ne amintim vorba lui Avraam către bogatul nemilostiv:
"Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi."
Mă tem că, tot aşa, dacă nu ascultăm de poruncile Domnului şi nu ne vedem păcatele, nici de ni le-am vedea 'colorate' (sau 'mâzgălite', bine spus) pe faţă, nu le-am recunoaşte...
***
Dacă şi noi, cei care ne socotim credincişi, de atâtea ori ne ascumdem ca Adam în rai, 'pe după cireş' cum se zice, ce să ne mai mirăm că alţii nu suportă să se vadă în oglinda Adevărului, să li se amintească despre El?
Mai mult decât o simplă 'pată de culoare' pe faţă, Crucea lui Hristos îi 'arde' pe mulţi, de aceea nici nu ar vrea să o mai vadă:
http://munteanuk.blogspot.com/2011/09/crucea-lui-hristos-semnul-adevarului.html
Sunt sigur ca oamenii de si-ar vedea in oglinda propriile mazgaleli nu le-ar recunoaste. Minciuna a devenit o a doua natura umana. Nici,crucea, nici moartea nu le mai trezeste sentimentul vinovatiei si dorinta indreptarii. Majoriatea zic "oricum mor si oricum nu a venit nimeni de dincolo, asa ca trebuie sa-mi traiesc viata asa cum vreau".
RăspundețiȘtergereS.M.
RăspundețiȘtergereFoarte bună predica de azi, părinte, cine a avut urechi de auzit, să-și fi făcut un calcul, că mult adevăr s-a spus. Am priceput tot, în cămara sufletului meu s-a mai adăugat ceva, și nu am decât păreri de rău pentru multele mele greșeli.
Legat de ce ați postat, m-am gândit că de fapt culorile despre care vorbiți sunt cumva bine zugrăvite pe fețele noastre, cam toate nuanțele și tonurile lor, în funcție de starea de moment: roșu, spre exemplu, de la inocență până la furie, de la emoție curată până la minciuna sfruntată; sau să zicem precum în popor: „verde” de necaz, „negru” de furie,„alb ca varul” de frică, „galben ca turta de ceară”când e cineva bolnav și năpăstuit,„vânăt” de frig, etc.
Acum tre să recunoaștem că toți avem păcate, mici și mari, tot păcate le numim, și bine că nu ne colorăm după tipul de păcat săvârșit, că am fi fost mult întunecați, ca niște arătări, ca să zic așa.
Închei cu un citat din slujba de azi de după predică, știți despre ce zic, „Deșertăciuni sunt toate cele omenești...”
S.M.
Doamne, ajuta!
RăspundețiȘtergereCe circ ar fi fost daca ne-am fi vazut toti, unii altora culorile capatatae in urma greselilor. Cate degete intinse spre pata celuilalt, cate hohote de ras la petele vecinului, fara a baga de seama barna din ochiul nostru.
Parine, adresa de mail aveti?Nr de telefon ca poate dorim sa intrbam cum va gasim localitatea sau daca d voastra sunteti la biserica atunci cand poate trecem prin localitate , sa va cunoastem
RăspundețiȘtergereAdresa mea curenta de mail este stanciuvictoraurelian@yahoo.com
RăspundețiȘtergereMai folosesc rar, wyktorwyktor@yahoo.com
Celor care doresc sa ma contacteze si telefonic ofer nr. pe mail pentru a evita apeluri puerile in cazul unei afisari publice.