luni, 4 aprilie 2016

ISPITA BLONDĂ ŞI GĂINAŢUL


Vai de cel/cea prin care vine ispita”! Deşi, corect, biblic adică, se spune aşa: „că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala”.
Carevasăzică într-o zi de luni, aşa cum e mai mereu în zilele de luni, adică zăpăceală, agitaţie, cu lume care-ncotro, mai ales când primăvara izbucneşte dintr-o dată din cătuşele iernii, dai să-ţi rezolvi liniştit treburile dintr-un loc pentru a merge în alt loc să rezolvi alte treburi, şi când ţi-e lume mai dragă şi apele mai liniştite, dai faţă-n faţă cu interacţiunea, cum ar fi spus  conu Iancu Caragiale.
Bunăoară, că tot am amintit de carismaticul scriitor, în orăşelul în care coana Miţa îşi va fi mâncat gogoşile la madam Mari, cu şeful, desigur, cum bine ştim din schiţa celebră (ăi mai trecuţi prin viaţă o ştiu sigur, tinerii pot căuta pe net dacă-s curioşi), mi-a fost dat să particip la o scenă de poveste, chiar dacă, recunosc, am fost pus într-o situaţie din care pe moment chiar nu ştiam cum să ies.
În piaţa oraşului există ca-n orice piaţă o parcare. Parcarea din spatele pieţii e ca orice parcare din oricare piaţă din ţara asta, adică insuficientă ca număr de locuri şi arhiplină la orele de vârf, chiar dacă-i plătită. Şi colac peste pupăză, de când se „îmbracă” blocurile cu polistiren, juma’ din locuri sunt ocupate cu materiale de construcţii şi utilaje care mai de care cu gabarit depăşit.  Dar cum eu sunt mereu norocos în situaţiile limită, fac ce fac şi tot găsesc loc de parcat.  Partea frumoasă , dacă pot spune aşa, a început în momentul în care am ajuns la maşină, adică tacticos, cu două plase pline de rădăcinoase şi verdeţuri, plase din care ieşeau pe lângă mânere vârfurile legăturilor de leuştean verde şi mărar, iar dintr-o parte a unei sacoşe colţul unei pâini se arăta generos. Am apăsat butonul cheii, au clipocit becurile ce au confirmat deschiderea portbagajului şi imediat, parcă din umbră, au apăut la spatele maşinii mele două autoturime, din sensuri diferite, cu semnalizările puse în aşa fel încât să parcheze în locul meu.  Iniţial n-am băgat de seamă şicanarea, mi-am înnodat ca mamaia, la fel de tacticos adică, baierele sacoşelor să nu mi se rostogolească produsele prin portbagaj şi am dat să plec spre volan.  Din cele două maşini au coborât ca la comandă şoferiţele, ambele maşini erau conduse de câte o femeie. Una din ele, o doamnă acum blondă, cunoscută din desele drumuri de-a lungul anilor de pe la bancă, îmbrăcată într-un deux-pieces bleumarin, a ţâşnit mai repede din maşină; cealaltă, necunoscută, în trening, cu telefonul în mână rămas pornit, impasibilă la persoana ce tot striga „alo, alo, mai eşti la telefon?” a venit lângă mine şi lângă adversara din parcare.
-„Îmi pare rău”, zice  cea în trening, „am fost prima, am pus semnalul încă de la barieră”.
-„I’m sorry”,  răspunse cealaltă, „eu am fost înainte, am dat două ture de parcare deja, şi oricum părintele mi-a promis mie locul, nu-i aşa părinte”?
...şi nu ne duce pe noi în ispită...”. Apăi asta chiar m-a pălit aşa, pe nepregătite, că eu n-am primis nimic nimănui. Cum să fiu ispitit chiar la ora dimineţii cu minciuna, de o femeie blondă, ziceţi şi voi. Dacă răspundeam afirmativ, minţeam, păcat, nu? Mai eram şi cu sacoşele pline de cele ale postului de mâncare, mai mare ruşinea. Dacă răspundeam negativ, doamna în deux-pieces pica de ocară, căci şi aşa plutea un fel de păruială în aerul dimineţii. Mă bătea gândul să spun că mai rămân, că mai am câte ceva de cumpărat din piaţă, dar asta însemna tot minciună, şi peste toate eram şi-n criză de timp, nu era loc de împăcare prin neutralitate.
Salvarea a venit de sus, poate chiar de şi mai Sus, dar de data asta a fost un ajutor din sus-ul cel de mai de jos, căci şoferiţa în trening s-a dus către cealaltă ameninţând cu degetul şi spunând: „doamnă, să nu credeţi că dacă sunteţi de la bancă aveţi tot dreptul şi-n piaţă, şi nu-l băgaţi pe domnu’ (adică pe mine) la mijloc, că n-aveaţi când să vorbiţi, că vine din piaţă”. M-am făcut mic, recunosc, nu-i de colea să fii la mijloc în discuţia aprinsă dintre două femei, mai ales într-o piaţă. Şi doar ce am trântit portbagajul plecând  spre uşa şoferului, că din senin a apărut deasupra celor două femei  o cioară ce a dat drumul, de ziceai că-i proiectil,  unui găinaţ care, purtat de vânt, a atins serios cu „schijele” din dotare pe cele două protagoniste. Vai, la aşa deznodământ nici că m-aş fi gândit vreodată, căci pline de scârbă şi găinaţ, mirosind şi înjurând, s-au suit în maşini şi au demarat în trombă, fiecare la casa sa.
Şi eu care credeam că postul ăsta are să-mi fie mai uşor. Bag seama că nici la piaţă nu mai poţi merge liniştit, e mai periculos ca la meci. Mi-e şi frică să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă-mi propun să merg la pescuit, un loc liniştit de altfel, dar plin de „mincinoşi”.
Zice apostolul Pavel aşa: „nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”.




48 de comentarii:

  1. Ai avut ajutor, clar asta, ca ,,Cineva acolo sus te iubeste", altfel plecai tu cu semne ,,blond-rosiatice" sau macar masina. :))) Juli :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. July, e clar că Dumnezeu mă iubeşte, dar asta nu înseamnă că nu te iubeşte şi pe tine ori pe ceilalţi. La fel de clar este că ispitele mele din tot anul, dar mai ales cele din timpul posturilor, îmbracă fel şi fel de forme, ilare după cum vezi uneori. Una peste alta e clar, nu mă prea descurc cu femeile în situaţii din astea, dar nici nu cad în păcat. :P :)))

      Ștergere
  2. "Ci cuvantul vostru sa fie da ,cand e da, si nu,cand e nu ,iar ceea ce este mai mult decat acestea ,de la cel rau vine!"...cam asa spune Biblia.(am citat aproximativ,nu mai retin unde anume in scriptura)
    Asadar fara neutralitate!
    Ce bine se potriveste politicienilor care promit marea cu sarea inainte de alegeri,si dupa.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte corect cum ai gândit şi citatul e aproape perfect.
      Nici nu se punea problema să fi făcut altceva decât să spun adevărul. Întrebarea femeii a fost cumva retorică, plus de asta nu a insistat nicidecum. Totul s-a petrecut în fracţiuni de secundă, eu eram cu portbagajul deschis, cu o sacoşă încă în mână şi cu atenţia la discuţia ce părea a deveni belicoasă.
      Prietenii ştiu că atunci când e nevoie devin supărător de tăios când spun adevărul, pare-se însă că de data asta n-a mai fost nevoie de solomonica mea dreptate, căci totul a venit de sus.

      Ștergere
    2. Scuzati ca va spun ..dar retorica tine de un anumit iz filozofic cumva...femeia respectiva a folosit o minciuna sfruntata ,nimic mai mult!!!
      Va scuzati atitudinea,gasiti un sens anume final,dar altceva Dumnezeu vaz eu ca a atentionat sa va semnaleze ca test!
      Ca si in cazul cu colarii,cum ia-ti denumit...se cubvenea conform evenimentului ulterir, sa le aratati ratacirea mintii prosteasca!ca ptr dv,nu era nimic nou de concluzionat,dar ptr ei ar fi putut sa fie ceva bun de gandit,daca ati fi facut observatia cuvenita!!!!
      Parca anume de undeva data!


      Ștergere
    3. Una-i una şi alta-i alta. În primul rând că nu i-am făcut pe băieţii din postarea precedentă cocalari, am spus doar că fesurile lor sunt asemenea celor purtate de cocalari. Dacă eu aş purta, ca idee zic, un tricou cu culorile şi emblema celor de la FC Barcelona nu înseamnă că-s jucătorul lor, nici măcar că-s fanul lor, îl port doar pentru că l-am primit într-o anumită conjunctură.
      Apoi nu-mi scuz atitudinea deloc. Am spus deseori şi repet şi acum că-mi este ruşine atât de momentele de slăbiciune/ambiguitate de care dau dovadă cât şi de accesele de mândrie pe care le afişez atunci când îmi reuşesc anumite lucruri. Îmi e ruşine cu aceste stări, le spovedesc şi încerc să le corectez. Căderile sunt inerente, ridicările sunt primordiale, îmi cunosc bine lipsurile şi ştiu la fel de bine cât de lung mi-e drumul până la a ajunge la starea omului care trudeşte mult spre a se apropia de Dumnezeu.
      Te asigur că dacă situaţia ar fi avut alt curs, fără a face bravadă, aş fi spus că doamna în deux-pieces nu a vorbit cu mine înainte, deşi, rutieristic vorbind, avea prioritate, cealaltă doamnă intrase cumva pe contrasens în modul de parcare regularizat de primărie pe asfalt.
      Cum spuneam însă, totul a fost de-o fracţiune de secundă, exact aşa cum i s-a întâmplat Evei, iar mai apoi lui Adam, când au întins mâna spre fructul oprit.

      Ștergere
    4. Apreciez stilul moderat de care dati dovada,si mai cu seama taria de a va marturisi slabiciunile,imperfectiunea.
      Altii imi sar la gat daca le fac un mic repros,,, insa cum Doamne sa sporim in virtute doar laudandu-ne, nu si criticandu-ne cand e cazul?
      Si DA si NU au rostul lor!Doar sa aiba locul potrivit,sa fie sincere,din inima ,fara fatarnicie ,viclesug.
      O zi buna sa aveti!

      Ștergere
    5. Mulţumesc frumos! Zi cu spor în cele bune să fie şi la casa voastră!

      Ștergere
  3. mie mi-a placut finalul..... cioara a fost. personajul cheie.....
    adica sa avem grija sa mai privim si in sus cand suntem prea prinsi aici, jos....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corina, cum spuneam prin comentarii de-a lungul timpului, ba chiar şi la blogul de faţă, Dumnezeu îmi descoperă anumite lucruri prin situaţii simple de viaţă, prin ecuaţii numai bune pentru mintea mea, fără a mă băga în logaritmi de trăire pe care nu i-aş pute percepe.
      "Sus" înseamnă update şi upgrade, căci omul nu e perfect, dar e perfectibil, îndumnezeibil dacă pot spune aşa.

      Ștergere
    2. era un joc de cuvinte, ca de la Doamne Doamne ne vine ajutorul si ca acolo trebuie sa privim cand suntem prea prinsi in cotidian si nu vedem iesiri.... numai ca uneori suntem atat de prinsi, ca doamnele din povestire, incat e nevoie de o "avertizare" pe inteles..... sa speram ca nu vom fi atat de "prinsi" incat sa fie nevoie de o cioara sa ne dezmeticim :)

      Ștergere
    3. Ştiu Corina, am sesizat jocul de cuvinte. Plus de asta, cum ai văzut, în blog, chiar şi eu am făcut diferenţierea între "sus"-ul cel de jos şi "Sus"-ul cel mai de sus.
      Că suntem prinşi, aş zice încă odată şi eu, căci rareori deschidem ochii la cele cu adevărat de folos, mintea noastră e mereu preocupată cu kitsch-urile cotidiene interminabile.

      Ștergere
  4. Frumoasa pilda parinte.Uite cum cel cu frica de Dumnezeu,scapa basma curata din situatii dificile.
    Dumneaei,cioara,a avut grija ca povestirea sa nu fie cu happy end pentru unele personaje :))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Apăi Die, nici nu avea cum să fie altfel, doar ştii ce nevinovat sunt eu, cum să nu ies cu brio din astfel de ispite ale vieţii, nu? :)))

      Ștergere
  5. Ca te iubeste cineva acolo sus, o stiu de mult. De ispite nu zic ni'ca, tu stii mai bine. Dar ma bucur ca o ciora te-a scos din mutenie.
    Aaa, si mi-a placut si partea aia cu netul😉
    Zi frumoasa la casa ta, Victor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tiana, lipsa mea totală de pe facebook (inclusiv dezactivarea contului) nu mi-a distrus şi apetitul de vorbă. Dimpotrivă, vorbesc la fel de mult, chiar dacă proporţional am la fel de multă treabă. Cum vezi, scriu mai mult, măcar pentru prietenii care ştiu unde, când şi cum să mă citească, fără a fi supus like-ului venit din partea celor care, fără a citi un rând, bifează cu "îmi place" aceste articole simple ale mele.
      La partea cu netul am fost un pic "pişcător", recunosc, dar nu cred că am scris ceva lipsit de adevăr.
      Zi minunată şi la casa voastră!

      Ștergere
  6. Rad cu lacrimi...va si vad in reverenda cu sacosile in mana...fugi Victore daca ai unde...???? Si ce salvare...chiar ati fost incercat. De era sa va lipiti de dna de la banca...ehee acum era momentul, va era prietena pe viata.
    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ramona, nu merg în reverendă niciodată la piaţă, poate doar dacă rămân de vreo conferinţă îmbrăcat aşa. Oraşul e mic (eu locuiesc la vreo 12 km de oraş) dar mă cunoaşte multă lume, În perioada în care lucram la biserică mergeam după materiale îmbrăcat în salopetă, doar veneam de pe zidărie ori acoperiş, nu?
      Şi cum mă ştie multă lume, indiferent cum aş fi îmbrăcat, recunosc, oamenii mă respectă ca preot, iar eu îi respect pentru simpatia lor.
      La faza din blog ai dreptate, n-aveam unde fugi, cred că dacă fugeam aş fi fost "linşat" de amândouă. :)))) Bag seama că nu mă lasă Dumnezeu la vreme de ispită, doar mă încearcă.
      Seară frumoasă să fie la voi!

      Ștergere
  7. Stiu ca apetitul tau pentru vorba nu "dispare" usor☺. Sincer, iti simtim lipsa pe FB( cu like-urile am aceeasi problema) si sper ca nu o sa tii contul ala dezactivat la infinit. Eu o sa te citesc oricum( daca e nevoie imi fac si cont pe bucataras - ma invata Caramica sa gatesc😉)
    Iti doresc spor in toate, imi fac mea culpa ca nu sun( imi spun ca esti ocupat cu ale tale, nu ai nevoie de cineva care sa te tina de povesti😊) dar o sa o fac cu siguranta cand ma intorc(plec in noaptea asta la Ioana care a strigat dupa mama sa o ajute cu copiii cateva zile☺)
    Na, ca m-am molipsit de la tine. Abia de scot cate un cuvintel. Seara frumoasa sa fie si la casa ta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum adică îmi simţiţi lipsa, adică sunteţi mai mulţi? Şi eu care credeam că-s doar doi-trei prieteni care pot spune asta. :) Nu ştiu când am să revin, parcă de ce stau departe de facebook îmi e din ce în ce mai bine, şi când zic asta mărefer de site în sine, nu de prieteni, căci de prieteni îmi e dor, nu de facebook.
      De vorbit putem vorbi oricând, inclusiv audio, ştii bine că eu cu doctorii mă înţeleg minunat. :)))
      Să-ţi fie de bine acolo unde mergi, francezii sunt oameni faini, plus că au o bucătărie minunată. Sunt convins că-ţi vei juca rolul de bunică la cele mai înalte standarde.
      Seară minunată să fie şi la voi, Tiana!

      Ștergere
  8. Am început a citi c-un surâs mijit, bănuind după titlu o întâmplare amuzantă, pentru noi cititorii. Surâsul a devenit zâmbet când am ajuns la ”ăi mai trecuţi prin viaţă o ştiu sigur, tinerii pot căuta pe net dacă-s curioşi”. Căte ar fi mai scris astăzi Caragiale despre ai noștri tineri și-a lor curiozitate... despre cele două dame/dudui și nevinovata cioară (ca să le îndulcească amarul, caun cavaler ce era, ar fi vopsit-o blond și-ar fi numit-o porumbiță)... despre vremi și vremuri...
    Cu siguranță și din momentul relatat de tine ar fi ieșit o schiță faină. Damele au aflat pe pielea lor că nu primim întotdeauna ceea ce dorim/cerem iar tu ai fost salvat de de clopoțel. Grație simplității tale, despre care văd c-au auzit și păsările cerului. (emoticonzâmbetdeplin!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. D'apoi e bine c-ai zâmbit pe pagina mea, căci rar se întâmplă să mai râdă cineva la cele scrise de mine, nu? Poate că mulţi râd nu la ce scriu, ci cum scriu, căci sunt departe de cele ale literaturii, taina literelor încă nu mi-e desluşită pe deplin. :D
      Tu-l ştii pe omul simplu şi-n real, ca mulţi dintre cititori, ştii bine că natura, cu flora şi fauna ei, cel puţin cea de de-aproape, mi-a fost mereu ajutor şi inspiraţie. Drept este, Dumnezeu cu mila Lui este Cel ce-mi poartă de grijă, pentru care motiv se milostiveşte cu mine şi-mi trimite câte o muză care vă amuză, ne-lăsând loc de uitare un biet scriitoraş anonim.
      Zi cu zâmbet senin şi spor în cele bune să fie la voi, Dana!

      Ștergere
  9. ALBA CA ZAPADA

    Asa se intampla in post,cel rau nu ne lasa !Si eu trec prin momente dificile la serviciu cu invidia colegelor si de multe ori gandesc rau despre ele,le blestem dupa aceea am remuscari si astea sunt rataciri ......O bat la cap pe verisoara mea care-mi spune ca toate astea imi sunt date cu-un scop.
    Mai nou ,de cand m-am apucat sa citesc vreo cateva acatiste puternice si sa dau acatiste ptr.ele lupta cu cel rau este mai cumplita.
    Vara mea m-a sfatuit sa spun :
    iert aceste ganduri,
    Doamne intoarce-i la bunatate si credinta pe toti dusmanii mei!!!! de vreo 30/40 de ori pe zi.
    De fapt, lupta cea mare este cu mine ,cu egoul meu ,cu mandria mea,Dumnezeu este cu mine,il rog sa ma smereasca ,sa ma imbuneze si pe mine vis a vis de ele.
    Doar cand citesc si ma rog timp de doua ore ,atunci sunt cu adevarat linistita.
    Trebuie sa-mi schimb perceptia despre ele,sa ma raportez la credinta si la valorile spirituale si morale si sa am repere .In rest totul e desertaciune si daca vom intoarce si obrazul celalalt si vom avea iubire ptr aproapele,de abia atunci VOM FI CU ADEVARAT LIBERI!
    SA FIM IUBITI SI SA IUBIM!
    O ZI MINUNATA TUTUROR!
    Asta-i marea provocare si testul suprem,IUBIREA!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dat-o anonimă dar te-ai semnat, ceea ce mă bucură mult, înseamnă că n-ai uitat unde mă retrag atunci când aparent se pare că nu mai vorbesc.
      Vezi tu, colegialitatea nu înseamnă prietenie, chiar dacă frumos aşa ar fi, chiar dacă se întâmplă să fie colective de oameni în care colegialitatea se contopeşte în prietenie.
      Ispita are folosul ei, ultimul citat al postării mele explică cumva rostul ei. Ştii, e ca o călire sufletească. Primăvara ţăranii scot răsadurile de la căldură la frigul de-afară, dar nu cât să degere, ci cât să se călească un pic. Aşa suntem şi noi, suntem "aruncaţi" în foc şi ger, în ispite, pentru a ne întări, pentru a creşte 8sufleteşte) cât mai viguroşi, cât mai rezistenţi.
      Drept este, ar fi minunat să renunţi la blesteme, ele coboară enorm stacheta sufletească a omului, invers proporţional, rugăciunea o ridică.
      Iubirea nu e un test, e un dar, testul este altul, modul în care deschidem darul iubirii. Mai pe româneşte, un asemenea dar nu-l poţi deschide decât cu faptele sufleteşti, ele sunt cele care dau sens iubirii. Numai iertând poţi iubi, doar rugându-te fără a blestema poţi iubi, numai triăind prin şi pentru ceilalţi poţi iubi.
      Zi cu lumină lină să fie la tine!

      Ștergere
  10. ALBA CA ZAPADA
    Stimate Pr.Vic,
    Am semnat-o si n-am dat-o anonima,(ADICA UN PICUT INVERS)vorba lui nenea Iancu,"o semnam toti dar o dam anonima".Ma semnez asa ,deoarece eu am ramas o copilaroasa ,o naiva si mi-ar placea sa cred ca toata suflarea bipeda va tinde spre asceza spirituala.Dumnezeu este in ADN-ul fiecaruia,asa este trebuie sa lasam in urma resentimentele,ura,toate lucrurile care ne fac rau si sa ne raportam doar la IISUS,sa ne punem nadejdea doar in EL.
    Iti multumesc ptr vorbele de duh ,m-am mai linistit ,te consider duhovnicul meu virtual .Deja imi fac analize la sfarsitul fiecarei zile ,un fel de bilant cui am gresit ,cui am gandit raul, cui i-am vorbit aiurea.
    Deja la rautati ,zambesc si ma uit cu mila .
    Atata vreme cat am o familie frumoasa,un copil super destept care participa la olimpiade ,un sot care ma iubeste, eu consider ca Dumnezeu chiar ma iubeste si sunt o femeie implinita !Cei care imi fac rau , asta e.Problema e la ei.
    Parinte, dar de ce-ai pus atatea filtre??????,era foarte bine cand comentam sub anonimat, m-a invatat copilul sa-mi fac cont pe google,oricum am inventat o adresa aiurea de mail.
    Nu vreau sa ma deconspir,undercover e minunat si asa vreau sa raman!
    IUBIREA , SMERENIA SI INTELEPCIUNEA SA VA INSOTEASCA PESTE TOT!
    DOAMNE AJUTA!
    P.S.Te rog desfiinteaza filtrele si lasa-mi posibilitatea sa comentez sub anonimat,Multumesc anticipat!
    Adresa de mail e inventata si nu intru pe ea!
    Deranjez daca comentez sub anonimat??????
    O ZI MINUNATA PLINA DE IUBIRE!!!!!
    DOAMNE AJUTA TUTUROR!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am înţeles tot, revin mai târziu cu comentariu la subiect, acum doar la partea tehnică fac referire.
      O parte a filtrelor este a administratorilor (blogspot). Cealaltă parte este a mea, iar asta pentru că de-a lungul timpului mi-am găsit inboxul blogului plin de reclame care mai de care mai ciudate, inclusiv la reclame pentru produse de fertilitate, potenţă ori de stimulenţi de creştere. Afară de reclamele-spam primite, găseam şi fel de fel de cereri de ajutor pentru nu ştiu câte cazuri aparent umanitare. Am probat la două cazuri şi erau minciuni sfruntate. Ultimul motiv este şi el îndreptăţit, căci erau şi useri care intrau şi lăsau câteva injurii la adresa statului, bisericii, la adresa nu ştiu cărei echipe de fotbal şi tot aşa.
      Nu mă deranjează anonimatul nicidecum, chiar dacă, recunosc, cei care şi-au declinat identitatea (unii, desigur) mi-au devenit în timp şi prieteni în viaţa de zi cu zi.

      Ștergere
  11. ALBA CA ZAPADA
    Parinte,
    Ce-ar fi sa incepeti ziua cu cate o pilda duhovniceasca si sa ne binecuvantati asa pe toti virtualii ,ca mare nevoie avem !NIHIL SINE DIO !
    Multumesc,
    O SEARA BINECUVANTATA!
    P.S. Ptr .mine computerul e un mare mister,bine ca ati desfiintat filtrele,eu sunt atehnica.....
    Doamne ajuta!
    Este o nebunie sa te apuci sa scrii mizerii la adresa amfitrionului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i chiar aşa de uşor să scrii zi de zi. Pe de o parte nu cred că-s aşa de "îmbogăţit" pentru a scrie atât de mult, de bine şi de ziditor; pe de altă parte lumea s-ar plictisi de atâtea sfaturi, sunt vechi în blogosferă şi ştiu, plus că şi din experienţa pastorală cunosc acest lucru destul de bine.
      Încă n-am desfiinţat setările de moderare a comentariilor, n-am timp liber aproape deloc, am început lucrările de sezon în grădină, la biserică sunt destule de făcut şi mai trec şi pe la copii pe la şcoală când prind liber.
      Seară binecuvântată să fie şi la voi!

      Ștergere
  12. ALBA CA ZAPADA
    Poate daca-ti faci timp poti sa-mi explici si mie care-i diferenta intre liberul arbitru si soarta sau destin.
    Nu am inteles niciodata explicatia si a fost mai mult la modul general.Adica pe de-o parte exista liberul arbitru,dar orice ai face exista soarta si destinul .Adica cand functioneaza liberul arbitru si cand intervine soarta si destinul ca aici e marea incurcatura!
    O ZI MUNUNATA ,IUBITI SI DARUITI IUBIRE!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am să vin cu explicaţii în acest sens, am mai discutat cu prietenii-useri despre subiect de-a lungul timpului. Acum scriu pe fugă, de pe telefon, dar spre seară, când voi avea acces la taste, voi detalia subiectul.
      Zi cu spor în cele bune!

      Ștergere
    2. Am ajuns mai târziu decât credeam la taste, sunt prins în mult prea multe treburi de-odată şi nu mai am timp să deschid laptopul.
      Nu există destin, nu în sensul perceput de oameni, nu în sensul "ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus". În Scriptură se spune aşa: "iată Eu astăzi ţi-am pus înainte viața şi moartea, binele şi răul…, binecuvântare şi blestem. Alege viața ca să trăiești tu şi urmașii tăi” (Deuteronom 30, 15-19) Vasăzică pentru a trăi (inclusiv veşnic) trebuie să ALEGI, nu te forţează nimeni nici cu binele nici cu răul, ceea ce înseamnă că nu e ceva predestinat şi orice aia face tot una e. Mai mult, Hristos zice aşa: "cine vrea să vină după Mine să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze". Cum vedem zice CINE VREA, nu obligă pe nimeni la o trăire anume, lasă la voia noastră alegerea. Cu alte cuvinte mântuirea este obiectivă, când vine de Sus spre noi şi este subiectivă când/dacă noi răspundem chemării.
      Apostolul Pavel spune că "suntem împreună lucrători cu Dumnezeu", ceea ce înseamnă că Dumnezeu nu lucrează singur la mântuirea noastră, ci cu noi, ne oferă tot ceea ce este necesar iar noi suntem cei care lucrăm "materialul". E ca şi cum cineva ar da la 10 croitori 20 de m de stofă şi le cere să facă trei costume. Din cei 10 unii vor face trei costume fără probleme, alţii două, alţii unul şi poate că vor fi şi din cei care ne-măsurând corect vor face stofa harcea-parcea fără să scoată nimic din ea. Pare puerilă comparaţia dar la ora asta nu mi-a trecut prin minte ceva mai academic. :)
      Desigur, Dumnezeu are ştiinţă de viitor, dar nu în sensul acela al predestinării. E ca şi cum ştim noi că vine vara după primăvară ori că iarna o să ningă, fără a şti însă data sigură în care va cădea prima zăpadă.
      Închei cu altă explicaţie, de data asta eshatologică, că tot se vorbeşte deseori despre sfârşitul lumii, că nu ştie nimeni când va fi. Da, sfârşitul va fi, Dumnezeu nu a hotărât o dată fixă pentru că totul ţine de noi. Dacă lumea se va îndrepta, sfârşitul se tot amână; dacă lumea se va înrăi mult mai mult, sfârşitul devine mai "palpabil".
      Aşadar nu există destin, nu ca formă fixă, există o formă de destin care este atemporală, care ţine de lucrarea sufletului nostru, care este de fapt felul în care noi ne lucrăm viitorul în prezent.

      Ștergere
  13. Si tocmai de acolo de...sus, taman o cioara te iubeste? Ha!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu păsările,cu animalelele, cu natura în general m-am înţeles mereu bine, doar cu oamenii mai am probleme. Bine, ar fi o utopie să cer să fiu iubit de toţi oamenii, dar măcar înţeles dacă aş fi, dacă nu cer prea mult, şi tot ar fi ceva.

      Ștergere
  14. Dar ce, pe Iisus l-au inteles?Nici astazi dupa 2000 de ani multi nu-l inteleg.Zi de zi e rastignit defapt!Ori se fac ca-L inteleg,dar cu gandul si fapta ba! Mozaicii nici nu-l recunosc!

    Umbla Diogene ziua in amiaza mare cu un felinar aprins in mana,si radeau de el.Ce faci ziua in amiaza mare cu un felinar aprins ar fi spus lumea...raspunsul:"caut un OM!!!"
    Lumea ...cine sa o inteleaga?
    Cui sa ceri intelegere?

    Cred totusi ca va inteleg multi..poate nu o arata uneori din anumite motive,dar fie si doar in subconstientul lor,inteleg!


    RăspundețiȘtergere
  15. Răspunsuri
    1. Weekend cu zâmbet să fie la casa ta, Claudia! Mulţumesc de trecere!

      Ștergere
  16. marturisesc ca am ras :D . si cioara aia era mesager divin sa stii, pe aici e plin de ciori , n-am vazut nici una sa bombardeze pe nimeni , numai porumbeii fac din astea :). intrebarea acu este ele te ispiteau pe tine sau tu erai ispita lor sa puna de o cearta? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cioara şi-a văzut de treaba ei (mare). :)) Ciorile fac des asta, şi porumbeii fac, trăind la ţară am posibilitatea să observ păsările şi animalele într-un mediu mai prietenos lor, căci în oraşe chiar dacă sunt ciori, de exemplu, nu se simt în largul lor decât croncănindu-şi nemulţumirea, nu ca pe-aci, unde au guşile pline.
      Cât despre ispita şi ispitirea mea, ce să spun, m-am aflat la locul (ne) potrivit în ziua în care parcarea era full, în poziţia în care două doamne grăbite şi-ar fi dorit să ocupe parcela aia marcată cu alb pentru oleacă de timp. Şi dacă două persoane se ceartă pe 3 mp de loc, apăi ce pretenţii mai avem la statele cu simţiri imperialiste, nu?
      Mă bucur că ai râs, Cora, înseamnă că nu-s aşa de fad în prezentările mele, nici pueril, cum tic unii, nu?
      Zi binecuvâtată să fie la tine!

      Ștergere
  17. Reusesti sa ne faci sa plangem si sa radem cu mare usurinta :) Nu am ce adauga (interesant) la aceasta postare, dar am citit-o cu mare drag, la fel ca si pe restul postarilor. Un weekend cat mai frumos!! desi e joi, stiu, dar mai are umpic si ajunge :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să ştii că şi eu la fel îmi petrec zilele, tot plângând şi râzând, bine, nu citi ad litteram, ci doar ca stare de spirit, căci inerentele încercări ale vieţii ne aduc tristeţe şi tot simplele clipe de reuşită ne aduc bucurie şi linişte.
      Mă bucur că vorbele mele, aşa simple cum sunt, aduc cititorilor mei prieteni, atât de multă trăire.
      Spor în cele bune şi ţie în aceste zile; weekend cu bucurie!

      Ștergere
  18. Parinte, ma bucur ca din orice intamplare inveti ceva. Si mai ales ca ne inveti ceva. Cioara de aici e punct cheie :) dar de fapt eu vad optimismul si inima senina (si leusteanul si mararul din sacose).

    Pe mine postul asta m-a incercat greu. Sau m-am lasat usor doborata?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ştiu cât de mult învăţaţi voi, prietenii, din postările mele, dar ştiu sigur că eu primesc de la viaţă nişte lecţii atât de simple încât deseori îmi e ruşine de faptul că mi se pare că-s mai sus decât mulţi, ştii, ca-n versurile copilăriei: "sus, pe gardul dinspre vie, O găină cenuşie. Şi-un cocoş împintenat. S-au suit şi stau la sfat: - Ia te uită, mă rog ţie, Cât de sus ne-am înălţat!"
      Eheii, postul e un pedagog excelent, dar numai pentru cine doreşte să fie un bun elev la şcoala vieţii. E drept, poţi posti şi de nota 6, dar parcă, din câte ştiu eu, premiile se dau pentru notele mai mari.

      Ștergere
    2. atunci eu postesc de note mici. Dar multumesc lui Dumnezeu ca cu fiecare post ma simt cu sufletul mai 'deschis' la invataminte.

      Ștergere
    3. Sunt rari cei care postesc de note mari. Şi eu postesc de note mici, dar vezi, atunci când noi merităm note mici, avem un Învăţător îngăduitor ce ne ascultă cu iubire şi ne măreşte nota pentru ca noi, cu şi mai multă credinţă şi dragoste să mergem mai departe.

      Ștergere
  19. Cel putin pe moment invatam ceva, ne schimba starea de spirit, asa am simtit si eu, fara urma de exagerare. Si ca sa fie treaba treaba i-am citit si sotului ultimele doua postari.
    Dumnezeu ne incearca dar ne si ajuta.
    Noapte linistita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, sper că soţul tău n-o crede despre mine că-s un preot care se lipeşte de întâmplările vieţii mai ceva ca protagoniştii clipurilor funny de pe net. Am glumit.
      Lecţiile primite de la viaţă, aşa simple cum sunt ele, sunt adevărate refresh-uri ce ne scot din monotonia cotidiană, din rutina anostă în care ne complacem din obişnuinţă. Iar cele care vin în timpul posturilor, zic eu, parcă şi un pic "pişcătoare" la conştiinţă.
      Mulţumesc de trecere şi de gândul bun! Zi faină să fie la voi!

      Ștergere
  20. O iubesc pe cioara! :) Din toata inima!!! Cand eram copil, am gasit o cioara si am studiat-o ceva timp, cred ca vre-o ora (atat mi-a permis, ca apoi a dat semne ca vrea sa plece, si nu am retinut-o cu forta) Mi-amintesc ca m-a impresionat duritatea privirii cu care ma sfasia parca, intr-un fel puternic si de neinduplecat incat simteam cum ma sfredeleste de-adreptul cand ni se intersectau privirile. Dar ce am retinut cel mai mult ca trasatura, a fost inteligenta pe care am simtiti-o in privirea aia hotarata a ei. Deci nu m-am inselat, cioara este inteligenta si cu simturi speciale, chiar daca pluteste sus, pe deasupra noastra, are ea puterea ei speciala de a face ce trebuie, exact cand trebuie. Acum imi dau seama ca in momentele in care o sa ma simt (iar si iar ) neputincioasa in fata unor astfel de comportomanete umane, o sa imi doresc sa ma transform in cioara. De multe ori mi-am dorit sa am o putere speciala, acum am si identificat exact care ar fi :) Am ras cand am citit cum le-a impacat ea pe amandoua doamne, egal, fara discriminare. Chanel. Si am mai ras can imi imaginam cum nu a trebuit sa faci tu nimic, nici macar sa raspunzi intrebarilor, ca intr-un final sa fii scutit definitiv de a fi partinitor sau partas mai mult decat ai fost deja :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ai ajuns (din nou) pe pagina mea, Costinela, chiar dacă, aşa cum vorbeam, e mai complicat un pic dacă am facebook-ul dezactivat şi nu mai dau share postărilor.
      Bag seama că întâmplarea din blogul meu pe de o parte te-a amuzat şi pe de altă parte te-a dus pe lângă butoiul cu amintiri. Eu am prins destule ciori în copilărie, când se simt încolţite nu se sfiesc nicidecum să dea "atacul" cu ciocul lor puternic. Sunt inteligente, da, iar pe deasupra trăiesc şi-o grămadă de ani.
      Probabil că aş fi intervenit în discuţie dacă lucrurile s-ar fi desfăşurat spre un conflict nedorit, dar cum nu a mai fost nevoie, am rămas doar cu o postare ce a plăcut multora din prietenii mei.
      Mulţumesc de trecere!

      Ștergere