FIŞA POSTULUI

Când ziceam că nu mai scriu vreo câteva zile, hop inspiraţia. Nu e mare inspiraţie, da’ ... . Şi chiar dacă timpul este imperturbabil în curgerea lui şi nemilos în trecerea noastră prin el, am zis că să nu ratez gândul şi nici să pierd timpul.

Cum treburile de la biserică şi slujbele se succed cu repeziciune cu treburile de acasă, cum timpii de relaxare a creierului s-au redus şi se execută în timpul muncilor fizice şi  cum oboseala fizică trece prin lucrare spirituală, am hotărât să dau curs ideii.

Aşa se face că după slujba de dimineaţă, pe când greblam peticele de iarbă sufocate până ieri de malurile de zăpadă, mi-am adus aminte de câteva lucruri din Scriptură şi viaţă. Eu greblam ascultând un pic de muzică să treacă timpul cu spor, nu de alta, dar că dacă auzi dj-ii la boxe ai impresia că nu eşti singur la muncă.  Asta pe moment, că pe urmă mi-am adus aminte de dictonul ora et labora şi cu gândul la Dumnezeu m-am gândit la împărţirea darurilor, căci Scriptura spune că darurile-s împărţite. Unii sunt cu credinţa, alţii cu vindecarea, alţii cu tălmăcitul limbilor şi tot aşa. Nu pot avea toţi aceeaşi chemare şi lucrare. Fiecare excelează într-un domeniu, chiar dacă tangenţial încearcă şi altceva.

Cu alte cuvinte, într-o exprimare laică, fiecare din noi avem o fişă a postului în care se regăsesc obligaţiile şi beneficiile. Acum, rămânând în climatul pur administrativ, trebuie să spunem că expresia „omul sfinţeşte locul” nu mai este un criteriu de câştigare şi mai ales menţinere a unui loc de muncă. Vedem la tv, unii ştiu pe pielea lor, că de multe ori calitatea este înfrântă de cruda realitate a restrângerii de posturi, a intervenţiilor diverse, a închiderii de spaţii şi vise.

Eu însă, nu acest lucru doresc să-l dezvolt. Îl ştiţi mai bine ca mine mulţi dintre voi. Eu ştiu că ideal este ca în viaţă să facem doar ceea ce ne este drag, conform fişei postului cu care am fost înzestraţi,  cum zice Creangă „dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; și dacă-i popă, să citească.” Dar în viaţă de  multe ori facem mai mult decât avem în fişa postului. De multe ori, în orice domeniu, sunt oameni care îşi depăşesc la modul cel mai frumos posibil, fişa postului. Din nefericire, unii, pentru asta, sunt sancţionaţi. E adevărat, nu putem fi perfecţi, deşi, uneori ne dorim imposibilul. Un preot nu va putea aduce niciodată pe toată lumea la biserică, un doctor nu va putea niciodată  să salveze toate vieţile, un profesor nu va putea niciodată să scoată toţi elevii de nota zece, indiferent de cât suflet pun la lucrarea lor. Şi exemplele pot continua.

Ori, cum greblam eu aşa cu spor, că greblatul şi săpatul sunt şi ele daruri cu care am fost înzestrat :D, am ajuns la concluzia că fişa postului este doar un îndreptar imperfect de redare a unor atribuţii raportate la modul general, asta deşi fiecare om în parte este special în lucrarea sa. E greu să canalizezi întru-un loc, pe acelaşi calapod, personalităţi diferite. Indiferent de ce spune fişa postului, la un moment dat chemarea personală tot îşi va spune cuvântul, indiferent de domeniu. De aceea apar problemele, pentru că unii nu înţeleg că îţi poţi face datoria, şi punând suflet. Poţi cosi în silă dar poţi cosi cântând; poţi găti în silă, dar poţi găti cântând. Pasiunea lucrului te poate scoate din anonimatul fişei postului în care lucrezi. Poţi sfinţi locul, poţi fi sufletul lucrării.

Personal, de când am citit că darurile sunt împărţite şi că fiecare om are talantul ori talanţii lui, am încercat să respect fiecare suflet în parte, indiferent de modul în care îşi câştigă pâinea (zic asta în cazurile în care nu se încalcă legea, inclusiv cea morală). Fiecare meserie are rostul ei, fiecare om trebuie respectat prin munca lui, prin devotamentul lui, pentru sufletul lui.

În fişa postului e posibil să scrie şi perioada de lucru, determinată ori nedeterminată. Toată lumea munceşte pentru traiul zilnic şi pentru pensie, şi într-o vreme şi eu gândeam la fel. Numai că la pensie pot ieşi oricând, inclusiv prin deces. În acest fel fişa postului se transformă în epitaf. Deh, vrei-nu-vrei, te gândeşti şi la asta, nu de alta, dar greblând, îţi aduci aminte că viaţa omului e ca iarba câmpului... .