E DE BINE. MULŢUMESC!

De câteva zile bune am lipsit din spaţiul virtual. Şi asta nu s-a datorat vreunei boli ori. Ba nici din lipsă de conexiune ci din lipsă de timp. Am avut şi timp, e drept, dar l-am modelat prin muncă stăruitoare pe la biserică. Şi nu degeaba am făcut asta ci pentru clipa minunată petrecută azi în duminica Sfintei Cruci, ziua când am săvârşit prima Liturghie în biserica nouă. Scurtul blog de azi doresc să fie unul de mulţumire.  Pentru că trebuie să le mulţumesc bunilor mei credincioşi care m-au sprijinit necondiţionat în lucrarea ce se apropie de final. Trebuie să le mulţumesc  pentru dragostea lor, pentru prezenţa lor în număr foarte mare la acest eveniment, trebuie să le mulţumesc celor care au ajutat cu mult şi cu puţin, celor care s-au rugat împreună cu noi, celor care ne-au sprijinit cu un gând bun chiar şi aici pe internet.

E adevărat că mai e ceva de lucru, dar ştiu din experienţa proprie şi din experienţa  altor  oameni că niciodată nu terminăm de-adevăratelea  lucrurile de pe aici, de pe pământ. Nimeni nu se mută într-o casă nouă 100% terminată. Mai toată lumea se mută în casă nouă şi mai face pe parcurs câte ceva pentru finisare. Noi ne-am mutat şi lucrăm continuu.

Am lăsat la sfârşit mulţumirea pentru Dumnezeu, pentru că El nu se supără, pentru că e îndelung răbdător. Ştiu că am avut diverse încercări în această perioadă. Ştiu că era să cad de câteva ori sub povara crucii, sub povara drumurilor, a gândurilor şi a oboselii. Dar, El m-a întărit. Iar azi, oboseala s-a transformat în bucurie. Iar bucuria care dă aripi va lucra în continuare însoţită de  dragoste şi nădejde că toate se vor finaliza magna cum laude.

Doar atât. În rest, mi-aş dori ca bucuria mea şi a celor care mi-au fost alături să se reverse peste toţi cei  ce citiţi această postare. Mi-aş dori ca iubirea răstignită pe cruce să vă umbreze şi să vă încălzească sufletele până la primirea luminii de la înviere.