marți, 5 iunie 2012

IDENTITATEA



Cine zic oamenii că sunt Eu? O întrebare pe care Hristos o adresează la un moment dat apostolilor săi pentru a afla percepţia celor din jur. Răspunsurile au fost variate, căci mulţi dintre oameni îl considerau a fi Ioan, alţii Ilie, alţii Ieremia proorocul. Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Întrebare directă, pentru cercul restrâns al apostolilor. Petru a zis Tu eşti Hristos Fiul lui Dumnezeu celui viu!
Am plecat de la această discuţie scripturistică pentru că din ce în ce mai des remarc că sunt semeni de-ai noştri care nu-şi asumă identitatea. Şi nu vorbesc aici de o criză de identitate în sensul celor la care se referă Freud ori Erik Erikson. Mă refer la faptul că de cele mai multe ori încearcă să înăbuşe identitatea iniţială cu surogate ori identităţi ce dau bine la public în loc să-şi asume propriile însuşiri. Şi de aici apar o grămadă de probleme pe care nu vreau să le dezvolt, că-s alţii mai buni în acest domeniu.
Conform Wikipedia tot ceea ce face ca o entitate să fie definibilă și recognoscibilă reprezintă identitatea respectivei entităţi ori cum ar spune logica, un obiect este același cu sine însuși. Dicţionarul vine şi el şi ne spune că  identitatea este însușirea a ceea ce este identic. ◊ asemănare, similitudine perfectă.; ansamblu de date prin care se identifică o persoană.
Criza de identitate, lipsa asumării adevăratei identităţi creează probleme în sensul vieţii. De multe ori oamenii nu se mai regăsesc în ei înşişi ci în avatarele lor, nu se mai regăsesc în gândurile lor ci în a celor din jur, ca să nu mai vorbesc de faptul că se identifică cu poveştile altora, cu chipurile celor din jur, cu vieţile celor pe care îi întâlnesc în viaţă ori virtual.
Deşi semănăm între noi bine, ca oamenii, suntem unici în creaţie. Chiar şi gemenii se deosebesc atât fizic cât mai ales ca simţire şi gândire. Ori asumarea identităţii înseamnă responsabilitate civică, dacă privim laic acest lucru, şi purtarea crucii fără cârtire dacă privim acest lucru în perspectivă creştină.
O mare problemă o reprezintă spaţiul virtual. Aici foarte mulţi useri nu-şi declină adevărata  Identitate. Motivele sunt diverse. Aş umple două pagini dacă le-aş enumera. Foarte mulţi cred că se protejează dacă nu-şi declină adevărata identitate. Ori în ziua de azi, când se ştie aproape tot, e puţin probabil să spui că te fereşti de cineva/ceva. Ba aş spune că vulnerabilitatea este mult mai mare. În momentul în care îţi afişezi adevărata identitate devii independent, degajat şi lipsit de frustrări. O persoană care se afişează cu ceea ce-l reprezintă este o persoană liberă. Şi asta indiferent că vorbim de port, limbă, însemne religioase, ocupaţie ori chip. Din momentul în care cei din jur ştiu cine eşti, lucrezi ca atare, te tratează ca atare şi nu eşti privit cu suspiciune.
Dacă vreţi, tot creştineşte vorbind, desfigurarea chipului divin din noi din cauza păcatului duce la o ruşinare aidoma celei în care s-a găsit Adam cu Eva când s-au ascuns de la faţa lui Dumnezeu. Se prea poate ca foarte mulţi oameni să refuleze în spaţiul virtual acoperiţi fiind de un anumit tip de mască. Mult mai rare ar fi aceste refulări dacă identitatea afişată ar fi cea corectă, cea cotidiană.
Iar Hristos i-a spus tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Că de oameni ne putem feri dar de Dumnezeu niciodată, El ştie adevărata noastră identitate.

6 comentarii:

  1. andreea.alexe6 iunie 2012, 13:57

    "Ca de oameni ne putem feri dar de Dumnezeu niciodata", asa este Parinte, facem lucruri urate si avem senzatia ca nu ne-a vazut nimeni si am scapat "basma curata".De ce? Suntem interesati mai mult de ce cred ceilalti despre noi decat ce ar fi bine sa facem in fata lui Dumnezeu de care nu te poti nici feri si nici ascunde.De foarte multe ori, folosim expresia:"Dumnezeu mi-e martor ca n-am facut!" sau "Dumnezeu mi-e martor ca am facut!" si suntem crezuti si ascultati chiar daca persoana careia i te adresezi nu-l poate intreba pe Dumnezeu daca ceea ce spui este adevarat sau nu pentru ca nu-i poate raspunde asa simplu cu DA sau NU.O va face el, dar intrun alt mod si-ntrun alt loc, la momentul potrivit.
    Cei care se ascund si poarta masti de diverse tipuri, de cine se ascund de fapt?

    "M-am ascuns dupa perdea
    De ea, de bunicuta mea.
    M-am ascuns dupa sopron,
    De el , de domnul profesor.
    M-am ascuns de a mea casa.
    M-am ascuns de-a mea nevasta.
    M-am ascuns dupa un colt,
    De copii, dar si de sot.
    M-am ascuns intrun oficiu,
    De colegii de serviciu.
    M-am ascuns plin de vina,
    De vecin sau de vecina
    M-am ascuns chiar viata toata
    Si nu m-am gandit la plata.
    Dar, in ziua judecatii,
    S-au ascuns sfintii cu totii.
    Si-am ramas in fata LUI.
    Singur si al nimanui.
    EL stia tot ce facusem
    Si de cine ma ferisem.
    Am chemat-o pe bunica,
    S-a ascuns si m-a luat frica.
    Am chemat si profesorul,
    S-a ascuns si i-am dus dorul.
    Mi-am strigat incet nevasta,
    Dar m-a lovit in plin napasta.
    Am chemat sotul, copiii,
    S-au ascuns in fundul surii.
    Am strigat si la colegi,
    M-au privit cu totii,reci.
    Singurel, de capul meu,
    Am ramas cu Dumnezeu.
    N-aveam unde sa m-ascund,
    Degeaba lacrimile-mi curg,
    C-am ramas surd,mut si ciung.
    Degeaba am avut secrete.
    Toate au devenit regrete."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Evanghelia de luni, din ziua Sfintei Treimi, ne spune că nu trebuie să dispreţuim pe cei mai mici decât noi, pe aproapele nostru. Şi spune evanghelistul Matei, prin cuvântul lui Hristos, că îngerii lor(ai celor pe care-i dispreţuim) văd mereu faţa lui Dumnezeu.
      Şi zic eu, oare îngeriii noştri nu văd şi ei la fel? În ce situaţie punem pe îngerul nostru când nu ne asumăm idenditatea(inclusiv când greşim) ştiind că se află lângă Dumnnezeu.
      Sigur că Dumnezeu e martor la cele pe care noi le săvârşim. Dar nu e martor mincinos, căci le va vădi şi pe cele rele şi pe cele bune la judecată.

      Ștergere
  2. Sa lasam Judecatii lui Dumnezeu de ce unii dintre noi ne ascundem si nu ne afisam numele real in lumea virtuala. Poate e lipsa de curaj? Poate.
    Cine e fara de pacat sa ridice primul piatra! (accentul cade pe "fara de pacat", si nu pe piatra)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da Iasmin. Poate fi lipsa de curaj. Dar El a zis "ÎNDRĂZNIŢI". Cu siguranţă că nu acuz pe nimeni. Postarea mea e o meditaţie. Numai că vezi tu, la un moment dat mă gândeam că dacă cele scrise de mine pe blog în aceşti ani ar fi fost scrise sub anonimat n-ar mai fi avut aceeaşi legitimitate. Aşa, îmi asum şi pe cele bune şi pe cele mai puţin bune scrise aici, chiar dacă nu e uşor.

      Ștergere
    2. Parinte, cucernicia voastra are o cu totul alta raspundere in marturisire si sunteti la o inalta slujire in viata, asa ca va inteleg perfect si cred ca faceti un bun lucru (dupa mintea mea) si mai cu seama ziditor.
      Cum ziceam, eu una inteleg si ca fiecare are motivele lui sa nu-si dea numele real. Pentru ca asa cum ati subliniat semenii fac raul (unii dintre ei au aceasta sadica preocupare). Daca ar fi sa suferim pentru Hristos, mare bucurie am avea, dar nu e asa, si atunci unde ar fi folosul?.
      Doamne miluieste!
      Parinte, blagolsoviti si iertati!

      Ștergere
    3. Să aibă Dumnezeu milă de identitatea sufletului nostru şi de mintea noastră cea deseori plecată spre cele rele.

      Ștergere