De ce
gândiţi astfel de rele în inimile voastre? Am recitit aceste cuvinte în serile
trecute şi mi-am trecut prin ecranul conştiinţei momentele în care m-am lovit
de această vorbire a răului ce nu a venit din lucrarea minţii ci din adâncul
inimii, din suflet. Căci uneori sufletul, care este bun prin creaţie, se îmbracă
cu haina făţărniciei, făcând în aşa fel ca în acele momente de ipocrizie, cum
spunea Simone de Beauvoir, Dumnezeu să-ţi
pară aşa de departe încât să crezi că este absent.
Probabil că v-aţi lovit şi vă loviţi zilnic
de ipocrizia celor din jur, de falsitatea şi laşitatea gândurilor lor lipsite
de scrupule. Nicolae Iorga spunea minunat că omul făţarnic are două feţe şi nici un obraz. Ori revenind la prima propoziţie a blogului,
cea prin care Hristos mustră fariseismul celor ce-i pândeau mişcările pentru a
avea apoi capete de acuzare împotriva Sa, putem spune că într-adevăr, locul de
unde pleacă gândul nu e mintea, căci mintea e doar locul prin care trece în
procesarea sa ca vorbă ori ca faptă. Locul de unde pleacă gândul este sufletul.
Căci în sufletele noastre eclozează gândul, acolo găseşte căldura necesară spre a
ieşi la suprafaţă în vorbă sau faptă. Dar marea problemă este ce fel de gânduri
încălzim în noi, rele, veninoase ori bune şi ziditoare.
Inimă
curată zideşte întru mine Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele
dinăuntru ale mele.
Sunt cuvintele psalmistului care cere o inimă curată, o inimă ca cea a unui copil, căci înţelepciunea vieţii ne
spune că omul trebuie să rămână copil în interiorul său chiar dacă exteriorul
îmbătrâneşte, asta însemnând că reprezentarea noastră exterioară este
irelevantă în momentul în care trebuie să definim pe cel de lângă noi. Ba mai
mult, se întâmplă ca atunci când urmează să cunoşti pe cineva necunoscut şi te
interesezi de persoana respectivă întrebi cum este ca om. Şi de cele mai multe
cazuri aştepţi să ţi se spună că-i om bun, cald, liniştit, sincer şi abia pe
urmă să întrebi cum arată.
Să nu
abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele. Am spus prin unele
postări că e nevoi de o coborâre a minţii în inimă pentru a răspunde corect, în
conformitate cu cele gândite. Părintele Stăniloaie spunea că stând
de strajă la poarta inimii, mintea nu face decât să se păzească pe sine
nerătăcită. Şi ştiţi bine că există o cugetare a minţii şi una a
sufletului, a inimii. Există chiar o rugăciune a minţii (făcută mecanic, din
obişnuinţă) şi există o rugăciune a inimii (mă refer aici la cea făcută din
inimă, dincolo de folosirea cuvintelor într-o ordine dinainte ştiută).
Şi mai apoi, să ne gândim că aşa cum trupul
se prăpădeşte repede sub acţiunea anumitor factori numiţi astăzi vicii, la fel
şi sufletul se încarcă cu mizeria gândurilor ipocrite, cu zavistia, cu
minciuna, cu pofta cea rea.
Am spus toate acestea pentru a scoate în
evidenţă faptul că ipocrizia este haina, boala, cu care unii se îmbracă peste
frumuseţea sufletului curat cu care au fost înzestraţi. Sunt convins că nu a
scăpat nimeni de atacul făţărniciei, al ipocriziei celor din jur. Şi cred, fără să acuz pe nimeni, că fiecare din noi, cel
puţin odată în viaţă, tot am folosit această formă falsă de exprimare a unor
gânduri făţarnice.
Închei cu un gând bun inspirat tot din
Scriptură care spune că roada Duhului
este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdarea, bunătatea, facerea de bine,
credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia;
iar împotriva unora ca acestea nu este lege.
Coborând mintea în inimă
vă doresc să aveţi mereu parte de gânduri curate din partea celor cu care în
viaţa aceasta interacţionaţi într-un mod
sau altul
Amin!
RăspundețiȘtergereAşa să fie! Mulţumesc Adriana.
ȘtergereDoamne, ajuta!
ȘtergereO mica rugaminte. Unii cititori ai blogului meu vor fi un pic dezorientati vazand ca la sfarsitul saptamanii 17 avem Duminica a 19-a. Va rog daca vreti sa explicati dumneavoastra acest aspect, pentru a fi o explicatie cat mai corecta.
http://adriana-dardindar.blogspot.ro/2012/09/spre-cercetare-zilnica-cuvinte-din-cea.html
Sarut mana.
Parinte Victor va multumesc pentru lamuririle aduse si mai pun o intrebare; Ce saptamana corespunde acestei perioade?
ȘtergereMulţumesc pentru cuvânt..şi pentru gânduri!
RăspundețiȘtergereDoamne ajută, Părinte!
Multumim Parinte pentru urarile de bine si ma rog si eu Domnului sa ne aduca in suflete ganduri curate
RăspundețiȘtergereAşa să faci Andreea, căci rugăciunile noastre, ale tuturor se strâng ca un buchet înaintea slavei Sale.
ȘtergereÎţi mulţumesc şi eu Mariana pentru trecere şi gândul bun.
RăspundețiȘtergereAsa sa ne ajute Dumnezeu!
RăspundețiȘtergereSă ne ajute Dumnezeu Nicol spre gânduri bune şi de folos.
RăspundețiȘtergereParinte Victor,multumim pentru cuvantul frumos si binevenit in inimile noastre ca invatatura si va urez si eu o saptamana linistita!!!
RăspundețiȘtergereToate cele bune cu binecuvântări să fie şi la casa ta Corina.
RăspundețiȘtergere