joi, 11 septembrie 2014

UN FEL DE PAUZĂ


Dese-s clipele la un moment dat în viaţă când ţi-ai dori să iei o pauză, şi când spun asta, nu mă gândesc nicidecum la pauza aceea percepută ca o vacanţă, când ştii că timpul de respiro este bine determinat, ci la pauza aceea tip stop-joc, la pauza în care poţi lua decizii capitale, nu arbitrare ori pripite, menite să conducă la păreri de rău.
Foarte mulţi oameni îşi doresc pauzele pentru că oboseala cronică îi apasă din ce în ce mai tare, atât de mult, încât de multe ori spun că nici 20 de ore de somn nu le-ar fi de folos pentru a se simţi odihniţi. Alţii, şi-ar dori mai mult timp pentru a-l petrece cu cei dragi, spunând că rarele clipe de discuţii în tihnă trec mai repede ca gândul, la polul opus, fireşte, apar clipele petrecute departe de ei, pe drumuri, la locul de muncă ori chiar la muncă (suplimentară) acasă.
Nu puţine au fost momentele în care, copil fiind, mi-am dorit ca timpul să stea în loc, aceleaşi gânduri avându-le şi-n adolescenţă, dar şi-n momentele de bucurie petrecute alături de minunaţii oameni întâlniţi până acum, de cei care au ştiu să mă accepte ca om şi ca preot deopotrivă. Poate că veţi râde dacă vă spun că rareori, ca orice muritor, mi-am dorit să se fi oprit timpul pentru lucruri mărunte, pentru că aveam câte ceva de făcut prin curte, casă ori pe câmp, procedând precum suporterii înfocaţi la loviturile de la 11 m când se roagă  cu mai mult patos decât se roagă într-un an întreg.
Va sosi şi momentul în care pauza finală oferită de timp, cea a veşniciei, va sosi şi la mine, când bilanţul unei vieţi are să se strângă într-o clipă, precum o arhivare a unui document în lumea virtuală.  Momentul acesta e unul special, desigur, luat fără de voia noastră, ori, mai bine spus, conform legilor fireşti după care trăim în trup, pentru care motiv nu trebuie să-l aşteptăm cu frică, ci ca pe un dat firesc, ca pe odihnă   binemeritată în urma unei zile de muncă.
Ideal ar fi să-ţi poţi lua pauză când vrei, ar fi ideal, da, numai că trebuie să fim conştienţi că lângă noi, dependenţi de noi, mai mult sau mai puţin, sunt cei care ne sunt mereu alături, cei care nu pot lua pauza odată cu noi, trăindu-şi clipa, fiind în punctul culminant al unor acţiuni în care au nevoie de tine, pentru că asta e frumuseţea vieţii, că nu am fost făcuţi să trăim solitar ci în comuniune.
Se prea poate ca în ultimul timp, luat de valul comentariilor prin paginile prietenilor să fi produs şi supărare cuiva, nedumerire ori  neîncredere. Nu ştiu dacă am ajuns la pragul derizoriului cu comentariile mele, eu zic că nu, eu zic că mi-am păstrat verticalitatea încercând prin pilde, metafore şi cuvinte simple, legate de viaţa de zi cu zi, să aduc în ochii cititorilor un dram de lumină. Nu cred că l-am „supărat” nici pe Dumnezeu prin modul în care am încercat să-L fac cunoscut, uzând mai mult de acţiuni şi gânduri ce ţin de viaţa de zi cu zi, în aşa fel încât să înţeleagă toată lumea, fără a mă adânci în teologie adâncă, greu de înţeles.
Sunt convins că adevăraţii prieteni vor înţelege mesajul meu, poate chiar şi cei ce ocazional mai trec printre rândurile mele. Aşa că sunt convins că lipsa mea va fi repede suplinită de mulţimea paginilor virtuale în care probabil că se vor regăsi, conştient fiind că-mulţi cei care scriu frumos şi ziditor.
Eu spun time out virtualului pentru un timp (nedeterminat), şi, cu voia Celui de sus, sunt convins că ne vom revedea cu bucurie în gândurile bune ce ne-au însoţit până acum.
p.s  De voi fi şters din vreo listă între timp, nu mă supăr, nu doresc să fiu o povară pentru nimeni.


29 de comentarii:

  1. Padre Victor, vrei sa fii luat cu asalt?
    Eu nu cred ca o persoana ca tine ar putea supara pe cineva.....
    Nu stiu despre ce e vorba, dar daca tu simti nevoia de o pauza, atunci sa fie cu odihna si sa revii cu noi pilde cat mai curand!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Meri, uff, sunt treburi multe, drumuri de făcut, proiecte ce necesită atenţie şi timpul e foarte scurt, mai ales că-n timp vor veni şi ploile. Prietenii adevăraţi nu deranjează niciodată, aşa că nu mi-e frică de nici un asalt. :D >:D<

      Ștergere
    2. Ma tem ca nu inteleg de ce pauza presupune si stergerea sau inactivarea unor pagini deja publicate. Sunt si oameni care te citesc, sau trce pe pagina ta discret, fara a lasa comentarii si care si-ar dori sa reciteasca,, eventual, unele dintre postarile tale mai vechi, sa revada anumite pasaje etc. Pacat ...

      Ștergere
    3. Ana, n-am să mai şterg (nici provizoriu din pagini), dar, măcar pentru zilele de pauză, le las neadministrate, taman pentru că ştiu că mai trec prieteni pe-acolo să citească din rândurile mele.
      Zi bună la tine, că diferenţa de fus orar e mare!

      Ștergere
  2. Din diverse motive,adesea simtim nevoia sa luam cate o pauza. Te inteleg perfect,Padre! Va doresc mult bine,tie si fetelor tale frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mena, perioada de pauză va fi determinată de numărul treburilor ce necesită rezolvare cu atenţie. Dacă mă mişc repede, repede revin, căci cumva, chiar dacă discutăm în virtual (pe tine şi pe mulţi prieteni îi ştiu şi-n real) legătura prieteniei nu dispare doar printr-o perioadă de absenţă, nu? >:D<

      Ștergere
    2. Sigur ca nu dispare! Sa ai spor,Padre!>:D<

      Ștergere
  3. Eu te inteleg perfect. Mai mult decat ai scris tu nu se poate spune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clau, eu aş mai fi avut de spus, deci se poate spune, doar că am zis să nu vă plictisiţi citind. :D

      Ștergere
  4. Eu am sa astept cuminte revenirea dumneavoastra :) numai ganduri bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Irina, păi altă variantă nu ai. Bine, ai avea o alternativă, să aştepţi, dar nu cuminte. :D Am glumit, desigur. Pauza este impusă, cum spuneam mai sus, de anumite probleme ce necesită un pic mai multă atenţie, mai ales că-s lucruri care nu se fac în joacă. Seară binecuvântată să fie la voi!

      Ștergere
  5. Inteleg ceea ce zici. Timpul este asa scurt cateodata ca parca nu mai ai timp de nimic. Sa ne reauzim cu bine si mult spor in toate >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rocsy, timpul e constant, cel puţin dacă e să vorbim despre el prin legile fizicii. Numai că această constantă nu se mulează perfect, de fiecare dată, de inconstanţa noastră, aşa că uneori ne trezim creditori ai timpului, fiind nevoiţi să renunţăm la anumite activităţi, doar o vreme, pentru a le recupera pe cele rămase în urmă.
      Seară bună să fie şi la casa voastră!>:D<

      Ștergere
  6. Mie nu-mi place că veţi lua pauză, citeam cu bucurie ceea ce scrieţi, dar e bine totuşi că vă puteţi detaşa o vreme. Să fie cu folos cele ce le veţi întreprinde în ăst timp şi să reveniţi cât mai curând cu texte inspirate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Florentina, mă bucur tare că nu ai pierdut urma rândurilor mele. Vezi, am trecut şi eu deseori prin pagina ta, tăcut, citind pe fugă, taman pentru că timpul alocat altor probleme din viaţa de zi cu zi este tot mai exigent. Mi-aş dori, ca după terminarea scurtelor treburi de sezon, să am mai multă vreme şi pentru rândurile prietenilor, să le las un gând scris în cele pe care ei le postează şi pentru mine.
      O seară bună şi binecuvântată să fie şi la casa voastră!

      Ștergere
  7. Sa va fie spre folos pauza si sa stiti ca va asteptam!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulţumesc frumos, Claudia! Revin, desigur, doar şi aici e casa mea (virtuală, desigur) nu?
    Seară cu lumină lină să fie la voi!

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu va doresc succes in toate si stiu ca uneori este nevoie de o pauza, momentele acestea sunt bine-venite pentru ca deschid suflete si minti, sa va bucurati cu folos de ele. Prietenii adevarati o sa va astepte sa reveniti cu drag.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Silvia, tu, care eşti (cum îmi place mie să spun) peste mări şi ţări, percepi bine trecerea timpului în lucrarea clipei şi ştii bine ce înseamnă dozarea efortului pentru a duce la bun sfârşit anumite treburi ce musai trebuie făcute la timpul lor. Nu o să lipsesc foarte mult, dar, pentru că-s prieteni care s-au obişnuit cu prezenţa mea aproape zilnică în virtual (fie şi pentru un timp scurt), am zis să anunţ, să ştie că-s bine, că-s chitit pe treabă.
      Îţi mulţumesc pentru trecerea prin pagina mea! Seară bună să fie la voi!

      Ștergere
  10. Părunte, vă aştept şi eu înapoi, când vă veţi fi odihnit de trebi, de alergări, de hârţoage, ori de răutatea omenească. Până atunci, ne-ntâlnim, cum frumos aţi spus, în gânduri. Şi de putem, în rugăciune...
    Doamne, ajută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mariana, da, în rugăciune în primul rând, căci pentru rugăciune timpul curge altfel, nealterat, e timpul care rezistă neciuntint indiferent de mulţimea treburilor. Mulţumesc pentru gândul bun!
      Seară binecuvântată să ai!

      Ștergere
  11. Sanatete si putere in toate cele si sa ne vedem,auzim si citim cu bine >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Timea, mulţumesc frumos! Lucrurile-s pe făgaşul lor, doar cu timpul e o problemă, prea puţin, asta dacă-l raportăm la mulţimea treburilor bulucite-n următoarea perioadă.
      Seară bună să fie şi la voi! >:D<
      p.s Tu vezi cu coletul ăla, că n-a venit curierul încă. :D :)))))

      Ștergere
  12. Padre,inteleg prea bine ce simti si motivele deciziei.Am simtit si eu asta de nenumarate ori.Bineinteles "virtualul" a fost primul pe lista,incredibil cat timp poti sa aloci altor treburi materiale ori de suflet.
    Oamenii dragi ii vom gasi mereu acolo unde i-am lasat.
    Eu iti doresc sa gasesti rezolvare cat mai buna treburilor ramase ori celor de se bulucesc sa vina si sa ne auzim cu bine ca doar mai exista si alte cai de comunicare.
    Zi senina la sasa ta Padre.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Die, tare bună a fost scurta-mi pauză, nu de alta, dar am avut spor în toate cele bune, însoţit fiind de fiecare dată de purtarea de grijă a Celui de sus şi de prietenii care mi-au mai transmis câte un gând bun şi de dincolo de taste. Seară bună şi weekend cu spor să ai!>:D<

      Ștergere
  13. ....și eu vă aștept ...poate nu mă uitați nici pe mine în rugaciune... Sarut mâna și spor în toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am sosit, Adelina, mai repede decât am crezut. Vezi tu, se pare că Dumnezeu mi-a binecuvântat treburile şi toate-s la locul lor, la timpul lor. Seară binecuvâtată să fie la voi!

      Ștergere
  14. Ne pare rau ca plecati, totusi ar fi bine sa mai dati cate-un semn de viata din cand in cand, macar sa stim ca sunteti bine cu totii. Si nu uitati noi la anul venim acasa cu ajutorul lui Dumnezeu, si cand treceti prin zona noastra adica pe la Sebes, sunteti bine venit!!!
    Asa cum a amintit Mariana sa ne intalnim si purtam in rugaciune!
    Multumesc si eu pentru tot materialul din care m-am hranit spiritual cu mult drag aici pe blogul dumneavoastra.
    Va doresc numai bine!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corina, după cum vezi, am şi sosit, ai zice că mult prea repede, nu? :D Ei, cu Sebeşul stăm de vorbă altfel, adică aştept o adresă de mail/mess/facebook într-un comentariu pe care, fireşte, n-am să-l public, căci altfel e mai greu de comunicat.
      Weekend binecuvântat cu linişte şi spor în cele bune să fie la voi!

      Ștergere