vineri, 3 iulie 2020

CIMITIRUL GÂNDURILOR NEROSTITE



Gândul, sămânța ce poate da viață cuvântului, e plăsmuirea unor simțiri încărcate din energia sufletului și întrupate în colbul minților ce poartă-n ele, zice-se, materie din praful unor stele de mult apuse.
Ce ar fi omul fără gânduri? Ce ar face omul dacă ar avea doar un număr limitat de gânduri într-o zi? Și ce am fi făcut dacă prin zidire ceilalți din jur ar fi cunoscut toate gândurile noastre și noi pe ale lor? Știu, oricare dintre situații ar fi fost dificilă și jenantă, fiindcă un om fără gânduri ar fi precum o fântână fără ciutură, ca o barcă fără vâsle, ca o pasăre fără aripi și ca un cer fără soare. Și un număr limitat de gânduri de-am avea ar fi cumplit, omul nu are sațiu la gândire, plus că nu trebuie să uităm că și-așa, cu dezlegare la infinite gânduri, opțiunile noastre sunt de cele mai multe ori limitate, puerile și repetate, rutina cotidiană transformând energia creatoare într-un banal și obositor mecanism de gândire cu orizonturi frânte în dorințe eminamente trupești, în cele despre mâncare, băutură, sex, bani și celebritate, restul trăirilor fiind minimale ori chiar absente mare parte din viață. Cât despre ceea ce gândim despre alții ori ei despre noi, nu mai zic, e cumplit, ar izbucni câte un război în fiecare clipă dacă ne-am cunoaște gândurile între noi, cu atât mai mult cu cât de foarte multe ori, să recunoaștem, ne este rușine cu propriile noastre gânduri, pentru că nu-i așa, suntem maeștri în a ne face toată viața un iad numai pentru a ne crea un colț de rai aici, pe pământ, suntem experți în a aplauda artificiile trecătoare în fața unui cer înveșmântat cu miliarde de stele și,  de ce nu, suntem profesori în a împroșca cu noroi ori vitriol, fie doar și în intimitatea unor gânduri nespuse,  în tot ceea ce nu ne convine.
Așadar, ce se întâmplă cu gândurile nespuse? Mi-ar fi plăcut să am răspunsul perfect pentru acestă întrebare, dar nu-l am, mă gândesc doar că aceste gânduri rămân acele cuvinte nerostite nu spre a da sens zicalei ce spune că tăcerea e de aur, ci pentru a mări prăpastia între ceea ce articulăm și ceea ce simțim. Altfel, omul, paradoxal, vorbește cel mai puțin taman despre lucrurile ori stările la care se gândește cel mai mult. Și uite așa miliarde de simțiri rămân neîntrupate spre prohodirea ce se face la fel de tăcut în cimitirul nerostitelor gânduri. Și poate că e mai bine așa, nu am avea niciunul din noi tăria de a spune articulat ceea ce simțim (de fiecare dată) despre colegi, despre vecini, despre șefi, despre frați, despre gustul unui fel de mâncare pe care-l mănânci din complezență ori, de ce nu, despre furiile ori bucuriile trăite față de mulți și multe în diverse situații din viață.  Și de ar fi doar asta. Mai sunt gândurile nerostite care ar zidi, cuvintele acelea nespuse care ar mângâia, trăirile acelea pe care deși ți-ai dori să le zici, le lași în ofilire, spre uscare, în timp ce lacrimile celor care ar avea nevoie de un gând bun ar putea uda deșertul imens, de necuprins deseori, ce atinge ființa umană în cele mai încercate momente, ascunzând sub dunele de dureri alte gânduri, cele mai multe încărcate cu sentimentul de neputință.
Nu articulăm tot ceea ce gândim pentru că am fi lapidați în agora mereu plină de semeni pregătiți să ridice piatra, chiar dacă, toți cei din piață, la rândul lor, sunt la fel de vinovați ori poate mult mai mult. Și uite așa purtăm în noi gânduri desfrânate și rostim, fals, doar cuvinte sobre; purtăm în noi gânduri viclene și le rostim pe cele mieroase; purtăm în noi gânduri de răzbunare și, de frica legii, le sufocăm în vorbe atent cântărite, scăpând când și când câte un cuvânt care taie în carne vie crezând că prin asta ne vom mai răcori.
 La ce te gândești?” Iată, o întrebare pe care am adresat-o de multe ori celor de lângă noi ori, la fel de bine, întrebarea primită de la cei de lângă noi. Uneori vine un răspuns concret, alteori vine răspunsul fără sens, minciuna clasică: „la nimic”, ca și cum în stare de trezie ai putea avea vreo clipă în care gândurile să să părăsească vreo clipă. Aparent nu ne gândim la nimic, în fapt, fie și pe moment, nu ne dorim articularea gândului, nu ni-l dorim înveșmântat în hainele cuvintelor, îl vrem doar pentru noi, îl vrem îngropat în cimitirul gândurilor nerostite, îl vrem  ascuns în mormântul săpat undeva între minte și suflet, într-un loc fără niciun monument sau cruce, într-un spațiu săpat în dimensiunea unui timp peste care se va așterne uitarea, căci majoritatea gândurilor nerostite așa sfârșesc, în uitarea care, deși nedureroasă, nu aduce vindecare, ci doar amânare.
Zice Ecclesiastul așa: „gândurile lor, frica inimii, cugetarea aşteptării, toate merg spre ziua morţii! Mânia, râvna şi tulburarea, zbuciumul şi frica morţii, pizma şi cearta nu cruţă pe nimeni; şi în vremea odihnei, întru aşternut, somnul nopţii gândul lui îl împovărează”.
Gândul apasă și devine aspru judecător al conștiinței dar și tiran în imperiul propriei ființe dacă nu este rostit. Dacă nu ești în stare să transformi scânteia unui gând în lumina unui cuvânt înseamnă că nu ai puterea de a mărturisi un adevăr până la capăt, fiindcă adevărul este cel care ne poate face cu adevărat liberi, știm asta, a spus-o chiar Cuvântul (Hristos), Cel care, întrebat ce este adevărul, a tăcut, și nu pentru că n-ar fi putut răspunde, ci pentru că gândul dumnezeirii ar fi zdrobit, prin cuvânt, ceea ce oamenii nu vor să recunoască niciodată, anume că iubesc minciuna, aducând mereu drept alibi justificări precum cele ale lui Pilat. Nu e de ajuns să ne spălăm pe mâini pentru a scăpa de gândurile murdare, ele vor rămâne în continuare în noi, vor fi îngropate în cimitirul cuvintelor nerostite alături de alte gânduri, poate frumoase și bune, nerostite nici ele la vremea cuvenită, devenind toate un trecut pe care l-am trăit drept groparii unor cuvinte sortite la tăcere veșnică.

15 comentarii:

  1. Acum îmi par prea puţine cuvintele pentru a exprima toate gândurile bune pe care vreau să vi le transmit. Dar vă asigur că sunt. Multe şi bune. Şi vă mulţumesc pentru felul în care ştiţi să ne faceţi să simţim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În ultima vreme parcă prea puține-s și cuvintele mele, mai ales cele scrise, aproape am abandonat scrisul, menghina timpul m-a strâns mai mult ca niciodată în nemiloasele-i fălci.
      Îți mulțumesc frumos și eu pentru gândurile bune și pentru răbdarea de a trece prin cuvintele mele!
      Zi și zile cu senin și bucurie!

      Ștergere
  2. Parinte, ma bucur ca ai scris iar! ti-am dus lipsa. Multumim pentru cuvintele frumoase scrise.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am scris, da, după multă vreme. Recunosc că mi-ar plăcea să am răgazul de a scrie mult mai des, doar că timpul liber, starea sufletească și, de ce nu, chiar muza, nu-mi lasă răgazul necesar pentru așternerea gândurilor în lumea virtuală.
      Mulțumesc frumos de gând și apreciere!

      Ștergere
  3. Sper ca esti bine, Padre! Mi-am sters agenda din greseala si nu te-am putut suna, dar gândul meu a poposit și la tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt bine, așa cred și simt. Îți trimit mesaj cu numărul meu, sper să nu-l mai ștergi, tura viitoare va trebui să ajungi aici ca să-l recapeți.
      Mulțam fain de gând!

      Ștergere
  4. Ne-ați lipsit, v-am notat absent....😉Gândurile pot ajuta omul sau îl pot lovi, dar fără gânduri nu existăm, Creierul rămâne cea mai complexă creație a Domnului. Creierul e treaz tot timpul, iar gîndurile sunt provocări, tot ce contează este să avem grijă la felul cum punem problema când se întâmplă diferite lucruri cu noi. De aici...gândește pozitiv, pune bine înainte etc. Acum ... nu știu cum rămâne cu tristețea sufletului, creierul sau sufletul? Eu, zic că rațiunea e pe locul unu și apoi ne lăsăm dus de val, nostalgii, romantism, milă, compasiune etc. Doamne ajută, să ne gândim cu recunoștință pentru tot ce avem...restul să fie la dușmani 😁Numai bine, Părinte drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rațiunea este înșelătoare, cu atât mai mult cu cât noi, de cele mai multe ori, credem că discernem la sânge majoritatea situațiilor din viață. Nimic mai fals, suntem conduși de sentimente, de trăiri, întâi simțim și mai apoi raționăm. Mai mult, după ce raționăm tot prin filtrul simțirilor lăuntrice răspundem întrebărilor vieții. Acum sunt prezent.

      Ștergere
  5. Bine ati revenit, Padre! Cam delicata treaba asta cu gandurile... :)) putina ordine si sinceritate ar fi de ajutor si la mine, recunosc cu jena... Seara linistita, Padre! Ma bucur ca sunteti bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, am avut intenția la un moment dat să scriu în text și despre ceea ce gândesc femeile, dar sunt un om cu multă experiență, așa că m-am ferit de un foc cu care nu sunt obișnuit. :))
      Altfel, sunt cum mă știi, bine, mai bătrân, dar asta e doar o stare de-o clipă, mâine o să fiu și mai bătrân.
      Seară faină și vouă!

      Ștergere
  6. Ti-am simtit lipsa, Victor. Stiu, ai putea sa imi spui ca nu ti-ai schimbat numarul de telefon, dar nu stiu cum fac si in fiecare zi imi spun maine sun, doar asa sa vad ce face, cum se impaca cu vreamea si cu vremurile. Si maine se transforma in maine si tot asa ca intr-un perpetum mobile.
    Ca intotdeauna ai dreptate, pierduti in hatisul rutinii de fiecare zi, devenim niste roboti si ne ignoram cu buna stiinta gandurile. nDin pacate...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tiana, lipsa mea este nesemnificativă, iar urmele mele, clar, insesizabile, de aceea când mă retrag uneori în universul simplu al vieții mele, sincer, gândesc că n-are să observe nimeni.
      Altfel, nu știu câtă dreptate am eu, știu doar că rutina încă nu mi-a pus capac, că am încă puterea de a spune „stop” anumitor lucruri cu care aparent m-am molipsit de-a lungul vieții.

      Ștergere
    2. Nesemnificativa?Insesizabila? Hmmm, nu vreau eu sa intru in polemica cu tine...

      Ștergere
  7. Ma bucur sa te regasesc, Padre! Am vazut ca era inchis la tine <3
    Frumoasa tare scrierea ta si tare de pus pe...da, da, pe ganduri.
    Si, da! Slava Domnului ca unele raman nespuse, si da, pacat de unele nerostite.
    O autoevaluare vizavi de asta nu strica nimanui...
    O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i așa că este pentru prima dată când găsești ceva interesant scris de mine și că, culmea, după o perioadă de tăcere te bucuri că încă nu vorbesc mult și că mai țin o parte de gânduri pentru alte vremuri?
      Desigur, am glumit cu întrebarea, am vrut doar să vezi că nu mi-am ieșit din mână cu tachinarea. Altfel, serios vorbind, deși aparent e un mod de a cugeta, a cădea pe gânduri nu e chiar confortabil, uneori căderile astea pot fi dureroase, de nespus, ca să fim în ton cu postarea.
      Seară faină și vouă!

      Ștergere