sâmbătă, 11 decembrie 2021

GRIJANIA

 


Că ne apropiem de Crăciun nu mai e nicio noutate, agasantele reclame cu moșuleți fericiți și crăciunițele aflate  în căutarea moșilor fericiți, abundă în toată media. Nu mai zic de reducerile pentru masa de Crăciun, din octombrie pornite și ele, ca și cum aceea ar fi ultima masă și, pentru a nu te face te râs înaintea unor ipotetici musafiri perfecți, ori și mai rău, înaintea celor care-ți vor vedea pozele pe internet, ar trebui să apelezi la un expert în așezarea bucatelor pe masă, a unui studio foto și cel puțin a unui chef bucătar, uitând aproape toți că sărbătoarea asta, prin excelență, este una a familiei, a reîntâlnirii cu cei dragi, a căldurii căminului, a bucuriei de a gusta din cele pe care le ai nu spre săturarea pântecelui, ci doar pentru ați aduce aminte de niște vremuri în care măreția simplității era mult mai trainică decât kitsch-ul unui început de mileniu în care like-ul este mai important decât dăruirea unui covrig copilului ce-ți strigă la poartă în ziua de ajun.

Și-apoi, că am zis de masă, atâta zbatere, atâta alergătură și muncă pentru același număr de dumicați cu care omul se poate hrăni într-o zi, fie, doi, trei în plus, dar uităm asta și risipim hrana celor care suspină de foame (nu din lene) pe mofturile noastre lipsite de sațiu. Iar asta, foamea asta nelalocul ei, a intrat și-n Biserică, sunt destui cei care, ca și cel chemat la  nuntă, nu doar că-și doresc locul dintâi, dar mai vin și fără haină de sărbătoare,  dorindu-și merindea cea mai scumpă, pe care bătrânii o numesc „grijanie”, fără a plăti nicidecum, măcar cu un strop de căință, dacă de milostenie nu s-au învrednicit, hrana din care și îngerii și-ar dori să guste și, lipsiți de dăruirea unor trupuri, chiar și așa, pline de patimă ca ale noastre, doar privesc la noi cum ne bucurăm de ospățul cosmic al unor trăiri cerești.

N-ați înțeles nimic, nu-i așa? Repetăm. Pentru cei care încă mai au un strop de credință, dar și pentru ceilalți care nu (mai) au, fie doar și informativ, este aparte frumusețea evangheliei citite mereu cu două duminici până-n Crăciun. Cina aceea mare, ospățul ceresc, este o chemare specială. În plan lumesc, știți bine, de multe ori, chemați fiind la o nuntă (fiind ori nefiind datori) ne căutăm scuze, dăm darul, mai mic, desigur, spunem noi, „nemâncat/nebăut” și ne vedem de treburi. Ori, un astfel de eveniment are în centru alt mesaj, bucuria comuniunii de a fi împreună la masă, de a împărtăși din experiența unor trăiri, nu doar achitarea formală a unei datorii din care nimeni nu se alege cu nimic.

Veniți că toate sunt gata”. Chemarea este făcută, dar știți cum e, nu pentru cei care ți-ar putea întoarce serviciul, prieteni, rude, vecini bogați, să-ți fie ca un împrumut, ci pentru cei pe care nimeni nu-i poftește la masă, pentru cei care ți-ar mulțumi din suflet, spre detrimentul ghiftuiților ce găsesc mereu nod în papură pentru orice firimitură. Plus de asta, scuze sunt fără număr, fie că mergi să-ți vezi ogorul ori casele, fie că stai lângă femeie ori bărbat, fie că mergi să-ți încerci boii ori să-ți alergi mașinile, de fiecare dată ai scuze. Și-apoi, nu e o pierdere decât dacă privești acest lucru material, au loc la masă cei săraci, cei de pe drumuri, ba chiar și cei siliți să intre, a se înțelege, nu băgați cu forța, ci cei ce sunt siliți de viață să se îmbunătățească, să sporească spiritual și deopotrivă în cunoaștere. Cea mai frumoasă parte în relația cu Dumnezeu este că El nu silește în iubire, nu te forțează să guști, masa, a sta la masă cu cineva, fiind dorință, nu obligație, că nu degeaba, din iubire, săracii părinți ori bunici, bătrâni, se satură doar privindu-și copiii ori nepoții cum mănâncă din bucatele pe care nu le vor găsi niciunde la fel de bune ca acasă.

Vine Crăciunul, vine, da, cei mai mulți vor căuta ghiftuirea prin pantagruelice ospețe atent încărcate pe internet sperând, zic ei, că vor stârni  invidia cunoscuților. Alții, mai puțini, fără a răbda de foame, vor gusta și din grijania despre care spuneam la început, din firimitura aceea pe care, la chemarea „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați” li se va dărui și-o picătură din speranța că vor „vedea lumina ce adevărată”.

Și, da, aici e o parte a problemei, când suntem sătui și mai ales plini de noi, chiar nu mai intră nimic și nimic nu ne mai mulțumește. Abia când vom fi puși în situația de a flămânzi inclusiv de iubire și de sens, cum spunea un părinte bun, abia atunci vom înțelege cu adevărat valoarea unei firimituri, abia atunci vom conștientiza cât de mult înseamnă să răspunzi la chemarea la masă, la masa unde, curat, cu haina cea bună, te poți așeza alături de cei care, ca și tine, așteaptă flămânzi bucuria de a fi împreună ca într-o adevărată sărbătoare de familie.

 

 

13 comentarii:

  1. Am citit, ce am inteles tin pentru mine, doar atat zic , eu credeam ca '' grijanie'' este un fel de injuratura, abia acum am inteles sensul....bunica din partea mamei, striga la noi in felul asta ''grijania voastra de copii impielitati'', asta dupa ce noi zbieram ca nebunele ca arde casa si biata de ea era in fundul gradinii si nu stia cum sa ajunga mai repede....acum imi este rusine de tampeniile copilariei, dar cred ca si tampeniile alea aveau farmecul lor atata timp cat nu erau facute din rautate ci din nestiinta😊

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Grijania este Sfânta Împărtășanie, omul de rând, mai ales înainte de marile sărbători și nu mai zic de ceasul de dinaintea morții, așa spuneau, „merg să mă grijesc”, vasăzică pentru ei, a se împărtăși, era o grijă, prima grijă, de-acolo și termenul de grijanie.

      Ștergere
    2. Pe vremea aia nu faceam eu analiza cuvantului, aveam treaba sa facem prostioare....acum inteleg ca bunica avea grija sa nu patim nimic, pot sa zic ca era ingrijorata....m-am intors in timp cu mai bine de 40 de ani...probabil ca datorita faptului ca in ultimul an si jumatate am locuit ( si inca locuim) acolo unde doar veneam in vizita pentru cateva ore sau pentru 1-2 zile.....cred ca imi este dor si de-o grijanie si de-o iarna ca-n povesti.

      Ștergere
    3. Iarna ca-n povești poate veni fără ca noi să facem niciun efort, pentru grijanie însă... .

      Ștergere
    4. Nici iarna nu mai este ce a fost, nici macar noi nu mai suntem.....Sa avem sarbatori cu liniste-n suflet, iar cei dragi sa ne calce pragul casei sa stam sa depanam amintiri frumoase.

      Ștergere
    5. Cum spuneam, deși nu mă crezi, ești pe drumul cel bun. Da, am avea nevoie de sărbători pentru bucuria sufletului, nu pentru zgomot, pentru amintiri frumoase nu pentru a ne văieta.

      Ștergere
  2. Padre, mi-au dat lacrimile... Imi dau seama ca rareori mai ies din vartejul asta lumesc, rareori ma intorc cu gandul sau cu inima acolo unde ar trebui. Am observat insa, probabil ca imbatranesc sau poate ca anii din urma m-au facut sa mai cern din cele superficiale, ca mi-e din ce in ce mai greu sa ma mai adaptez in societate, printre oameni, printre atatea devieri si atatea lucruri care merg contra Bibliei, a Celui de Sus, a binelui, a firescului, a bunului simt. Ultimii ani m-au adus in punctul in care tot ce imi doresc este pace si sanatate in familie. Sarbatorile pentru noi, dincolo de cadouri pentru copii sau pentru cei dragi, inseamna mai mult suflet, mai multa empatie si mai multa recunostinta pentru tot ce avem. Sarbatori cu bine, Padre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, știu că deseori râzi la comentariile mele, și e firesc, încerc, pe voi cei care mă cunoașteți, măcar pe voi, încerc să vă mai scot din amărăciunea unor zile ce ne tot apasă pe toți de-o vreme.
      Nu, nici nu se pune problema de îmbătrânire, deocamdată nu, ești încă în perioada în care te bucuri de tinerețea unor clipe în care îți sunt copii mici și puterile încă mari.
      Mesajul Scripturii este clar, bunătate, blândețe, iertare, iubire, toate înglobate între naștere și moartea cea spre înviere.
      Altfel, să știi, încercări vor mai fi, viața este un drum plin de urcușuri și coborâșuri, doar cine va răbda până la sfârșit... .
      Zile binecuvântate și vouă!

      Ștergere
  3. Victor, tu ai nu doar harul de a aseza cuvintele in asa fel incat și cei rătăciți sau poate doar rămași în urmă să le priceapă sensul ci si pe acela de a pătrunde adânc în sufletul celor care te citesc sau te asculta, facandu-i să se întrebe cand sau unde au gresit.
    Și mi-ai adus aminte de sărbătorile  de altadată, când în jurul mesei de Crăciun eram mai multi,( astăzi sunt împrăștiati prin toate colțurile lumii și ne prefacem ca e ok atunci când ne urăm una alta pe whatsapp sau skype, încercând să nu ne scape cumva vreun colț din zâmbetul ăla agățat pe fața), desfăceam cu emoție cadourile simbolice de sub brad și ascultam pe viu colinde de Crăciun. Si eram parca mai fericiti. Nu spun că fericirea a dispărut, spun doar ca era putin altfel și aș vrea să dau vina doar pe vremuri, dar știu ca nu e în totalitate așa pentru că și noi ne-am schimbat.
    Nu m-am gândit niciodată la asta, dar acum, dacă mă gândesc, acel "grijania ta de copil!" pe care îl auzeam în copilărie atunci când făceam câte una nefăcută, nu era doar o vorba spusă la supărare, mai degrabă era doar grija de nu rătăci drumul  drept pe care adulții din viața noastră încercau să ni-l traseze, lăsându-ne copilăria să fie copilărie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tiana, harul meu este crucea simplității, valoarea celor scrise ori vorbite de mine nu se vede decât în inimile și mințile celor care iubesc măreția simplității, ceilalți, care doresc strălucire pompoasă, sincer, nu se regăsesc în spusele mele.
      Altfel, pe-atunci, în vremea aceea, că deja putem spune așa, nu eram învăluiți în mirajul tehnicii de azi, tare de folos de altfel, comunicam altfel, iar tradiția era tradiție, și chiar „grijania” era cu adevărat o grijă.
      Mulțumesc frumos de trecere și gând!

      Ștergere
  4. Grijania, Grija, Craciunul, Copilaria, Familia ,,intreaga", Amintirile, Dorul...Franturi de emotii profunde..Asta e ceea ce imi evoca aceste postari emotionante in preajma sarbatorilor.
    Poate si pentru ca imprastierea in diverse colturi ale lumii, asa cum spunea Chris, este valabila pentru multi dintre noi si, fie ca recunoastem sau nu, ne simtim tot mai singuri printre oamenii tot mai mohorati care ne inconjoara..
    Sa avem cu totii sarbatori linistite, dar si pline de bucurie . Avem nevoie de zambete reale nu ,,simulate"pentru reclame si poze, cel putin eu asa simt acum.
    Multumesc ca ne faci sa mai privim.din cand in cand spre suflet, parinte.
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oriunde ne-am duce în lumea asta nu ar trebui să renunțăm, să uităm de părticica de acasă, cea pe care am putea să o ducem până la cer, căci credința, limba maternă, colindul, dorul și visele, oriunde ne-am afla, se simt ca acasă.
      Mi-e drag să scriu ce simt, mi-e drag să cânt ce-mi place, mi-e drag să predic ceea ce cred cu tărie.
      Cristina are dreptate, doar că sunt eu un om simplu nu vrea să creadă.
      Seară binecuvântată!

      Ștergere
  5. Zic unii filozofi ai vremii că ceea ce trăim acum sclavie de bună voie se numeşte. Eu îi cred. Suntem sclavi ai consumerismului şi de bună voie i-am subscris. Şi când colo, dacă reuşeşti să închizi ochii la toate "sclipiciurile" din jur, care se mai şi supra-activează de sărbători, îţi devine simplu şi vezi clar că nu-ţi trebuie, de fapt, decât familia şi prietenii. N-am zis nicio noutate, doar am vrut să mă bag în seamă pe o reţea de socializare ce a devenit, fără să vrea neapărat, mai blândă” 😊

    RăspundețiȘtergere